Ecaterina Ladin, cunoscută drept Dalida din serialul de comedie Las Fierbinți, a oferit un interviu plin de sinceritate și transparență. Este o femeie care nu se teme pentru ziua de mâine și mărturisește că lejer ar putea să își câștige o pâine dacă nu ar mai fi actriță.
Ecaterina Ladin / foto: arhiva Click!
Vedeta a luat o pauză de la actorie timp de trei ani de zile și a mărturisit că a știut cum să se descurce pentru a face bani. Mamă a trei băieți, Ecaterina Ladin nu se dă înapoi de la muncă și spune ce alte meserii cunoaște.
Într-un interviu viva.ro, actrița mărturisește că știe să facă masaj și are cunoștințe și în domeniul construcțiilor. Nu se teme pentru viitor deoarece are resursele necesare pentru a se descurca.
„Mie nu mi-e frică de nimic. Nu mi-e frică de muncă. Știu să fac masaj. Dacă vreodată n-o să mai fac actorie, pot să fac masaj. N-o să mor de foame. Nu mi-a fost frică niciodată pentru că am avut un frate ca m-a susținut financiar. Dumnezeu să-l ierte, a murit. M-a susținut din toate punctele de vedere. Și știam că, atâta timp cât el este, nu mi se poate întâmpla nimic. Așa am fost crescută de frații mei. De amândoi.
Am avut o pauză de trei în care nu am făcut actorie. Am produs țiglă metalică și accesorii, jgheaburi, burlane. Dacă îmi dai acum un acoperiș în construcție, eu în jumătate de oră îți spun exact ce ai nevoie, cum să-l montez etc.”, a declarat Ecaterina Ladin.
Ecaterina Ladin interpretează de mai bine de un deceniu rolul Dalidei, secretara primarului Vasile (Gheorghe Ifrim), din serialul Las Fierbinți. Actrița declară că și-a cunoscut soțul, pe Laurențiu Ladin, când a fost difuzat primul episod din serialul iubit de întreaga Românie.
„Dragoș Buliga, regizorul, mă știa de la Teatrul de Comedie, mă mai văzuse și pe la niște evenimente, la care jucam cu Leonid Doni. Aveau nevoie de un personaj mai plinuț. Să fie contre-emploi la Geanina. Și primăria nu putea să fie condusă doar de un primar, trebuia să prindă viață și atunci s-a născut acest personaj. Secretara primarului. Am zis că se filmează un sezon. Și am ajuns la 26. Au trecut 13 ani de atunci.
Atunci, de 1 martie 2012, când s-a dat primul episod Las Fierbinți, atunci a început relația mea cu soțul meu. Mi-a cerut permisiunea să mă sărute, după ce am văzut episodul. El îmi aduce echilibrul. De aia nu mă consider vedetă. Mă consider o actriță care își face meseria și am avut noroc să ajung la tv ca să mă cunoască lumea.”, a mai spus actrița.
Laurențiu și Ecaterina Ladin / foto: social media
Laurențiu și Ecaterina au devenit părinții a trei băieți minunați. Cu toate că are o familie frumoasă, actrița mărturisește că nu este deloc ușor să fie singura femeie din casă.
„Am trei băieți. În casa mea nu mai e nimic feminin – doar mașinuțe, doar ciorapi, chiloți, pantaloni. Îmi mai cumpără soțul flori ca să contrabalanseze cât de cât, dar nu e nicio șansă. Toată lumea mă întreabă: cum te descurci? Ce întrebare e asta? Nu mă descurc!
Dacă mă întrebi acum ce mă enervează cel mai tare în lumea asta… să scot ciorapii din mașina de spălat și să-i pun unul cu altul. Ciorapii sunt dușmanul meu cel mai mare”, a mai spus actrița.