Carnagiu în New Orleans. Primele imagini cu mașina care a omorât cel puțin 10 persoane - HotNews.ro

Carnagiu în New Orleans. Primele imagini cu mașina care a omorât cel puțin 10 persoane - HotNews.ro
📅 2025-01-02

Cel puțin 10 oameni au murit în prima zi a anului în New Orleans, după ce o mașină a intrat în mulțime pe o strada Bourbon, renumită în rândul turiștilor, fiind cunoscută pentru viața de noapte, fiind plină de baruri și cluburi.

Peste 35 de persoane au fost rănite în urma atacului și au ajuns la spital în orașul sudul Statelor Unite. Autoritățile și polițiștii spun că atacatorul a vrut să provoace cât mai multe victime.

Martorii au povestit că bărbatul a deschis focul după ce a coborât din mașină. Doi polițisti au fost răniți, au anunțat autoritățile în prima conferință de presă de după incident.

Primarul din New Orleans a precizat că a fost un „atac terorist”, însă reprezentantul FBI a declarat că biroul federal a preluat investigația după ce s-au găsit dispozitiv explozibile artizanale în mașină, însă incidentul nu este tratat ca fiind „terorist”.

Forțele de ordine au recomandat locuitorilor să se îndepărteze de strada Bourbon, unde a avut loc tragedia. Poliția a precizat că situația este în dinamică și îl caută pe atacator.

Pe rețelele de socializare au apărut primele imagini cu mașina care a intrat în mulțimea care sărbătorea Anul Nou.

The Mayor of New Orleans is now calling this a terrorist attack that has left at least 10 people dead and over 30 injured when the terrorist drove his truck through a New Years crowd. pic.twitter.com/Sfq7BgCtuW

— Vince Langman (@LangmanVince) January 1, 2025

Zeci de forțe de ordine au ajuns la fața locului pentru a investiga.

First look at the vehicle used to mow down New Year revellers in New Orleans. pic.twitter.com/bjN0XLvrVC

— Robert Abel (@rj_abel) January 1, 2025

La New Orleans au avut loc împușcături și mașini care au intrat mulțime la paradele din trecut.

În noiembrie 2024, două persoane au fost ucise și alte 10 au fost rănite în două împușcături separate de-a lungul traseului unei parade din New Orleans, la care au participat mii de persoane, potrivit presei locale citate de Reuters.

În februarie 2017, o camionetă condusă de un bărbat care, potrivit poliției, părea să fie în stare avansată de ebrietate a intrat într-o mulțime de spectatori care asistau la principala paradă Mardi Gras din New Orleans, rănind peste 20 de persoane.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Sancțiunile împotriva Rusiei. Cum a reușit Putin să le fenteze și de ce vor fi „un jeton extraordinar de valoros” pentru Trump – analiză NYT

Mii de sancțiuni severe au fost impuse Rusiei de când țara condusă de Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei în iarna anului 2022. Acum, după mai mult de 1000 de zile de la începutul războiului,…

Tânără de 18 ani, reținută după ce a lovit cu mașina un bărbat de 75 de ani și a fugit de la locul accidentului. Fata se afla sub influența alcoolului

O tânără de 18 ani din județul Vâlcea a fost reținută, joi, după ce a urcat băută la volan, a lovit cu mașina un bărbat de 75 de ani și a fugit de la locul…

Pata de petrol din Marea Neagră cauzată de scufundarea a două petroliere continuă să se extindă în zona Crimeei

După scufundarea, pe 15 decembrie, a două petroliere în Marea Neagră, aproximativ 3.700 de tone de păcură au contaminat apa și nisipul din zona Crimeei. În ciuda eforturilor de curățare, pata de petrol se extinde,…

Pamela Anderson spune că noul ei film i-a împlinit un vis la care puțini s-ar aștepta

„Sunt Pamela Anderson și mă aflu în Debaraua Criterion, ceea ce este un vis devenit realitate”, spune actrița acum în vârstă de 57 de ani, a cărei interpretare din filmul „The Last Showgirl” a fost…

Un infirmier de la Spitalul de Psihiatrie Sibiu, condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente

Infirmierul Ilie Ciobănescu, care lucra la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, a fost condamnat, în primă instanță, la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente, conform publicației…

Cătălin Predoiu vrea să schimbe vârsta de pensionare a polițiștilor: „Sunt legi prost gândite, o invitație la pensie”

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, joi seară, la Digi 24, că din cauza unei legi „prost gândite și prost adoptate”, MAI a pierdut în ultimii 15 ani 35.000 de polițiști cu experiență: „A…

AUR anunță un protest pentru reluarea alegerilor pe 12 ianuarie, în București. Simion: ”Va fi cel mai mare miting”

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat, joi, că organizează pe 12 ianuarie, în București, un protest pentru a cere reluarea alegerilor „cât mai urgent”. Liderul AUR spune că va fi „cel mai mare miting”.…

Superliga: Presa din Italia spune că Darius Olaru a refuzat transferul de la FCSB la FC Dallas

Darius Olaru (26 de ani) este cel mai în vogă jucător român din Liga 1 în acest moment. Numele său este rostit tot mai frecvent în legătură cu posibilitatea unui transfer în străinătate, scrie Golazo.ro…

Marcel Ciolacu, după ce România a intrat și terestru în Schengen: „Asta înseamnă mai mulți bani care vor întra în conturile firmelor noastre”

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, pe Facebook, că aderarea deplină a României la Schengen este mai mult decât un moment simbolic: este o „garanție că exporturile românești vor avansa puternic în acest an”. „Faptul…

INFOGRAFIC Cum a evoluat prețul aurului față de cel al petrolului după Al doilea Război Mondial până azi

Aurul și petrolul, două dintre cele mai influente mărfuri ale planetei, au o relație fascinantă care a evoluat de-a lungul decadelor, văzută prin raportul aur-petrol. Raportul aur-petrol reprezintă numărul de barili de țiței echivalenți ca…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.