Situația se repetă mai ales în ianuarie, când tradiția urbană veche spune că atingerea unui miel alb în primele zile din an aduce noroc. Însă unii profită de acest obicei și chinuiesc animalele doar pentru a face bani.
Pablito, aşa a fost botezat un miel găsit la marginea drumului, în brațele unui bărbat care îl chinuia pentru a face bani din fotografii cu turiștii.
Pablito a fost salvat de angajații Protecției Animalelor Ilfov. Era ținut în condiții improprii, fără hrană și apă. Câteva zile a stat cu salvatorii săi, la sediul instituţiei, unde a fost îngrijit cu multă atenție. Purta un scutec special și era hrănit cu biberonul, asemenea unui bebeluș.
Cristina Călâu, reprezentant protecția animalelor Ilfov: „Vrem să găsim o persoană care să-l crească așa cum are el nevoie și în condițiile lui naturale, până la acel moment, mielul se afla la o stână unde suge de la o oaie, are câteva săptămâni, avea probleme cu greutatea, nu era hrănit cum trebuie, mielul practic lucra, lucra pe DN. Există acel obicei, din păcate, încă mai există la noi în ţară, cu foto cu turiștii la început de an, pentru noroc, probabil.”
Legea privind protecția animalelor prevede că agresiunea fizică, psihică, dar și folosirea animalelor în scopuri comerciale este interzisă. Amenzile pornesc de la 3.000 de lei şi pot ajunge până la 12.000 de lei.
Dacă întâlniți un astfel de caz, un animal exploatat în frig, pentru poze cu turiștii, de exemplu, este recomandat să sunați la 112. În fiecare județ trebuie să existe un departament de poliţie a animalelor. Astfel de cazuri se întâlnesc de cele mai multe ori în zone aglomerate, turistice, atât în marile orașe cât și în stațiuni de munte, de exemplu.
Cele mai multe abuzuri sunt semnalate la început de an. Pornesc de la obiceiul popular potrivit căruia atingerea unui miel în ziua de Sfântul Vasile aduce noroc și bogăție.
Mielul "Vasilică" trebuia să fie alb, ca să poarte noroc. Dar legile s-au schimbat, iar cei care chinuiesc animalele pot fi sancţionaţi.