UPDATE: Primele date arată că TIR-ul a lovit cisterna din spate, iar aceasta prezintă scurgeri dintr-un compartiment de 7.000 litri, din totalul de 31.000 litri. Scurgerile nu sunt masive. Se va realiza un dispozitiv de transvazare a combustibilului din compartimentul afectat în celelalte 3 intacte.
Circulația a fost deviată de pe DN 13 pe o ruta ocolitoare din oraș.
ISU Mureș arată că, la fața locului s-au deplasat în sprijin o autospecială de descarcerare, o autospecială CBRN, o autospecială de stingere cu apă și spumă, un autocamion și a fost activată Grupa Operativă. Intervin în sprijin personal din cadrul Gărzii de Mediu, Agenției pentru Protecția Mediului și din cadrul Comitetul Local Situații de Urgență Sighișoara.
Stire initiala Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul s-a produs pe DN 13 Brașov-Târgu Mureș, în apropierea municipiului Sighișoara, județul Mureș.
A fost vorba de un accident soldat doar cu pagube materiale între un autotren și o cisternă încărcată cu motorină. În urma coliziunii, sunt scurgeri ușoare de combustibil din autocisternă pe carosabil, dar nu există pericol de explozie.
Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate.