Povestea Claudiei Ghiţulecu a continuat şi în această săptămână, în „În culisele celebrităţii”, pe Antena Stars.
Ediţia a oferit momente de neuitat în prag de sărbătoare, unde Claudia Ghiţulescu, alături de mama ei, de Marcela Fota şi mulţi alţi artişti din breaslă, au dansat, cântat şi simţit bine la pomana porcului organizată de nea Costel.
Cu mesele pline de bucate tradiţionale, de la carnea de porc, şorici, slănină cu ceapă, până la băutură tradiţională, atmosfera a fost una de neratat. Claudia Ghiţulescu ştie cum să ne introducă pe toţi în spiritul sărbătorilor. „Am organizat foarte repede, dar la noi, se fac petreceri şi mai mari la tăiatul porcului, la nea Costel. De peste 10 ani îmi chem colegii, cântăm, mâncăm, ne simţim bine, povestim. Acesta este Crăciunul prietenilor. Acum sunt puţini, de obicei suntem peste 10 prieteni. […] Unul dintre cei mai gospodari oameni pe care eu i-am întâlnit este nea Costel.”, a declarat Claudia Ghiţulescu.
Petrecerea a fost una reuşită pentru toată lumea. Atmosfera a fost guvernată de duete muzicale, momente de umor, mâncare şi voie bună. „Pentru Claudia a fost cu atât mai frumoasă ziua petrecută la nea Costel, pentru că a venit şi mama ei de la Craiova, cu Marcela Fota, şi s-a reîntregit familia, verişoarele, mama, prietenii ei de suflet, Aurora şi Săndel Mihai. Am fost mulţi. A fost tare frumos. Am cântat, am dansat, o zi reuşită în familie.”, a spus una dintre apropiatele artistei.