Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin „existenţial” din cauza modificării gusturilor în rândul tinerilor

Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin „existenţial” din cauza modificării gusturilor în rândul tinerilor
📅 2025-01-04

Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere optează din ce în ce mai mult spre alte băuturi sau resping complet băuturile care conţin alcool, susţin experţii din industrie consultaţi de Financial Times.

Consumul de vin roşu în Franţa a scăzut cu aproape 90% începând din 1970 şi până în prezent, potrivit organismului profesional CIVB (Conseil Interprofessionnel du vin de Bordeaux).

În paralel, consumul total de vin, atât roşu, cât şi alb şi rose, s-a redus cu mai mult de 80% în Franţa începând din 1945, potrivit datelor firmei de cercetare de piaţă Nielsen, iar declinul se accelerează, în condiţiile în care cantităţile de vin cumpărate de Generaţia Z sunt la jumătate faţă de cele ale milenialilor.

"Problemele pentru vin, în special pentru vinul roşu, devin existenţiale acum şi există probleme care au început în urmă cu mai mult de un deceniu", susţine Spiros Malandrakis, analist la Euromonitor International. Potrivit acestuia, sectorul suferă de pe urma "lipsei de conexiune cu generaţiile mai tinere" şi a devenit victima unei "automulţumiri" din cauza popularităţii vinului în rândul membrilor generaţiei baby boomer.

Modificarea obiceiurilor de consum în Franţa agravează tendinţele mondiale care afectează sectorul vinului, precum faptul că oamenii beau mai puţin. Vinurile roşii au pierdut din popularitate în rândul tinerilor care preferă rose-ul, berea, băuturile spirtoase şi opţiunile fără alcool.

"Cu fiecare generaţie din Franţa vedem o schimbare. Dacă bunicul consuma 300 de litri de vin roşu pe an, tatăl consuma 180 de litri, fiul consumă 30 de litri", spune Jean-Pierre Durand, membru în consiliul director al CIVB.

Sectorul se confruntă şi cu o scădere semnificativă a cererii din China, una dintre principalele pieţe de export, precum şi de pe urma impactului schimbărilor climatice.

Aceste provocări nu afectează la fel toate categoriile de vin. "Vinurile roşii cu un conţinut mare de tanin sunt în declin puternic, iar declinul accelerează odată cu schimbul de generaţii", spune Thomas Castet, cumpărător de vin.

O parte dintre liderii din industria vinului se aşteaptă ca producătorii să răspundă prin concentrarea pe vinurile de calitate ridicată sau prin extinderea ofertei prin adăugarea altor produse, precum vinuri albe sau vinuri cu un conţinut scăzut de alcool, chiar dacă această a doua opţiune necesită investiţii în noi vinuri şi echipamente.

Majoritatea viticultorilor au rezistat la ideea de a veni cu noi produse precum vinuri la cutie, care ar putea fi utilizate pentru a recruta o nouă categorie de consumatori, spune Spiros Malandrakis. De asemenea, mulţi viticultori au fost reticenţi la ideea turismului oenologic şi a marketingului personalizat, care îi pot atrage pe tinerii consumatori care vor o experienţă şi o poveste atunci când fac o achiziţie.

Presiunile i-au făcut pe viticultorii din regiunea Bordeaux să defrişeze până la 9.500 de hectare de vie pentru a răspunde la supra-producţie şi a opri răspândirea dăunătorilor. Conform unui plan pe doi ani, demarat în 2023, viticultorii primesc 6.000 de euro pentru fiecare hectar de vie defrişat, iar bugetul total al programului, 57 milioane de euro, este finanţat de Guvernul francez şi CIVB.

"Nu putem continua să producem vinuri care nu sunt băute. Atunci când modelul nu funcţionează, ne adaptăm", spune Jean-Pierre Durand. AGERPRES

Citește pe Antena3.ro
BBC: Finalul jocului în Ucraina. Cum s-ar putea încheia războiul în 2025
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri jurnalul

Carlsen și Nepomniachtchi împart titlul mondial la șah blitz, decizie controversată în lumea șahului

Magnus Carlsen și Ian Nepomniachtchi au provocat controverse după ce au convenit vineri să împartă titlul mondial la șah blitz, un gest fără precedent în istoria competiției. Finala s-a încheiat la egalitate, 3,5-3,5, iar după trei remize în tie-break, Carlsen a propus ca titlul să fie împărțit.

Premiera NCIS: Anchetă militară - sezonul 19, noi episoade din seriale polițiste și filme multipremiate vin pe AXN în ianuarie

Fanii serialelor de acțiune și investigație vor începe noul an cu mult-așteptata premieră a sezonului 19 din NCIS: Anchetă militară, în exclusivitate pe AXN, din 8 ianuarie, de la ora 21:00. Cunoscut pentru poveștile captivante și personajele memorabile, serialul revine pe micile ecrane, cu poves...

Microsoft va investi 80 miliarde de dolari în centre de date pentru inteligență artificială în 2025

Microsoft a anunțat că va aloca aproximativ 80 de miliarde de dolari în anul fiscal 2025 pentru construirea de centre de date destinate antrenării modelelor de inteligență artificială (AI) și dezvoltării de aplicații bazate pe AI și cloud, scrie Reuters.

Mohamed Salah a confirmat că va pleca de la Liverpool la finalul sezonului

Fotbalistul egiptean Mohamed Salah a confirmat vineri, într-un interviu pentru Sky Sports, că va pleca de la Liverpool la finalul sezonului, informează L'Equipe.

Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin „existenţial” din cauza modificării gusturilor în rândul tinerilor

Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere optează din ce în ce mai mult spre alte băuturi sau resping complet băuturile care conţin alcool, susţin experţii din industrie consultaţi de Financial Times.

4 zodii care primesc cadouri speciale de la Univers pe 4 ianuarie 2025

Ziua de sâmbătă, 4 ianuarie 2025, vine cu o energie unică pentru patru zodii norocoase, inspirând recunoștință și acceptare profundă. În timp ce ne apropiem de această zi specială, alinierea Soare-Lună intensifică legătura noastră cu universul, aducând claritate și perspective noi.

Mike Johnson, ales președinte al Camerei Reprezentanților după un vot dramatic

Mike Johnson a fost ales vineri președinte al Camerei Reprezentanților la capătul unei sesiuni de votare plină de suspans, după ce doi republicani care inițial s-au opus au decis să-l susțină în ultimul moment, conform CNN.

Preşedinta CE şi-a anulat deplasările până la jumătatea lunii ianuarie din cauza unei pneumonii

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a anulat toate deplasările din următoarele două săptămâni după ce a contractat o formă gravă de pneumonie, relatează DPA.

Rezultate Artmark și recorduri de piață în România, dar și în Bulgaria și în Croația

Referindu-ne întâi la piața românească de artă, A10 by Artmark, cea mai mare casă de licitații de artă din București și din România, a organizat un total de 47 de licitații (mai puține decât în 2023, când a organizat 50 de licitații), reușind însă un total mai mare al vânzărilor prin licitație, d...

Peste 74.400 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele 11 luni ale acestui an

Un număr de 74.409 firme au fost radiate la nivel naţional, în primele 11 luni din 2024, cu 23,99% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.