În contextul în care mai mulți parlamentari din Partidul Oamenilor Tineri și-au dat demisia, iar unul dintre aceștia a intrat deja oficial în Partidul Național Liberal, președintele interimar a susținut „Eu sunt de peste 30 de ani membru într-un partid politic, deci e clară care este atitudinea mea. Eu personal nu încurajez traseismul politic, dar trebuie văzut care sunt motivele pentru care acei parlamentari pleacă din partidul pe care l-au susținut. Pot fi motive diferite, de la un județ la altul”.
Bolojan a recunoscut că migrarea politică în Parlamentul României este o constantă și a sugerat că o eventuală reglementare legislativă, similară celei aplicate în consiliile locale, prin care pierzi mandatul odată cu părăsirea partidului, ar putea limita fenomenul.