Sancțiune pentru moartea unui adolescent care putea fi salvat: 10% din salariu

Sancțiune pentru moartea unui adolescent care putea fi salvat: 10% din salariu
📅 2025-05-19

Anul trecut, un adolescent a murit la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, pentru că medicii au refuzat să-l opereze de apendicită. Nu este singura tragedie de acest fel, din spitalele românești, iar medicii nici măcar nu sunt sancționați, în multe cazuri.

În acest caz, s-au aplicat sancțiuni hilare: 10% din salariile celor care au refuzat să-l salveze pe tânărul Andrei Drăgan, pentru trei luni. Motivația medicilor a fost că nu au competențe pediatrice, iar tânărul avea doar 16 ani, deci nu era adult. Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a cerut modificarea legislației, pentru a se putea evita astfel de situații, pentru că s-a ajuns aici în urma unor acte normative care nu au ținut cont nici de realitatea din spitalele României, nici de nevoia de a pune pe primul loc viața oamenilor.

FACIAS a publicat, ieri, concluzii din raportul de cercetare disciplinară al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, care confirmă un lanț de abuzuri, omisiuni, întârzieri și nepăsare care au contribuit la decesul tragic al adolescentului de 16 ani, Drăgan Marius Andrei. 

„Potrivit documentelor oficiale, o intervenție chirurgicală de urgență, urmată de un transfer prompt, ar fi putut salva viața lui Andrei”, transmite FACIAS. Fundația denunță, de asemenea, tergiversarea anchetei penale, evidențiată inclusiv prin ridicarea cu o întârziere de peste două săptămâni a rezultatelor examenului toxicologic, deși acesta fusese finalizat. 

Din raportul oficial reiese că medicul chirurg Valentin Neagu a consultat pacientul în jurul orei 20.15 și a decis să nu intervină chirurgical, optând pentru transferul la Craiova. În nota explicativă, acesta a declarat: „Având în vedere că nu dețin competența de chirurgie pediatrică necesară pentru a opera un copil de 16 ani […] am apreciat că acest caz îmi depășește competența personală și a spitalului și, spre binele pacientului, acesta necesită transfer la Secția Chirurgie Infantilă Craiova”. 

Nici măcar nu a încercat să găsească soluții

Comisia de disciplină a constatat că medicul chirurg nu a informat la timp linia ierarhică superioară. „Medicul chirurg Neagu Valentin Constantin avea obligația de a-l anunța pe medicul coordonator al liniei de gardă, respectiv pe d-nul dr. Soare Claudiu Gabriel, care a fost anunțat târziu, în jurul orei 22.20, când pacientul era deja intubat cu GCS 3”, se arată în raport. 

Comisia subliniază că „în caz de pericol iminent, medicii au obligația de a acționa (principiul «life over limb»), fiind protejați de legislație dacă salvează viața pacientului în situații de forță majoră/urgență vitală, chiar și atunci când competența lor ar putea fi depășită”. 

Citește pe Antena3.ro
Nicușor Dan și-a luat fetița de la școală în prima zi după ce a fost ales președinte. Au mers pe jos

Abuzurile au continuat. Potrivit declarației dr. Puiu Crăciun Liliana Voichița, medicul de gardă UPU, „am solicitat dispeceratului SAJ Gorj salvare cu medic, dar a refuzat să cheme medic de la domiciliu”. 

Ulterior, a precizat că „nu mi s-a solicitat să merg cu ambulanța să însoțesc pacientul”. În lipsa unui echipaj complet, transferul a fost amânat. Asistentul medical Ionela Loredana Hîrleceanu a relatat că „se trimite cerere pentru Craiova, timp în care așteptăm, însă […] starea pacientului se complică”. 

Întârzierea ambulanței omoară oameni

Raportul mai arată ceva înspăimântător: ineficiența ambulanțelor. În acest caz, aflăm că ambulanța cu medic din Craiova a sosit după aproximativ 3 ore, deși raportul precizează că „timpul total necesar ca pacientul critic din Târgu Jiu să ajungă la Craiova este de aproximativ 1 oră și 40 de minute - 1 oră și 45 de minute, în funcție de condițiile de trafic”. 

De asemenea, Spitalul Județean Târgu Jiu „nu are o procedură operațională privind depășirea competențelor în situații de urgență”, o realitate confirmată chiar de dr. Soare Gabriel Claudiu, membru al Consiliului Medical. Pe lângă neintervenția chirurgicală, raportul evidențiază și refuzul medicului cardiolog de gardă, dr. Morenci Marian, de a consulta pacientul, motivând lipsa competenței în cazul minorilor. 

Conform declarației dr. Huzu Maddy Andreea, medic șef UPU, „după consultul, doar de neurologie, medicul cardiolog de gardă refuzând consultul minorului, starea pacientului s-a degradat, fiind necesară protezarea respiratorie, la întoarcerea în UPU”. 

O tăiere de salariu, pentru 3 luni

Cu toate aceste nereguli documentate, conducerea spitalului a dispus sancțiuni minore, respectiv reduceri salariale de doar 10% pentru trei luni. FACIAS atrage atenția și asupra întârzierilor nejustificate în ancheta penală, care stagnează în lipsa raportului oficial al Colegiului Medicilor Gorj. 

„Inițial, raportul nu a putut fi finalizat de absența rezultatului histopatologic, iar ulterior de întârzierea buletinului toxicologic ce trebuia emis de INML. În urma unei solicitări adresate de FACIAS, Institutul Național de Medicină Legală «Mina Minovici» a confirmat că a primit cererea de la SML Gorj abia pe 26 februarie 2025, a finalizat analiza pe 23 aprilie, dar aceasta a fost ridicată fizic de-abia pe 9 mai, după mai bine de două săptămâni”, explică reprezentanții FACIAS, precizând că pentru o simplă transmitere a unei analize deja încheiate, acest interval este inacceptabil. 

FACIAS consideră că toate aceste încălcări grave ale legii, protocoalelor medicale și obligațiilor profesionale nu pot rămâne nesancționate și cere dreptate pentru Andrei. Fundația solicită urgentarea soluționării anchetei penale, clarificarea răspunderilor și aplicarea sancțiunilor legale față de toți cei implicați, pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete.

  • Moartea șocantă a unui fotomodel. Tânăra de 22 de ani a fost împușcată de un bărbat deghizat în curier, care i-a sunat la ușă
  • După creșterea alimentată de război, economia Rusiei frânează puternic. Ce urmează pentru Putin, consumatori și Ucraina
  • ”Credeam că va fi pentru tot restul vieții”. Alina Sorescu, confesiuni emoționante despre căsătoria cu Alexandru Ciucu
  • Mirabela Grădinaru, prezența discretă dar puternică din viața lui Nicușor Dan. CV, ocupație actuală, familie și alte detalii inedite
  • Festival de meme cu Simion și Gavrilă după înfrângerea la prezidențiale: "Iț gon"
  • Nicușor Dan, președintele României. CV, biografie, avere, familie și alte informații interesante
  • Gestul făcut de George Simion, imediat după ce a pierdut alegerile. Cum a fost surprins pe Aeroportul Otopeni în această dimineață
  • Reacție dură de la Moscova, după victoria lui Nicușor Dan. Ideologul lui Vladimir Putin: ”Nimeni nu va observa acest lucru”. Ce acuzații îi aduce lui Macron
  • SCANDALOS Incompetența administrației Fritz a dus la pierderea unei finanțări europene de patru milioane de euro pentru Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” UPDATE Reacția lui Fritz și replica directorului Ovidiu Adam
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri jurnalul

Trump, după discuția cu Putin: Vom continua să sprijinim Ucraina

Președintele SUA, Donald Trump, i-a informat pe liderii europeni despre discuția cu liderul rus Vladimir Putin. Vom continua să-l sprijinim pe Volodimir Zelenski, a fost concluzia participanților la discuție.

La 95 de ani, Ion Iliescu îl felicită pe Nicușor Dan pentru victoria în alegeri. Fostul președinte are și un mesaj pentru partidele politice

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, i-a transmis, luni, un mesaj de felicitare lui Nicușor Dan, în urma alegerii acestuia în funcția de președinte al României.

Efectele terapeutice ale animalelor de companie, demonstrate științific

Legătura cu un animal de companie este mai profundă decât pare.

Antena 1, singura televiziune din România la întronizarea Papei. Echipa de jurnaliști Observator a primit binecuvântarea în Piața San Pietro

Zi sfântă pentru catolicii din toată lumea. Pe 18 mai, Papa Leon şi-a început oficial pontificatul, cu o ceremonie religioasă impresionantă.

3 zodii încep un nou capitol, fără stres, pe 20 mai 2025, când Soarele se aliniază cu Saturn

Începând cu 20 mai 2025, viața devine semnificativ mai ușoară pentru trei semne zodiacale.

Sancțiune pentru moartea unui adolescent care putea fi salvat: 10% din salariu

Anul trecut, un adolescent a murit la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, pentru că medicii au refuzat să-l opereze de apendicită. Nu este singura tragedie de acest fel, din spitalele românești, iar medicii nici măcar nu sunt sancționați, în multe cazuri.

Ce datorii are Irinel Columbeanu. Cine îl mai vizitează la azil

Fostul milionar Irinel Columbeanu se află într-o situație dificilă după ce a acumulat datorii la azilul unde locuiește.

Nicușor Dan: Cetățenii R. Moldova vor avea în mine un partener de încredere și un susținător neobosit

Cetățenii Republicii Moldova vor avea în mine un partener de încredere și un susținător neobosit, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și dincolo de ea., afirmă Nicușor Dan, după ce a discutat cu Maia Sandu.

Denzel Washington, distins cu un Palme d’Or onorific surpriză la Festivalul de la Cannes

Actorul american Denzel Washington a primit luni seară un Palme d’Or onorific surpriză în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, chiar înaintea premierei mondiale a filmului „Highest 2 Lowest”, cea mai recentă colaborare cu regizorul Spike Lee, potrivit Deadline.

Balonul de Aur 2025 va fi decernat pe 22 septembrie, la Paris

Cea de-a 69-a ediție a galei Balonului de Aur, cea mai prestigioasă distincție individuală din fotbal, va avea loc luni, 22 septembrie, la Théâtre du Châtelet din Paris, au anunțat luni organizatorii.

Good News

Only good and positive news.