Actrița spaniolă Karla Sofía Gascón, prima persoană trans nominalizată la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, este în centrul unui val de critici înainte de gala de anul acesta a Oscarurilor, după ce internauții au descoperit mesaje controversate publicate de aceasta în limba spaniolă, relatează The Guardian.
Gascón, actrița principală a filmului Emilia Pérez, este criticată după ce au fost descoperite mesaje vechi pe care le-a publicat pe platforma „X”, în care exprima opinii controversate pe diverse subiecte – de la islam la uciderea lui George Floyd, afro-americanul a cărui deces în timpul arestării de către poliția din Minneapolis în 2020 a declanșat proteste violente în Statele Unite și manifestații anti-rasism în întreaga lume.
Actrița spaniolă a șters mai multe dintre aceste mesaje publicate pe platforma care atunci se numea Twitter, după ce alți utilizatori, printre care jurnalista și scriitoarea Sarah Hagi, le-au scos la iveală joi.
Revista Variety și site-ul specializat pe cinema The Hollywood Reporter au preluat subiectul și au tradus unele dintre mesajele mai vechi publicate de Gascón în spaniolă.
În noiembrie 2020 ea a publicat un mesaj critic despre „numărul din ce în ce mai mare de musulmani din Spania”, relatând că „de fiecare dată când îmi iau fiica de la școală există tot mai multe femei cu părul acoperit și fustele lor jos până la călcâie”. „Poate că anul viitor în loc de engleză va trebui să predăm arabă”, a continuat ea.
„Nu vom pune capăt problemei uriașe cu care ne confruntăm până când vom interzice religiile care sunt împotriva valorilor europene și ale drepturilor omului, precum islamul, protejate sub dreptul la religie”, a scris aceasta într-un alt mesaj. „Credința îi manipulează pe cei care se agață de credință”, a subliniat aceasta.
Într-o postare din 2016 actrița a scris de asemenea că „islamul devine un focar de infecție pentru umanitate, care trebuie vindecat urgent”.
Despre George Floyd a scris că a ajuns să fie „martir erou”, deși l-a descris ca „un dealer de droguri și escroc”. „Cred sincer că la foarte puține persoane le-ar fi păsat vreodată de George Floyd, un dealer de droguri și escroc, dar moartea sa a servit să sublinieze din nou că există aceia care consideră în continuare persoanele de culoare maimuțe fără drepturi, și aceia care consideră polițiștii criminali”. „Toți greșesc”, a adăugat Gascón.
Într-un mesaj distribuit după gala Premiilor Oscar din 2021, cea la care Nomadland a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film, Gascón a scris că „Oscarurile arată din ce în ce mai mult ca o ceremonie pentru filmele independente și de protest, nu știam dacă mă uit la un festival afro-coreean, o manifestație Black Lives Matter sau la 8M (n.r. o referință la 8 martie, Ziua Internațională a Femeii)”.
Cineasta chineză Chloé Zhao devenise atunci doar a doua femeie din istorie care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun regizor, grație filmului ei Nomadland.
„În afară de astea, o gală urâtă, urâtă”, a subliniat Karla Sofía Gascón. În data de 23 ianuarie a acestui an ea a devenit prima persoană transsexuală nominalizată de Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, categorie la care va concura cu Cynthia Erivo (nominalizată pentru filmul Wicked), Mikey Madison (Anora), Demi Moore (The Substance) și Fernanda Torres (I’m Still Here).
Gascón a explicat anterior că și-a terminat majoritatea tranziției de la bărbat la femeie în 2018, ea jucând anterior în filme și seriale sub numele său de naștere, Carlos Gascón.
Variety, una dintre cele mai cunoscute reviste din lume specializate pe industria divertismentului, i-a făcut un rechizitoriu dur lui Gascón, după descoperirea mesajelor sale controversate, cu referire la filmul acesteia:
„Personajul principal din Emilia Pérez nu este o persoană bună. Avocata ei, Rita (jucată de Zoe Saldaña), crede că ar putea deveni una și acceptă să faciliteze tranziția de gen a unui notoriu lider de cartel, parțial datorită convingerii că ‘Schimbarea trupului schimbă sufletul / Schimbarea sufletului schimbă societatea / Schimbarea societății schimbă totul’. (…) În cele din urmă, Emilia nu poate scăpa de păcatele trecutului și plătește prețul suprem pentru ele.
Un astfel de realism moral iese în evidență într-un film altfel asumat de fantezist. (…) Faptul că Emilia face parte dintr-un grup persecutat nu înseamnă că nu poate persecuta la rândul ei. Este o temă mai actuală decât și-ar fi putut imagina regizorul Jacques Audiard. Cu doar câteva ore în urmă, Emilia Pérez era un favorit la Oscar, cu un număr record de 13 nominalizări și sprijinul celui mai mare serviciu de streaming din lume”.
Variety se referă la faptul că drepturile de difuzare ale filmului Emilia Pérez au fost cumpărate de Netflix după ediția de anul trecut a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Lungmetrajul a câștigat la Cannes Premiul Juriului și premiul pentru cea mai bună interpretare feminină, acordat colectiv actrițelor din film. El a fost ridicat de Karla Sofía Gascón.
„Acum, filmul a devenit un avertisment asupra pericolelor de a construi o poveste emoționantă și reconfortantă în jurul unei realități mult mai complicate”, conchide Variety.
Variety notează, de asemenea, că, înainte ca aceste mesaje ale lui Gascón să iasă din nou la iveală, Emilia Pérez părea să fie ocazia perfectă pentru Netflix de a obține o „revanșă simbolică”. Compania americană de streaming a reușit în doar un deceniu aproape orice formă de validare din partea industriei cinematografice, cu excepția celei mai mari dintre toate: Premiul Oscar pentru cel mai bun film.
După ce a achiziționat filmul la Cannes, Emilia Pérez părea să fie cea mai bună șansă a Netflix de până acum. Pentru a-i asigura succesul, compania de streaming a construit o strategie având-o pe Gascón drept imaginea filmului, propunând-o la categoria „cea mai bună actriță în rol principal” și pe Saldaña la „cea mai bună actriță în rol secundar”, chiar dacă povestea este prezentată din perspectiva personajului celei din urmă, iar Saldaña are parte mai mult timp pe ecran.
Un articol de copertă din The Hollywood Reporter despre Gascón a subliniat implicarea acesteia în procesul creativ al filmului, menționând că ea l-a influențat pe regizorul Jacques Audiard să transforme premisa inițială, una comică, într-o explorare mai sinceră a descoperirii de sine.
„Până astăzi, acest pariu părea să dea roade. La începutul lunii, Gascón a acceptat Globul de Aur pentru cel mai bun film musical sau de comedie în numele întregii producții, susținând un discurs emoționant despre ‘speranță’ și afirmând că ‘nimeni nu ne poate lua sufletul, rezistența, identitatea’. Gascón nu a spus direct la cine se referă, dar era puternic sugerat că ‘noi’ se referea la persoanele transsexuale, iar ‘voi’ la mișcările politice motivate de frică și ură față de un ‘altul’ demonizat – precum mișcarea care, la acel moment, se pregătea să revină la Casa Albă peste doar câteva săptămâni”, scrie Variety.
Prestigioasa revistă consideră însă că, odată cu descoperirea mesajelor lui Gascón, mesajul construit în jurul filmului Emilia Pérez și orice campanie de marketing este, „într-o anumită măsură, o ficțiune – s-a izbit frontal de realitate”.
Gala de anul acesta a Premiilor Oscar va avea loc în data de 2 martie.
Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta: