În februarie, Palatul Buckingham a dezvăluit că monarhul în vârstă de 76 de ani, care a devenit rege în 2022, a fost diagnosticat cu o formă nespecificată de cancer, detectată în urma unor teste efectuate după o "procedură corectivă" pentru hipertrofie de prostată.
Regele a revenit la îndatoririle publice în luna aprilie.
Echipa medicală a regelui Charles a monitorizat cu atenţie angajamentele oficiale ale monarhului de la revenirea acestuia în viaţa publică.
Sursa din cadrul palatului a menţionat că nu au existat schimbări în starea de sănătate a regelui şi că vestea conform căreia tratamentul va continua în 2025 nu reprezintă o actualizare semnificativă.
În octombrie, Charles şi soţia sa, Camilla, au făcut o scurtă oprire în India, unde au stat într-un centru de sănătate holistică, după prima sa călătorie importantă de la diagnosticarea cancerului, în Australia şi Samoa.
AGERPRES