Kremlinul a transmis luni că nu a primit încă niciun semnal din partea Statelor Unite cu privire la organizarea unei posibile întâlniri între președintele Vladimir Putin și omologul său american, Donald Trump, dar a precizat că rămâne pregătit să organizeze o astfel de întâlnire, informează Reuters.
„Până în prezent, nu am primit niciun semnal de la americani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă.
„Disponibilitatea (Rusiei pentru o întâlnire între cei doi lideri) rămâne, iar aceeași disponibilitate, din câte am auzit noi, rămâne valabilă și dinspre partea americană. Aparent, este nevoie de o anumită perioadă de timp (pentru a stabili ceva)”, a adăugat el.
Putin a declarat vineri că el și Trump ar trebui să se întâlnească pentru a discuta despre războiul din Ucraina și prețurile la energie, probleme pe care președintele american le-a scos în evidență în primele zile ale noii sale administrații.
Preşedintele american „a spus că este gata să lucrăm împreună”, a spus Vladimir Putin într-un interviu acordat vineri televiziunii de stat. „Noi am spus întotdeauna, şi vreau să subliniez din nou, că suntem pregătiţi pentru aceste negocieri privind problemele ucrainene”, a adăugat liderul de la Kremlin.
Trump, care și-a preluat funcția săptămâna trecută, a declarat, de asemenea, că dorește să se întâlnească cu Putin și că vrea să pună capăt războiului din Ucraina, pe care l-a catalogat drept „ridicol”.
Poziţiile lui Trump sunt greu de definit în acest stadiu. Ţara sa este cel mai mare susţinător militar al Ucrainei, iar el a criticat în mod repetat acest ajutor, dar a ameninţat recent Moscova cu mai multe sancţiuni dacă nu ajunge la un acord cu Kievul.
Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT peHotNews.ro