Erau adăpostiți în condiții mizere, ținuți fără mâncare și terorizați.
Potrivit anchetatorilor, traficanții erau cinci bărbați și o femeie, rude între ei, din județul Covasna. Aceștia au fost reținuți în Ungaria.
Încă din 2013, ar fi racolat tineri sărmani, fără familie, unii proveniți din centrele de plasament. Le-ar fi promis că în țara vecină vor câștiga, în forinți, echivalentul a 1.000 de lei pe lună.
Cei racolați erau duși în Ungaria, unde li se luau actele, chipurile, pentru a fi angajați. Rămași fără documente, oamenii nu mai puteau pleca. Erau cazați în beciuri sau barăci, împreună cu alte 20-25 de persoane.
Munceau într-o fabrică de prelucrare a deșeurilor, câte 16-18, ba chiar 24 de ore pe zi.
În urmă cu trei zile, polițiștii români au făcut percheziții în Ozun și Chilieni, la casele din România ale suspecților. În același timp, și în Ungaria, au avut loc descinderi la 5 adrese.
În urma acestora, au fost confiscate o sumă mare de bani, echivalentul a aproape 130.000 de euro, bijuterii, două mașini, două pistoale și alte probe. Victimele sunt acum în grija autorităților maghiare.