Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC și News.ro.
Tedros Adhanom Ghebreyesus a povestit că s-a simţit „complet expus” în timpul atacului, care a ucis cel puţin şase persoane, într-un interviu acordat programului Today al BBC Radio 4.
El şi alţi membri ai personalului ONU plecaseră joi din Sanaa, în vestul Yemenului, în urma unei călătorii pentru a negocia eliberarea deţinuţilor ONU şi a evalua situaţia umanitară din ţară, când aeroportul a fost atacat. Armata israeliană a declarat că a efectuat „lovituri bazate pe informaţii asupra unor ţinte militare” aparţinând rebelilor houthi susţinuţi de Iran.
„A fost foarte haotic, oamenii erau dezorganizaţi şi fugeau peste tot”, a declarat sâmbătă Tedros Ghebreyesus.
El a adăugat că nu a existat „niciun adăpost, aşa că am fost complet expuşi. Este o chestiune de noroc, altfel, dacă racheta ar fi deviat doar puţin, ar fi putut fi pe capul nostru”.
„Deci, colegul meu a spus că de fapt, după toate acestea, am scăpat de moarte la limită”, a arătat el.
Şeful OMS – care conduce organizaţia din 2017 şi a avut apariţii publice regulate în timpul pandemiei de Covid – a declarat că prezenţa sa la aeroport a fost cunoscută publicului înainte de atac.
Dar el a adăugat: „Nu contează dacă sunt acolo sau nu. Orice viaţă civilă este viaţă – viaţa mea nu este mai bună decât a unei alte fiinţe umane”. Dr. Tedros a declarat că aeroportul este o facilitate civilă şi, prin urmare, nu ar fi trebuit să fie atacat de Israel.
Tedros Adhanom Ghebreyesus, head of the World Health Organization, said he wasn’t sure he would survive the airstrike carried out by Israel at the Sanaa airport. He was in Yemen to negotiate the release of UN staff and others held in the country https://t.co/MYsMYgaOzl pic.twitter.com/sZoUZpV9k1
— Reuters (@Reuters) December 28, 2024