VIDEO Prima ocolire est-vest a Bucureștiului pe autostradă. Care e miza și cum se va finaliza în 2025 - HotNews.ro

VIDEO Prima ocolire est-vest a Bucureștiului pe autostradă. Care e miza și cum se va finaliza în 2025 - HotNews.ro
📅 2025-01-29

Un tronson de autostradă aflat în lucru în sudul Bucureștiului, între Bragadiru și A1, este considerat de experți cel mai important proiect care trebuie finalizat în 2025. Întârzierea e, deja, de aproape doi ani și jumătate. 

Constructorul grec Aktor a reluat de curând lucrările la Lotul 3 din Autostrada de Centură A0 Sud a Capitalei. E vorba de un tronson de circa 18 km – ultimul lipsă pe partea de sud. Odată finalizat tronsonul, șoferii ar putea ocoli Bucureștiul pe autostradă de la est la vest, de la A2 (București- Constanța) la A1 (București-Pitești). 

Șantierul e în prezent la un stadiu fizic de 77%, iar constructorul a stabilit luna aprilie 2025 ca termen pentru finalizare și deschidere. 

Constructorul: „În grafic”

„Proiectul este în grafic pentru a respecta termenul de finalizare și deschiderea traficului, stabilite pentru data de 15 aprilie 2025, conform programului detaliat transmis Beneficiarului”, spune compania greacă. 

Până în prezent, toate structurile majore de pe tronsonul de 18 km au fost finalizate, a spus firma. Din totalul de 260.000 de tone de asfalt necesare, 204.000 de tone au fost deja turnate. Restul de 54.000 de tone sunt programate pentru finalizare între lunile ianuarie și martie 2025.

„Aproximativ 30% din parapete, sisteme ITS (Intelligent Transportation Systems), garduri de împrejmuire și consolele pentru marcaje verticale au fost instalate. Au fost montați 350 de stâlpi de iluminat din totalul de 600 prevăzuți în proiect”, transmite constructorul.

„Nu există în toată țara un proiect de finalizat mai important, un alt ciot de 18 kilometri care să aibă un impact mai mare”

Așteptată inițial pentru o deschidere în 2024, bucata de autostradă care ar fi completat semi-inelul sudic de autostradă care ocolește Capitala era considerată „cea mai importantă autostradă” de către observatorii independenți. 

„Este în continuare cea mai importantă și cea mai așteptată deschidere”, a apreciat pentru HotNews.ro Ionuț Ciurea, directorul Asociației Pro Infrastructura, una din organizațiile cele mai active care monitorizează implementarea proiectelor de infrastructură în România. 

Acesta este de părere că întregirea semi-inelului sudic al A0 este foarte așteptată nu doar de către bucureșteni, „ci de toată zona de sud”. 

„Dacă luăm în considerare toți oamenii care sunt negativ afectați în acest moment că nu există o legătură rapidă și modernă de a ocoli Bucureștiul, impactul va fi unul uriaș, vorbim de câteva milioane de oameni. Nu există în toată țara un proiect de finalizat mai important ca acesta în momentul de față, nu există alt ciot ca acesta de 18 kilometri care să aibă un impact mai mare, un impact imediat”, spune Ciurea. 

Localnicii vor câștiga și ei timp

Specialistul spune că finalizarea unei ocoliri rapide și moderne a Capitalei va favoriza inclusiv și traficul local, unul foarte mare, mutând de pe actuala șosea de centură vehiculele, în special cele grele, de tranzit și lăsând DNCB mai goală pentru a fi folosită de localnici. În plus, o autostradă A0 care să ocolească Capitala va ajuta numeroase afaceri și transportul comercial pe un coridor și așa aglomerat. 

„Traficul pe această zonă este enorm, există și trafic de Bulgaria, și traficul de Craiova, de Pitești spre Portul Constanța și invers. Este un missing link (n.r. legătură lipsă) pe tot coridorul. Am și spus în 2024 că nefinalizarea ei este cel mai mare eșec”, explică reprezentantul Pro Infrastructura. 

O întârziere de aproape 2 ani și jumătate 

Acum, după ce constructorul a revenit în șantier, există premisa unei inaugurări în primăvară, spune Ciurea. Aktor a  notificat CNAIR la final de 2024 că va deschide circulația pe Lotul 3 din A0 Sud în luna aprilie.

„Au trei puncte ceva mai fierbinți și în restul lotului. Am văzut un pic de mișcare și la parapet, au mai terminat și suprabetonările. Sper să înceapă și asfaltul și ultimele finisaje”, detaliază reprezentantul ONG-ului care monitorizează șantierele din țară. 

„Și dacă o să mențină un ritm decent pentru ei asta ar însemna că vor termina cam prin luna mai. Ei au zis aprilie… Mi-e greu să cred că o să termine în aprilie, dar în schimb luna mai e fezabil. Dacă nu e mai, va fi în iunie, dar nu se pune totuși problema să ne prindă toamna”, spune Ciurea.

Oficial, conform unui răspuns CNAIR la solicitarea HotNews.ro, constructorul avea termenul oficial de finalizare 23 noiembrie 2022, dar că a oferit constructorului o extensie de timp până la 6 noiembrie 2023. Ulterior, pe parcursul anului 2024 termenul de finalizare a fost „amânat de constructor de trei ori”. 

„Sigur și despre întârzierea asta e o întreagă discuție, pentru că ei deja aveau un an întârziere încă de la etapa de proiectare. Deci cu întârzierea de un an jumate la execuție, dacă o deschid în mai, plus un an la proiectare, vorbim de o întârziere de aproape 2 ani și jumătate”, spune reprezentantul Pro Infrastructura. 

CNAIR mai transmite că există „în curs de soluționare litigii în instanță și revendicări ale antreprenorului”, iar că pentru întârzierile acumulate în 2024 aplicase penalități de aproximativ 5 milioane de lei. 

VIDEO – Cum arată acum ultimul tronson rămas de finalizat de pe A0 Sud

A0 Sud – Lotul 3 – fișă tehnică

Autostrada de centura Sud A0 – Fara Lotul 3 gata / Sursă: HotNews
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Cel mai apropiat aliat al Moscovei a doborât o dronă kamikaze rusească, trimisă într-un atac asupra Ucrainei

Cel puțin nouă drone rusești de luptă lansate împotriva Ucrainei au trecut, în cursul nopții trecute, în spațiul aerian al Belarusului, potrivit unui raport al organizației independente Hajun, un grup belarus de monitorizare în domeniul…

Olaf Scholz consideră că planurile lui Trump pentru relocarea palestinienilor din Gaza „sunt inacceptabile”

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat, marți, că sugestia președintelui american Donald Trump în ceea ce privește o eventuală relocare a palestinienilor din Fâșia Gaza, enclavă devastată de război, către Iordania și Egipt este „inacceptabilă”,…

Zelenski îi dă replica lui Putin, după ce a fost catalogat „ilegitim”: „A confirmat încă o dată că îi este frică”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat pe marți pe Vladimir Putin că se teme „de lideri puternici și face totul pentru a prelungi războiul”, după ce președintele rus a afirmat, anterior în cursul zilei, că…

Cele mai noi detalii în cazul furtului tezaurului dacic: Suspecții sunt din provincia Olanda de Nord / Anchetatorii au în vizor o altă mașină

Poliția din Țările de Jos are o nouă pistă în cazul jafului de la Muzeul Drents din Assen, de unde au fost furate Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice. Mai mulți suspecți sunt din…

Vladimir Putin respinge negocierile de pace cu Ucraina condusă de Zelenski. Ce „probleme juridice” invocă

Ucraina poate găsi o modalitate legală de a organiza tratative de pace cu Rusia pentru a pune capăt războiului care durează de trei ani, dar Moscova nu vede nicio dorință din partea Kievului de a…

Anchetă împotriva Binance în Franța. Sunt vizate inclusiv acuzații de spălare de bani asociată traficului de droguri

Investigatorii francezi au anunțat, marți, că au deschis o anchetă judiciară pentru spălare de bani, fraudă fiscală și alte acuzații la adresa Binance, cea mai mare platformă de schimb de criptomonede din lume, relatează Reuters.…

România riscă să intre în incapacitate de plată „dacă nu facem ceva”, avertizează Ilie Bolojan: „Avem zone ale statului care practic au fost scăpate de sub control în acești ani”

România riscă să intre într-o zonă de incapacitate de plată dacă nu sunt luate măsuri, a declarat Ilie Bolojan, lider PNL și președinte al Senatului, marți, la B1 TV, trăgând un semnal de alarmă cu…

Celulă de criză la MAE după deteriorarea situației din Congo: Demersuri pentru evacuarea românilor, „angajați privați ai guvernului RDC”

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, marți, că a convocat Celula de criză interinstituțională după deteriorarea situației din Congo și face demersuri pentru a se asigura că românii de acolo sunt în afara pericolului, dar și…

Soldații kamikaze ai lui Kim Jong Un își folosesc camarazii pe post de momeală. Dezvăluiri despre tactile brutale și sinucigașe folosite de trupele nord-coreene pe front

Detonarea unei grenade sub bărbie în loc să accepte să fie luați prizonieri. Folosirea unui coleg soldat, pe post de momeală, pentru atragerea dronelor de atac. Îndepărtarea vestelor antiglonț și a căștilor pentru atacuri mai…

Ministrul Apărării promite „o atenție specială” în 2025 pentru înzestrarea Forțelor Navale: „Mediul de securitate din regiunea Mării Negre va fi în continuare imprevizibil”

Ministrul Apărării, Angel Tîlvar, a participat marți la ședința de autoevaluare a activității Forțelor Navale și de prezentare a obiectivelor pentru 2025, an în care, susține social-democratul, programele de înzestrare destinate acestei categorii de forțe…

Good News

Only good and positive news.