Bărbatul din Maramureș care și-a incendiat soția, condamnat la închisoare pe viață. Femeia a sfârșit în chinuri groaznice

Bărbatul din Maramureș care și-a incendiat soția, condamnat la închisoare pe viață. Femeia a sfârșit în chinuri groaznic
📅 2025-01-21

Faptele suspectului au fost descrise chiar și de către anchetatori ca fiind de o cruzime rar întâlnită. În vara anului trecut, cei doi soți din localitatea Vișeu de Sus, căsătoriți de 20 de ani, s-au certat. Băut, bărbatul și-a incendiat soția, o femeie de 44 de ani.

Flăcările s-au extins cu repeziciune în casă, iar după câteva minute, individul a reușit să le stingă. Apoi, spun anchetatorii, suspectul a dus-o pe femeia care suferise arsuri foarte grave într-o altă cameră, dar nu a sunat după ajutor.

Până dimineață, biata femeie a încetat din viață. Abia atunci, bărbatul ar fi anunțat o vecină.

Când au ajuns echipajele medicale și de poliție, bărbatul nu și-a recunoscut faptele.

A fost arestat pe baza probelor. Iar acum, magistrații Tribunalului Cluj au decis să fie condamnat la închisoare pe viață. Omul poate face apel în termen de zece zile.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Fostul chitarist al formațiilor Whitesnake și Thin Lizzy, John Sykes, a murit la vârsta de 65 de ani, ”după o luptă grea”

Chitaristul britanic de rock John Sykes, care a cântat cu formațiile Whitesnake și Thin Lizzy, a murit la vârsta de 65 de ani. Un comunicat publicat pe site-ul său precizează faptul că Sykes "s-a stins din viață după o luptă grea cu cancerul".

„Lecții de patriotism” în grădinițele din Rusia. Copiii, obligați să participe la orele de propagandă ale Kremlinului

O primărie din Rusia a introdus „lecții de patriotism” și la grupele de grădiniță, asta după încă din 2022 elevii din această țară trebuie să participe la cursuri similare.

Percheziții la primăria din Augustin pentru suspiciuni de mită electorală cu ajutoare sociale. Reacțiile oamenilor

Zeci de ajutoare sociale ar fi fost plătite ilegal în schimbul votului acordat actualului primar al comunei Augustin, din județul Brașov. Este acuzația adusă de procurorii care au descins marți dimineață în localitate.

O șoferiță începătoare a produs un carambol cu două camioane și două mașini. Trei oameni au murit

Grav accident rutier în Dolj. Trei oameni au murit și alte trei persoane au fost grav rănite pe DN6, la intrarea în comuna Zănoaga. În carambol au fost implicate două TIR-uri și două autoturisme.

Plaja de la Costinești va fi de 10 ori mai mare. „Ne vom bucura de 26 de hectare de plajă nouă”

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că lucrările de înnisipare de la Costineşti se desfăşoară conform graficului şi a precizat că, la finalul proiectului, acolo vor fi 26 de hectare de plajă nouă, faţă de două câte sunt în momentul de faţă.

Bărbatul din Maramureș care și-a incendiat soția, condamnat la închisoare pe viață. Femeia a sfârșit în chinuri groaznice

Un bărbat din Maramureș a fost condamnat la închisoare pe viață după ce anul trecut și-a incendiat soția. Femeia a agonizat și a murit după câteva ore. 

Agresorul sexual din Pasajul Victoriei a hărțuit încă două femei, în timp ce se afla sub control judiciar

Un tânăr de 24 de ani, aflat sub control judiciar pentru că, anul trecut, ar fi agresat sexual trei femei în Pasajul Victoriei din Capitală, a recidivat.

Chinezii renunță la o investiție de milioane după 4 ani. Sute de români vor fi concediați, după închiderea unei fabrici

În jur de 500 de angajaţi vor fi concediaţi colectiv, după ce o fabrică de frigidere care funcţionează la Ariceştii Rahtivani, în judeţul Prahova, se va închide. Fabrica a fost o investiție din China, evaluată la 70 de milioane de euro.

Un profesor din Buzău acuzat că a hărțuit sexual o elevă revine la catedră. Ordinul de protecție, anulat de o altă instanță

Caz revoltător într-o școală generală din județul Buzău. Părinții unei fete de 13 ani susțin că ea ar fi fost hărțuită sexual de profesorul de matematică. Au obținut un ordin de protecție, care a fost, însă, anulat de o altă instanță.

(P) Sintact Legal Assist: Eficiență maximă în redactarea documentelor cu trimiteri juridice direct în Microsoft Word

Imaginați-vă că redactați un contract complex sau analizați un document juridic important.

Good News

Only good and positive news.