Alexandru Cîmpanu (24 de ani) a fost împrumutat de Universitatea Craiova la UTA Arad, însă nu l-a impresionat pe Mircea Rednic și acum și-a reziliat contractul.
Aripă dreapta, Cîmpanu a ajuns la UTA la începutul lunii iulie. A jucat în 14 meciuri și a marcat câte un gol în partidele cu Rapid (1-1) și Petrolul (3-1).
Fotbalistul n-a jucat în 5 din ultimele 6 partide ale grupării arădene, iar atunci când a făcut-o, cu Unirea Ungheni, a fost criticat de antrenor.
„Cîmpanu? D-aia nici nu e în lot. Nu o să fie în lot. A avut șanse mereu, nu poate să spună că nu a avut. Trebuie să și demonstreze! Plus că e un jucător sub formă de împrumut.
Treaba lui ce poate să facă. Din moment ce nu mi-a dat siguranță că pot să mă bazez pe el… nu e posibil! În apărarea de la Ungheni erau numai jucători U21. Nici tu, nici Ghezali, nici Costache (n.r.- nu au făcut nimic).
N-ai putut să îi driblezi o dată pe ăia, n-ai putut să faci diferența. Și atunci ce pretenții avem? Pretenții avem, dar trebuie să și arătăm în teren”, a afirmat Rednic după meciul din Cupa României, scor final 1-1.
Tehnicianul a afirmat că nu se va baza pe Cîmpanu nici la meciul cu Farul din Cupă, iar acesta și-ar fi reziliat contractul, potrivit sportarad.ro.
Jucătorul era împrumutat la UTA pentru întreg sezonul 2024/25, însă va reveni mai devreme la Universitatea Craiova.
De-a lungul carierei, Alexandru Cîmpanu a trecut pe la Concordia Chiajna, Memmingen, CSM Alexandria, FC Botoșani, Universitatea Craiova, Universitatea Cluj și UTA Arad.