Omul a plătit pe loc, cash, și abia după câteva minute și-a dat seama că a fost păcălit. În cazul lui, paguba a fost recuperată.
Omul în vârstă de 70 de ani povestește că totul s-a petrecut foarte rapid, în doar câteva minute. Escrocul l-a luat repede și i-a spus că trebuie să achite pe loc o restanță, ca să nu îi fie tăiat gazul.
Păgubit: ”A sunat la ușă, știam că am factura de gaz, avea factura de gaz că ăștia fac rost, eu am plătit pe decembrie, numai că aștept pe ianuarie, zic repede cât costă că mă grăbesc, zice 366, îi dau banii, sunt operativi, acționează rapid, ăsta e pericolul”.
Când s-a dezmeticit victima era deja prea tarziu.
Soția păgubitului: ”A zis că trebuie să aducă din mașină factura și a plecat”.
Abia atunci au sunat la poliție și l-au descris pe cel care i-a păcălit. Iar suspectul a fost prins și păgubiții și-au recuperat banii.
Alexandra Luca, purtător de cuvânt IPJ Mureș: ”Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Reghin au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat de 39 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune”.
Nu este prima oară când în bloc vârstnicii sunt înșelați. O femeie a rămas fără 200 de lei, după ce un bărbat s-a dat drept reprezentant al companiei de apă. Fără să-i pună la îndoială vorbele, femeia l-a lăsat să intre în casă și i-a dat banii ceruți.
Vecină păgubită: ”O bătut la ușă, o venit înăuntru și o zis că trebuie să verifice apa în baie și în chiuvetă și a zis să plătesc 200 de lei, i-am dat 200 de lei și dă-mi chitanță și până m-am învârtit a fugit ca un iepure”.
Oamenii din bloc spun că metoda facturilor neplătite face tot mai multe victime.
Vecin: ”Se întâmplă, se pare, suntem vecini dar cine știe, nu am fost acasă, că altfel venea și la mine”.
Vecină: ”Înșeală oamenii bătrâni, pensionarii, întodeauna fac așa, mai înainte facturile să fie plătite și pe urmă mâncare și restul”.
Autoritățile trag de un semnal de alarmă și spun că mulți oameni își aruncă la gunoi facturile achitate, iar în acest mod infractorii au acces direct la datele proprietarilor apartamentelor.
Orice factură care conține adresa și alte date de identificare trebuie distrusă înainte de a ajunge în tomberon.