ANAF: Prejudicii de 225 milioane lei reprezentând rambursări necuvenite de TVA, în ultimul an

ANAF: Prejudicii de 225 milioane lei reprezentând rambursări necuvenite de TVA, în ultimul an
📅 2025-05-20

 Organele de control fiscal din cadrul ANAF au descoperit, în ultimul an, cazuri de contribuabili care au solicitat TVA, cu rea-credinţă, de la bugetul general consolidat al statului, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Astfel, au fost instrumentate un număr de 29 de cazuri în care a fost stabilit un prejudiciu total de 225 milioane lei, reprezentând TVA, fiind sesizate organele de urmărire penală competente.

Într-unul dintre cazurile investigate a fost descoperit un circuit tranzacţional fictiv prin intermediul căruia patru societăţi coordonate de aceeaşi grupare au solicitat şi obţinut, fără drept, taxă pe valoare adăugată în sumă totală de 44,54 milioane lei. Cele patru societăţi care au solicitat taxă pe valoare adăugată înregistrau achiziţii fictive de utilaje frigorifice de la mai multe societăţi interpuse, create şi controlate de beneficiarul real al rambursărilor ilegale cu scopul de a crea aparenţa unor operaţiuni care în fapt nu au existat.

În cadrul investigaţiilor efectuate, principalul mod de acţiune frauduloasă identificat constă în crearea unei TVA deductibile pe baza unor tranzacţii fictive, fără caracter economic, derulate prin intermediul unor lanţuri tranzacţionale formate din contribuabili care au simulat un comportament fiscal conform, în fapt, aceştia acţionând pe paliere infracţionale, cu roluri bine definite.

"Digitalizarea ANAF creează premisele unei evaluări eficiente a comportamentului fiscal al contribuabililor şi facilitează depistarea şi instrumentarea cazurilor de evaziune fiscală care au avut ca scop obţinerea unor rambursări necuvenite de TVA", precizează ANAF.

Perfecţionarea continuă a capacităţii de analiză integrată a datelor fiscale disponibile la nivelul ANAF conduce la identificarea timpurie a contribuabililor cu risc fiscal ridicat şi la o acţiune operativă a organelor fiscale, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, ca premisă pentru reducerea decalajului fiscal.

ANAF precizează că relaţiile dintre contribuabil şi organul fiscal sunt fundamentate pe bună-credinţă. În acest sens, contribuabilul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile şi să îşi exercite drepturile potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi să declare corect datele şi informaţiile privitoare la obligaţiile fiscale datorate.

"În cazul în care contribuabilii acţionează cu rea-credinţă pentru a obţine, fără drept, sume de bani cu titlu de rambursări de TVA, ANAF sesizează organele de urmărire penală, inclusiv în cazurile de tentativă", se mai scrie în comunicat.

AGERPRES

Citește pe Antena3.ro
Creatura care uimește cercetătorii: are ”armură metalică”, nu mănâncă niciodată și supraviețuiește la 400°C
  • Doi soți care și-au construit cu 1,2 milioane € casa visurilor lor sunt obligați acum să o demoleze: „Nu ne dați afară, în stradă”
  • Prima reacție oficială a Statelor Unite, după ce Nicușor Dan a fost ales președinte: „Așteptăm cu interes”
  • Ce mesaj a transmis Olivia Cucoș, după ce a fost eliminată de la Chefi la cuțite! Concurenta a făcut parte din echipa verde: ”M-a pus la încercare în fiecare zi”
  • Polițiștii au rezolvat, în sfârșit, cazul care i-a bântuit 40 de ani. Ce s-a întâmplat cu Christine în ultimele momente de viață
  • Dialog halucinant la tv, în Rusia. Propagandiștii lui Putin se plâng că nu mai pot prelua pașnic puterea în România
  • Acuzat de trădare de fanii lui, Simion le promite că va contesta rezultatul alegerilor
  • Ce le-a promis Nicușor Dan copiilor lui înainte de a afla rezultatele alegerilor prezidențiale: „Nu sunt deloc stresat”
  • "L-a ucis, tocat și gătit cu legume" Șeful unui restaurant din Franța și-a mărturisit crima șocantă, urmată de un ritual învățat în Nepal
  • SCANDALOS Incompetența administrației Fritz a dus la pierderea unei finanțări europene de patru milioane de euro pentru Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” UPDATE Reacția lui Fritz și replica directorului Ovidiu Adam
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri jurnalul

4 zodii vor obține câștiguri financiare în lunile următoare

Patru semne zodiacale vor câștiga mai mulți bani în următoarea perioadă.

ANAF: Prejudicii de 225 milioane lei reprezentând rambursări necuvenite de TVA, în ultimul an

 Organele de control fiscal din cadrul ANAF au descoperit, în ultimul an, cazuri de contribuabili care au solicitat TVA, cu rea-credinţă, de la bugetul general consolidat al statului, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ponta, mesaj către PSD: Nu doar Ciolacu trebuie să plece

Fostul premier și președinte al PSD, Victor Ponta, a transmis un mesaj pe rețelele sociale, în care critică actuala conducere a partidului și cere o schimbare profundă în rândul social-democraților.

Suma uriașă pe care a pierdut-o Gigi Becali: "Îmi era frică că iese George Simion"

Gigi Becali spune acum că a pierdut foarte mulți bani la schimbul valutar, când a vrut să transforme leii în euro, de teama că liderul AUR, George Simion, va ieși președinte.

Nicușor Dan: Nu s-a pus niciodată în discuţie să nu fie bani de pensii şi salarii

Președintele ales, Nicușor Dan, a spus că marți a discutat „vreo patru ore în detaliu bugetul național consolidat, structura deficitului”, iar miercuri are programată o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri. „Nu s-a pus niciodată în discuţie să nu fie bani de pensii şi salarii”.

Copil de 10 ani lovit mortal de o mașină în Satu Mare

Un copil de 10 ani a fost lovit mortal de o mașină, marți, pe DN 19, în județul Satu Mare.

Pedepse cu închisoarea pentru părinți! Vor fi obligați să-și duc copiii agresori la consiliere psihologică

 Părinții care nu își duc copiii agresori la consiliere psihologică riscă sancțiunea cu închisoarea de la 1 la 3 ani, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament. Până acum, singura sancțiune ce putea fi aplicată în astfel de situații era doar amenda aplicată părinților.

Ce spune soacra lui Nicușor Dan: „Nu este pretențios absolut deloc. Mănâncă ce i se dă"

Soacra lui Nicușor Dan a povestit detalii din viața de familie a ginerelui ei.

Invazie de vipere într-un sat din România. Reptilele au invadat curțile oamenilor

O localitate din vestul țării a fost invadată de vipere, care au ajuns în curțile oamenilor.

BEC validează alegerile prezidențiale

Membrii Biroului Electoral Central au semnat, marți, procesul verbal care validează rezultatul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

Good News

Only good and positive news.