Prima reacție de la Moscova după ce SUA și Ucraina au semnat acordul privind mineralele rare - HotNews.ro

Prima reacție de la Moscova după ce SUA și Ucraina au semnat acordul privind mineralele rare - HotNews.ro
📅 2025-05-01

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat joi că semnarea unui acord privind mineralele între Ucraina și Statele Unite înseamnă că președintele american Donald Trump a forțat în cele din urmă Kievul să plătească pentru ajutorul acordat de SUA, informează Reuters.

„Acum vor trebui să plătească pentru livrările militare cu averea națională a unei țări în declin”, a scris Medvedev, fost președinte rus, pe Telegram.

Kremlinul nu a comentat încă acordul, semnat miercuri după ce a fost intens promovat de Trump, care va oferi SUA acces preferențial la noi acorduri privind mineralele ucrainene și va finanța investiții în reconstrucția Ucrainei.

Cele două țări au semnat acordul la Washington, după luni de negocieri uneori tensionate, incertitudinea persistând până în ultimul moment, când s-a aflat de un obstacol apărut în ultima clipă.

Acordul instituie un fond comun de investiții pentru reconstrucția Ucrainei, în contextul eforturilor lui Trump de a asigura un acord de pace în războiul care durează de mai bine de trei ani între Rusia și Ucraina.

Acordul este esențial pentru eforturile Kievului de a repara relațiile cu Trump și Casa Albă, care s-au deteriorat după preluarea mandatului de către republican, în luna ianuarie.

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, și prim-vicepremierul ucrainean, Iulia Sviridenko, au fost fotografiați în timp ce semnau acordul, într-o imagine publicată pe rețeaua de socializare X de Trezorerie, care a precizat că acordul „semnalează în mod clar angajamentul administrației Trump față de o Ucraina liberă, suverană și prosperă”.

Sviridenko a scris, pe X, că acordul prevede contribuția Washingtonului la fondul comun de investiții.

„Pe lângă contribuțiile financiare directe, acesta poate oferi și asistență NOUĂ (sublinierea autoarei, n.r.), de exemplu sisteme de apărare antiaeriană pentru Ucraina”, a afirmat ea.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

După un val de ironii despre mici, ambasada SUA din România combate cu un nou citat din JD Vance

După un mesaj al ambasadei SUA din România cu ocazia zilei de 1 Mai, ironizat de internauți, misiunea diplomatică a revenit cu un mesaj în care este citat vicepreședintele american JD Vance, prin care promovează…

Coadă de kilometri la ieșire din țară pe podul de la Giurgiu. Timpul estimat pentru a trece granița

Traficul pe sensul de ieșire din România pe podul Giurgiu – Ruse se desfășoară joi cu mare dificultate, coloana de mașini întinzându-se pe aproximativ 4 kilometri, iar timpul estimat de tranzit este de o oră.…

„Îmi cer iertare în fața tuturor, mai ales ei”. Claudiu Bleonț, prima reacție după momentul în care și-a umilit fiica la Premiile Gopo

Invitat marți la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț îi spusese fiicei sale de 8 ani, pe scenă, ținând-o de umeri: „Ea și-a ales țoalele, nu mi-au plăcut. I-am zis: «Nu cumva să mă faci de…

„Urgenţă naţională” în Israel din cauza incendiilor care au provocat 23 de răniți. Avioane de luptă împotriva incendiilor, aşteptate ca întăriri din Franţa, România, Croaţia, Italia şi Spania

Mai multe drumuri închise din cauza unor incendii au fost deschise joi în Israel, unde pompierii luptă în continuare împotriva unor focului care devastează de miercuri împrejurimile Ierusalimului, relatează AFP, citat de News.ro. Incendii au…

Dincolo de acuzații de campanie, ce merită să reținem din disputele Crin Antonescu – Nicușor Dan – Elena Lasconi puteți citi în newsletterul de mâine al HotNews, „Rațiunea, înapoi!”

Cu patru zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale și după trei dezbateri televizate, pasiunea e la cote înalte între susținătorii celor trei candidați care se luptă pentru un loc în turul al doilea:…

Cel mai bogat român în 2024 a organizat o conferință de presă în SUA în care a discutat despre o temă despre care aproape că nu se vorbește în țară

Daniel Dines a spus ceea ce crede el despre slujbele oamenilor în epoca Inteligenței Artificiale. Dintre candidații la președinție, Nicușor Dan e cel care a ridicat și el tema, chiar în dezbaterea de miercuri seara,…

SuperLiga: Astrit Selmani a primit mai multe oferte de la cluburile din România. „Nu ascund nimic”

Astrit Selmani va părăsi gruparea din Ștefan cel Mare la finalul acestui sezon și a devăzluit că a fost curtat de mai multe cluburi din Superligă. Atacantul kosovar nu a ajuns la un acord pentru…

Incidentul misterios în care a fost implicat bombardierul strategic american B1-B Lancer, dislocat sub nasul Rusiei, explicat de un oficial militar

O aterizare de urgență efectuată de un bombardier strategic american în nord-estul Japoniei a dus la închiderea pistei comune a unei baze aeriene și a unui aeroport civil, anulând zboruri comerciale și provocând reacții dure…

Fostul episcop al Hușilor, condamnat pentru agresiuni sexuale, ridicat de polițiști de la Mănăstirea Văratec și dus la penitenciar

Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu (pe numele de mirean Cornel Onilă), condamnat definitiv la opt ani de închisoare pentru viol și alte agresiuni sexuale, a fost ridicat de polițiști din comuna Agapia și transferat…

FOTO Cozi uriașe la mici, de 1 Mai. La Obor, oamenii așteaptă de azi-dimineață

Zeci de oameni au stat joi dimineață, de 1 Mai, la o coadă uraiașă la unul dintre cele mai renumite locurile pentru micii săi. Este vorba de Piața Obor, un loc care a ajuns celebru…

Good News

Only good and positive news.