ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Viitorul Pandurii, la a treia victorie consecutivă cu 1-0 în campionat. Florin Stîngă nu e însă mulțumit după succesul cu Progresul Spartac: ”Suferim ca și exprimare în teren”

19 September 2022 at 09:35

Pregătită de Florin Stîngă, Viitorul Pandurii Târgu Jiu a bifat, în etapa a 7-a a Ligii 2, a treia victorie consecutivă cu scorul de 1-0 în acest sezon.

Victima de sâmbătă a gorjenilor a fost nou-promovata Progresul Spartac, echipă care venea tot după o serie pozitivă în campionat, cu 7 puncte strânse în ultimele trei meciuri.

Viitorul Pandurii, a treia victorie la rând în campionat, a patra în șapte etape

Prima repriză a partidei de la malul Jiului a fost însă una anostă, dar jocul s-a mai animat în partea secundă, când s-a marcat si singurul gol, izbutit de Claudiu Dragu, în minutul 77, cu un șut din unghi, sub transversală.

La finalul partidei, antrenorul Florin Stîngă a declarat că, în pofida seriei pozitive, nu este mulțumit de jocul elevilor săi și este de părere că adversara Progresul Spartac practică cel mai bun fotbal din Liga 2!

”A fost un meci de sacrificiu. Chiar dacă am făcut și foarte multe greșeli, cred că am avut o atitudine bună și am respectat ceea ce trebuia să facem pe fază defensivă și, până la urmă, am reușit să obținem 3 puncte prețioase pentru noi, împotriva unui adversar foarte bun, care, cred că practică cel mai bun fotbal din Liga 2 la ora aceasta! Noi trebuie să producem mult mai mult fotbal, să avem mai mult curaj. Victorii sunt victorii, punctele răman puncte, dar încă nu se vede ceea ce îmi dorest eu. Suferim ca și exeprimare în teren”, a spus Stîngă.

Gorjenii, pe locul 12 în clasamentul Ligii 2

Pentru echipa sa a fost a treia victorie consecutivă cu 1-0, după ce trecuse pe teren propriu cu același scor de CS Comunal Șelimbăr și, etapa trecută, în deplasare, de Politehnica Timișoara.

La cele 3 succese se adaugă și cel din Cupa României, înregistrat miercuri, scor 3-2, după prelungiri, cu Flacăra Horezu. În play-off, gorjenii vor întâlni Dinamo București, pe teren propriu, în jurul datei de 28 septembrie.

În campionat, Viitorul Pandurii va juca tocmai la începutul lunii octombrie, în deplasare, cu SC Oțelul Galați.

După primele șapte runde, oltenii ocupă locul 9, cu 12 puncte.

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

articolul original.

Bogdan Andone bravează înainte de jocul în care Poli Timișoara întâlnește Viitorul Pandurii: ”Nimeni nu vorbește că la meciul cu Brașovul am avut 22 de șuturi”

9 September 2022 at 17:27
image

Poli Timișoara este singura echipă din Liga 2 care a marcat un singurul gol în primele cinci etape, neexistând alta cu o ofensivă mai slabă.

Probabil pentru că situația din clasament nu e deloc roz, ci chiar cenușie, antrenorul Bogdan Andone a bravat foarte multe în declarații și a spus că echipa sa, la un capitol, e peste… Viitorul Constanța, actuala Farul, echipa de pe locul 2 din prima ligă!

Punctele sunt prioritare pentru alb-violeți

Având în vedere că jocul echipei a arătat de multe ori rău, Bogdan Andoen spune că punctele sunt tot ce contează la meciul de sâmbătă cu Viitorul Pandurii, în etapa a 6-a a Ligii 2.

”Un nou meci important pe care trebuie să-l câștigăm cu orice preț. Sunt foarte importante punctele și mai puțin modul sau jocu lcare va fi mâine. Important e ca la final să luăm cele 3 puncte, dacă vom reuși să facem un meci bun va fi extraordinar, dacă nu, nu. Indiferent prin ce mijloace de experimare în teren la sfârlitul jocului, trebuie să fim echipa câștigătoare. Am mare încredere în echipă, s-au pregătit foarte bine în această săptămână. I-am văzut pe băieți conștienți de situația în care sunt suntem. Sunt concentrați și mobilizați pentru jocul de mâine”, a declarat Andone.

Poli e total ineficientă, Andone e mândru de statistică!

Supărat pe reproșurile fanilor, că echipa joacă slab și nu reușește să marcheze, Andone a punctat că de ce nu spune nimeni că în egalul cu FC Brașov (0-0), echipa a avut multe șuturi…

”Nimeni nu vorbește că la meciul cu Brașovul am avut 22 de șuturi. Mult peste nivelul Ligii 1 sau Ligii 2, și peste Viitorul Constanța (n.r. actuala Farul). Viitorul Pandurii e o echipă cu jucători de calitate pe faza ofensivă, cu jucători tineri, de calitate. Dar nu vreau să vorbesc despre adversar, vreau să vorbesc despre noi. Trebuie să avem agresivitate, determinare, concentrare în fața porții”, a punctat Andone, care a adus vara aceasta atacanți de pe ”nicăieri”, precum Țangulea sau Mudrazija.

Jucătorii așteaptă mulți suporteri

Adrian Zaluschi și Daniel Benzar, poate cei mai tehnici jucători din lot, sunt accidentați în continuare.

Aleksandar Tsvetkov este unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul lui Poli. El spune că jucătorii vor mulți fani la acest meci. ”Ne-am pregătit bine pentru meciul de mâine. Vrem să-l câștigăm, desigur, și suntem gata pentru asta mâine. Avem nevoie doar de ajutor de la suporteri, să ne dea mai multă încredere. Atmosfera este bună, suntem încrezători, pentru că putem învinge, ne gândim la asta. Nu știu de ce nu înscrie echipa, cred că nu avem noroc”, a psus Tsvetkov.

Cu 4 puncte și golaveraj 1-6, Poli Timișoara e pe locul 18 în Liga 2. Viitorul Pandurii are 6 puncte și golaveraj 4-5 și se află pe poziția a 11-a. Meciul de pe arena Știința are loc de la ora 11:00, în cadrul etapei a 6-a a Ligii 2.

Foto: Politehnica Timișoara

articolul original.

Șelimbărul a pierdut primul loc în Liga 2 după eșecul de la Târgu Jiu. Eugen Beza a găsit scuza perfectă: ”Oricum venea mai devreme sau mai târziu și prima înfrângere”

4 September 2022 at 06:41

După trei victorii și un egal, acesta din urmă înregistrat etapa trecută, cu SC Oțelul Galați (scor 1-1), CS Comunal Șelimbăr a bifat, în etapa a 5-a a Ligii 2, la Târgu Jiu, prima înfrângere stagională, scor 0-1 cu Viitorul Pandurii.

Rezultatul a coborât echipa sibiană de pe prima treaptă a podiumului eșalonului secund, acolo unde a stat timp de trei etape.

Eugen Beza, după eșecul de la Târgu Jiu: ”Am prins un portar în zi mare”

Singurul gol al partidei desfășurate sâmbătă pe stadionul din orașul de la malul Jiului a fost marcat de Alin Țegle, în minutul 9, cu capul, după cornerul executat de Florin Răsdan, de pe partea dreaptă de atac. Victoria i se datorează și portarului Raul Opric, inspirat la șuturile lui Gele (2, 3 și 75), Ciocâlteu (32) sau Manole (39).

La finalul jocului, antrenorul Eugen Beza a spus că echipei sale i-a lipsit șansa și l-a lăudat pe portarul gorjenilor, Raul Opric.

”Vreau să felicit echipa gazdă, pentru atitudine și dăruire, fiindcă așa a și câștigat meciul. A venit prima înfrângere, dar oricum venea mai devreme sau mai târziu. Important e că am jucat bine, am avut ocazii, am dominat jocul, dar am prins un portar în zi mare. Am fost prea încrezători în prima repriză, am intrat pe teren prea cu nasul pe sus. Ne-a lipsit inspirația la finalizare, concentratea, dar și șansa”, a spus antrenorul Eugen Beza.

Beza vrea schimbarea regulamentului, ca echipele de drept public să poată promova în Liga 1

Prezența clubului din Șelimbăr pe pozițiile care duc în play-off l-a făcut pe antrenorul Beza să comenteze și situația sa, care nu are drept de promovare. Acesta își consideră echipa drept un sparring-partener și vrea ca FRF să schimbe regulamentul, iar formațiile de drept public să aibă și ele dreptul să acceadă în prima ligă.

În acest sezon de Liga 2, participă nu mai puțin de cinci cluburi de drept public, deci fără drept de promovare: Steaua, CS Comunal Șelimbăr, CSM Slatina, CSC Dumbrăvița și Minaur Baia Mare.

”Dacă am intra în play-off, ar fi o mare realizare pentru club, pentru jucători, pentru staff. Cred că putem realiza acest lucru. Referitor la promovare, cred că ar trebui schimbat regulamentul. Orice echipă ar trebui să aibă dreptul de a promova. Nu putem fi sparring-partener prin campionat! Adevărul e că privatul nu poate susține fotbalul în România. Spun asta prin prisma faptului că am lucrat 5 ani la Hermnanstadt și știu ce probleme au fost. Că ne place sau nu, statul e singurul salvator, și nu al fotbalului, ci al sportului în general!”, este de părere Beza, care până acum a evitat să vorbească despre această problemă extrem de importantă a echipei sale.

Șelimbărul întâlnește în etapa a 6-a noul lider al Ligii 2

Rămasă cu 10 puncte și acum aflată la egalitate cu alte trei echipe, posibil patru până la finalul etapei a 5-a, CS Comunal Șelimbăr se află pe locul 3, cu golaveraj 8-3.

În etapa a 6-a va evolua pe teren propriu, la Râmnicu Vâlcea, sâmbătă, de la ora 11:00, cu noul lider al clasamentului, Unirea Dej (12 puncte, 10-7 golaveraj).

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

articolul original.

Viitorul Pandurii a provocat prima înfrângere Șelimbărului, liderul Ligii 2 în acel moment! Florin Stîngă: ”Am obținut o victorie importantă”

3 September 2022 at 14:43

Învinsă etapa trecută de Unirea Constanța (scor 1-2), Viitorul Pandurii Târgu Jiu a izbutit să învingă CS Comunal Șelimbăr, echipă care se afla pe primul loc înaintea rundei a 5-a, pentru a treia rundă consecutiv.

Cu 1-0 s-au impus gorjenii antrenați de Florin Stîngă, după ce au reușit să deschidă rapid scorul pe stadionul Municipal.

Viitorul Pandurii a învins liderul Ligii 3 din ultimele trei etape, CS Comunal Șelimbăr

Sibienii păreau că vor continua seria pozitivă, după începutul partidei de la Târgu Jiu, când Jordan Gele a avut două șanse bune de a deschide scorul, în minutele 2 și 3. Scorul l-au deschis însă gorjenii, prin Alin Țegle, cu o lovitură de cap, în minutul 9, după cornerul executat de Florin Răsdan, de pe partea dreaptă de atac.

Până la finalul partidei nu s-a mai marcat, deși ocazii de gol au mai existat. Portarul Marius Opric a mai avut intervenții salvatoare la șuturile lui Ciocâlteu (32), Manole (39) și Gele (75), iar, de partea cealaltă, Dulca (42), Dodoi (66), Țegle (82) și Dragu (89) puteau majora avantajul.

S-a încheiat 1-0, iar Viitorul Pandurii a bifat cea de-a doua victorie, după cea cu Dinamo (2-0), din urmă cu două etape. În schimb, CS Comunal Șelimbăr a suferit prima înfrângere în acest sezon și a pierdut primul loc din clasamentul Ligii 2.

Florin Stîngă a învins liderul, dar vrea și mai mult: ”Trebuie să fim mai echilibrați”

Etapa viitoare, Viitorul Pandurii va juca în deplasare cu Politehnica Timișoara, iar antrenorul Florin Stîngă așteaptă un joc mai bun din partea elevilor săi, pentru a se întoarce cu un rezutat pozitiv.

”Cred că am avut o repriză foarte bună, mai puteam marca, iar în partea secundă, probabil și din cauza faptului că ne doream foarte mult să câstigăm, iar acest stres și-a spus cuvântul asupra jocului, am suferit, dar în final am obținut o victorie importantă. Avem oscilații în rezultate, dar sper să fi învățat din înfrângerile cu Dumbrăvița și Unirea Constanța. Trebuie să fim mai echilibrați, să ne pregătim în continuare foarte bine și cred ca ne lipsește un pic și încrederea. Trebuie să gestionăm foarte bine săptămâna care vine și să practicăm un joc mult mai bun la Timișoara, pentru a obține punct sau puncte”, a declarat Florin Stîngă după succesul la limită cu Șelimbăr.

După 5 etape, Viitorul Pandurii are 6 puncte acumulate și se află pe locul 11, cu golaveraj 4-5. Următorul meci, din runda a 6-a, este programat deocamdată pentru sâmbătă, de la ora 11:00.

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

articolul original.

Viitorul Pandurii a găsit soluția prin care poate provoca prima înfrângere liderului surpriză din Liga 2. ”Cu ambiție și determinare, putem câștiga cu Șelimbăr”

2 September 2022 at 08:06
image

Cu doar trei puncte acumulate în primele patru etape, Viitorul Pandurii Târgu Jiu n-a renunțat la ideea de a juca în play-off-ul actualului sezon de Liga 2.

Gorjenii vin după eșecul surprinzător de la Clinceni, scor 1-2 cu Unirea Constanța, rezultat care a afectat moralul jucătorilor, după cum admite și mijlocașul Adelin Pîrcălabu.

”Trebuie să fim uniți, cât mai concentrați și să nu mai facem greșeli personale. Putem câștiga meciul cu Șelimbăr cu ambiție și determinare. Au o echipă bună, solidă, cu jucători de calitate care au evoluat la Liga 1. Personal, echipa noastră mi se pare mult mai bună ca în sezonul trecut, doar că suntem jucători de moral și ne trebuie puțină încredere. Cu trei puncte sâmbătă, am putea să sperăm la play-off”, a declarat Pîrcălabu la conferința de presă de dinaintea meciului cu CS Comunal Șelimbăr, programat sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul Municipal din Târgu Jiu.

Pîrcălabu are 26 de ani, e fundaș și nu a apucat să joace în acest sezon pentru Viitorul Pandurii, echipă pentru care în sezonul trecut a prind patru meciuri (207 minute).

Alexandru Core: ”Am bătut o echipă cu nume, Dinamo, iar la acel meci am avut atitudine și multă dorință”

Fundașul Alexandru Core este și el în asentimentul lui Pîrcălabu: ”Suntem un grup cu jucători tineri, care vor să se afirme. Avem încredere că putem face un joc bun cu Șelimbăr, chiar dacă venim după un rezultat dezamăgitor. Ne-am antrenat foarte bine zi de zi, suntem conștienți că există o presiune asupra noastră, dar trebuie să fim responsabili și eu sunt sigur că la final ne vom bucura de o victorie. În fotbalul de azi, orice meci este greu, iar echipele sunt imprevizibile. Trebuie să ne mobilizăm, să luam fiecare meci în parte și să abordăm la fel de serios fiecare partidă. Am bătut o echipă cu nume, Dinamo, iar la acel meci am avut atitudine și multă dorință, ceea ce sper să se întâmple și sâmbătă. Cu o victorie am acumula șase puncte, campionatul este lung, se pot întâmpla multe. Sunt convins că putem câștiga fiecare meci. Din punctul meu de vedere, avem jucători cu foarte mare calitate pe fiecare post, jucători tineri, dar și jucători experimentați.”

Core (21 de ani) a fost utilizat în trei meciuri din cele patru din acest sezon, în doar unul intrând ca titular. A totalizat 115 minute.

Florin Stîngă: ”Venim după o înfrângere dureroasă”

Echipa antrenată de Florin Stîngă a învins-o în actuala stagiune doar pe Dinamo, scor 2-0 pe teren propriu, în etapa a 3-a, după ce în primele două runde pierduse, la Târgu Jiu, cu CSC Dumbrăvița (0-1), și în Copou, cu Poli Iași (0-2). Eșecul de sâmbăta trecută, de la Clinceni, cu Unirea Constanța, a fost cel mai dureros din actualul sezon.

”Venim după o înfrângere dureroasă, în care, din păcate, am făcut o repriză a doua foarte-foarte slabă. Am fost foarte indisciplinați tactic și nu am respectat nimic din ceea ce am pregătit, iar asta a influențat rezultatul. Sper din tot sufletul să învățăm din greșelile pe care le-am făcut, pentru că avem trei înfrângeri din penalty. E dureros, dar trecutul rămâne în urmă și trebuie să privim spre viitor. Am mare încredere în băieții noștri, sunt băieți de caracter, își doresc, dar din păcate avem multe oscilații”, a afirmat antrenorul Florin Stîngă.

Stîngă, înaintea jocului cu Șelimbăr: ”Vine aici cu un moral bun, pentru că nu a pierdut niciun meci”

Acesta este convins că elevii săi vor câștiga, dacă vor avea atitudinea potrivită: ”Întâlnim echipa de pe primul loc, o echipă solidă, cu jucători valoroși. Mulți dintre ei au cochetat și cu Liga 1. Vine aici cu un moral bun, pentru că nu a pierdut niciun meci. Este o formație experimentată și bine organizată, dar până la urmă este important ceea ce facem noi. Dacă vom avea atitudinea potrivită, vom reuși un rezultat pozitiv. Îi văd pe jucători cum se pregătesc zi de zi, a fost o frustrare foarte mare după meciul cu Constanța. Pot mult mai mult și important este să respectăm tot ceea ce pregătim și să încercăm să punem aceste lucruri în practică. Fiecare înfrângere sau rezultat negativ aduce frustrare și neîncredere, dar eu sunt optimist și dau totul pentru această meserie. Sunt convins că munca ne va fi răsplătită și rezultatele vor apărea. Din punctul meu de vedere, lucrurile se fac profesionist, dar ne lipsesc rezultatele.”

CS Comunal Șelimbăr a bifat etapa trecută primul egal, scor 1-1, la Râmnicu Vâlcea, cu SC Oțelul Galați, după ce în primele trei runde învinsese FC Brașov (1-0), Politehnica Timișoara (4-0) și Progresul Spartac (2-1). Sibienii se află în fruntea clasamentului, la egalitate de puncte cu Unirea Slobozia și Politehnica Iași, dar cu golaveraj superior.

În schimb, Viitorul Pandurii Târgu Jiu ocupă locul 16, cu doar 3 puncte.

articolul original.

Gabriel Vașvari, autorul primul gol al Iașiului în acest sezon: ”Nu am mai jucat de 11 ani în Liga 2, dar vă spun sincer că e un campionat mai dificil decât Liga 1”

15 August 2022 at 12:54

Politehnica Iași a acumulat 4 puncte după primele două runde în care a scăpat fără gol primit și s-a instalat în partea superioară a clasamentului Ligii 2, în zona locurilor de play-off (1-6).

După o remiză albă la Galați (0-0 cu SC Oțelul), în prima etapă, Poli Iași a învins Viitorul Pandurii cu 2-0 la debutul pe teren propriu, însă evoluția per ansamblu a sa nu a fost strălucită. Pe undeva de înțeles, în condițiile în care Claudiu Niculescu a aliniat la start un ”11” complet nou față de sezonul trecut, pe parcurs intrând doar doi jucători care au evoluat și în stagiunea precedentă, Plokhotnyuk și Francisc Cristea.

În aceste condiții, până echipa ajunge la omogenitatea dorită de antrenor, punctele obținute sunt vitale pentru ca Iașiul să se mențină în zona play-off-ului, primul obiectiv pe care îl are stabilit pentru acest sezon.

Gabriel Vașvari se aștepta la un meci mai ușor cu Viitorul Pandurii

Mijlocașul Gabriel Vașvari (35 de ani), noul căpitan al formației ieșene, a marcat primul său gol în Copou, dar și primul al lui Poli în noul sezon.

Experimentatul fotbalist a recunoscut că nu se aștepta la un meci atât de greu cu Viitorul Pandurii și consideră că în acest debut de sezon sunt foarte importante punctele, mai puțin spectacolul.

”Mă bucur în primul rând că am reușit să câștigăm. În acest început de campionat e important să adunăm puncte, mai ales că suntem o echipă total schimbată. E un lucru îmbucurător și faptul că nu am primit gol, pentru că suntem o echipă total schimbată. Sincer, a fost mult mai greu decât mă așteptam. Domnul Claudiu Niculescu ne-a vorbit toată săptămâna despre forța celor din Târgu Jiu, ne-a dat toate detaliile astfel încât să-i anihilăm cât mai bine și cred că am reușit. E important acest început bun, mai ales că suntem o echipă nouă. Acum nu e atât de important jocul, ci punctele, pentru a ajunge în play-off și apoi să ne batem la promovare. Jocul o să vină, sunt convins de asta. O să avem parte și de meciuri mai bune, după ce ne vom cunoaște și noi mai bine și o să reglăm anumite automatisme o să fie totul în regulă”, a declarat la Radio HIT Iași căpitanul Gabriel Vașvari.

Vașvari: ”Este mult mai greu la Liga a 2-a”

Vașvari a subliniat că Liga a 2-a i se pare un campionat mai greu decât prima ligă.

”Sincer, eu de 11 ani nu am mai jucat la Liga a 2-a, dar pot să vă spun că e mai greu decât la Liga 1. O spun sincer! Se joacă mai mult fizic. E și normal, pentru că nivelul e un pic mai scăzut și din acest punct de vedere se joacă un fotbal mai mult fizic, la bătaie, organizarea nu e la același nivel și din această cauză, părerea mea, este mult mai greu la Liga a 2-a. În plus, nivelul e unul echilibrat, oricine poate să învingă pe oricine. Am văzut mai ales în prima rundă foarte multe surprize. Putem să ne mai așteptăm la astfel de surprize în continuare, dar eu sper să nu avem noi parte de ele”, a punctat Gabriel Vașvari.

Vașvari a jucat în Liga 2 mai multe sezoane pentru FC Botoșani, ultima dată în ediția 2012-2013, când a reușit promovarea.

”M-au surprins plăcut suporterii”

Gabriel Vașvari a ținut să le mulțumească suporterilor pentru faptul că au urcat în Copou la primul meci de pe teren propriu și speră ca peste două etape, la derby-ul cu Chiajna, să vină în număr și mai mare.

”Publicul m-a surprins plăcut și vreau să le mulțumesc suporterilor pe această cale pentru faptul că au fost alături de noi. Sperăm să câștigăm și la Dej, în etapa viitoare, iar la derby-ul din Copou cu Concordia Chiajna îi așteptăm în număr și mai mare să ne susțină. Le mulțumim fanilor că au venit la stadion, ne-au încurajat pe toată durata partidei și au fost în număr mare și la Galați, în prima etapă”, a mai spus Vașvari, care se gândește doar la victorie la Dej: ”Unirea Dej, din câte am înțeles, este o echipă care joacă fotbal, a câștigat în prima etapă cu una dintre cele mai bune echipe din campionat, Csiksereda și sunt convins că ne va aștepta un meci dificil. Cum de altfel vor fi toate în Liga a 2-a. Dar mergem să câștigăm. Dacă vrem să promovăm, pe orice teren trebuie să mergem cu gândul la victorie.”

Cu 4 puncte și golaveraj 2-0, Poli Iași ocupă, pentru moment, locul 5 în Liga 2, la egalitate cu Steaua (locul 6, 3-2 golaveraj). În etapa a 3-a, echipa lui Claudiu Niculescu va întâlni în deplasare Unirea Dej (locul 4, 6 puncte), sâmbătă, de la ora 11:00.

Rezumatul meciului Poli Iași – Viitorul Pandurii 2-0:

Foto: Politehnica Iași și Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto

articolul original.

Poli Iași n-a jucat convingător cu Viitorul Pandurii, dar a câștigat la prima prezență pe teren propriu. Claudiu Niculescu: ”Contează mult că acumulăm puncte în primele mciuri”

13 August 2022 at 21:13

Politehnica Iași a învins Viitorul Pandurii Târgu Jiu cu scorul de 2-0 (0-0), la prima apariție pe teren propriu în acest sezon și a acumulat 4 puncte după primele două etape în noul sezon de Liga 2.

Echipa moldoveană a dat dovadă de eficiență maximă, marcând la singurele șuturi expediate pe spațiul porții, prin Gabriel Vașvari, din penalty, și Enrichi Finica, în prelungiri, la vinclu, însă ocaziile mai clare ale partidei au aparținut oaspeților.

Claudiu Niculescu, după victoria cu Viitorul Pandurii: ”Și eu îmi doresc mai mult de la băieții mei”

La final, antrenorul Politehnicii Iași, Claudiu Niculescu, a punctat că importantă este victoria și faptul că echipa a reușit să acumuleze puncte în acest debut de sezon.

”A fost un meci tipic de Liga a 2-a, un meci de luptă în care am avut momente în care am dominat, au avut și ei momente în care ne-au dominat. Dar ne-a ajutat foarte mult experiența unora dintre jucătorii pe care îi am la dispoziție, pentru că au știut să închidă jocul atunci când trebuia, au știut să forțeze atunci când trebuia. Încă nu suntem sută la sută, dar rămânem cu lucrul cel mai important din acest joc, cele trei puncte. Mai avem de lucrat, e clar, dar faptul că obținem puncte ne ajută foarte mult la început. Am reușit asta până acum, deși mi-aș fi dorit șase puncte, dar să nu-l mâniem pe Dumnezeu. E în regulă și așa, cu condiția să mergem la Dej să câștigăm și acolo. Da, am marcat două goluri din două șuturi pe poartă, eficiență maximă. Și eu îmi doresc mai mult de la băieții mei, dar se întâmplă. Sunt meciuri cu puține ocazii, precum acesta și atunci când ocazia trebuie să înscrii”, a declarat Claudiu Niculescu, care a ținut să le mulțumească suporterilor pentru atmosfera creată: ”Suporterii m-au surprins în mod plăcut, au venit în număr destul de mare astăzi și au încurajat echipa, vreau să le mulțumesc pentru acest lucru. Avem nevoie de ei, trebuie să fim ca o mare familie. Mai ales după ce am marcat primul gol suporterii i-au împins de la spate pe băieți și asta s-a simțit și în evoluția lor, chiar dacă s-au mai făcut greșeli.”

Pe stadionul ”Emil Alexandrescu” au fost aproximativ 3.000 de spectatori, doar 50 formând galeria Politehnicii.

”Sunt jucători abia la 70 la sută din capacitatea fizică”

Niculescu a subliniat din nou faptul că lipsește omogenitatea, iar mulți dintre elevii săi sunt în urmă cu pregătirea fizică, întrucât au venit târziu la pregătire.

”Sunt greșeli inerente la acest nivel, pentru că sunt jucători, trebuie să repet asta, care nu sunt nici măcar la 70 la sută din capacitatea lor fizică. Și asta se vede și în evoluția lor. Dar trebuie să rămânem cu cel mai important lucru, victoria. Sunt puncte care ne ajută să creăm acea coeziune mai repede între jucători. Și ajută foarte mult la moralul lor, care ar trebui să fie ridicat acum. Trebuie să rămânem modești, umili, să muncim și să mergem să luăm trei puncte de la Dej, pentru că avem puterea de a face acest lucru”, a spus antrenorul Politehnicii Iași.

Golul lui Finica, neașteptat

Claudiu Niculescu s-a referit și la golul superb marcat de Finica. Acesta a înscris cu un șut puternic, în vinclu, la colțul scurt, dintr-un unghi greu, cu o lovitură perfectă.

”A fost un gol neașteptat, nu mă așteptam să șuteze la poartă sau să o facă atât de bine din acel unghi. Un gol care a încununat evoluția bună a lui de azi, dar și de când a venit la echipă. E un copil talentat, cum sunt și ceilalți de altfel. Mă bucur pentru el, a fost un gol spectaculos, care ne-a adus liniștea pe final de joc. Aș fi preferat să avem liniște încă din prima repriză, dar la fotbal nu-ți ies planurile așa cum le faci, pentru că și adversarul te poate surprinde. Pe noi nu ne-au surprins azi, ocaziile lor au venit pe greșelile noastre, nu pe construcții elaborate”, a mai spus antrenorul Politehnicii Iași.

Poli Iași în meciul cu Viitorul Pandurii: Knoflach – Martac, V. Lică, Tincu, Finica, Vașvari (cpt.), Marchioni, Al. Anton (Bujor 80′), A. Roman (Fr. Cristea 80′), Hunte (Karachanakov 74′), Tomczyk (Plokhotnyuk 34′). Rezerve neutilizate: Jankov – Fosu-Mensah, Fl. Plămadă, Ciaun, Ant. Dumitru.

Cu 4 puncte și golaveraj 2-0, Poli Iași ocupă, pentru moment, locul 5 în Liga 2, iar în etapa a 3-a va întâlni în deplasare Unirea Dej (locul 4, 6 puncte).

Declarația lui Claudiu Niculescu după Poli Iași – Viitorul Pandurii 2-0:

Rezumatul meciului Poli Iași – Viitorul Pandurii 2-0:

Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto

articolul original.

Eficiență sută la sută! Poli Iași a câștigat meciul cu Viitorul Pandurii prin două goluri reușite la singurele șuturi cadrate pe poartă

13 August 2022 at 13:35

Politehnica Iași a obținut, sâmbătă, prima victorie din acest sezon de Liga 2, 2-0 (0-0) pe teren propriu cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în cadrul etapei a 2-a a campionatului.

A fost un succes conturat greu, chiar chinuit, cele două goluri ale echipei lui Claudiu Niculescu fiind marcate la singurele șuturi cadrate pe poartă, primul dintre ele chiar din penalty.

Primă repriză slabă în Copou

La prima apariție a echipei Poli pe teren propriu în noul sezon de Liga 2, aproape 3.000 de spectatori au urcat în Copou, la stadionul ”Emil Alexandrescu”, iar în peluză aproape 50 de fani au cântat tot meciul și au creat o atmosferă frumoasă, cum de mult n-a mai fost la Iași.

Meciul a început apatic, fără nerv, în prima jumătate a reprizei jucându-se mai mult la mijloc, fără vreun șut spre poartă. Prima ocazie importantă a Iașiului a apărut abia în minutul 24, când Lică, bine găsit în careu de Anton, a trimis cu capul puțin alături. Două minute mai târziu, Torino Hunte a șutat de la 20 de metri, dar nu a găsit ținta. Ultimul sfert de oră al primei părți a aparținut oaspeților, care au prins curaj. Mai întâi Rogac a trimis pe lângă poartă, cu capul, după o lovitură de colț (30), pentru ca, șase minute mai târziu, Dragu să-l găsească la post pe portarul ieșean Knoflach, din lovitură liberă.

Cu puțin timp înaintea acestei faze, Claudiu Niculescu a schimbat în atac. Nemulțumit de Tomczyk, l-a scos pe vârful polonez și l-a introdus în teren pe ucraineanul Plokhotnyuk. În prima etapă, la Galați, această schimbare a făcut-o de la pauză.

Viitorul Pandurii – cu ocaziile, Iașiul – cu golurile

Partea a doua a fost mult mai animată decât prima, cu câteva bune ocazii la poarta gazdelor și cu primele reușite ale Politehnicii.

La doar trei minute de la reluare, Mitrică i-a luat fața nepermis de ușor lui Lică, în careu, și a șutat puternic din câțiva metri, dar peste poartă.

Golul a căzut însă la poarta gorjenilor, în minutul 54. Roman l-a găsit cu o diagonală spectaculoasă pe Hunte, în careu, extrema olandeză a fost faultată de Dănescu, iar arbitrul Marius Chițu a dictat penalty. Căpitanul Gabriel Vașvari a executat sigur, cu fentă și a marcat primul gol stagional al Iașiului, dar și primul al său la clubul din Copou.

Gorjenii nu au căzut după gol și au fost aproape de egalare în minutul 69, pe fondul unei greșeli în apărarea gazdelor. Knoflach a greșit o pasă simplă la Lică, Mitrică a interceptat pe partea stângă, a intrat în careu, dar a preferat un șut slab, în locul unei pase la Dulca, aflat liber în 10 metri. Faza a continuat, balonul a ajuns la Dulca, al cărui șut, din poziție excelentă, a trecut peste.

Scăpată și de acest moment, Poli a știut să gestioneze finalul, iar în prelungiri și-a securizat victoria cu o super execuție a tânărului Enrichi Finica. Bine găsit în colțul din stânga al careului de Francisc Cristea, fundașul dreapta venit de la Rapid a marcat pentru 2-0 cu un șut din unghi, la colțul scurt, sub bară, o execuție demnă un veritabil vârf.

Poli Iași are 4 puncte, Viitorul Pandurii încă e pe zero

Victorie cu 2-0 pentru Poli, dar nu fără emoții, în fața unui adversar muncitor, care și-a jucat șansa în Copou și nu a fost departe de a produce surpriza. Poli a acumulat 4 puncte, nu a primit gol în primele două meciuri și merge optimistă în deplasarea de la Dej, cu Unirea.

De cealaltă parte, Viitorul Pandurii rămâne fără punct după primele două etape, iar în runda a treia va primi vizita echipei Dinamo.

Crainic nou la stadionul din Copou, după aproape 30 de ani. Debut stângaci pentru înlocuitorul lui Mircea Ungureanu

Decizie cel puțin ciudată luată de către oficialii din Copou, la început de sezon. Crainicul arenei, Mircea Ungureanu, unul dintre cei mai vechi jurnaliști ieșeni și cel care deținea această funcție de aproape 30 de ani, a fost înlocuit cu George Marici, realizator programe la Radio Iași.

Acesta din urmă și-a făcut debutul cu o primă gafă, greșindu-i numele lui Corneliu Costăchescu, un fost antrenor, în vârstă de 76 de ani, care a dat lovitura de începere a partidei.

Noul crainic l-a ”botezat” Nicolae Costăchescu pe invitatul special al Politehnicii Iași. Totodată, Marici a intervenit inoportun la microfon de mai multe ori în debutul partidei, iar în repriza a doua a anunțat eronat eliminarea unui jucător de la oaspeți, care primise de fapt doar cartonaș galben.

Pe lângă crainic al arenei din Copou, Mircea Ungureanu a ocupat mulți ani și funcția de ofițer de presă la Poli Iași.

Atmosferă frumoasă în tribune

Prima apariție a lui Poli pe teren propriu în noul sezon a adus în tribunele arenei din Copou aproximativ 3.000 de spectatori. Dornici să vadă la lucru noua echipă a Iașiului, suporterii lui Poli au venit în număr mare la stadion, mai mult decât dublu față de anul trecut.

În plus, galeria Iașiului a fost la înălțime. După ce au făcut deplasarea la Galați, în prima rundă, ”ultrașii” din peluză au cântat pe toată durata meciului cu Viitorul Pandurii și și-au încurajat favoriții chiar și în momentele în care elevii lui Claudiu Niculescu au avut momente mai slabe.

La final, jucătorii, unii dintre ei însoțiți de copii, au aplaudat și au cântat minute bune alături de galerie, la peluză.

POLITEHNICA IAŞI – VIITORUL PANDURII TÂRGU JIU 2-0

Gabriel Vașvari 54′ – penalty, Enrichi Finica 90+2′

Poli Iași: Knoflach – Martac, V. Lică, Tincu, Finica, Vașvari (cpt.), Marchioni, Al. Anton (Bujor 80′), A. Roman (Fr. Cristea 80′), Hunte (Karachanakov 74′), Tomczyk (Plokhotnyuk 34′)
Rezerve neutilizate: Jankov – Fosu-Mensah, Fl. Plămadă, Ciaun, Ant. Dumitru
Antrenor: Claudiu Niculescu

Viitorul Pandurii: Opric – Dănescu (Chelariu 74′), Ad. Stoian, Rogac, Băican (cpt.), Țegle, Banu (Micle 64′), P. Mitrică (Gîrbiță 74′), Vl. Toma (Răsdan 64′), Al. Dulca (Vespe 85′), Dragu
Rezerve neutilizate: Geantă – Vulpe, Core, Misarăș
Antrenor: Florin Stîngă

Stadion: ”Emil Alexandrescu” (Iaşi). Arbitru: Marius Chițu (Târgovişte). Asistenți: Damian Antal (Bacău) și Constantin Mihai Cantemir (Făgăraş). Rezervă: Bogdan Jijiie (Botoşani). Observator arbitri: Cristian Sava (Bacău). Delegat joc: Bogdan Gheorghiță (Vaslui).

Rezumatul meciului Poli Iași – Viitorul Pandurii 2-0:

Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto

articolul original.

Claudiu Niculescu vrea să vadă și mai mult de la jucătorii săi, cu Viitorul Pandurii. Antrenorul Iașiului face apel către public și e răbdător cu mulțimea de fotbaliști străini din lot: ”Durează ceva timp până se adaptează”

12 August 2022 at 14:39

După remiza albă cu SC Oțelul înregistrată la debutul în noul sezon de Liga 2, Poli Iași și-a propus să bifeze, sâmbătă (ora 11:00), primul succes stagional, pe teren propriu, în compania Viitorului Pandurii Târgu Jiu.

Și ieșenii sunt obligați să câștige, ținând cont de diferența de valoare dintre cele două combatante, de obiectivele fixate pentru acest sezon, de condiții, dar și de tradiție.

Poli, care a debutat cu un semieșec în fața unei nou-promovate, și-a propus să ajungă până în iarnă pe loc de play-off (1-6), iar pentru asta are nevoie de un parcurs fără greșeală în mod special pe propriul teren.

Claudiu Niculescu: ”Trebuie să dăm mult mai mult”

Antrenorul Claudiu Niculescu a subliniat că elevii săi trebuie să dea mult mai mult decât în prima etapă pentru a obține victorii.

”Nu a fost mulțumitor rezultatul de la Galați, dar pentru moralul băieților a fost un lucru pozitiv că am plecat de acolo cu un punct. Deși pe mine m-a nemulțumit. Am fi putut mult mai mult, dar având în vedere condițiile, băieții s-au descurcat destul de bine pentru prima apariție. Dar trebuie să dăm mult mai mult, să câștigăm puncte, meciuri, pentru a ne îndeplini obiectivele”, a declarat Claudiu Niculescu în cadrul unei conferințe de presă.

Acesta a mai spus că va face unele schimbări în primul unsprezece față de jocul cu SC Oțelul, dar nu foarte multe: ”Vor fi schimbări, dar nu foarte multe. Încă avem jucători care sunt în urmă cu pregătirea fizică. Important este ca noi să câștigăm punctele puse în joc, mai puțin importante sunt schimbările. Pentru mine toți jucătorii sunt de aceeași valoare, nu contează cine apare în primul unsprezece, toți cei care intră trebuie să dea totul pe teren pentru a câștiga meciul.”

Antrenorul Politehnicii Iași, apel la public

Antrenorul Politehnicii Iași a făcut un apel la suporteri să vină în număr cât mai mare la stadion la meciurile din Copou, pentru a ajuta echipa să câștige. Niculescu a admis însă și faptul că rezultatele bune înregistrate de echipă pot aduce suporteri mai mulți în tribune.

”Mi-aș dori să avem un public numeros la Iași. Suporterii care au făcut deplasarea la Galați ne-au susținut pe toată durata partide și îi așteptăm în număr cât mai mare la Iași. Noi, echipa, avem un rol foarte important, având rezultate bune sunt convins că și publicul va fi din ce în ce mai numeros la meciurile de acasă. Aștept să vină cât mai mulți oameni dacă se poate, deși vremea se anunță în răcire. Așteptăm mulți suporteri să îi încurajeze pe băieți, așa cum au făcut-o la Galați, pentru că vor avea nevoie de suportul lor”, a spus Claudiu Niculescu.

Jucătorii străini au nevoie de adaptare la fotbalul din Liga 2!

Niculescu a subliniat din nou importanța acomodării cât mai rapide a jucătorilor străini la fotbalul din eșalonul secund, pe care antrenorul îl consideră foarte greu.

”Știu ce înseamnă să mergi într-o țară străină, durează ceva timp până un jucător se adaptează la viața din țara respectivă, la fotbalul de acolo. Le-am transmis acest lucru și le voi repeta zilnic, că fotbalul din Liga a 2-a din România nu este un campionat ușor. Este un campionat cu multe surprize, în care niciun meci nu este ușor, indiferent de adversarul pe care îl ai în față. Un fotbal bazat în special pe agresivitate, forță, multă muncă, contaatacuri, faze fixe, cam asta e Liga a 2-a. Jucătorii străini au calitate, au valoare, numai că trebuie să își pună cât mai repede posibil aceste calități în slujba echipei. Și o vor face, sunt convins de asta”, a mai spus antrenorul Politehnicii Iași.

  • Echipa din Copou are, de departe, cei mai mulți jucători străini în lot (11) dintre echipele din Liga 2, întrecând în viteză în această vară FK Miercurea Ciuc, cea care deținea acest record (9).

Tobias Knoflach: ”Nu știam foarte multe despre Poli înainte de a venit aici. Știu că obiectivul echipei este să revină în prima ligă”

Vestiarul a fost reprezentat la conferința de presă de portarul austriac Tobias Knoflach, care a vorbit despre pretențiile Iașiului de a reveni în prima ligă.

”Mă bucur să fiu aici și să joc pentru Poli Iași. E un meci important pentru noi, dar totul depinde de noi, trebuie să fim concentrați din primul minut și până la final pentru a câștiga acest meci. Nu știam foarte multe despre Poli înainte de a venit aici, dar am aflat pe parcurs, știu că obiectivul echipei este să revină în prima ligă. Am fost foarte bucuros că am jucat în prima etapă și că antrenorul a avut încredere în mine, pentru că abia venisem la echipă”, a spus Knoflach.

Abonamente ieftine scoase la vânzare de Poli Iași

Oficialii ieșeni au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Viitorul Pandurii, dar și abonamente pentru întregul sezon, acestea din urmă având prețuri pentru toate buzunarele.

Spre exemplu, un abonament la peluza A costă 19,45 lei, iar oficialii din Copou vorbesc despre cel mai mic preț din primele două ligi. Practic, cum Poli are programate 13 sau 14 meciuri pe teren propriu în acest sezon (9 în sezonul regulat și 4 sau 5 în play-off sau play-out), un suporter care își achiziționează un abonament la peluză la prețul de 19,45 lei dă pe un bilet sub 1,5 lei.

Un abonament la tribunele A și B costă 90 lei, la 0A și 0B prețul este de 160 lei, iar un acces la Tribuna 0 pentru întreg sezonul costă 400 lei. Prețurile cresc pe măsură ce doritorii vor să aibă un confort sporit la fotolii și loje, în preț intrând servicii de catering și parcare asigurată.

Potrivit oficialilor ieșeni, până acum s-au vândut peste 300 de abonamente, dublu față de aceeași perioadă a anului trecut.

Legat de bilete, un tichet pentru meciul cu Viitorul Pandurii costă 10 lei și poate fi achiziționat atât online, de pe platforma entertix.ro, cât și de la casele de la stadion, în ziua jocului, cu începere de la ora 09.00.

Prețurile biletelor:

10 lei – Peluza A, Tribuna A și Tribuna B
20 lei – Tribuna 0A și 0B
50 lei – Tribuna 0
1000 lei – Tribuna Oficială

Prețurile abonamentelor:

19,45 lei – Peluza A
90 lei – Tribuna A și Tribuna B
160 lei – Tribuna 0A și Tribuna 0B
400 lei – Tribuna 0
2500 lei – Tribuna 0 Fotolii VIP
3500 lei – Tribuna 0 Lojă VIP
8000 lei – Tribuna Oficială VIP

Posesorii abonamentelor VIP vor beneficia de catering și parcare gratuită în imediata apropiere a arenei, pe terenul de bitum.

Declarațiile date de Claudiu Niculescu și Tobias Knoflach înainte de Poli Iași – Viitorul Pandurii:

Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto

articolul original.

Început cu stângul pentru Florin Stîngă la Viitorul Pandurii. Gorjenii, surprinși acasă de nou-promovata CSC Dumbrăvița: ”A trecut timpul, am pierdut din încredere și a apărut o frustrare”

6 August 2022 at 21:53
image

Deși avea aspiratii de play-off și era considerată favorită să câștige primul meci din noul sezon de Liga 2, Viitorul Pandurii a pierdut, surprinzător, meciul cu nou-promovata CSC Dumbrăvița, scor 0-1, pe propriul teren, pe arena Municipală din Târgu Jiu.

Viitorul Pandurii a pierdut primul meci oficial cu Florin Stîngă antrenor, chiar la debutul campionatului, cu o nou-promovată

Timișenii au marcat singurul gol al partidei de la Târgu Jiu în minutul 24, din penalty, prin Răzvan Ghinescu, după ce Petre Simion a fost faultat în careu de Denis Brînzan. Per ansamblu, meciul a fost unul anost, cu puține faze clare de poartă.

La finalul partidei, antrenorul gorjenilor, Florin Stângă, a pus eșecul și pe seama căldurii infernale de la ora jocului și consideră că victoria bănățenilor este nemeritată.

”Am făcut una sau două greșeli pe fază defensivă, am încasat un gol foarte simplu, apoi nu am mai avut puterea să înscriem. Suferim pe fază ofensivă, dar am știut de la început acest lucru. Trebuie să muncim mai mult și să reglăm și acest lucru. E greu să alergi 90 de minute pe o asemenea căldură. Sunt convins că dacă am fi avut avantaj, altcumva s-ar fi desfășurat jocul.

Din păcate, astăzi rezultatul a fost nedrept, dar așa este în fotbal. Îmi pare rău că am început așa prost, am fi avut mare nevoie de această victorie, pentru că ne așteaptă un campionat greu și ar fi fost un rezultat de moral.

Nu cred că adversarul a avut vreun șut pe poartă în repriza secundă, dar noi nu am reușit să marcăm. Ce n-a mers? A trecut timpul, am pierdut din încredere și a apărut o frustrare. Am știut că Dumbrăvița se va apăra pe două linii, ne-am pregătit pentru asta, dar pe teren jucătorii fac diferența. Astăzi nu am reușit, dar sunt convins că, pe viitor, lucrurile se vor schimba, a spus Florin Stîngă, aflat, la rândul său, la debut oficial pe banca echipei gorjene.

  • Viitorul Pandurii Târgu Jiu în meciul cu CSC Dumbrăvița: Opric – Caba, Core, Ad. Stoian, Al. Băican (Banu 83), Brînzan (Fl. Răsdan 46) – Mitrică (Vespe 64), Țegle, Gîrbiță (Al. Dulca 46) – Dodoi (cpt.)(Rogac 83), Cl. Dragu. Rezerve neutilizate: Geantă – Vulpe, Godja, Geană.

Fără punct acumulat după prima etapă sunt alte nouă echipe din Liga 2. În etapa a 2-a, Viitorul Pandurii are programat meci în deplasare cu Politehnica Iași, echipă care în prima etapă a remizat la Galați cu nou-promovata SC Oțelul.

Foto: Radio Accent

articolul original.

CSC Dumbrăvița a pășit cu o victorie în Liga 2, la Târgu Jiu. Cosmin Stan spune care crede că a fost cheia succesului cu Viitorul Pandurii

6 August 2022 at 15:07
image

CSC Dumbrăvița s-a impus cu scorul de 1-0 în primul ei meci din istorie în Liga 2, jucat în deplasare, sâmbătă, 6 august, la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, pe stadionul Municipal din orașul lui Brîncuși.

Văzută ca mare favorită la acest joc, formația olteană nu a arătat mare lucru, iar dumbrăvițenii au jucat ce au știut mai bine, au dat o dată lovitura și au obținut ceea ce au dorit de la acest prim meci în eșalonul secund, adică un prim succes.

Cosmin Stan jubilează după victoria cu Viitorul Pandurii

CSC Dumbrăvița a marcat din penalty, în minutul 26. Petre Simon a obținut lovitura de la 11 metri, după ce a fost faultat de Denis Brînzan. Răzvan Ghinescu a executat și a marcat în poarta lui Opric.

Firește, în vestiar a fost euforie la final. Cosmin Stan spune că echipa sa are un mare potențial de creștere. ”E normal să fie bucurie în vestiar. Am debutat cu dreptul în Liga 2, am obținut o victorie și chiar aveam mare nevoie de acest succes pentru moral. Suntem o echipă tânără, cu foarte mulți jucători debutanți în acest eșalon. O să creștem foarte mult în joc în viitorul apropiat și, dacă vom avea și moral, cred că vom fi o echipă greu de bătut”, a punctat Cosmin Stan.

”Ei au trebuit să construiască, să alerge mult și nu au avut vitalitate. Cred că aici a fost cheia”

Antrenorul timișenilor a apreciat că temperaturile ridicate au influențat desfășurarea jocului.

”Astăzi și-a pus și căldura amprenta pe jocul celor două echipe. Poate mai mult i-a afectat pe jucătorii gazdelor, pentru că noi am stat mult în jumătatea noastră de teren, în încercarea de a-i surprinde pe contraatac, iar ei au trebuit să construiască, să alerge mult și nu au avut vitalitate. Cred că aici a fost cheia, lipsa de vitalitate a adversarilor noștri. Dacă aveau această vitalitate, probabil ne puneau mult mai multe probleme. Așa, a fost un joc lent, previzibil din partea lor, iar pentru noi a fost destul de ușor să închidem culoarele către poarta noastră”, a mai spus Stan.

CSC Dumbrăvița în meciul cu Viitorul Pandurii: Trifon – Bura-Koț, Zurbagiu (cpt.), C. Toma – T. Bodri, Andr. Olaru, I. Tănase, Grancea (Curea 69′), Ghinescu (Sg. Sabău 76′) – P. Simon (Ad. Ungureanu 81′), L. Bodri. Rezerve neutilizate: Mikloș – Amariei, Ciui, Ilan, Grigoriu, Pașcalău.

Nu doar CSC Dumbrăvița a fost la debutul în Liga 2, ci și antrenorul Cosmin Stan (48 de ani), care în trecutul său a mai condus Ripensia și Becicherecu Mic..

CSC Dumbăvița a început primul ei sezon în Liga 2 perfect, are trei puncte după primul meci și în etapa a doua va juca primul meci acasă, cu Unirea Dej, câștigătoare cu 2-1 cu FK Miercurea Ciuc.

Foto și video: CSC Dumbrăvița

articolul original.

CSC Dumbrăvița e dornică să debuteze în Liga 2. Cosmin Stan: ”Ne-am săturat de pregătirea asta dură.” Primul meci, la Târgu Jiu, cu Viitorul Pandurii

4 August 2022 at 12:37
image

CSC Dumbrăvița începe primul său sezon din istorie în Liga 2 în deplasare la Târgu Jiu, cu un meci cu Viitorul Pandurii. Jocul are loc sâmbătă, 6 august, de la ora 11:00, pe stadionul Municipal.

Antrenorul Cosmin Stan spune că toată lumea e nerăbdătoare pentru debut, chiar dacă echipa nu este acum la potențialul său maxim, săptămâna trecută, de exemplu, spunând că este la o capacitate de 50 la sută.

În ceea ce privește adversarul direct, jucătorii nu se sperie foarte mult de singura reprezentantă a Olteniei din eșalonul secund.

Dumbrăvițenii, sătui de perioada de pregătire

CSC Dumbrăvița a avut amical și miercuri, 5-0 cu UTA U18 pe ”Dan Păltinișanu”, iar Cosmin Stan spune că toți simt nevoia unui meci oficial.

”După aproape cinci săptămâni de pregătiri zi de zi, așteptăm cu nerăbdare debutul nostru în Liga 2. Așteptăm să jucăm pe puncte, ne-am săturat de pregătirea asta dură și pe o căldură infernală. Abia așteptăm să înceapă campionatul. Emoții există, e normal să fie trac. Sperăm ca la ora jocului să transformăm emoțiile în ceva pozitiv în joc. Viitorul Pandurii este o echipă imprevizibilă, de mijlocul clasamentului. După părerea mea. Anul trecut au jucat în play-out și nu au avut în niciun moment probleme cu retrogradarea. Este o echipă tânără care încearcă să joace fotbal, să țină mingea sus. O echipă de posesie. Pot să bată pe oricjne sau să ia bătaie de la oricine. Sperăm să prindă ei un meci prost și noi să prindem un meci bun”, a punctat antrenorul Cosmin Stan, care a refuzat să ofere presei primul ”11” din amicalul cu UTA U18, pentru a nu-l vedea Viitorul Pandurii!

Cosmin Stan spune că nimeni nu poate fi la 100 la sută la debut de sezon

Sâmbăta trecută, Cosmin Stan puncta că echipa era la 50 la sută din potențialul său. Acum, antrenorul spune că asta nu este o problemă, iar cine spune că a la potențial maxim la început de sezon minte.

”Pregătirea a fost așa cum am gândit-o. Nu ne așteptam să pierdem câțiva jucători. Am pierdut jucători importanți, titulari. Cred că am reușit să-i înlocuim. Vârful de formă nu se prinde niciodată la început de sezon. Cam așa consideram, că eram la jumătate din potențial. Probabil am crescut cu câteva procente în aceste zile. Eu consider că cine spune că este pregătit 100 la sută din prima etapă…cred că sunt doar clișee. E clar că o echipă își intră în formă după primele meciuri. Important e după ce atingi forma sportivă să o duci cât mai mult”, a mai punctat Stan.

Nivelul pregătirii unei echipe în perioada de vacanță competițională este asigurat în mare măsură de modul în care antrenorul știe să programeze antrenamentele pentru a-și aduce la un nivel cât mai ridicat chiar înainte de disputarea meciurilor oficiale. Să fi la 50 la sută din capacitate cu o săptămână înainte de debut înseamnă că ceva nu a fost făcut bine.

Jucătorii sunt și ei nerăbdători să simtă aerul Ligii 2!

Jucătorii așteaptă cu interes startul sezonului. Răzvan Ghinescu va fi vicecăpitan în acest sezon. El a fost și cel mai precaut în declarații.

”Sper să începem cu bine. Am făcut și o pregătire bună, au venit și jucători de calitate, mulți și tineri. Sper să începem bine după pregătirea pe care am făcut-o. Sper să venim cu puncte de la Târgu Jiu. E un adversar destul de greu pentru noi. Noi suntem o echipă în formare, cu jucători noi. Ne așteptăm la un meci greu”, a punctat Ghinescu, care a mai evoluat în eșalonul secund pentru Poli Timișoara..

Călin Toma e ceva mai optimist. ”Am făcut o pregătire așa cum se face când schimbi liga. Să sperăm că a fost de bun augur și rezultatele vor fi pe măsură. Eu n-am avut multe opțiuni având în vedere că în ultimele șase luni n-am jucat. Am considerat că să aici e cea mai bună opțiune pentru a reveni. Avem în primele două etape meciuri cu echipe care au fost în play-out sezonul trecut. Consider că nu sunt peste nivelul nostru. Sper că vom începe cu dreptul, e foarte important din punctul nostru de vedere”, a spus Toma, fundaș adus în această vară și care în Liga 2 a jucat pentru Ripensia și SCM Gloria Buzău / FC Buzău.

Adrian Ungureanu spune că și un start slab de sezon nu ar trebui să fie o tragedie pentru Dumbrăvița. El a și trecut prin pregătire, în trecut, la Viitorul Pandurii. ”Sperăm să facem o figură frumoasă. Nu cred că trebuie să disperăm dacă, doamne ferește, nu începem bine. Liga 2 consider că este o competiței de anduranță, un maraton. Trebuie să ne găsim echilibrul. Am venit aici pentru că îmi place fotbalul, iubesc fotbalul. Mi-am dat seama că am luat o decizie greșită acum doi ani, când m-am lăsat. Am fost cu Viitorul Pandurii într-un cantonament, am văzut că chiar sunt o echipă bună, care pasează. Joacă un fotbal plăcut. Sunt o echipă de mijlocul clasamentului și putem veni cu punct sau puncte”, a precizat Ungureanu, și el o noutate în lotul echipei din Dumbrăvița, mijlocaș care în Liga 2 a mai evoluat pentru Poli Timișoara și Ripensia.

  • În afară de Adrian Ungureanu, Ionuț Tănase, Călin Toma și Sergiu Sabău, CSC Comunal Șelimbăr și-a mai prezentat astăzi o achiziție. E vorba despre Petre Simon, jucător care aparține de UTA și vine sub formă de împrumut, însă în ultimul sezon a jucat în Liga 3, la CS Hunedoara, pentru care a marcat 13 goluri, dintre care unul din penalty.

CSC Dumbrăvița va debuta în Liga 2 la Târgu Jiu, sâmbătă, de la ora 11:00, cu Viitorul Pandurii.

Foto: CSC Dumbrăvița

articolul original.

Viitorul Pandurii a câștigat la scor de tenis ultimul amical al verii! Adversara CSM Slatina a menajat o parte dintre jucătorii, pentru un alt test

29 July 2022 at 14:39

Ultimul amical al perioadei de pregătire de vară a adus și cea mai concludentă victorie pentru Viitorul Pandurii, iar oponentul nu a fost, teoretic, unul deloc modest.

Pe stadionul Municipal din Târgu Jiu, echipa preluată de Florin Stîngă a dispus, în această dimineață, cu scorul 6-1 de CSM Slatina, viitoare adversară în Liga 2, pe care o va întâlni abia în etapa a 18-a din cele 19, la anul.

Inițial, partida era programată pentru sâmbătă, atunci când oltenii și-au stabilit apoi un alt adversar, pe Șelimbăr.

CSM Slatina, umilită la Târgu Jiu de Viitorul Pandurii

Nou-promovata în Liga 2 a deschis scorul în minutul 10, prin Radu Necșulescu, iar Claudiu Dragu a egalat pentru gorjeni, în minutul 39.

Repriza secundă a fost de coșmar pentru CSM Slatina, care a încasat ciinci goluri, de la Claudiu Dragu (50, 57), Gabriel Dodoi (59), Alexandru Dulca (84) și Vlad Toma (86), pe fondul mai multor erori în defensivă. De altfel, antrenorul Dan Oprescu, numit și el în funcție tot în această vară, după despărțirea de naționala U18 a României, a lăsat la Slatina mai mulți titulari, care vor evolua în testul programat mâine, la Râmnicu Vâlcea, cu CS Comunal Șelimbăr.

Viitorul Pandurii: R. Opric – Dănescu, Stoian, Băican, Godja, Brînzan, Vulpe, Mitrică, Gârbiță, Dodoi, Dragu
Pe parcurs au mai intrat: R. Geantă – Caba, Core, Misarăș, Chelariu, Țegle, Răsdan, Banu, Vespe și Al. Dulca
Antrenor: Florin Stîngă

CSM Slatina: Preduţ (Velcu 80) – A. Stan (B. Enache 75), Bărbuţi, Gherghe, Deta, Traşcu, Al. Neagu (Leaţă 62), Trancă (Şofaru 75), Necşulescu, C-tin. Radu, L. Niţu (Neicu 62)
Antrenor: Daniel Oprescu

În primul test al verii, gorjenii pierduseră la Slatina

În primul amical al verii, gorjenii jucaseră tot cu CSM Slatina, test pe care l-au pierdut cu 0-1 pe malul Oltului, după care au mai întâlnit Viitorul Șimian (3-0), Viitorul Dăești (1-1) și CS Comunal Șelimbăr (2-1).

Echipele utilizate în amicalul CSM Slatina – Vitorul Pandurii 1-0, din 12 iulie

CSM Slatina: Preduţ – Dinu, Sălcianu, M. Manea, I. Mitran (Ab. Stan), Traşcu, Şerban, R. Trancă (Deta), Doman (Al. Popovici), Dav. Oprescu (C-tin. Radu), Lazăr (L. Niţu), iar în repriza secundă au jucat: Pop – Pisăru, Bărbuţi, Gherghe, Ab. Stan (B. Enache), D.Toma, Al. Neagu, Deta (Cr. Dinu), Al. Popovici (Necşulescu), C-tin. Radu (Leaţă), L. Niţu (Neicu).

Viitorul Pandurii: Krupenschi – Dănescu, Ad. Stoian, Băican, Godja – Brînzan, Țegle – Al. Dulca, Mitrică, Gîrbiță – R. Zamfir. În repriza a doua au fost fost utilizați: Geantă – Chelariu, Core, Misarăș, Băican – Banu, Caba – Costea, Vulpe, Vespe – C. Zamfir.

Viitorul Pandurii și-a încheiat meciurile amicale înainte de startul Ligii 2

Pentru Viitorul Pandurii, amicalul din această dimineață, cu CSM Slatina, a fost ultimul test înaintea debutului noului sezon. În prima etapă, echipa antrenată de Florin Stîngă va juca la Târgu Jiu cu CSC Dumbrăvița.

  • În sezonul regular, gorjenii vor mai juca, în ordine, cu Poli Iași (d – 13 august 2022), Dinamo (a – 20 august 2022), Unirea Constanța (d – 27 august 2022), CS Comunal Șelimbăr (a – 3 septembrie 2022), Poli Timișoara (d – 10 septembrie 2022), Progresul Spartac (a – 17 septembrie 2022), SC Oțelul Galați (d – 1 octombrie 2022), FC Brașov (a – 8 octombrie 2022), Unirea Dej (a – 15 octombrie 2022), Concordia Chiajna (d – 22 octombrie 2022), Steaua (a – 29 octombrie 2022), Gloria Buzău (d – 5 noiembrie 2022), Unirea Slobozia (a – 12 noiembrie 2022), Minaur Baia Mare (d – 26 noiembrie 2022), Ripensia Timișoara (a – 3 decembrie 2022), Metaloglobus București (d – 25 februarie 2023), CSM Slatina (a – 4 martie 2023) și FK Miercurea Ciuc (d – 11 martie 2023).

La capitolul achiziții, Viitorul Pandurii i-a adus pe Raul Opric (Metalurgistul Cugir), Adrian Stoian (SR Brașov), Ionuț Sîrbu (Metaloglobus), Paulian Banu (Astra), Claudiu Dragu (Steaua) și Florin Răsdan (Steaua). S-a despărțit în schimb de Ciprian Rus (Unirea Slobozia), Paul Copaci (Gloria Bistrița Năsăud), Marian Stoenac (Viitorul Șimian), Felipe Acosta, Ricardas Sveikauskas și George Tudoran.

CSM Slatina mai are un amical cu CS Comunal Șelimbăr

De partea cealaltă, nou-promovata CSM Slatina a mai jucat amicale în această pregătire de vară cu U Craiova 1948 SA (Liga 1, scor 0-5), Viitorul Pandurii Târgu Jiu (Liga 2, scor 1-0), Campionii FC Argeș (Liga 1, scor 0-1) și CSM Alexandria (Liga 3, scor 1-0).

În urma eșecului de la Târgu Jiu, oltenii au transmis următoarele: ”Jocul a fost abordat cu un unsprezece de start, urmând ca în ultimul amical, programat sâmbătă, 30 iulie, cu CS Şelimbăr, să fie aliniată o altă formulă de joc. De altfel, jucătorii care vor evolua în partida ce se va desfăşura la Râmnicu Vâlcea nu au făcut deplasarea la Târgu Jiu, având programat antrenament.”

Până la prima partidă oficială din noul sezon de Liga 2, în deplasare cu Concordia Chiajna, trupa olteană va mai juca sâmbătă, de la ora 11:00, un amical, la Râmnicu Vâlcea, cu CS Comunal Şelimbăr.

Foto: CSM Slatina

articolul original.

Florin Răsdan continuă în Liga 2 după despărțirea de Steaua. Va juca la echipa căreia i-a dat două goluri în sezonul trecut

28 July 2022 at 08:09

După Adrian Stoian (fundaș, 24 de ani, ex Astra și SR Brașov), Ionuț Sîrbu (fundaș, 21 de ani, ex Metaloglobus), Paulian Banu (mijlocaș, 21 ani, ex Astra) și Claudiu Dragu (atacant, 30 ani, ex Astra și Steaua), Viitorul Pandurii Târgu Jiu l-a adus și pe Florin Răsdan, jucător emblematic al Stelei în ultimele sezoane.

Florin Răsdan s-a despărțit în această vară de Steaua, după patru ani și jumătate

Mijlocașul bucureștean de 27 de ani a marcat sezonul trecut 3 goluri și a evoluat în 27 de partide în Liga 2 sub comanda lui Daniel Oprița, însă a refuzat să-și prelungească întelegerea cu echipa din Ghencea, la care evolua din 2018, la un an de la reînființarea din Liga 4.

”Plec cu regret de la echipa mea de suflet, dar eu sunt cel care a luat această decizie de a ne despărți aici, nu clubul. În cei cinci ani şi jumătate (n.r. – sunt patru ani și jumătate) petrecuți în Ghencea, am învățat să sufăr şi să mă ridic de fiecare dată mai puternic. Am dat tot ce am avut mai bun pentru aceste culori, pentru suporteri, şi poate, în viitor, drumurile noastre se vor intersecta din nou”, spunea Răsdan în data de 27 iunie, la momentul despărțirii de Steaua.

Răsdan a dat două dintre cele trei goluri din sezonul trecut chiar împotriva noii sale echipe

În etapa a 2-a a sezonului regular trecut, Florin Răsdan marca două goluri împotriva echipei Viitorul Pandurii, învinsă de Steaua cu scorul de 2-0 la Târgu Jiu.

”Căpitanul Stelei din sezonul trecut este a cincea achiziție a echipei noastre pentru noul sezon. În vârstă de 27 de ani, mijlocașul stânga a pus umărul la promovarea steliștilor în eșalonul secund și la clasarea pe locul 4, sezonul trecut! Acesta are și 17 partide în Liga 1, în tricoul Chiajnei. Îți urăm multă baftă, Florin!”, au anunțat oltenii pe contul de Instagram al clubului.

E de precizat și faptul că Răsdan nu a fost căpitanul Stelei, așa cum îl prezintă Viitorul Pandurii, primii doi jucători desemnați să poarte banderola echipei din Ghencea atunci când joacă fiind portarul Horia Iancu și mai apoi mijlocașul Valentin Bărbulescu.

Radu Rogac și Valerii Macrițchii n-au mai semnat cu Viitorul Pandurii

Oficialii clubului gorjean nu au ajuns la un acord și cu basarabenii Radu Rogac și Valerii Macrițchii, care sezonul trecut jucaseră la Ripensia și s-au despărțit de echipa timișoreană în această vară. Asta cu toate că antrenorul Florin Stîngă anunțase că se bucură că i-au venit jucători cu experiență în lot. Atât Rogac, cât și Valetii Macrițchii s-au întors la Ripensia, însă doar primul va semna un nou contract.

La capitolul plecări, echipa preluată în această vară de Florin Stîngă s-a despărțit de Ciprian Rus (Unirea Slobozia), Paul Copaci (Gloria Bistrița Năsăud), Marian Stoenac (Viitorul Șimian), Felipe Acosta, Ricardas Sveikauskas și George Tudoran.

Vineri, ultimul amical al verii

Viitorul Pandurii va disputa vineri, de la ora 11:00, la Târgu Jiu, ultimul amical al verii, cu CSM Slatina. Testul programat ieri, la Unirea Bascov, a fost anulat!

Gorjenii au mai jucat în această vară amicale cu CSM Slatina (0-1), Viitorul Șimian (3-0), Viitorul Dăești (1-1) și CS Comunal Șelimbăr (2-1).

În prima etapă a noului sezon din Liga 2, echipa gorjeană va juca sâmbătă, 6 august, cu începere de la ora 11:00, pe teren propriu, cu nou-promovata CSC Dumbrăvița.

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

articolul original.

Trei amicale într-o săptămână pentru CSM Slatina. Daniel Oprescu trage ultimele concluzii înainte de startul noului sezon de Liga 2

25 July 2022 at 09:23
image

Pe ultima sută de metri a pregătirii participării în Liga 2, CSM Slatina și-a programat încă trei meciuri de verificare, în care antrenorul Daniel Oprescu are de gând să-și edifice ultimele necunoscute privind formarea primului ”11” contra Concordiei Chiajna, primul adversar în noul sezon

CSM Slatina și-a stabilit încă trei amicale până la startul Ligii 2

În această vară, Slatina a disputat doar trei meciuri amicale, astfel că Oprescu a ales să își testeze jucătorii în trei partide în această săptămână. Trupa olteană va întâlni CSM Alexandria, Viitorul Pandurii Târgu Jiu și CS Comunal Șelimbăr.

Prima partidă o va desfășura în deplasare, marți, de la ora 11:00, contra echipei din Liga 3 CSM Alexandria, formație care în sezonul recent încheiat a terminat pe locul 3 play-off-ul Seriei a 6-a. Echipa din Alexandria s-a despărțit în această vară de antrenorul Cristian Dănălache și l-a instalat pe bancă pe Ștefan Odoroabă.

Al doilea joc va avea loc vineri, tot în deplasare, cu viitoarea adversară din campionat Viitorul Pandurii Târgu Jiu, echipă pe care a mai întâlnit-o într-un amical în această vară. Acum va avea loc jocuri retur dintre cele două.

În fine, ultimul test înaintea debutului în Liga 2 va fi cel cu CS Comunal Șelimbăr, tot o viitoare oponentă din eșalonul secund. Partida se va disputa sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, pe stadionul Municipal.

”Echipa noastră va mai susţine trei jocuri amicale, urmând ca săptămâna viitoare să intre în linie dreaptă cu pregătirile pentru prima partidă oficială, programată pe 6 august, în deplasare, contra formaţiei Concordia Chiajna.
Marţi, 26 iulie,de la ora 11.00, vom evolua pe terenul celor de la CSM Alexandria, urmând ca vineri să întâlnim în deplasare Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
Sâmbătă, în cadrul ultimului joc de pregătire, întâlnim CS Comunal Şelimbăr. Meciul se va disputa pe Stadionul Municipal din Râmnicu Vâlcea”, informează CSM Slatina prin intermediul paginii sale de Facebook.

Doar trei jocuri test disputate până acum de echipa lui Daniel Oprescu în această vară

În această pregătire de vară, CSM Slatina a mai jucat amicale cu U Craiova 1948 SA (Liga 1, scor 0-5), Viitorul Pandurii Târgu Jiu (Liga 2, scor 1-0) și Campionii FC Argeș (Liga 1, scor 0-1).

Echipa olteană trebuia să joace în weekendul trecut, sâmbătă, cu Unirea Bascov, însă formația din Liga 3 a informat că nu se poate prezenta la joc. În schimbul său, Slatina a încercat perfectarea unui joc test cu CSM Alexandria, însă adversarul a fost disponibil doar marțea aceasta.

Noul sezon de Liga 2, ediția 2022-2023, debutează în data de 6 august, iar în primele cinci etape nou-promovata CSM Slatina va întâlnii următorii adversari: Concordia Chiajna (deplasare), Steaua (acasă), Gloria Buzău (deplasare), Unirea Slobozia (acasă) și Minaur Baia Mare (deplasare). Întreg programul sezonului regular al eșalonului secund îl poți vedea AICI.

Foto: CSM Slatina

https://liga2.prosport.ro/liga-3/catalin-ion-n-a-mai-ramas-la-csm-slatina-ci-a-merg-la-scm-zalau-sub-comanda-lui-cristian-luput-au-ajuns-si-marius-andescu-dar-si-un-jucator-din-curtea-fcsb-19238325

articolul original.

Probleme pe final pentru CS Comunal Șelimbăr! Sibienii au pierdut amicalul cu Viitorul Pandurii exact cum o făcuseră și cu Ripensia. Eugen Beza: ”Aici trebuie să tragem noi concluziile referitoare la lot”

24 July 2022 at 13:34

CS Comunal Șelimbăr surprinde cu rezultatele înregistrate în amicalele disputate după încheierea cantonamentului din Turcia, pe ultima 100 de metri de pregătire înainte de startul noului sezon de Liga 2.

După eșecul de la Simeria contra Ripensiei Timișoara (scor 1-2), echipa antrenată de Eugen Beza a cedat și partida desfășurată la Râmnicu Vâlcea, cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu (scor 1-2). Ambele adversare ale sibienilor sunt oponente din Liga 2, însă formații mai slab cotate.

Șelimbăr a condus la pauză în testul cu Viitorul Pandurii, însă a pierdut pe final

La fel ca în jocul test cu Ripensia, trupa din Șelimbăr a condus la pauză și a cedat pe final.

Adrian Cîrstean a marcat pentru sibieni în minutul 35, în timp ce pentru Viitorul Pandurii au înscris Alexandru Dulca, în minutul 61, și Alex Băican, în minutul 76, potrivit informațiilor furnizate de CS Comunal Șelimbăr.

Eugen Beza a început partida astfel: Silveanu – Monea, Dandea, Natea, Arhirii – Rob. Boboc, Cărăruș, Al. Luca, Oct. Ursu, Ciocâlteu – Cîrstean. După pauză au fost utilizați toți jucătorii aflați în lot.

Viitorul Pandurii, în prima repriză: Opric – Dănescu, Ad. Stoian, Băican, Godja – Brînzan, Țegle – Mitrică, Vulpe, Gîrbiță – Dodoi
Viitorul Pandurii, în a doua repriză: R. Geantă – I. Sîrbu, Core, Misarăș, Pîrcălabu – Banu, Caba – Micle, Vespe, Al. Dulca – Cl. Dragu
Antrenor: Florin Stîngă

Eugen Beza: ”Odată cu schimbările, lucrurile parcă se dezorganizează și aici trebuie să tragem noi concluziile referitoare la lot”

După meci, antrenorul echipei din Șelimbăr a remarcat desfășurarea aproape asemănătoare a jocului cu Viitorul Pandurii cu cel cu Ripensia, faptul că cei nou-intrați pe teren în repriza secundă nu mențin același ritm și se ajunge la dezorganizare și goluri primite.

”Se pare că nu am rezolvat probleme din meciul cu Ripensia. Poate un plus pentru prima repriză și primele 10 minute din a doua repriză, în care am jucat bine, am fost altfel decât în meciul cu Ripensia, mult mai fresh (n.r. – proaspeți), mai tonici, dar, odată cu schimbările, lucrurile parcă se dezorganizează și aici trebuie să tragem noi concluziile referitoare la lot. Tocmai asta am discutat cu ei după meciul cu Ripensia, le-am explicat că aveam 1-0 la pauză, nu le-am cerut să facem 2-0, 3-0, dar eu sunt încrezător, pentru că și în meciul cu Ripensia, și cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu am dus-o bine 65 de minute”, a declarat Eugen Beza în interviul acordat clubului la finalul jocului.

Beza a vorbit și despre programul formației sale în startul noului sezon, stabilit miercuri de FRF, prin tragere la sorți, considerându-l bun. Echipa sibiană începe cu două meciuri pe teren propriu, cu FC Brașov și Poli Timișoara, iar în primele cinci etape va mai întâlni Progresul Spartac (deplasare), SC Oțelul Galați (acasă) și Viitorul Pandurii Târgu Jiu (deplasare). Șelimbărul își va desfășura partidele de ”acasă”, pentru început, tot în județul Vâlcea, la Râmnicu Vâlcea, unde a jucat și în play-out-ul sezonului trecut.

”Este o tragere la sorți bună, nu întâlnim adversari care au pretenții mari de a promova, dar întâlnim echipe care sunt conduse de antrenori cu experiență, buni și va fi dificil. Dar mă concentrez doar pe meciul cu Brașovul, pentru că trebuie să le luăm pe rând. Fiecare punct și puncte contează și cred că ăsta e focusul (n.r. – concentrarea) nostru”, a comentat Eugen Beza.

Ce rezultate au avut Șelimbăr și Viitorul Pandurii în celelalte meciuri amicale din această vară și ce urmează pentru ele

CS Comunal Șelimbăr a fost la al doilea amical disputat în țară în această vară, după cele trei desfășurate în cantonamentul din Turcia, în care a întâlnit FK Orenburg (scor 0-2, nou-promovați în prima ligă rusă), Adanaspor (scor 2-2, din liga secundă turcă) și Pendikspor (scor 1-3, din liga secundă turcă), iar apoi a cedat contra Ripensiei Timișoara (scor 1-2).

Echipa sibiană va juca următorul amical sâmbătă, tot la Râmnicu Vâlcea, de la ora 11:00, cu CSM Slatina, o viitoare adversară în noul sezon de Liga 2. Va fi ultimul joc test înainte de începerea ediției 2022-2023 a eșalonului secund, în care Șelimbărul va juca pe teren propriu cu FC Brașov.

De partea cealaltă, Viitorul Pandurii Târgu Jiu a mai disputat trei amicale în această vară, înregistrând următoarele rezultate: 0-1 cu CSM Slatina, 3-0 cu Viitorul Șimian și 1-1 cu Viitorul Dăești.

Următorul adversar al formației antrenate de Florin Stîngă este Unirea Bascov, joc programat miercuri, 27 iulie, de la ora 18:00, la echipa din Liga 3. Sâmbăta, Viitorul Pandurii avea programat inițial un joc la Târgu Jiu cu CSM Slatina, însă acesta se pare că nu va mai avea loc, fiindcă Șelimbărul anunță că ea va întâlni nou-promovata olteană în Liga 2.

Concluziile lui Eugen Beza la finalul amicalului CS Comunal Șelimbăr – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 1-2:

Foto: CS Comunal Șelimbăr

articolul original.

Viitorul Pandurii, egală cu Viitorul Dăești. Motivul pentru care amicalul retur al gorjenilor cu Viitorul Șimian, programat în aceeași zi, n-a mai avut loc

21 July 2022 at 09:02

Într-un joc amical disputat miercuri, de la ora 11:00, la Târgu Jiu, Viitorul Pandurii a remizat cu echipa din Liga 3 Viitorul Dăești, la scorul de 1-1. Pentru gorjeni, acesta a fost al treilea test desfășurat în această vară.

Claudiu Dragu și Florin Cioablă au înscris golurile amicalului de la Târgu Jiu

Golurile amicalului foarte echilibrat au fost marcate după pauză. Viitorul Pandurii a deschis scorul în minutul 53, prin Claudiu Dragu, care a transformat o lovitură liberă de la 20 de metri. Dragu s-a despărțit în această vară de Steaua, a ajuns la Târgu Jiu, a fost anunțat de antrenorul Florin Stîngă ca transfer, apoi a plecat fiindcă nu s-a înțeles la contract cu patronul și până la urmă a revenit la echipă.

Vâlcenii care în această vară au participat în faza semifinală a barajului pentru promovare în Liga 2 au egalat în minutul 84 prin Florin Cioablă, care a fructificat recentrarea lui Neacșu.

Pentru Viitorul Dăești a jucat în formula de start și Robert Grecu, un alt jucător pe care Viitorul Pandurii l-a avut la antrenamente, însă ceea ce patronul clubului i-a propus prin telefon nu a mai coincis la noile discuții privind contractul, astfel că a plecat.

Viitorul Pandurii: R. Geantă – Chelariu, Băican, Ad. Stoian, Godja – Țegle, Brînzan, Mitrică, Gîrbiță – Vespe, Dodoi.
Au mai jucat: Opric, Dănescu, Core, Misarăș, Al. Sîrbu, Caba, Banu, Val. Macrițchii, Vulpe, Pîrcălabu, Geană, Cl. Dragu
Antrenor: Florin Stîngă

Viitorul Dăești: Lungu – Oct. Vasile, Sg. Pîrvulescu, Deaconescu, Nwabueze – Wilfred, Fl. Pîrvu – Rob. Grecu, Anghelina, Saleh – Nicula.
Au mai jucat: Garcia, Cioablă, Fl. Costea, Bîrzan, E. Neacșu, Șegău, Cr. Munteanu, Prunaru, D. Vlădoi, A. Popolan
Antrenor: Călin Cojocaru

Viitorul Pandurii n-a mai jucat amicalul retur cu Viitorul Șimian

Viitorul Pandurii trebuia să dispute tot miercuri, de la ora 18:00, un alt amical la Drobeta Turnu Severin cu Viitorul Șimian, dar echipa mehedințeană din Liga 3 a anulat testul, nemulțumită de faptul că divizionara secundă încerca să-l achiziționeze pe fundașul dreapta Mathias Hondorocu.

Juniorul de 17 ani îl încântase pe antrenorul Florin Stîngă în amicalul disputat sâmbata trecută între cele doua echipe, la Târgu Jiu.

  • Anterior, în această vară, trupa din Târgu Jiu a mai disputat două amicale: 0-1 cu CSM Slatina și 3-0 cu Viitorul Șimian. Ultimele amicale ale celor de la Viitorul Pandurii sunt cu CS Comunal Șelimbăr (23 iulie, ora 11:00, la Râmnicu Vâlcea) și CSM Slatina (30 iulie, la Târgu Jiu).

Călin Cojocaru vrea să-și definitiveze lotul în câteva zile, înainte de startul cantonamentului

Viitorul Dăești s-a întărit considerabil în această iarnă, iar antrenorul Călin Cojocaru, venit în această vară, urmează să definitiveze lotul.

”Vom face un lot de 23 – 24 jucători, ca să putem să luptăm cu orice echipă din Liga a 3-a. În câteva zile vom definitiva lotul, până începem cantonamentul. Stagiul de pregătire va fi aici pe plan local, unde avem toate condițiile”, a spus Călin Cojocaru.

Pentru Viitorul urmează un amical la Fedeleșoiu cu FC Muscelul Câmpulung, fosta Rucăr, echipă nou-promovată în Liga 3. Partida are loc sâmbătă, de la ora 11:00.

Dăești i-a transferat în această vară pe Marian Anghelina, Njindja Wilfred Achille (ambii de la Vedița Colonești), Radu Bîrzan, Mario Deaconescu (ambii de la Flacăra Horezu), Eduard Neacșu (Turnu Măgurele), Călin Șegău, Denis Prunaru (ambii ACSO Filiași), Robert Grecu (Astra) și Yahya Saleh (Zimbru Chișinău). În probe a venit și portarul Denis Vlădoi de la Minerul Costești.

Viitorul Dăești a transmis în direct amicalul cu Viitorul Pandurii:

articolul original.

Încă o achiziție pentru Viitorul Pandurii: un fundaș venit de la Metaloglobus

13 July 2022 at 14:40

Viitorul Pandurii Târgu Jiu, echipa antrenată din această vară de Florin Stîngă, a perfectat prima achiziție în această vară. Este vorba de Ionuț Alexandru Sîrbu, un jucător de 21 de ani originar chiar din Târgu Jiu și care ultima dată a evoluat la Metaloglobus București.

Ionuț Sîrbu: ”Cred că va fi un atu important pentru mine faptul că voi juca acasă”

Ionuț Sîrbu, fundaș dreapta, s-a despărțit în această vară de Metaloglobus și a semnat un contract valabil pe un sezon cu Viitorul Pandurii. O confirmă chiar el.

”Cred că va fi un atu important pentru mine faptul că voi juca acasă, mă va face să dau totul la fiecare meci. Echipa este destul de tânără, are ca obiectiv clasarea în primele șase și sperăm să facem o figură frumoasă”, a declarat noua achiziție a gorjenilor pentru Radio Accent.

Sîrbu, fost junior la U Craiova, pentru care nu a apucat să joace la prima echipă, a evoluat în ultimele trei sezoane în Liga 2. Din 2019 până în 2021 a evoluat pentru Dunărea Călărași, în 36 de meciuri (14+22) în două ediții de campionat, în care a înscris și un gol, iar în sezonul trecut al eșalonului secund a prins 17 jocuri (11 ca titular) la Metaloglobus.

Alți patru jucători noi sunt sub comanda lui Florin Stîngă

Ieri, Viitorul Pandurii a disputat primul ei amical în această vară, pierdut cu scorul de 0-1 la Slatina cu nou-promovata CSM Slatina.

Printre jucătorii anunțați de antrenorul Florin Stîngă ca utilizați în acest test nu s-a numărat și Ionuț Sîrbu.

În schimb, alte noutăți ale gorjenilor sunt Adrian Stoian (ex Astra și SR Brașov), Cosmin Zamfir (ex Viitorul Constanța și Unirea Constanța), Paulian Banu (ex Astra) și Vlad Costea (Lotus Băile Felix).

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

articolul original.

CSM Slatina, victorie cu Viitorul Pandurii pe parcursul a două ore de joc. Unicul gol, marcat din penalty

12 July 2022 at 21:23

Pe terenul de antrenament din cadrul Complexului Sportiv ”1 Mai” din Slatina, CSM Slatina a dispus, marți, cu scorul de 1-0 de Viitorul Pandurii Târgu Jiu, prin golul izbutit de Cătălin Doman în prima repriză, din penalty!

Partida de verificare de pe malul Oltului s-a disputat pe durata a două reprize a câte 60 de minute fiecare.

Daniel Oprescu a folosit trei echipe în amicalul de două ore cu Viitorul Pandurii

Noul antrenor al nou-promovatei din Slatina, Daniel Oprescu, a oferit fiecărui jucător aflat în lot cel puțin 30 de minute, pe parcursul testului cu viitoarea colegă de campionat.

”A fost un antrenament specific, într-o perioadă de acumulări. Mai avem trei săptămâni de pregătire, avem timp să lucrăm la cristalizarea unui prim unsprezece. Până atunci, ei trebuie să tragă tare în antrenamente şi, bineînţeles, în jocurile de pregătire, ca să poată să-şi câştige locul în primul unsprezece. Concurenţa este benefică”, a declarat Daniel Oprescu, conform paginii oficiale de Facebook a CSM Slatina. De data aceasta, față de partida precedentă, oficialii clubului au oferit și echipa utilizată.

CSM Slatina a mizat în primele 60 de minute pe: Preduţ – Dinu, Sălcianu, M. Manea, I. Mitran (Ab. Stan), Traşcu, Şerban, R. Trancă (Deta), Doman (Al. Popovici), Dav. Oprescu (C-tin. Radu), Lazăr (L. Niţu), iar în repriza secundă au jucat: Pop – Pisăru, Bărbuţi, Gherghe, Ab. Stan (B. Enache), D.Toma, Al. Neagu, Deta (Cr. Dinu), Al. Popovici (Necşulescu), C-tin. Radu (Leaţă), L. Niţu (Neicu).

Se poate remarca că la CSM Slatina a ajuns Robert Gherghe, ultima dată la FC Brașov.

Florin Stîngă are nume noi sub comandă la Viitorul Pandurii

În schimb, Florin Stîngă a ales să utilizeze câte o echipă diferită pe repriză în amicalul de la Slatina.

În prima parte au jucat: Krupenschi – Dănescu, Ad. Stoian, Băican, Godja – Brînzan, Țegle – Al. Dulca, Mitrică, Gîrbiță – R. Gab. Zamfir. În repriza a doua au fost fost utilizați: Geantă – Chelariu, Core, Misarăș, Băican – Banu, Caba – Costea, Vulpe, Vespre – R. Gab. Zamfir.

Anunțați de antrenorul Stîngă ca achiziționați, dintre jucătorii Robert Grecu, Claudiu Dragu și Adrian Stoian a mai rămas la Viitorul Pandurii doar ultimul. Primii doi au ales să plece de la echipă după ce, din informațiile Liga2.ro, propunerea contractuală primită prin telefon, prin care au fost atrași la Târgu Jiu, n-a mai coincis cu cea făcut în momentul întâlnirii față în față cu patronul. Astfel, Grecu a ajuns în Liga 3, la Viitorul Dăești, iar Dragu a preferat și el să nu mai rămână la Viitorul Pandurii. Stoian a rămas alături de antrenorul Stîngă.

În schimb, la Viitorul Pandurii au mai apărut câțiva jucători noi. E vorba despre Radu Gabriel Zamfir și Paulian Banu, pe care Florin Stîngă i-a antrenat la Astra în prima parte a sezonului recent încheiat. Zamfir, care aparține de FCSB, a trecut la începutul anului la Unirea Constanța.

CSM Slatina nu mai joacă amical cu Dinamo. Viitorul Pandurii a fost la primul test în această vară

CSM Slatina și Viitorul Pandurii se vor reîntâlni într-un nou amical, programat de această dată la Târgu Jiu, în data de 30 iunie.

Sâmbătă, CSM Slatina ar fi trebuit să dispute o partidă de verificare cu Dinamo, însă fosta prim-divizionară a anunțat că nu se prezintă la joc. În primul test al verii, CSM Slatina fusese învinsă cu scorul de 5-0 de ”FC U” Craiova.

Viitorul Pandurii s-a aflat la primul amical disputat în această vară, iar următorul îl are programat cu Viitorul Șimian, în data de 19 iulie.

Foto: CSM Slatina

articolul original.
❌