Băsescu afirmă că cel mai mare partid din România „se destramă, dacă va refuza să intre la guvernare” - HotNews.ro

Băsescu afirmă că cel mai mare partid din România „se destramă, dacă va refuza să intre la guvernare” - HotNews.ro
📅 2025-05-19

Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că PSD se va „destrăma” în cazul în care social-democraţii vor refuza să facă parte din viitorul guvern. „Ideea că se vor reface în opoziţie este greşită în cazul lor”, afirmă fostul șef de stat, acuzând că o astfel de decizie reprezintă mai degrabă „un semn de lașitate”.

Întrebat luni, într-o intervenție la Digi24, dacă un guvern minoritar, fără PSD, poate fi unul stabil, Traian Băsescu s-a arătat sceptic, având în vedere perioada economică dificilă care urmează.

„PSD trebuie să fie la guvernare. Dacă va refuza să intre la guvernare, acest partid se destramă. Ideea că se vor reface în opoziţie este greşită în cazul lor şi în situaţia actuală, pentru că au responsabilitatea majoră a situaţiei în care a ajuns ţara, economia, bugetul, deficitul comercial”, a declarat fostul președinte.

Social-democrații „au guvernat neglijent, fără a fi responsabili pe ceea ce fac. Dacă s-ar duce în opoziţie ar fi un semn de laşitate şi nicidecum de maturitate. Ar fugi de momentul la care trebuie să îndrepte ce au stricat”, a mai spus Traian Băsescu, citat de News.ro.

Fostul şef al statului a adăugat că liderii PSD îşi vor da seama că „trecerea în opoziţie este un risc mai mare decât rămânerea la putere”

Luni, Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PSD, în cadrul ședinței informale a conducerii social-democrate care s-a desfășurat la Vila Lac, au declarat surse din partid pentru HotNews.

Demisia lui Ciolacu survine în contextul în care Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale, iar în zilele următoare trebuie să desemneze un candidat la funcția de prim-ministru, poziție din care Ciolacu a demisionat deja pe 5 mai, a doua zi după primul tur al alegerilor.

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 al Capitalei, consideră că a venit vremea ca PSD să trească în opoziție. „Îmi doresc un PSD reformat, responsabil şi care să nu lase impresia unei găşti care fuge după funcţii”, a scris edilul, într-un mesaj publicat luni pe pagina lui de Facebook.

Un alt lider din PSD a transmis însă o poziție mai nuanțată. Constantin Rădulescu, președintele PSD Vâlcea, a afirmat că o eventuală participare a social-democraților la guvernare ar trebui decisă de liderii partidului abia după consultările de la Cotroceni şi după consultarea tuturor organizaţiilor din ţară.

„Eu cred că dacă viitorul preşedinte al României a declarat că doreşte să stea de vorbă cu partidele proeuropene PSD, PNL, USR, UDMR, aceste partide trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi consultările la care vor participa să fie până la urmă un semnal important pentru ceea ce înseamnă viitorul acestei ţări într-un context economic, într-un context european şi mondial deosebit. Eu cred că PSD trebuie să se comporte ca un partid responsabil, care se prezintă la consultări. Iar în urma acestor consultări, eu cred că toţi liderii PSD, toţi liderii organizaţiilor judeţene – cunoscându-i şi având mare încredere în colegii mei – îşi vor consulta organizaţiile şi se va decide dacă PSD va accepta să facă parte din viitoarea guvernare sau va lua alt drum”, a declarat luni Rădulescu.

Liderii PSD se vor reuni marţi, de la ora 13:00, într-o ședință a Consiliului Politic Naţional, pentru a decide ce vor face pe viitor.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

„E pământul nostru”. Cum răspunde Zelenski după convorbirea lui Putin cu Trump

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins luni seară cerința lui Vladimir Putin ca trupele ucrainene să se retragă din cele patru regiuni ale țării parțial ocupate de forțele Moscovei, după ce președintele rus a purtat…

Apple, amendată în Rusia din cauza încălcării legii privind „propaganda LGBT”

Un tribunal rus a amendat gigantul american din domeniul tehnologiei Apple cu 10,5 milioane de ruble (130.483 dolari), în patru procese administrative separate, dintre care trei se refereau la încălcarea normelor din Rusia privind ceea…

Ministrul Educației, despre meditații: „Dacă le ascundem, se vor întâmpla oricum/ Hai să le reglementăm”

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a vorbit din nou despre meditaţiile de care beneficiază unii dintre elevi, acesta arătându-se un susţinător al pregătirii în particular, cu condiţia ca acest lucru să fie reglementat, informează News.ro. „Eu…

Politolog, după victoria lui Nicușor Dan: „Iarăși am salvat sistemul! Dar de partea cealaltă erau GRU, FSB și Putin”

„Nu există doar o Românie, cum nu există doar o diasporă, dar a noastră e cea a luminii”, a scris luni profesoara de științe politice Alina Mungiu-Pippidi, într-un text publicat pe site-ul România curată, în…

Negocieri între Putin și Zelenski la Vatican. O propunere salutată de liderii europeni

Liderii europeni au salutat anunțul președintelui SUA Donald Trump privind interesul papei Leon XIV de a găzdui la Vatican negocierile dintre Rusia și Ucraina, a anunțat premierul Italiei Georgia Meloni, deși Vaticanul nu a confirmat…

Gazprom negociază cu Serbia termenii unui nou contract de furnizare de gaze

Grupul rus Gazprom negociază în prezent termenii pentru un nou contract de furnizare de gaze către Serbia, a anunțat luni vicepremierul rus Alexander Novak, transmite TASS. „Acest lucru a fost discutat și la întâlnirea cu…

Băsescu afirmă că cel mai mare partid din România „se destramă, dacă va refuza să intre la guvernare”

Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că PSD se va „destrăma” în cazul în care social-democraţii vor refuza să facă parte din viitorul guvern. „Ideea că se vor reface în opoziţie este greşită în cazul lor”,…

Culisele ședinței PSD în care Marcel Ciolacu a anunțat că demisionează / Cine preia șefia partidului și la ce nu s-au înțeles liderii

Liderii social-democrați s-au întâlnit, luni seară, la Vila Lac din Capitală, pentru o ședință în care Marcel Ciolacu a anunțat că își va da demisia de la șefia partidului. Funcția lui urmează să fie preluată…

Putin și Trump vor o „normalizare” a relațiilor ruso-americane, anunță Kremlinul

Președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump și-au exprimat sprijinul pentru o „normalizare” a relațiilor dintre țărilor lor, a anunțat luni Kremlinul, în urma convorbirii de peste două ore dintre cei doi lideri,…

Anunțul lui Kelemen Hunor, după ce a fost sunat de Nicușor Dan. UDMR, un prim semnal clar că este dispus să intre la guvernare

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat luni seară că a fost sunat de către Nicușor Dan și că formaţiunea pe care o conduce este pregătită „să construiască împreună cu președintele ales”, în contextul discuțiilor demarate…

Good News

Only good and positive news.