O femeie din Harghita a fost prinsă conducând la două ore după ce îi fusese luat permisul. Ce alcoolemie uriașă avea

O femeie din Harghita a fost prinsă conducând la două ore după ce îi fusese luat permisul. Ce alcoolemie uriașă avea
📅 2024-10-18

"La data de 25 iulie, în jurul orei 21,00, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Miercurea Ciuc, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat o femeie, de 54 de ani, din comuna Plăieşii de Jos, în timp ce conducea un autoturism în comuna Tuşnad, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a fost înregistrată o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat", precizează IPJ Harghita.

Femeia în cauză a refuzat recoltarea de probe biologice, fiind întocmit dosar penal pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Totodată, poliţiştii au dispus reţinerea permisului de conducere al acesteia, până la finalizarea cercetărilor.

"Aproximativ două ore mai târziu, aceeaşi persoană a fost depistată de către poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier conducând acelaşi autoturism pe DN 12/ DE 578, în Tuşnad, având 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat şi exercitarea dreptului de a conduce vehicule suspendată. Conducătoarea auto a fost condusă la o unitate spitalicească, unde i-au fost recoltate mostre biologice", mai anunţă IPJ Harghita.

Poliţiştii au întocmit încă un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată. 

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Un bătrân din Arad este în stare gravă după ce şi-ar fi dat foc în scara unui bloc

Un bărbat de 75 de ani, din oraşul Arad, este în stare gravă după ce şi-ar fi dat foc în scara unui bloc, vineri dimineaţă, mai multe echipaje de pompieri şi poliţişti fiind la faţa locului.

Fiica legendarului cineast Clint Eastwood a fost arestată şi acuzată de „violenţă domestică”

Fiica legendarului cineast Clint Eastwood a fost arestată şi acuzată de „violenţă domestică”.

ÎPS Teodosie, despre zilele de post: Nu vă luaţi după medic în cele sufleteşti. Medicul nu are pregătire duhovnicească

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a făcut noi declarații controversate, după ce a fost întrebat de o persoană cu boală neurologică dacă poate cere dezlegare de la duhovnic să mănânce frupt în zi de post.

Traficul rutier, îngreunat din cauza ceţii, în mai multe județe din țară. Vizibilitatea, scăzută sub 200 de metri

Traficul rutier este îngreunat, vineri dimineaţă, din cauza ceţii, în judeţele Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vaslui şi Vrancea, unde vizibilitatea este scăzută sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

Cei trei fraţi daţi dispăruţi în Hunedoara şi găsiţi apoi în Serbia au fost aduşi în ţară împreună cu tatăl lor

Cei trei fraţi care au fost daţi dispăruţi din judeţul Hunedoara şi care joi au fost depistaţi în Serbia, alături de tatăl lor, au fost aduşi în România, pe la Porţile de Fier, judeţul Mehedinţi. Copiii şi tatăl au fost urcaţi în maşini separate.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.