Secretarul pentru Securitate Internă, Kristi Noem, a anunțat că certificarea programului SEVIS al Harvard este revocată, blocat astfel principalul sistem prin care studenții străini pot studia în SUA.
Măsura vine după ce Harvard a refuzat să accepte supravegherea guvernamentală asupra admiterilor și angajărilor. Trump acuză universitatea că este un focar de antisemitism și ideologie „woke", iar luna trecută a amenințat cu această sancțiune.
„Ca urmare a refuzului dvs. de a furniza informații relevante, perpetuând un mediu universitar nesigur, ostil studenților evrei, care promovează simpatii pro-Hamas și aplică politici rasiste de diversitate, echitate și incluziune, ați pierdut acest privilegiu", a scris Noem.
Harvard a reacționat rapid, calificând măsura drept „ilegală" și anunțând că va lupta pentru a-și menține capacitatea de a găzdui studenți internaționali. Universitatea a dat deja în judecată guvernul pentru alte măsuri punitive luate împotriva sa.
Studenții sunt în panică, mulți neștiind ce înseamnă această decizie pentru cei deja înscriși. „Toată lumea este puțin panicată", a declarat o studentă americană, adăugând că se îndoiește că colegii internaționali se vor transfera la alte universități.