PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE UZ DE FALS, FALS INFORMATIC, ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC ȘI FALS PRIVIND IDENTITATEA

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE UZ DE FALS, FALS INFORMATIC, ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC ȘI FALS PRIVIND IDENTITAT
📅 2025-01-14

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub supravegherea și cu participarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au efectuat ieri, 13 ianuarie, două percheziții domiciliare, într-un dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunilor de uz de fals, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic și fals privind identitatea.

Cele două percheziții au avut loc în municipiile Constanța și Galați, la domiciliile a doi bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic și fals privind identitatea.

Din cercetări a reieșit că cei doi bărbați, de 40, respectiv 41 de ani, ar fi  întocmit și semnat în fals înscrisuri, atât în numele unei societăți comerciale, cât și în numele persoanei vătămate, fapte prin care ar fi modificat atât acționariatul, administratorii societății comerciale, precum și activitatea principală, denumirea, sediul social și punctul de lucru ale societății.

Polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri probatorii, 10 telefoane mobile, 3 laptopuri, 184.000 de lei, 25.000 de euro, 1.705 dolari și 200 de lire sterline. 

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Galați.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri politia romana

PERCHEZIȚII DOMICILIARE LA PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ȘI EFECTUARE DE OPERAȚIUNI CU PSIHOACTIVE

La data de 13 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, au pus în executare 10 mandate de percheziție domiciliară, în județul Arad, la trei persoane, (2 bărbați și o femeie),...

PESTE 2.000 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.000 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 5.500 de fapte contravenționale, iar 338 de permise de conducere au fost reținute.

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE UZ DE FALS, FALS INFORMATIC, ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC ȘI FALS PRIVIND IDENTITATEA

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub supravegherea și cu participarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au efectuat ieri, 13 ianuarie, două percheziții domiciliare, într-un dosar penal avâ...

ȘAPTE PERSOANE REȚINUTE PENTRU SĂVÂRȘIREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

La data de 13 ianuarie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Galați au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 54 de ani, cercetați în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea i...

PERSOANE CERCETATE PENTRU CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a 7 persoane (o femeie și șase bărbați), cu vârste cuprinse între 25 și 43 de ani, cerceta...

PERSOANĂ ARESTATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI ȘI EFECTUAREA DE OPERAȚIUNI CU PSIHOACTIVE

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 41 de ani, pentru ...

PESTE 2.300 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.300 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 5.700 de fapte contravenționale, iar 396 de permise de conducere au fost reținute.

PERSOANE CERCETATE PENTRU INTRODUCEREA ÎN ȚARĂ DE DROGURI DE RISC ȘI TRAFIC DE DROGURI DE RISC

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea, au documentat activitatea infracțională a două persoane, ambele de 23 de ani, ce...

PESTE 2.300 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.300 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 6.300 de fapte contravenționale, iar 448 de permise de conducere au fost reținute.

COOPERARE POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚIONALĂ PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂȚII

În perioada 1 – 8 ianuarie, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 411 persoane, 30 de autovehicule și 24 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.