Cancelarul german Olaf Scholz, după jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul” - HotNews.ro

Cancelarul german Olaf Scholz, după jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul” - HotNews.ro
📅 2025-01-05

„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume.

Vorbind pentru săptămânalul german Stern, Scholz a descris criticile ca fiind nimic nou, scrie News.ro. „Trebuie să rămâneţi calmi”, a spus el în interviu. „Ca social-democraţi, ne-am obişnuit demult cu faptul că există antreprenori media bogaţi care nu apreciază politica social-democrată – şi nu îşi ascund opiniile.”

El a spus că nu va face niciun efort pentru a îi răspunde lui Musk, care susţine formaţiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) în alegerile federale de luna viitoare şi va găzdui o discuţie în direct pe platforma sa de social media X cu candidatul acesteia pentru funcţia de cancelar, Alice Weidel. „Nu cred în curtarea favorurilor domnului Musk. Sunt fericit să las asta în seama altora”, a spus el. „Regula este: nu hrăniţi trollul”.

A fost cel mai direct răspuns al cancelarului la adresa lui Musk, la câteva zile după ce i-a îndemnat pe alegători să nu îi lase pe „proprietarii canalelor de social media” să decidă rezultatul alegerilor generale, într-un discurs din ajunul Anului Nou în care nu l-a menţionat pe Musk şi nici platforma X.

De când a preluat frâiele X, Musk a folosit din ce în ce mai mult anvergura globală a platformei de socializare pentru a-şi promova propriile opinii politice.

După ce a cheltuit un sfert de miliard de dolari pentru a asigura revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, Musk şi-a folosit influenţa pentru a sprijini partidele de extremă dreapta şi anti-sistem de pe continent, atacând în acelaşi timp unii dintre cei mai proeminenţi lideri de centru-stânga.

Musk l-a numit „prost” pe Scholz

În noiembrie, după prăbuşirea coaliţiei de centru-stânga a lui Scholz, Musk l-a numit pe cancelar „prost” pe X, reiterându-şi criticile după ce cinci persoane au fost ucise şi peste 200 au fost rănite într-un atac de pe piaţa de Crăciun care ar fi fost comis de un atacator de origine saudită cu simpatii de extremă dreapta.

Pe măsură ce 2024 se apropia de sfârşit, Musk l-a luat din nou la ţintă pe Scholz, oferindu-şi părerea cu privire la rezultatul alegerilor din Germania, care vor avea loc pe 23 februarie: „Cancelarul Oaf Schitz sau cum îl cheamă va pierde”.

În ultimele zile, Musk a intrat în politica britanică, cerându-i regelui Charles să intervină şi să dizolve parlamentul, criticând guvernul în legătură cu cazurile de grooming al copiilor, legate de abuzuri comise de grupuri organizate după condamnări multiple pentru infracţiuni sexuale împotriva copiilor între 2010 şi 2014.

De asemenea, el a declarat că este de părere că Nigel Farage ar trebui să fie înlocuit din funcţia de lider al partidului Reform UK, în contextul în care acesta ar putea dona 100 de milioane de dolari (80 de milioane de lire sterline) partidului.

Musk sprijină AfD

Scholz a respins comentariile la adresa sa, arătând în schimb sprijinul acordat de Musk AfD. „Ceea ce mi se pare mult mai îngrijorător decât astfel de insulte este faptul că Musk sprijină un partid precum AfD, care este în parte extremist de dreapta, care predică apropierea de Rusia lui Putin şi doreşte să slăbească relaţiile transatlantice”, a declarat Scholz.

Incursiunea lui Musk în politica primei economii europene a stârnit indignare în Germania şi acuzaţii de ingerinţă.

Luna trecută, el a scris pe reţelele de socializare că „numai AfD poate salva Germania”. Aprecierea vine la câteva luni după ce partidul a fost expulzat dintr-un grup parlamentar paneuropean al partidelor populiste de extremă-dreapta, în urma unei serii de controverse, inclusiv a unui comentariu făcut de o figură importantă a AfD, potrivit căruia în SS-ul nazist „nu erau toţi criminali”. Elemente ale partidului au fost clasificate drept extremişti de dreapta de către serviciile de informaţii interne din Germania.

Ulterior, Musk şi-a dublat sprijinul pentru AfD. Într-un editorial publicat în ziarul Welt am Sonntag, Musk a apărat partidul şi a susţinut că acesta este „ultima scânteie de speranţă” pentru Germania.

AfD se află pe locul al doilea în sondaje înainte de alegerile generale, iar o prezenţă puternică a partidului ar putea complica crearea unei coaliţii, deoarece partidele principale au exclus colaborarea cu AfD la nivel statal sau federal.

De asemenea, Scholz a folosit interviul său pentru a răspunde descrierii lui Musk de luna trecută a preşedintelui federal, Frank-Walter Steinmeier, ca fiind un „tiran antidemocratic”.

Criticile lui Elon Musk

„Preşedintele german nu este un tiran antidemocratic, iar Germania este o democraţie puternică şi stabilă – nu contează ce spune domnul Musk”, a declarat Scholz. „În Germania, voinţa cetăţenilor prevalează, nu comentariile neregulate ale unui miliardar din SUA”.

Pe lângă implicarea sa în politica germană şi britanică, Musk a purtat discuţii şi cu Viktor Orbán din Ungaria, al cărui guvern face obiectul unei proceduri de sancţiuni a UE din 2018 pentru că reprezintă o „ameninţare sistemică” la adresa democraţiei şi a statului de drept.

Musk i-a criticat, de asemenea, pe judecătorii care au anulat alegerile prezidenţiale din România din cauza suspiciunilor de interferenţă rusă şi a susţinut-o cu entuziasm pe Giorgia Meloni, prim-ministrul de extremă dreapta al Italiei.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Guvernul Giorgiei Meloni, pe cale să bată palma cu Elon Musk pentru un contract cu o sumă uriașă

Italia se află în discuții avansate cu SpaceX cu privire la încheierea unui acord de 1,5 miliarde de euro (1,55 miliarde de dolari) potrivit căruia compania deținută de miliardarul Elon Musk va furniza telecomunicații securizate…

Crin Antonescu crede că Nicușor Dan poate fi un candidat „bun” pentru coaliție: Se înțelegeau mai bine, era mai îngăduitor

Crin Antonescu a comentat duminică seară, într-o notă ușor ironică, reacțiile pe care le-a avut până acum primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, după ce fostul lider al PNL a anunțat că își „suspendă” candidatura…

Globurile de Aur 2025. Sebastian Stan e nominalizat la două categorii pentru cel mai bun actor într-un film

Actorul român Sebastian Stan e nominalizat la două categorii distincte pentru cel mai bun actor într-un film la Gala Globurilor de Aur ce va avea loc duminică noaptea. Gala va avea loc la ora 03:00,…

Cancelarul german Olaf Scholz, după jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume.…

Reacție acidă după ce „doi pesedișiti se laudă nonșalant despre cum manipulează voturile”: Coboară credibilitatea leadership-ului politic din România la nivel provincial

Fostul premier Dacia Cioloș a comentat duminică seara dezvălurile făcute de social-democrații Marcel Ciolacu și Alfred Simonis privind direcționarea de voturi de la membri PSD către candidatul AUR, George Simion, la alegerile prezidențiale din luna…

Crin Antonescu vine cu noi precizări despre decizia „suspendării” candidaturii: Una dintre chestiuni mi se pare chiar urgentă

Crin Antonescu a făcut duminică seară noi precizări despre motivele care l-au determinat să anunțe „suspendarea” candidaturii sale la alegerile prezidențiale de anul acesta din partea coaliției PSD-PNL-UDMR, arătând că „stabilirea datei alegerilor mi se…

VIDEO Mii de persoane au comemorat duminică victimele atacului din Muntenegru

Mii de persoane s-au adunat, duminică, în Cetinje, un orășel situat la 38 km vest de Podgorița, capitala Muntenegrului, pentru a comemora cele 12 victime ale atacului armat care a avut loc într-un bar, transmite…

SuperLiga: Ovidiu Burcă anunță transferuri la Oțelul Galați: „Patru jucători în zilele următoare”

Ovidiu Burcă, noul antrenor de la Oțelul, a anunțat că echipa din Galați va încerca să transfere patru jucători în zilele următoare. Din cauza problemelor financiare, Oțelul a rămas în această iarnă fără Dorinel Munteanu,…

Ordin dat de șeful armatei ucrainene, după ce scandalul dezertărilor în masă din brigada de elită „Anna de Kiev” a luat amploare / Ce a decis Zelenski

Șeful armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, a anunțat duminica aceasta că a dat ordin pentru consolidarea Brigăzii Mecanizate 155 „Anna de Kiev” și înarmarea ei cu drone de luptă, după relatările din presă privind dezertarea…

SuperLiga: UTA Arad a transferat un fotbalist al liderului Universitatea Cluj

UTA Arad a anunțat că l-a transferat pe portarul Andrei Gorcea (23 de ani) de la Universitatea Cluj, liderul din SuperLiga. „Bătrâna Doamnă” a precizat că Gorcea a semnat un contract valabil pe o perioadă…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.