Autorităţile române şi bulgare au colaborat peste un an pentru identificarea membrilor grupului şi probarea activităţii acestora, identificând, pe teritoriul statului bulgar, cinci transporturi însumând peste 140 de migranţi proveniţi din statele non-UE.
„Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada 2022-2023, un făptuitor în vârstă de 50 de ani, din judeţul Bihor, a coordonat un grup de criminalitate organizată, format din 15 membri, specializat în transportul de migranţi pe teritoriul Bulgariei. Schimbul de informaţii dintre autorităţile române şi cele bulgare au condus la depistarea pe teritoriul statului vecin a cinci transporturi ilegale însumând 142 de migranţi proveniţi din statele non-UE”, se arată într-un comunicat dat publicităţii vineri de DIICOT.
Joi, 21 noiembrie, procurorii şi poliţişti de la combaterea criminalităţii organizate au făcut 13 percheziţii domiciliare în 11 localităţi din judeţul Bihor.
„Percheziţiile domiciliare efectuate au condus la descoperirea şi ridicarea mai multor înscrisuri, precum şi a altor mijloace de probă, vizând activitatea infracţională desfăşurată pe teritoriul Bulgariei de membrii grupării de criminalitate organizată”, precizează DIICOT.
Descinderile au avut loc după ce, la 30 octombrie 2024, a fost înregistrat un Ordin European de Anchetă prin care autorităţile judiciare din Bulgaria au solicitat efectuarea unor acte de urmărire penală cu privire la 16 cetăţeni români.
Autorităţile judiciare din România şi Bulgaria au colaborat la acest caz timp de peste un an.