Zeci de mii de locuințe din toată țara sunt și acum fără curent. Unii călători au rămas în trenuri ore în șir, iar șoferii au circulat cu viteze mici pe unele drumuri ca să nu derapeze. Chiar și-așa tot s-au produs accidente. În sudul și estul țării este cod galben de vânt, iar la munte de viscol până la miezul nopții.
Pe crestele munților, pe Transfăgărășan, a ajuns viscolul cu -5 grade ziua, iar zăpada măsoară până la 30 de centimetri grosime. La rafală, vântul atinge și 100 de km pe oră.
Pe Transalpina, aproape de Rânca, zăpadă viscolită a redus cu mult vizibilitatea și i-a încurcat pe șoferii care au vrut să-și petreacă weekendul la munte.
S-a circulat în condiții de iarnă în 13 județe din țară. În Cluj, din pricina zăpezii un autobuz s-a răsturnat în afara drumului. Alt autoturism a căzut sub un pod după ce șoferul de 57 de ani a pierdut controlul într-o curbă. Omul a ajuns la spital.
DN 7A a fost blocat de un brad căzut pe șosea între Voineasa și Valea Oltului.
200 de călători au stat blocați în tren în mijlocul zăpezii încă de la ora trei dimineața, după ce copacii căzuți au rupt firele electrice, în Toplița, județul Harghita. Și nu a fost singura garnitură blocată.
Iar, în zona Pădurea Neagră, din Bihor, zeci de copaci s-au rupt sub greutatea zăpezii. Pompierii au lucrat 12 ore pentru a-i da la o parte. Din cauza vântului peste 5.000 de locuințe au rămas fară curent doar în acest județ.
Localnică: „De curent depinde tot. După-masă și noaptea a nins tare”.
Din cauza vremii la nivelul întregii țări sunt în total 39.000 de abonați din 140 de localități care nu au curent electric. Peste o sută de echipe lucrează pe teren la remedierea avariilor.
La munte stratul de zăpadă măsoară între 10 și 45 de centimetri grosime, iar acolo unde e viscol condițiile sunt vitrege. În Carpații Meridionali și de Curbură vântul poate atinge viteze și de 100 km/h, asta cel puțin până la orele 23, când expira codul galben, spun meteorologii.
În ultimele 24 de ore pompierii au fost solicitați încontinuu să intervină inclusiv în județul Brașov unde 7 copaci au fost doborați, 2 dintre ei chiar în Predeal și unul în Poiana Brașov.
În localitatea Zărnești bucăți de tablă de la 2 acoperișuri au fost luate de viscol, iar circulația trenurilor se face cu probleme mari pe raza județelor Brașov și Iași, anunță CFR.