Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe TikTok, că șansele de recuperare a artefactelor furate au crescut foarte mult după arestarea suspecților, șeful Guvernului sperând că în zilele următoare ar putea să dea „o veste bună” românilor.
„După arestarea celor trei suspecți în Olanda, au crescut șansele de recuperare a tezaurului furat dintr-un muzeu tot din Olanda. Mă bucur mult că autoritățile olandeze au înțeles că trebuie implicate și autoritățile din România. În acest moment, procurorul general al României este la Haga. Mai mult, se va deplasa și o echipă de experți criminaliști”, a spus Marcel Ciolacu într-o postare intitulată „Sperăm că tezaurul se va întoarce în țară săptămâna viitoare”.
„Șansele de recuperare au crescut foarte mult în acest moment. Sperăm ca în zilele următoare să dăm o veste bună românilor și întreg tezaurul furat să fie recuperat”, a mai spus Ciolacu.
@marcel_ciolacu Sperăm că tezaurul se va intoarce în țară săptămâna viitoare! #marcelciolacu #psd #romania #coif #muzeu #emotii ♬ sunet original – marcel_ciolacuCoiful de Aur de la Coţofeneşti și trei brățări dacice de aur de la Sarmizegetusa Regia sunt piesele tezaurului dacic furate sâmbătă la Muzeul Drents, din Assen, Olanda, de către trei persoane. Un zid al clădirii a fost aruncat în aer, iar jaful a durat două minute. Artefactele furate nu au fost încă recuperate.
Trei bărbați suspectați că sunt implicați în jaful comis la Muzeul Drents din Assen au fost arestați miercuri, în provincia Noord Holland. Un al patrulea suspect este încă dat în urmărire de polițiștii olandezi.
Poliția din Noord Holland a explicat pentru cotidianul De Telegraaf din Olanda că arestările au avut loc în localitatea Heerhugowaard, la nord de Amsterdam.