''Fiecare Adunare mondială a sănătății este importantă, dar cea din acest an este cu atât mai importantă'', a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus în deschiderea reuniunii anuale a statelor membre OMS. ''Cu prilejul acestei adunări, statele membre vor examina și, sperăm, vor adopta acordul OMS asupra pandemiilor. Este cu adevărat vorba despre un moment istoric'', a spus el.
După mai bine de trei ani de negocieri, textul acordului a fost finalizat pe 16 aprilie prin consens. Statele Unite nu au participat la finalul discuțiilor după decizia lui Donald Trump de a părăsi OMS. Acordul, care își propune să prevină, să detecteze și să lupte mai bine împotriva pandemiilor mizând pe o coordonare și monitorizare internațională mai bună, precum și pe echitate în ceea ce privește accesul la vaccinuri și tratamente urmează să fie adoptat de adunarea generală marți.
Negocierile au fost îndelung blocate din cauza unor dezacorduri între țările bogate și cele sărace, care consideră că au fost abandonate pe perioada pandemiei de COVID-19. Acordul este cu precădere combătut de cei care cred că documentul va limita suveranitatea statelor.
Însă ''chiar în plină criză și în fața unei opoziții importante, ați muncit fără pauză, nu ați abandonat niciodată și v-ați atins obiectivul'', iar apoi "ați ajuns în cele din urmă la un consens în dimineața zilei de 16 aprilie, după o noapte de negocieri intense'', a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus.''Am fost foarte onorat să mă aflu în sală'' în acea noapte ''pentru a asistat la acest amestec colectiv de emoții: bucurie, triumf, ușurare, epuizare'', a mai spus el.
Țările membre mai au de negociat până în mai 2026 detaliile unui mecanism ''de acces la agenții patogeni și de partajare a beneficiilor'' (PABS) care vizează sporirea partajării informațiilor despre patogenii cu potențial pandemic, precum și asupra produselor de sănătate cum sunt vaccinurile. După ce va fi finalizat, acordul va putea fi ratificat. E nevoie ca tratatul să fie ratificat de 60 de state pentru a intra în vigoare.