Ce promisiuni au obținut sindicaliștii în urma negocierilor de la Guvern: „Vor fi promovate în Parlament, la începutul sesiunii” - HotNews.ro

Ce promisiuni au obținut sindicaliștii în urma negocierilor de la Guvern: „Vor fi promovate în Parlament, la începutul s
📅 2025-01-31

Guvernul a promis să identifice soluții pentru plata orelor suplimentare lucrate în zilele de week-end sau sărbători legale, precum și pentru amnistierea financiară a pensionarilor militari ale căror pensii au fost calculate în mod eronat, a transmis executivul într-un comunicat de presă la finalul negocierilor de la Palatul Victoria.

La negocieri au participat reprezentanții asociațiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și cu cei ai sindicatelor din domeniile sănătate și asistență socială, feroviar, silvic, minerit, siderurgic, aeronautic, administrativ și asociații ale revoluționarilor. Delegația guvernului a fost condusă de șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ștefan Radu Oprea.

Potrivit comunicatului, au fost prezentat mai multe soluții găsite în urma întâlnirilor precedente la care au participat și premierul Marcel Ciolacu și vicepremierul Cătălin Predoiu.

„Este vorba despre soluții pentru plata orelor suplimentare lucrate în zilele de week-end sau sărbători legale de către angajații din acest domeniu, precum și pentru amnistierea financiară a pensionarilor militari ale căror pensii au fost calculate în mod eronat. Aceste soluții legislative ale Guvernului vor fi promovate în Parlament, la începutul sesiunii parlamentare”, a transmis Guvernul.

În ceea ce privește actualizarea pensiilor militare, o altă solicitare a reprezentanților asociațiilor, Guvernul va veni cu o soluție după publicarea motivației Curții Constituționale a României în Monitorul Oficial. Curtea Constituţională a decis, în decembrie, că articolul din Codul Fiscal care prevede impozitarea progresivă a părţii necontributive din pensii, inclusiv a pensiilor militare, este neconstituţional.

„Un alt punct important al discuției s-a referit la indexarea pensiilor. În acest context, la nivelul Guvernului va fi făcută o nouă evaluare la rectificarea bugetară din acest an și, în funcție de nivelul colectării bugetare, va fi luată o decizie cu privire la sustenabilitatea economică a indexării pensiilor”, menționează comunicatul executivului.

Negocierile au avut loc după de vineri, în fața Guvernului, a avut loc un protest la care au participat ceferişti, militari în rezervă, poliţişti, mineri, silvicultori, siderurgişti sau angajaţi ai Metrorex. Aceste categorii s-au declarat nemulțumite de „ordonanţa-trenuleţ”, de Legea pensiilor şi de neaplicarea statutului personalului feroviar.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Bugetul pe 2025: Creșteri la Apărare, Muncă, SGG și servicii secrete / Scăderi la Administrația Prezidențială, Senat și Camera Deputaților

Proiectul de buget de stat pe 2025, pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, prevede cele mai mari creșteri de alocări bugetare la Ministerul Apărării, Ministerul Transporturilor, Ministerul Proiectelor Europene, Ministerul Muncii, Ministerul Energiei, dar și…

Dezbatere tensionată: parlamentul german poate adopta o lege cu sprijinul extremei-drepte pentru prima dată în istoria modernă a țării

Bundestagul are programată vineri o dezbatere pe tema unei legi privind migrația. Aceasta va trece de camera inferioară numai dacă Alternativa pentru Germania (AfD), partidul de extremă dreapta, va vota alături de creștin-democrați, scriu Reuters…

Cristian Pîrvulescu: „Călin Georgescu nu va candida la alegerile prezidențiale pentru că încalcă în mod flagrant Constituția”

Politologul Cristian Pîrvulescu a explicat vineri că l-a cunoscut pe Călin Georgescu în urmă cu 17 ani și a colaborat cu fostul candidat la președinție pentru o carte pe care a publicat-o. Profesorul de științe…

Kremlinul, reacție după amenințarea tarifară a lui Trump la adresa BRICS: Nu există niciun plan pentru o monedă comună

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacționat, vineri, la amenințarea lui Donald Trump de a impune tarife asupra țărilor BRICS dacă acestea își creează propria monedă, afirmând că nu există și nu a…

Pariul eșuat al Congo pe mercenarii români. BBC: „Căderea orașului Goma a spulberat visele lor de a câștiga mulți bani”

Românii duși în Congo de Horațiu Potra au fost recrutați cu salarii lunare de 5.000 de dolari pentru a lupta împotriva rebelilor din gruparea M23, în timp ce soldații congolezi erau angajați pentru 100 de…

Statul încearcă să recupereze un tablou realizat de El Greco, care a aparținut Casei Regale a României. Valorează între 7 și 9 milioane dolari

Casa de licitații Christie’s New York a informat vineri Guvernul României că a dispus suspendarea până pe 28 februarie a licitației pentru vânzarea tabloului „San Sebastian”, realizat de pictorul spaniol El Greco, operă de artă…

România și alte 11 ţări UE solicită Comisiei Europene să protejeze alegerile de interferenţele străine

România, alături de alte 11 ţări din Uniunea Europeană cer Comisiei Europene să îşi folosească prerogativele pe care le are prin Legea serviciilor digitale pentru a proteja integritatea alegerilor europene de interferenţele străine, se arată…

Italia a blocat DeepSeek, noul asistent chinez AI, din cauza îngrijorărilor privind securitatea datelor personale

DeepSeek a apărut recent pe piață, devenind rapid un competitor puternic al produselor americane – ChatGPT de la Open AI sau Gemini de la Google, scrie Politico. Autoritatea pentru protecția datelor din Italia a decis…

Noua destinație de cinci stele: Radisson Blu Hotel & Residences din Mamaia, o experiență exclusivistă în ospitalitate

Radisson Hotel Group, în colaborare cu Monarc Properties, își extinde oferta pe litoralul Mării Negre cu un nou proiect exclusivist în stațiunea Mamaia. Cu un design contemporan și două turnuri spectaculoase, Radisson Blu Hotel &…

Ce a răspuns ANRE după ce mai mulți consumatori au semnalat că nu funcționează platforma pe care poate fi schimbat furnizorul de energie

HotNews.ro a publicat, joi, un articol în baza unor informații transmise de ANRE despre modul în care consumatorii de energie electrică și gaze naturale își pot schimba furnizorul în 24 de ore, pe platforma POSF…

Good News

Only good and positive news.