Gigantul petrolier rus de stat Rosneft angajează zeci de tinere care oferă servicii de escortă, plătindu-le salarii mari din bugetul companiei, potrivit unei investigații a echipei lui Aleksei Navalnîi, relatează presa rusă independentă.
„Orice femeie are dreptul să facă propriile alegeri, să câștige bani și să își controleze propriul corp așa cum crede de cuviință. Dar linia dintre intimitate și responsabilitatea publică este ștearsă în momentul în care intri în serviciul public. Și asta este exact ceea ce se întâmplă aici. Fetele despre care vorbim astăzi sunt plătite din bugetul unei companii de stat”, a scris echipa Navalnîi, relatează The Moscow Times.
Fundația Anticorupție, fondată de criticul Kremlinului care a murit într-o colonie penitenciară, a descoperit dovezi conform cărora compania petrolieră rusă Rosneft are propriul personal de escorte plătite.
Reprezentanții fundației au studiat o listă completă a angajaților corporației de stat, analizând numele, datele de naștere, detaliile pașaportului și titlurile posturilor acestora, și au găsit zeci de tinere în registrele de personal ale companiei, ale căror informații apar și pe site-uri web care oferă servicii de escortă, notează Meduza.
Rosneft, a doua mare companie controlată de stat din Rusia, după Gazprom, a angajat oficial aceste femei ca „specialiști”, „consilieri” și „secretare” bine plătite în departamente administrative. Scurgeri de înregistrări telefonice și bazele de date ale poliției identifică mai multe dintre aceste angajate ca lucrătoare sexuale, conform Fundației Anticorupție.
Printre cazurile identificate se numără angajarea Anastasiei I., în vârstă de 21 de ani, ca specialist principal în departamentul de proprietate corporativă, cu un salariu anual de peste 2,4 milioane de ruble, echivalentul a circa 24.300 de dolari.
O altă femeie, Alexandra A., în vârstă de 27 de ani, a fost numită consilier al directorului de afaceri al companiei, în timp ce Alina B., în vârstă de 21 de ani, a devenit specialist de categoria a doua în departamentul de organizare a călătoriilor.
Un punct-cheie al anchetei este Albina Ivanova, care a fost angajată de Rosneft la vârsta de 21 de ani cu un salariu lunar de peste 300.000 de ruble (peste 3.000 de dolari). Pe parcursul a nouă ani, ea a primit în total 33 de milioane de ruble de la companie – mai mult de 335 000 de dolari la cursul de schimb actual, scrie The Insider.
Pentru comparație, salariul mediu la Moscova, capitala Rusiei și cel mai mare și mai dezvoltat oraș din punct de vedere economic, este de 140-160 000 de ruble (1.400-1.600 de dolari), conform unei afirmații recente a primarului Serghei Sobianin. Vladimir Putin a fost vizibil surprins când a auzit statistica.
În plus, Ivanova a fost plătită cu aproximativ 300 de milioane de ruble (puțin peste 3 milioane de dolari) de către Independent Petroleum Company (NNK). NKK este deținută de Eduard Khudainatov, fostul director general al Rosneft, care a fost identificat în 2022 ca proprietar a două mega-yachturi, care au legătură cu președintele rus Vladimir Putin.
Potrivit investigației, Ivanova a efectuat 58 de călătorii cu avionul privat împreună cu actualul director general al Rosneft, Igor Sechin, un aliat apropiat al liderului de la Kremlin încă de pe vremea când acesta locuia la Sankt Petersburg.
Ivanova deține o colecție de mașini de lux, inclusiv două Rolls-Royce, un Mercedes-Benz G-Class și un Porsche Taycan, cu o valoare totală de peste 200 de milioane de ruble (2 milioane de dolari).
Fundația Anticorupție a descoperit, de asemenea, colecția extinsă de genți Hermès a Ivanovei, estimată la aproximativ 104 milioane de ruble, inclusiv un model din piele de crocodil în valoare de aproximativ 20 de milioane de ruble. Anul trecut, aceasta a achiziționat un apartament de 205 m² în complexul rezidențial de lux Kutuzovsky 12 din centrul Moscovei pentru peste 300 de milioane de ruble (3 milioane de dolari).
Documentele obținute de Fundația Anticorupție indică faptul că astfel de practici de angajare nu sunt incidente izolate. Rosneft a angajat zeci de femei tinere fără calificări în funcții administrative bine plătite.
Potrivit echipei lui Navalnîi, din consiliul de administrație al Rosneft fac parte oficiali guvernamentali de rang înalt, precum viceprim-ministrul Alexander Novak și adjunctul șefului de cabinet al administrației prezidențiale, Maxim Oreșkin, care au acces la informații privind politicile de angajare ale companiei.
Salariul lui Igor Sechin la Rosneft s-a ridicat anul trecut la 4,6 miliarde de ruble (46,7 milioane de dolari), scrie Meduza.