Dar, ca totul să meargă bine în noul an, este foarte important să știi ce este bine să nu faci de Revelion. Așadar, uită-te rapid pe această listă și încearcă să nu faci aceste lucruri.
Se spune că un sărut romantic exact la trecerea dintre ani poate garanta un an plin de dragoste. Pe de altă parte, nu face asta cu un necunoscut. În schimb, poți să oferi sărutări pe obraji prietenilor.
Dacă pășești în noul an cu datorii neachitate, s-ar putea să-ți fie mai greu să atragi norocul.
Întâmpină Anul Nou cu o cămară și o masă bine aprovizionată sau riști să ai parte de un an plin de greutăți. Tot din aceeași categorie, nu lăsa paharele și farfuriile goale la trecerea dintre ani.
Primul oaspete care îți calcă pragul după miezul nopții ar putea dicta norocul pe care îl vei avea tot anul. Se spune că un bărbat înalt, chipeș și cu daruri aduce cea mai mare prosperitate. Conform acestei tradiții, nimeni nu ar trebui să iasă din casă până nu intră prima vizită, iar nimic nu ar trebui să fie scos din locuință în prima zi a anului.
Deschiderea tuturor ușilor și ferestrelor exact la miezul nopții simbolizează eliberarea anului care a trecut. Nu le ține închise, ci deschide-le larg câteva minute ca să iasă tot ce a fost rău și să intre tot ce e bun.
O tradiție poloneză sugerează că, dacă te trezești devreme de Anul Nou, îți setezi tonul pentru restul anului. În plus, dacă atingi podeaua mai întâi cu piciorul drept când te ridici din pat, îți pavezi drumul către un an plin de noroc – începi literalmente anul "cu dreptul”.
Nu te certa cu nimeni de Revelion și încearcă pe cât posibil să nu stai supărat sau să plângi în această zi și noapte. Aduce ghinion și vei avea parte de supărări în anul care vine.
Ține lacrimile departe! Plânsul din orice motiv (chiar și unul fericit) în prima zi a anului este considerat un semn rău pentru lunile ce urmează.
Evită să dai bani cu împrumut de Revelion sau în prima zi a anului. Altfel, se spune că vei avea probleme financiare.
De Revelion, asigură-te că ai un ban în buzunar. Anul Nou trebuie să te prindă cu niște bani la tine, ca să fie unul prosper și bogat. Altminteri, s-ar putea să ai parte de un sărăcăcios.
Nu degeaba se spune că trebuie să porți haine noi de Revelion. Este un simbol pentru prosperitate, curățenie și noi începuturi. Nu purta haine rupte sau vechi, pentru că așa va fi și anul care vine. În schimb, lasă tot ce e rău să se ducă și întâmpină Anul Nou cu veselie, haine curate, bani și ceva roșu.
Așa cum de Crăciun nu se mai face muncă, nici în prima zi a anului nu ar trebui să faci curățenie sau să muncești. Chiar dacă unele superstiții pun accent pe curățenia generală înainte de Revelion, această superstiție este complet opusă. Ea sugerează să nu faci deloc curățenie în prima zi a Anului Nou, pentru că, dacă o faci, vei ajunge să îți arunci sau să îți speli norocul.
Mai multe culturi consideră că nu ar trebui să pășești în Noul An cu piciorul stâng. În acest fel, te asiguri că începi lucrurile „cu dreptul”!
O altă superstiție spune că, pe 1 ianuarie, nu este bine să arunci nimic din casă, nici măcar gunoiul, pentru a nu alunga norocul. De asemenea, nu ar trebui să ieși din casă până când cineva nu vine la tine. După prima persoană care ți-a călcat pragul, poți ieși din casă fără probleme. Dar, atenție! Cel care intră prima oară în Anul Nou în casa ta ar trebui să fie un bărbat. Dacă e înalt și fără păr, cu atât mai norocos va fi anul.
Nu doar că roșul se spune că te apără de deochi ș farmece, dar te asigură că vei avea parte de dragoste, prosperitate și noroc în Noul An. Tot despre întâlnirea partenerului de viață se spune că e bine ca de Revelion, imediat după miezul nopții, e bine să te uiți pe fereastră, unde îți vei vedea dragostea vieții. Nu se știe niciodată, așa că poți arunca o privire.
Fii atent la anumite alimente în seara de Revelion pentru a nu atrage ghinionul în anul ce urmează. De exemplu, homarii și puii nu se mănâncă de Revelion.
Un aspect curios legat de homari este abilitatea lor de a se deplasa înapoi. Consumul lor chiar înainte de miezul nopții ar putea să te dea înapoi. Iar puii au obiceiul de a scurma înapoi. Și alte păsări sunt de evitat pentru că au aripi și se spune că astfel norocul tău ar putea „zbura”. Ai grijă să ai pe masă pește sau preparate din pește.
În noaptea dintre ani, ai mare grijă să nu te prindă trecerea de la un an la altul cu farfuriile și paharele goale, pentru că se spune că dacă te prinde anul nou cu farfuria goală, așa va fi pe tot parcursul său.