Andreea Raicu a pus mâna pe una dintre cele 7 minuni ale lumii. Locul de poveste pe care l-a vizitat la început de an. FOTO

Andreea Raicu a pus mâna pe una dintre cele 7 minuni ale lumii. Locul de poveste pe care l-a vizitat la început de an. F
📅 2025-02-05

Andreea Raicu și-a luat vacanța de care avea nevoie în ultima perioadă. A devenit deja o tradiție pentru vedetă ca în fiecare an să viziteze diverse locuri din lume, din dorința de cunoaștere, relaxare dar și refacere spirituală. Recent, a vizitat una dintre cele 7 minuni ale lumii. 

Andreea Raicu / foto: arhiva Click!

Vedeta are o mare comunitate de fani în social media cu care împărtășește experiențe și trăiri. Recent, după ce și-a vizitat prietena din India, pe Iulia Vântur, Andreea Raicu și-a continuat traseul ajungând în Egipt. Vedeta a avut ocazia de a vedea Piramida lui Keops, considerată una dintre cele 7 minuni ale lumii. 

Andreea Raicu: „Voi ați pățit vreodată să vă faceți planuri și viața să nu fie de acord?”

Pe Instagram, fosta vedetă TV a postat câteva poze din noua destinație și un mesaj prin care a explicat faptul că vacanța în India a fost plănuită, însă cea din Egipt nu. Cu toate acestea, deși planurile de acasă nu s-au potrivit cu ce a urmat, Andreea Raicu recunoaște că a fost plăcut surprinsă de experiența trăită. 

„From India to… Egipt. 

Vacanța aceasta a fost despre… neașteptat. Nimic din ce am planificat inițial, începând chiar cu ideea că voi pleca undeva, nu s-a întamplat așa cum mă gândeam. Dar știți ce? Asta a fost partea frumoasa și fun a vacanței! Îmi place când viața îți dă surprize și nu te lasă să te plictisești.

Apropo, a fost minunat in Egipt, totul mi-a placut, de la ce am vizitat și până la mâncare. Voi ați pățit vreodată să vă faceți planuri și viața să nu fie de acord? Cum procedați în astfel de cazuri, vă supărați sau vă lăsați purtați de val?”, a transmis Andreea Raicu, pe Instagram. 

Piramida lui Keops, una dintre cele mai mari minuni ale lumii 

  Egiptul se numără printre cele 7 minuni ale lumii: Marea Piramidă din Gizeh (Piramida lui Keops), Templul din Efes, Farul din Alexandria, Mausoleul din Halicarnassos, Colosul din Rhodos, Grădinile suspendate din Babilon și Statuia lui Zeus din Olympia.

 Piramida lui Keops este localizată în Egipt, în apropiere de Cairo este singura construcție care a rămas întreagă, în timp ce celelalte structuri au fost distruse de cataclisemele naturale. 

De asemenea, Marea Piramidă din Gizeh este cea mai veche dintre toate minunile lumii antice și, timp de 3.800 de ani, a fost și cea mai înaltă construcție antică din lume.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri Click

Confesiunea unui mare actor, unul dintre răsfățații profesiei: „Soția m-a tolerat 50 ani”. Avea o relație specială cu Sergiu Nicolaescu

De la debutul său în capodopera „Reconstituirea” a lui Lucian Pintilie, până la colaborările cu mari regizori precum Sergiu Nicolaescu, Vladimir Găitan a demonstrat că a fost un mare actor

Actorul celebru cu care Monica Tatoiu a avut o idilă: „Ne scriam bileţe de iubire”

Monica Tatoiu, femeia de afaceri care a fost mereu sinceră cu publicul și nu s-a ferit niciodată să ofere detalii despre viața ei, a frânt multe inimi de-a lungul timpului. De altfel, fosta profesoară de matematică a avut o idilă și cu un celebru și iubit actor din România. Despre cine este vorba?

Dan Negru reacționează după ce Simona Halep și-a anunțat retragerea: „Halep a fost o întâmplare (..) I-aș cere să nu mai spună..”

Retragerea Simonei Halep din tenis a stârnit numeroase reacții în spațiul public, însă una dintre cele mai tranșante vine din partea lui Dan Negru.

Catinca Roman, despre cearta cu Loredana Groza. Au fost bune prietene, însă au ajuns la cuțite. Ce relație au în prezent

În urmă cu câțiva ani, Catinca Roman a mărturisit că nu mai vorbește cu Loredana Groza, deși au fost bune prietene, precizând că „a aruncat-o la gunoi”. Acum, sora Oanei Roman susține că o apreciază pe cântăreață și că are o mare admirație față de artistă.

Suma neașteptat de mică pe care o plătea Silviu Prigoană ca pensie alimentară pentru cei doi copii ai săi cu Adriana Bahmuțeanu: „Venea poștașul cu fluturașul”

Adriana Bahmuțeanu a făcut declarații surprinzătoare în cadrul emisiunii Cancan Senzațional, vorbind despre relația tensionată pe care Silviu Prigoană a avut-o cu cei doi copii ai lor, Maximus și Eduard.

Alexandru Papadopol și-a părăsit iubita înainte de nuntă! Tatăl acesteia, declarații șocante: „Domnului actor îi este rușine cu noi”

Alexandru Papadopol se află în centrul unui scandal de zile mari, după ce a fost acuzat în mediul online că i-a promis unei actrițe la început de drum că o va lua de soție. Ulterior, spune tatăl adoptiv al acesteia, faptul că este înfiată l-ar fi determinat pe actor să se retragă.

Emoții mari pentru Anca Serea. David, fiul cel mare, își face implant de păr

Fiul cel mare al Ancăi Serea, David (22 de ani), a decis să facă un pas important pentru încrederea sa: un implant de păr. Tânărul va merge la o clinică de specialitate din Cluj, unde va urma procedura menită să rezolve problemele legate de căderea părului. Anca Serea îi va fi alături în această eta

Secretul solistei Gherghina Stancu, pentru un ten perfect: „Îmi spăl fața cu roua de pe flori.” Crema de 18 de lei folosită de artistele „Generației de Aur”

Secretul solistei Gherghina Stancu, pentru un ten perfect. „Roua de pe flori”

Care solist din Akcent cântă iar cu Adi Sînă: „A venit de la Londra, după 17 ani.” Din ce meserie își câștigă banii Marius Nedelcu?

Marius Nedelcu va cânta din nou cu Adi Sână, în Akcent: „A venit de la Londra, după 17 ani!”

Cine este Maria Karapa, tânăra devenită virală pe TikTok din cauza rețetelor ciudate. Face pârjoale din ce găsește prin frigider: „Asta nu e mucegăită”. VIDEO

Una dintre cele mai recente creații ale TikTok-ului o aduce în prim-plan pe Maria Karapa, cunoscută în mediul online și sub denumirea de Marnela din Cehia. Tânăra în vârstă de 22 de ani a devenit plăcută de fani prin simplitatea și naturalețea de care dă dovadă expunându-și viața de zi cu zi.

Good News

Only good and positive news.