O bucată din tavanul unei camere de la căminul Școlii de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina s-a desprins și a căzut. Oficialii instituției susțin că nimeni nu a fost rănit, potrivit News.ro.
Incidentul a fost semnalat de sindicatul Europol pe pagina de Facebook, unde a publicat și imagini cu bucățile de tavan care au ajuns în patul unui elev.
„Renovări de unică folosinţă la Şcoala de Poliţie Vasile Lascăr Câmpina. I-a căzut tavanul în cap unui elev în timp ce se pregătea să doarmă. Blestemul firmelor de casă, care câştigă contracte publice susţinute de politicieni, ne urmăreşte la tot pasul”, au scris sindicaliştii de la Europol, pe Facebook.
Aceştia sunt ironici în urma incidentului, adăugând că „elevii urmează să primească în viitor căşti de protecţie, pentru a ne asigura că puţinii tineri care îşi mai doresc o carieră de poliţist vor absolvi teferi şi nevătămaţi instituţiile de învăţământ ale MAI”.
Oficialii de la Şcoala de Poliţie Vasile Lascăr din Câmpina au declarat pentru News.ro că incidentul s-a petrecut în seara zilei de 29 ianuarie.
„A căzut o bucată de tencuială pe o suprafaţă de un metru pătrat. În urma incidentului nimeni nu a fost rănit. A doua zi, pe 30 ianuarie, tavanul a fost reparat”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al şcolii, Beatrice Melinceanu.