PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU EFECTUAREA FĂRĂ DREPT DE OPERAȚIUNI CU SUBSTANȚE PSIHOACTIVE

PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU EFECTUAREA FĂRĂ DREPT DE OPERAȚIUNI CU SUBSTANȚE PSIHOACTIVE
📅 2025-01-23

La data de 22 ianuarie 2025, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –  Biroul Teritorial Ialomița, au efectuat două percheziții domiciliare, în municipiul Slobozia, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de efectuarea fără drept și fără a deține autorizaţie eliberată în condiţiile legii, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.

Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în perioada octombrie - noiembrie 2024, o persoană, de 36 de ani, ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut diferite cantități de substanță psihoactivă 2MMC, către consumatori din județul Ialomița, cu sume între 300 și 600 de lei.

La data de 22 ianuarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –  Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Ialomița a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri politia romana

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR CARE VIZEAZĂ FAPTE DE FALS, UZ DE FALS ȘI FALS INFORMATIC

La data de 22 ianuarie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat 5 percheziții, în județele Suceava (3), Arad (1) și Buzău (1), la locuințele un...

PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU EFECTUAREA FĂRĂ DREPT DE OPERAȚIUNI CU SUBSTANȚE PSIHOACTIVE

La data de 22 ianuarie 2025, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița, au efectuat două percheziții domiciliare, &icir...

13 PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL DE ÎNȘELĂCIUNE ȘI FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ

La data de 22 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat 13 percheziții domiciliare, într-un dosar penal privind săvârșirea a 4 in...

PERCHEZIȚII DOMICILIARE LA PERSOANE CERCETATE PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNII DE FURT CALIFICAT

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede – Biroul Investigații Criminale, împreună cu polițiștii din cadrul I.P.J. Teleorman – Serviciul Investigații Criminale și polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede, sub coordonarea procurorului din cadrul Parc...

PRIMA SANCȚIUNE CU SUSPENDAREA EXERCITĂRII DREPTULUI DE A CONDUCE APLICATĂ DUPĂ OPERAȚIONALIZAREA SISTEMULUI E-SIGUR

Astăzi, 22 ianuarie, polițiștii din cadrul Direcției Rutiere au întocmit primul proces-verbal de constatare a contravenției prin care a fost aplicată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce , pentru 90 de zile, ca urmare a folosirii sistemului e-SIGUR și &ici...

PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE MINORI

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Alba Iulia, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 32 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

PERCHEZIŢII LA PERSOANE CERCETATE PENTRU ÎNȘELĂCIUNE, FALS INTELECTUAL ȘI UZ DE FALS

În dimineața de 22 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj au desfășurat o acțiune pe linia combaterii ilegalităților ce se comit în domeniul medical.

PERSOANE CERCETATE PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ

La data de 21 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 18 ani, cercetată pentru săvârșirea infrac...

BĂRBAT CERCETAT PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI EFECTUAREA DE OPERAȚIUNI CU PSIHOACTIVE

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța - Biroul de Combatere a Traficului de Droguri, au documentat activitatea in...

PESTE 2.100 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.100 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 5.900 de fapte contravenționale, iar 365 de permise de conducere au fost reținute.

Good News

Only good and positive news.