Peste 32.000 de persoane, verificate în aplicaţia eDAC în primele zile de la intrarea în Spaţiul Schengen. Ce nereguli s-au descoperit - HotNews.ro

Peste 32.000 de persoane, verificate în aplicaţia eDAC în primele zile de la intrarea în Spaţiul Schengen. Ce nereguli s
📅 2025-01-07

Peste 32.000 de persoane au fost verificate în aplicaţia eDAC în primele zile de la intrarea în Spaţiul Schengen, informează Poliţia de Frontieră Română, într-un comunicat citat de Agerpres. Printre neregulile depistate se numără tentative de tranzit ale unor persoane din ţări terţe, fără drept de şedere în spaţiul UE, şoferi cu dreptul de a conduce suspendat sau falsuri în ceea ce priveşte actele autoturismelor sau actele de identificare personală.

„Aplicaţia este folosită de către echipele mobile din teren din cadrul structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră. Este un instrument foarte util care permite efectuarea verificărilor într-un timp scurt în bazele de date relevante ale autorităţilor române, dar şi în cele din Spaţiul Schengen”, arată Poliţia de Frontieră.

România este, începând de la 1 ianuarie, membru cu drepturi depline al Spaţiului Schengen, după 18 ani de la momentul integrării în Uniunea Europeană.

Astfel, după ce anul trecut, pe 31 martie, România s-a alăturat spaţiului de liberă circulaţie cu frontierele aeriene şi maritime, anul acesta este integrată complet în sistemul Schengen.

Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen sunt similare unei călătorii în interiorul ţării.

Conform practicii existente la nivelul mai multor state membre ale Uniunii Europene, poliţiştii de frontieră români fac controale aleatorii şi nesistematice pe căile de comunicaţie de la frontiera internă sau în diverse noduri rutiere, în limita celor 30 de kilometri de la linia de frontieră în interior, care reprezintă zona de competenţă, împreună cu angajaţii de la Poliţie, Jandarmerie, Imigrări sau alte structuri.

Acţiunile poliţieneşti se efectuează în baza unei analize de risc sau atunci când există informaţii cu privire la posibila săvârşire a unor fapte ilegale şi au ca scop prevenirea şi combaterea faptelor ilegale. Patrulele mixte au în dotare dispozitive mobile de control pe care este instalată aplicaţia eDAC, cu care se efectuează aceste verificări.

Condiţiile de călătorie în statele din afara Spaţiului Schengen rămân neschimbate, iar verificarea documentelor se efectuează la cabinele din punctele de trecere a frontierei.

Schengen este cea mai mare zonă de liberă circulaţie din lume.

Spaţiul Schengen acoperă 29 de ţări (25 din cele 27 de state membre, precum şi Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia) şi 420 de milioane de persoane. Controalele la frontierele interne cu Cipru nu au fost încă ridicate, iar Irlanda nu face parte din Schengen.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Lukașenko avertizează că nu va proteja UE de imigrația ilegală. „De ce ar trebui să-i apărăm?”

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a avertizat marţi că nu va apăra ţările occidentale împotriva afluxului de migranţi, unul dintre principalele puncte de divergenţă dintre Minsk şi Uniunea Europeană, relatează EFE, preluată de Agerpres. „Suntem acuzaţi…

VIDEO Un combatant din Gaza interogat de israelieni recunoaşte că Hamas a utilizat spitale ca baze operaţionale

Autorităţile israeliene au dat publicităţii imagini cu interogatoriul lui Anas Muhammad Faiz Al-Sharif, un membru al grupării islamiste palestiniene Hamas capturat în timpul unei operaţiuni la Spitalul Kamal Adwan din nordul Fâşiei Gaza, în care…

Primarul Buzăului, Constantin Toma (PSD), nu vrea ca Marcel Ciolacu să candideze din nou: „Crin Antonescu este un om de ispravă”

Primarul Buzăului, Constantin Toma, a declarat, la Antena 3, că nu ar fi bine ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidenţiale, arătând că, probabil, unii colegi din conducerea PSD ar vrea să-l determine să candideze…

Un ministru francez avertizează asupra „amenințării din interior” a unor atentate teroriste: „Nu putem exclude nimic”

Amenințarea unui atac terorist asupra Franței este alimentată de rețelele sociale și nu a fost niciodată mai mare, a declarat marți ministrul de interne al țării, la 10 ani după ce atacatori înarmați au ucis…

Alarmă aviatică provocată de erupția unui vulcan. Cenușa s-a ridicat trei kilometri în aer

Vulcanul Ibu, situat în provincia indoneziană Maluku de Nord, a erupt marţi, conducând la declanşarea unei alerte aviatice, conform Centrului de vulcanologie şi atenuare a dezastrelor geologice, transmite agenţia Xinhua, preluată de Agerpres. Vulcanul, situat…

Marina suedeză a recuperat ancora petrolierului suspectat de deteriorarea cablurilor din Marea Baltică

Marina suedeză a anunțat marți că a recuperat din Marea Baltică ancora unui petrolier suspectat că face parte din „flota fantomă” a Rusiei și că a avariat patru cabluri subacvatice de telecomunicații și un cablu…

Un avion Boeing 737 al companiei ruse Utair a efectuat o aterizare de urgenţă la Moscova

Un avion Boeing 737 al companiei ruse Utair, care zbura de la Sankt Petersburg la Samarkand în Uzbekistan cu 173 de pasageri la bord, a efectuat marţi o aterizare de urgenţă pe aeroportul Vnukovo din…

România sancționată din nou de CEDO. Criticul de operă pe care justiția românească l-a pedepsit pentru că a găzduit pe Facebook comentarii acide, despăgubit de Curtea Europeană: „M-am judecat cu țara mea nu pentru a o învinge, ci pentru a o face mai bună”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, marți, 7 ianuarie, obligarea României la plata de daune morale și materiale criticului de operă Alexandru Pătrașcu, noul director adjunct al Teatrului de Operetă „Ioan Dacian”. El și-a…

Cancelarul Scholz refuză o creștere substanțială a cheltuielilor pentru apărare ale Germaniei. O propunere făcută de aliații săi ecologiști

Cancelarul social-democrat Olaf Scholz a criticat marţi o propunere de creştere a cheltuielilor de apărare de la 2% la 3,5% din Produsul Intern Brut (PIB), adică peste cerinţele NATO, formulată de vicecancelarul ecologist Robert Habeck…

Cel mai mare producător auto din lume va investi în rachete

Cel mai mare producător auto din lume ca număr anual de mașini produse, Toyota Motor Corp., investește într-un startup japonez care își propune să producă în masă rachete ușoare și, într-o zi, să concureze cu…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.