PESTE 2.200 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR

PESTE 2.200 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR
📅 2025-01-17

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.200 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 5.500 de fapte contravenționale, iar 332 de permise de conducere au fost reținute.

La data de 16 ianuarie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 457 de acțiuni și au intervenit la 2.211 evenimente, dintre care 1.873 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 16 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 73 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 5.534 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.131.349 de lei.

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 72 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 332 de permise de conducere, dintre care 70 pentru viteză, 28 pentru alcool și 9 pentru droguri.

De asemenea, au fost retrase 206 certificate de înmatriculare.

*

Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.

Astfel, la nivel național, aproape 3.400 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

                   

Au fost organizate 368 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 4.861 de autovehicule și legitimate 8.109 persoane.

Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 1.814 testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 68 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.

În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 15 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 135 de permise de conducere, dintre care 15 pentru alcool și 31 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 99 de certificate de înmatriculare.

Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.

Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri politia romana

PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ ÎN FORMA AGRAVATĂ A SĂVÂRȘIRII PRINTR-UN SISTEM INFORMATIC

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetată pentru pornografi...

INVITAȚIE

Jurnaliștii acreditați pe lângă Inspectoratul General al Poliției Române sunt invitați să participe astăzi, 17 ianuarie, la un sincron înregistrat, având ca temă trimiterea în judecată, în stare de arestare preventivă, a unui cetățean străin, pentru tentativă l...

CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI ȘI EFECTUAREA DE OPERAȚIUNI CU PSIHOACTIVE

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt, au documentat activitatea infracțională, în două cauze penale, a două persoane, ...

PESTE 2.200 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.200 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 5.500 de fapte contravenționale, iar 332 de permise de conducere au fost reținute.

PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU FURT CALIFICAT, EFECTUAREA DE OPERAȚIUNI FINANCIARE ÎN MOD FRAUDULOS ȘI ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Prahova au efectuat, în cursul zilei de ieri, 16 ianuarie, două percheziții domiciliare, în localitatea Scorțeni, la locuințele unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, efectuarea de operați...

URMĂRIȚI INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARĂ DE POLIȚIȘTI

La data de 16 ianuarie 2025, Poliția Română a adus în țară 3 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate.

230.000 DE ȚIGARETE, DESCOPERITE DE POLIȚIȘTI

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Giurgiu au reținut un bărbat, din județul Ilfov, cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni economico-financiare.

11 PERCHEZIȚII ÎNTR-UN CAZ DE CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a 8 persoane (7 bărbați și o femeie), cercet...

TÂNĂR CERCETAT PENTRU TRAFIC INTERN DE DROGURI

La data de 14 ianuarie 2025, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Teleorman, au efectuat o percheziție domiciliară, î...

PESTE 2.000 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.000 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 5.000 de fapte contravenționale, iar 334 de permise de conducere au fost reținute.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.