Muncitorii est-europeni vin deseori în Olanda cu promisiunea unui loc de muncă bine plătit, a unei locuințe și a unei asigurări de sănătate. Mulți se întorc însă acasă dezamăgiți, cu picioarele zdrobite, cu degetele, brațele sau picioarele amputate, sau cu părți ale corpului pe care nu le mai pot folosi vreodată, scrie site-ul de investigații Context, care prezintă un astfel de caz.
„Nu ai vreo premoniție în fața nenorocirilor”, spune Sebastian Botoșanu, un bărbat atletic, de 41 de ani, care lucra în construcții, în Olanda. Pe 7 iulie 2022, s-a trezit la 5:30, ca de obicei. Și-a băut cafeaua și a plecat pe șantierul unde se angajase cu două săptămâni în urmă. Și-a încălțat bocancii, și-a pus echipamentul și a început munca. Ploua, dar se obișnuise cu asta. Nu știa că este ultima zi din viața lui fără dureri.
„Am plecat pentru un trai mai bun, ca toți românii…”, spune Botoșanu. Avea „planuri mari”. Voia să le cumpere un apartament fiicelor sale, ca „să aibă un început în viață”. Acum locuiesc toți patru la Constanța, într-un cartier de la periferie, într-o casă pe care a ridicat-o singur, pe parcursul mai multor ani, cu ajutorul banilor câștigați în străinătate.
Botoșanu a ajuns în Olanda, în provincia Zeeland, din sud-vestul țării, împreună cu alți doi prieteni cu care a mai lucrat în construcții. Au găsit o agenție de recrutare pe Facebook, care, după un scurt interviu, le-a oferit de lucru în domeniul construcțiilor la o companie olandeză.
Căzătura care i-a distrus viața
„Și într-o zi s-a întâmplat nenorocirea”.
Botoșanu se urcase pe o scară, la aproximativ 4 metri și jumătate înălțime, pentru a da drumul cârligului de la macara, o procedură pe care o făcea mereu, cu acordul șefului de șantier. Botoșanu povestește că ar fi trebuit să folosească o schelă, dar pentru că spațiul era prea mic pentru asta, s-a ajuns la o situație de compromis, știută și aprobată de superiori: folosirea unei scări. La fața locului, situația era simplă: dacă nu foloseau scara, nu își puteau efectua munca, punctează el. În ziua respectivă, a căzut.
În urma căzăturii i s-au rupt ambele picioare și a ajuns cu ambulanța la spital. „Oase sfărâmate”, i-au spus doctorii. S-a trezit, imobilizat la pat, după o primă operație.
După accident, Botoșanu a stat timp de două luni într-un spital din Olanda și a fost operat de patru ori. Durerile pe care le-a avut „au fost groaznice”, adaugă bărbatul. „Majoritatea medicilor mi-au zis că ei nu înțeleg cum am putut să cad în halul ăsta și să nu mor”.
Un buchet de flori și o înștiințare
În timpul petrecut în spital, Botoșanu a primit un buchet de flori de la angajator, cu o urare scrisă în limba olandeză, limbă pe care nu o înțelege.
A mai primit și un e-mail de la firma care l-a recrutat, la o săptămână de la accident, prin care era informat că, la finalul lunii, contractul său nu va mai fi prelungit.
Când a primit e-mailul de la firma care l-a recrutat, în care i se spunea că nu va mai avea un loc de muncă, și automat un venit, Botoșanu a început să caute ajutor de specialitate. Așa a intrat în contact cu un avocat, care îl ajută să-și apere drepturile în fața firmei, fiindcă aceasta „nu vrea să recunoască că a fost accident de muncă, ei zic că s-a întâmplat din cauza mea”.
După spitalizarea din Olanda, în septembrie 2022, Botoșanu s-a întors acasă. Își amintește că pe atunci era un efort să stea în picioare, chiar și sprijinit de cârje. „Și acum am picioarele deformate. La orice pas pe care-l fac, am dureri”, spune el.
După cele 4 operații din Olanda, a urmat una în România. „La piciorul drept am tot călcâiul refăcut, a fost spart în trei bucăți și medicul din România mi-a recomandat să nu scot metalul, să rămână acolo, pentru că este o operație foarte riscantă pentru mine”, explică el în timp ce își scoate șoseta și arată cicatricile.
Își cere drepturile în instanță
În toamna acestui an, o instanță olandeză a audiat martorii, o procedură premergătoare unui potențial proces. Bărbatul a fost în Olanda, un drum costisitor și obositor, dar el și avocatul său spun că deplasarea era singura soluție pentru a-și cere drepturile.
Acum, urmează ca firma să decidă dacă recunoaște sau nu accidentul de muncă. În caz pozitiv, Botoșanu va primi daune financiare – o sumă care reiese din calculul anilor pe care îi mai putea munci până la pensie (26 de ani), dacă nu suferea accidentul, și a salariului pe care l-ar fi avut lunar în această perioadă. El are 41 de ani și, în mod normal, ar fi ieșit la pensie la 67 de ani, explică avocatul. În cazul unui răspuns negativ, vor merge în instanță, spune avocatul lui.