ACȚIUNI ALE POLIȚIEI ROMÂNE, ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT ȘI ÎN ZONA ACESTORA

ACȚIUNI ALE POLIȚIEI ROMÂNE, ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT ȘI ÎN ZONA ACESTORA
📅 2025-02-04

În perioada 23 – 30 ianuarie 2025, Poliția Română a continuat acțiunile pe linia siguranței școlare în unitățile de învățământ preuniversitar. Acțiunile în sistem integrat vor continua pe tot parcursul anului școlar.

Video - https://youtu.be/6TVs2_n5cVc

Pentru organizarea și coordonarea activităților desfășurate de structurile cu atribuții și responsabilități în creșterea gradului de siguranță școlară, în anul școlar 2024 – 2025, au fost derulate activitățile circumscrise consolidării climatului de siguranță în mediul preuniversitar, în conformitate cu prevederile Planul național de combatere a violenței școlare.

În perioada 23 – 30 ianuarie 2025, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice, la nivelul structurilor Poliției Române, polițiștii au acționat în dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice, prin includerea unităților de învățământ preuniversitar în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării, la și de la cursuri, a elevilor.

Au fost derulate 3.072 de activități de prevenire și de informare, în cadrul a 2.890 de unități de învățământ preuniversitar, la care au participat 62.138 de beneficiari.

Dintre acestea, la 1203 ore de curs au fost abordate tematici pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență, având ca scop creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale fenomenului de tip bullying și a celui de violență școlară.

Totodată, pentru conștientizarea riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește consumul și traficul ilicit de droguri/substanțe interzise, au fost derulate 383 de activități, precum și 388 de activități pentru instruirea personalului de pază cu privire la modul de intervenție în diferite situații.

De asemenea, au fost controlate 134 de unități de învățământ preuniversitar pentru verificarea modului de asigurare cu pază.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, fiind adresate 10 informări și solicitări autorităților și instituțiilor publice cu atribuții specifice privind siguranța în unitățile de învățământ.

Au fost realizate 23 de întâlniri ale Grupului de acțiune constituit la nivelul unităților de învățământ preuniversitar pentru facilitarea comunicării în vederea adaptării măsurilor necesare pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar, la care au participat polițiști.

Au fost organizate și desfășurate 123 de activități pentru verificarea amplasării corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare, la nivelul trecerilor pentru pietoni, din zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, precum și a 178 de mijloace de transport școlar.

De asemenea, a fost asigurată intervenția la 53 de evenimente sesizate în incinta sau zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, 29 dintre acestea fiind sesizate de cetățeni prin S.N.U.A.U. – 112.

În cadrul Campaniei ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025, a fost demarat Concursul național de creație virtuală ,,Vocea ta e soluția”, ce are ca scop stimularea și dezvoltarea gândirii critice, stimularea creativității, cultivarea și dezvoltarea spiritului de competiție și fair-play, precum și a comunicării interpersonale.

La data de 30 ianuarie 2025, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școală, Poliția Română, prin Direcția Siguranța Școlară, a organizat festivitatea de premiere a fazei naționale a Concursului de creație virtuală, Vocea ta e soluția!

Evenimentul a avut loc la Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne și este subscris Campaniei pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”

La eveniment a participat domnul Inspector General al Poliției Române, chestor-șef de poliție Benone-Marian Matei, precum și alți parteneri instituționali, precum Ministerul Educației, care a fost reprezentat de domnul secretar de stat, Sorin Ion.

Concursul s-a adresat elevilor din clasele de gimnaziu și liceu și a constat în realizarea unor reel-uri având temele ,,Prevenirea și combaterea violenței școlare” (pentru elevii de gimnaziu) și ,,Prevenirea   și combaterea traficului și a consumului de substanțe interzise” (pentru elevii de liceu).

Câștigătorii Concursului sunt următorii elevi:

pentru ciclul gimnazial:

LOCUL III

LOCUL II

LOCUL I

pentru ciclul liceal:

    LOCUL III

    LOCUL II

LOCUL I

De asemenea, cu toate că nu era prevăzut în regulamentul Concursului, cu sprijinul Asociației ADFABER, a fost oferit un premiul special echipei de elevi din clasa a VI-a, Colegiul Național ,,Vasile Alecsandri”, Galați, coordonată de doamna profesor Oprea Roxana Geanina.

În cadrul evenimentului, Poliția Română, prin Direcția Siguranța Școlară, în parteneriat cu Asociația Happy Minds, a lansat linia telefonică de suport psihologic SCHOOLHUB.

Linia de suport psihologic gratuită este dedicată atât elevilor, cât și părinților și profesorilor care se confruntă cu situații de violență fizică, bullying sau alte forme de violență în mediul școlar.

Ultima parte a evenimentului a reprezentat-o spectacolul de teatru educațional ,,Șapte minute”, un spectacol cu morală, în care actorii-studenți ai Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale au delectat participanții la eveniment.

Pentru identificarea și implementarea celor mai bune soluții, necesare asigurării unui climat optim pentru elevi și cadrele didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, în scopul creșterii gradului de siguranță în mediul școlar, polițiștii vor continua derularea acțiunilor și activităților specifice pe tot parcursul anului școlar 2024 – 2025.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri politia romana

PRECIZARE

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, cu privire la prezența în Turcia a unui urmărit internațional, condamnat pentru luare de mită, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comun...

PERCHEZIȚII ÎN ROMÂNIA ȘI ÎN MONACO, ÎNTR-UN CAZ DE CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, DELAPIDARE ȘI ÎNȘELĂCIUNE CU CONSECINȚE DEOSEBIT DE GRAVE

Astăzi, 3 februarie 2025, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, pun în aplicare 65 de mandate de percheziție domiciliară, pe te...

PESTE 2.400 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.400 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 8.700 de fapte contravenționale, iar 498 de permise de conducere au fost reținute.

ACȚIUNI ALE POLIȚIEI ROMÂNE, ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT ȘI ÎN ZONA ACESTORA

În perioada 23 – 30 ianuarie 2025, Poliția Română a continuat acțiunile pe linia siguranței școlare în unitățile de învățământ preuniversitar. Acțiunile în sistem integrat vor continua pe tot parcursul anului școlar.

COOPERARE POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚIONALĂ PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂȚII

În perioada 23 - 30 ianuarie 2025, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 517 persoane, 38 de autovehicule și 40 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

PESTE 2.400 DE INTERVENȚII, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.400 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 7.400 de fapte contravenționale, iar 308 permise de conducere au fost reținute.

URMĂRIȚI INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARĂ DE POLIȚIȘTI

La data de 31 ianuarie, Poliția Română a adus în țară 9 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă.

VERIFICĂRI PENTRU SIGURANȚA TRANSPORTURILOR FEROVIARE

În perioada 28 – 29 ianuarie a.c., polițiștii de la transporturi au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

PERCHEZIȚII ȘI INVESTIGAȚII, PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE

În perioada 10 – 30 ianuarie 2025, polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat 72 de acțiuni operative (dintre care 23 acțiuni de amploare), pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate î...

COLETE CU PESTE 37,5 KILOGRAME DE CANABIS, DESCOPERITE DE POLIȚIȘTI ȘI PROCURORI

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, cu vârstele ...

Good News

Only good and positive news.