Iar, la prânz s-au mutat la cherhanale. Icrele, borșul de pește și scrumbia pe plită încinsă au fost cele mai comandate preparate.
Cum vremea a fost închisă pe litoral, turiștii și-au găsit ocupație în hoteluri. Cei care au avut rezervare în unități de cazare cu centre spa au trecut întâi pe la masaj.
Și pentru ca relaxarea să fie completă, turiștii sunt sfătuiți să facă o baie în piscina cu apă sărată din lacul Techirghiol. Înotul nu este recomandat și turiștii trebuie să stea aici cel mult 20 de minute, fiindcă apa are 33 de grade Celsius și salinitatea este foarte ridicată.
40 de hoteluri sunt deschise pe litoral și multe sunt aproape pline, așa că terapeuții sunt destul de ocupați.
Laura Pâslariu, managerul unui hotel din Mamaia: „Până la ora 20 avem toate cabinetele ocupate. Astăzi fac ritualuri de înfrumusețare, fac tratamente faciale, masaje de relaxare”.
La amiază, turiștii au luat o pauză de la răsfăț, pentru o masă bogată de pește.
Ramona Dănilă, managerul unui restaurant pescăresc: „Este foarte aglomerat, ne bucurăm. Cel mai mult se comandă borșul de pește, iar platoul este nelipsit de masa lor”.
Mulți au comandat pește de Marea Neagră.
Sorin Rusu, chef: „Calcan proaspăt, un file de chefal. Scrumbia a apărut din belșug în ultima vreme, zarganul se pescuiește foarte bine și după sărbători lumea s-a orientat mult către produsele din pește”.
Duminică pe litoral va ieși soarele și sunt anunțate 10 grade Celsius, o vreme numai bună pentru o plimbare pe malul mării înainte de drumul spre casă.