În primele șase luni de la lansare, aplicația Let’s Do It, Romania! a demonstrat că schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Au fost înregistrate 477 de raportări, dintre care 149 s-au transformat în acțiuni concrete și au fost curățate. S-au colectat peste 568 de tone de deșeuri și peste 1 tonă de ambrozie care au contribuit semnificativ la reducerea poluării și mobilizarea comunităților din întreaga țară.
Aplicația este un exemplu de colaborare între cetățeni și autorități, punând la dispoziție un proces simplu și transparent. Utilizatorii descarcă aplicația din App Store sau Google Play ( https://qr.link/8dPRWK ) și apoi:
În topul județelor cu cele mai multe raportări se află municipiul București, urmat de jud. Ilfov și Prahova, la polul opus jud. Botoșani, Harghita și Alba.
În ceea ce privește autoritățile cu cele mai multe acțiuni de curățenie finalizate în urma sesizărilor, topul ne arată: Garda Națională de Mediu Bistrița-Năsăud, primăria Bistrița și Garda Națională de Mediu București.
“Aplicația Let’s Do It, Romania! este o extensie a viziunii noastre pentru un viitor mai curat. Împreună cu Ziua de Curățenie Națională, aceasta demonstrează că atunci când cetățenii și autoritățile colaborează, schimbarea este posibilă. În doar șase luni, am reușit să construim o punte între comunități și primării, iar anul acesta vă invităm să ne fiți alături pentru a duce mai departe această misiune!” – Valentin Krancevik, membru în boardul Let’s Do It, Romania!
MODALITĂȚI DE IMPLICARE:
Let’s Do It, Romania! este cea mai mare mișcare socială din România, dedicată de peste cincisprezece ani promovării curățeniei și protejării mediului. Prin organizarea de evenimente de amploare, campanii educaționale și proiecte de reciclare, asociația mobilizează comunități din întreaga țară pentru a combate problema deșeurilor și pentru a încuraja un stil de viață sustenabil.
Printre inițiativele emblematice ale asociației se numără Ziua de Curățenie Națională, care, începând din 2024, a fost adoptată oficial de către Parlamentul României. Aceasta va fi marcată în fiecare an, în a treia sâmbătă din luna septembrie, și subliniază astfel angajamentul național pentru un mediu mai curat.
De la înființare, peste 2,6 milioane de voluntari au luat parte la acțiunile și proiectele organizate de Let’s Do It, Romania!. Asociația desfășoară și ateliere educaționale în școli, colaborând activ cu organizații și companii pentru a spori conștientizarea și implicarea în proiectele ecologice.