Adriana Bahmuțeanu luptă cu disperare să își aducă copiii acasă din locuința fostului său soț, Silviu Prigoană, după decesul acestuia. Vedeta este profund afectată de situație și a transmis un mesaj emoționant, exprimându-și revolta față de circumstanțele care îi împiedică să fie alături de fiii săi.
De câteva zile, Adriana încearcă fără succes să îi ia pe băieți acasă, iar aceasta consideră că schimbarea bruscă a deciziei copiilor, care inițial își doreau să plece cu ea, nu este una luată de ei în mod liber. În numeroase declarații, Adriana și-a exprimat dorința arzătoare de a-i îmbrățișa și de a le oferi sprijin în aceste momente dificile marcate de pierderea tatălui lor. În cadrul emisiunii „Un Show Păcătos”, ea a transmis un mesaj emoționant copiilor, declarându-și iubirea necondiționată și determinarea de a face tot posibilul pentru binele lor.
Adriana a menționat, de asemenea, un plan stabilit împreună cu băieții înainte de tragicul eveniment și este hotărâtă să lupte pentru a-i crește în continuare acasă, alături de ea. ”Dacă se uită la televizor Maximus și Eduard, vreau să le spun că îi iubesc enorm, că fac orice pentru ei pe lumea asta, îmi dau și viața dacă este nevoie. Ei știu că noi aveam un plan, până acum o scurtă perioadă, înainte să moară Silviu. Vreau să se gândească la planul acela pe care l-am discutat în afara casei. De asta ma suna Maximus din WC-ul de la școală, ca să nu fie interceptat în casa aceea, plină de aparate de înregistrat.”, a transmis Adriana Bahmuțeanu.
Mihaela, văduva lui Silviu Prigoană, a oferit declarații emoționante în cadrul emisiunii „Un Show Păcătos”, vorbind despre situația delicată a copiilor lui Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu. Aceasta a asigurat că băieții sunt bine îngrijiți și că toate persoanele implicate sunt atente la nevoile lor.
Mihaela a mai afirmat că cei doi copii nu ar dori să se întoarcă la Adriana Bahmuțeanu, contrazicând astfel afirmațiile vedetei cu privire la dorințele lor inițiale. Declarațiile acesteia adaugă un nou capitol tensionat în conflictul dintre cele două părți, care luptă pentru viitorul copiilor. ”Copiii sunt, în primul rand, extraordinar de afectați. Copiii nu pot dormi din cauză că văd ce se întâmplă la televizor. Copiii vor merge la școală de săptămâna viitoare. Copiii vor să stea în casa în care au trăit cu tatăl lor. Este o situație grea pentru toată familia. Copiii sunt hrăniți, îngrijiți, toată lumea are grijă de ei. Silviu ar fi fost înmormântat astăzi. Copiii nu vor să o vadă pe Adriana: ”Știm ce i-ai făcut lui tati.”, a declarat Mihaela, văduva lui Silviu Prigoană, la Un Show Păcătos.