ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Ce spun vecinii despre norocosul care a câștigat 4 mil. € la loto. ”Nu joacă la păcănele, nu intră în cârciumă” + Cu ce se ocupă

14 November 2022 at 14:00

CANCAN.RO continuă seria dezvăluirilor despre ultimul câștigător la LOTO. Bărbatul, care are 48 de ani și locuiește într-o comună aflată la aproximativ 45 de km de București, este un om liniștit, iar vecinii au numai cuvinte de laudă despre el. Cârciuma nu-l atrage, iar viciul păcănelelor îi este necunoscut.

Câștigătorul de la loto are probleme de sănătate

După ce a aflat că el este fericitul câștigător, bărbatul a ajuns, pe 8 noiembrie, în București și și-a revendicat, la Loteria Română, impresionantul câștig. După aia, avea să meargă la Mall Sun Plaza, din Berceni, unde a luat masa (Vezi AICI detaliile și imaginile). Iar apoi a ”tras” la McDonald’s, pentru a le lua apropiaților de mâncare.

A revenit, în aceeași zi, în satul lui. Vecinii îl știu foarte bine și au numai cuvinte de laudă la adresa lui. Câștigătorul de la LOTO nu este înstărit, ba chiar ar avea unele probleme. ”Avem datorii, am avut un contabil mincinos, n-a făcut actele cum trebuie. Și avem datorii de trei miliarde și ceva”, spune, pentru CANCAN.RO, cel care ar fi fiul lui.

Și probleme de sănătate are câștigătorul: ”Tatăl meu e bolnav, are piciorul tăiat, da, are degetul tăiat…”

”Nu vine pe la cârciumă, e om liniștit!”

Este, în schimb, un om de nota zece. Asta spun vecinii despre el.

”E un om normal, se ocupă cu pădurile. E parchetar, nu a avut loc de pădurar și e parchetar. Nu vine pe la cârciumă, e om liniștit.”

”E un om bun, e muncitor. E respectat în comună, toată lumea îl cunoaște. E parchetar, nu e pădurar. Cumpără o parcelă de pădure și se ocupă de ea, pentru lemne.”

”El nu vine să joace nici la păcănele, nici la pariuri sportive. Îl știu de om cuminte.”

Câștigătorul la LOTO locuiește într-o casă modestă, însă bine îngrijită, unde stau mai multe familii.

CANCAN.RO vă va prezenta, de la ora 22:00, partea a treia a poveștii ultimului milionar de la loto!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

articolul original.

Poveste șocantă! Un tânăr de 29 de ani din Mureș a fost abuzat fizic de către doi vecini de-ai săi

4 November 2022 at 20:47
image

O simplă ieșire în oraș a tânărului de 29 de ani avea să ajungă una dintre cele mai traumatizante experiențe din viața sa. A petrecut câteva ore într-un bar, apoi a ajuns în casa unui vecin, care l-a abuzat sexual, împreună cu un alt bărbat.

Cei trei bărbați au ieșit să bea într-un bar din satul Valea Largă, județul Mureș, acolo și unde locuiau. După ce au consumat mai multe pahare, tânărul de 29 de ani a fost invitat să continue distracția alături de ceilalți doi în vârstă de 25 respectiv 49 de ani.

A vrut să continue băuta de la bar, dar a sfârșit să fie violat de către vecinii săi

Vecinii s-au pus de acord rapid să plece împreună acasă la unul dintre ei, însă, la un moment dat, după câteva apropouri și atingeri nepotrivite, indivizii de 25 și 49 de ani și-au forțat vecinul să întrețină relații sexuale cu ei.

A doua zi, victima, adică tânărul de 29 de ani, a mers la postul de poliție din comună și a spus că a fost violat. Cei doi au fost inițial reținuți pentru 24 de ore, după care instanța a decis ca suspectul de 49 de ani să rămână în arest preventiv pentru 30 de zile, iar pentru cel de 25 de ani s-a decis arestarea la domiciliu. Ambii sunt acuzați de viol.

”La data de 2 noiembrie 2022, polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Zau de Câmpie au fost sesizați de către un bărbat, de 29 de ani, cu privire la faptul că a fost victima unei fapte de viol. Din cercetările efectuate, s-a reținut că, la aceeași dată, persoana vătămată, în timp ce se afla într-un local din Valea Largă, ar fi fost invitată de doi bărbați, de 25 și 49 de ani, din aceeași localitate, la locuința unuia dintre aceștia. Ulterior, victima ar fi întreținut, împotriva voinței sale, relații sexuale, cu cei doi bărbați.

În urma probatoriului administrat, față de cei în cauză, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore. La data de 3 noiembrie a.c., instanța de judecată a admis fața de bărbatul de 49 de ani măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, iar față de celălalt, măsura arestului la domiciliu. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, pentru probarea întregii activități infracționale”, arată un comunicat al IPJ Mureș.

articolul original.

Bârlad: Un bărbat a ieşit gol puşcă în scara blocului, cu un topor în mână, şi şi-a ameninţat vecinii cu moartea

21 October 2022 at 11:16
image

Un bărbat gol puşcă a ieşit în faţa blocului, cu un topor în mână, şi şi-a ameninţat vecinii cu moartea. 

Incidentul a avut loc marţi. Bărbatul care locuieşte la parterul blocului şi care este cunoscut ca având probleme psihice a ieşit în faţa blocului, complet dezbrăcat şi a ameninţat că îşi va ucide vecinii cu toporul pe care îl ţinea în mână. 

Un bărbat a ieşit gol puşcă în scara blocului

Speriaţi, oameni au alertat poliţia, care a sosit la faţa locului şi împreună cu un echipaj al ambulanţei l-au imobilizat pe bărbat şi l-au convins să iasă din bloc. Acesta a fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Bârlad, iar ulterior a fost transferat la secția Psihiatrie a Spitalului Județean.

Oamenii spun că bărbatul a fost în trecut un cunoscut afacerist din oraş şi are trei copii. A divorţat însă în trecut de soţie, iar acum locuieşte singur într-un bloc situat vis-a-vis de o şcoală din Bârlad. Atât vecinii cât şi elevii şcolii respective susţin că sunt speriaţi de ieşirile necontrolate ale bărbatului agresiv. 

„În cursul zilei de 18 octombrie a.c., ora 17.21, Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că un bărbat dezbrăcat distruge interfonul de la intrarea în scara unui bloc de pe strada George Enescu, municipiul Bârlad. Fiindcă se manifesta violent, bărbatul de 55 de ani a fost imobilizat și încătușat, fiind preluat de către un echipaj de ambulanță pentru evaluare și internarea într-o unitate medicală. În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.”, a precizat IPJ Vaslui.

Sursa: observatornews.ro

articolul original.

„Dacul cel Rău” care a marcat pentru totdeauna istoria României şi i-a deranjat rău pe vecini

11 October 2022 at 04:35
image
La 11 octombrie 1593, Mihai Viteazu intră în Bucureşti şi urcă pe tronul Ţării Româneşti, după acceptarea sa de către Poarta Otomană.

Rar găsim o personalitate istorică autohtonă atât de controversată precum Mihai Viteazul. Victimă în egală măsură a exagerărilor cu orice preţ de care s-au făcut vinovaţi istoricii regimului comunist, precum şi al campaniilor voite de minimalizare şi defăimare a eroilor noştri, practicate cu osârdie aproape kominternistă de cei care ne rescriu astăzi istoria, Mihai Viteazul rămâne un subiect fabulos şi generos pentru orice însetat de adevăr.

Mult s-a vorbit şi scris despre victoriile Viteazului, despre marea sa Unire şi despre tristul şi nedreptul său sfârşit, şi mult se va mai scrie şi de acum încolo. Unul dintre numeroasele aspecte mai puţin cunoscute ale lui Mihai Viteazul ţine de importanţa pe care a avut-o acest voievod pe plan internaţional. Căci luptele şi viziunile sale politice au influenţat puternic jocurile politice ale puternicilor lumii de atunci.

În ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, politica europeană de atunci se caracteriza prin reluarea confruntărilor habsburgo-otomane, atât unii, cât şi ceilaţi urmăreau deţinerea supremaţiei în regiunile central estice europene (în speţă teriotoriul fostului regat ungar) şi sud-est europene, adică Valahia şi Moldova.
Din aceste motive politico-strategice, prezenţa şi importanţa Ţărilor Române nu putea scăpa atenţiei forţelor beligerante. Aflăm aşadar din cronica raguzanului Giovanni de Marini Poli, că cele trei voievodate pot aduna peste 100.000 de războinici valoroşi (un număr considerabil pentru acele vremi), precum şi că prin cucerirea lor de către Habsburgi s-ar priva astfel aprovizionarea otomanilor cu alimente şi nutreţ pentru cai.
Încă o dată, ţinuturile noastre erau nimic altceva decât miză importantă şi câmpuri de. bătălie pentru puternicii Europei şi ai Asiei.
Singura soluţie care se impunea pe atunci, a fost ridicarea la luptă armată pentru evitarea dispariţiei statale, pericol impus aproape în egală măsură de Imperiul Otoman, Imperiul Romano-German, şi regatul polon. Amintesc că doar între anii 1580-1590, când era apogeul scoaterii la mezat a tronurilor Moldovei şi Munteniei, s-au jefuit din voievodate peste 3.450.000 galbeni…
La această sumă colosală se adăugau obligaţiile pentru Înalta Poartă, concertizate sub forma plătirii haraciului.În faţa acestor realităţi, Mihai Viteazul s-a angajat într-un adevărat conflict sângeros de lungă durată cu otomanii.
Singur în faţa unuia dintre cele mai puternice imperii din vremurile sale, Mihai Viteazul s-a văzut nevoit precum Mircea, Vlad şi Ştefan, să ceară ajutor material şi militar Apusului.
Pentru ca, la fel ca iluştrii săi înaintaşi, Viteazul să se vadă în cele din urmă profitat, trădat, furat şi lăsat singur în faţa tăvălugului otoman de către aceeaşi Europă Apuseană protestant-catolică.Europă care nu dorea de fapt protejarea valahilor ortodocşi, ci sacrificarea lor prin transformarea voievodatelor româneşti într-o zonă tampon de care să se lovească mereu otomanii distrugând-o treptat.
Astfel, Europa Apuseană scăpa de o populaţie incomodă, care refuzase secole întregi de tentative nereuşite de catolicizare (mai ales românii transilvăneni), concomitent cu slăbirea aparatului de luptă otoman care nu de puţine ori fusese înfrânt de naţia nesupusă şi dârză a valahilor.
Cu toate că la Praga şi Cracovia era cunoscut planul unionist al lui Mihai pe baza rapoartelor agenţilor imperialo-papali Germanico Malaspina şi Sigismundo della Torre, liderii europeni nu au susţinut decât în primă instanţă noţiunea unui stat unitar românesc, condus de un lider român.
Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii istorice ale zilei de 11 octombrie:

1884 – S-a născut Eleanor Roosevelt, Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, soţia Preşedintelui Franklin D. Roosevelt, diplomată şi activistă pentru drepturile omului (d. 1962)1885  – S-a născut Francois Mauriac, romancier şi poet francez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în anul 1952 (d. 1 sept. 1970)

1911 – S-a născut tenorul Ion Dacian. ( d. 8 decembrie 1981)

1913 – S-a născut poeta şi prozatoarea Eugenia Adams-Mureşanu, soţia profesorului D.D. Roşca. Între 1958 şi 1960 a fost arestată; după 1971 părăseşte ţara şi se stabileşte în SUA („Învierea fariseului Eleazar”, „Assault on Eden”)

1914 – Ferdinand I, nepotul şi succesorul lui Carol I de Hohenzollern, a depus jurământul ca suveran al României. Încoronorea sa ca rege al României Mari avea să fie oficiată opt ani mai tîrziu, la data de 15 octombrie 1922, în Catedrala Nouă din Alba Iulia

1945 – A murit Scarlat Demetrescu, profesor de ştiinţe naturale, geografie, scriitor şi unul din cei mai mari spiritualişti români (n. 1872)

1963 – A încetat din viaţă cântăreaţa de origine franceză Edith Piaf. Numele său adevărat era Edith Giovanna Gassion. Şi-a luat pseudonimul „Piaf” (în argot-ul parizian = vrabie) cu ocazia debutului, în anul 1935. Este cunoscută pentru melodiile „La Vie en Rose”, „L’hymne à l’amour” şi „Non, Je Ne Regrette Rien” (n. 19 dec 1915).1968 – NASA lansează cu succes în spaţiu Apollo 7, prima navetă cu echipaj uman

1984 – Astronautul Kathryn D. Sullivan devine prima femeie care face o călătorie în spaţiu cosmic

2005  – A încetat din viaţă Emil Iordache, traducătorul în româneşte al unora dintre cele mai importante scrieri de Dostoievski, Esenin, Puşkin, Bulgakov şi Gogol. Pentru „Mi se spune capucin” de Daniil Harms, apărut la Polirom, a primit premiul Uniunii Scriitorilor din România pe 2002.

2011 – A încetat din viaţă politicianul Ion Diaconescu, membru al Partidului Naţional Ţărănesc din 1936 până la desfiinţarea partidului de autorităţile comuniste, în 1947. După anul 1989 a fost în conducerea Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, fiind ales ca deputat în Parlament în trei legislaturi consecutive (1990-1992, 1992-1996 şi 1996-2000), iar în legislatura 1996-2000, a îndeplinit funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. În timpul regimului comunist a fost deţinut politic vreme de 17 ani (1947 – 1964) (n. 25 august 1917).

articolul original.

Recensământul din Serbia și cetățenii de naționalitate Română

2 October 2022 at 09:01

RECENSĂMÂNT 2022

Dragi români, cetățeni ai Republicii Serbia, începând de azi, 1 octombrie 2022, până la finalul lunii, 31 octombrie, se va derula recensământul. Acest demers de cercetare organizat de autoritățile sârbe este extrem de important pentru comunitatea de români, rezidenți în întreaga Serbie (Voivodina, Serbia de est, Craina Timocului, Belgrad).

Răspundeți la toate întrebările din chestionar, dar mai cu seama la întrebările 12 și 13:

12) Apartenența națională: român/româncă;

13) Limba maternă: limba română (chiar dacă vă simțiți vlahi, timoceni, rumuni, bănățeni, români).

Recensamant Serbia 2022

Va încurajăm să îi sprijiniți cu sfaturi pe toți cunoscuții și să promovați îndemnul acesta de a vă declara apartenența etnică în toate localitățile din Serbia unde se vorbește și se simte românește.

Participați la recensământ, în acest mod veți cinsti memoria străbună și veți da o mână de ajutor generațiilor viitoare!

Formular recensământ: https://popis2022.stat.gov.rs/media/30984/p1-rumunski.pdf

Mesajul ambasadorului României în Republica Serbia: https://youtu.be/Hut5p3mBf9E

articolul original.

Eat me!

1 October 2022 at 12:05

There’s always a bigger fish.

articolul original.

Putin si Defenestroika…

21 September 2022 at 11:00

Mobilizare partiala…cate sute de mii?…sper sa inceapa cu propagandistii lui de la televiziuni.

articolul original.

Romania in pericol de a fi incercuita

25 July 2022 at 03:00

Sursa imagine: Hotnews

Si este un pericol extrem de real, daca Rusia va reusi intr-un final sa puna intreaga Ucraina la pamant. Daca rusii vor ocupa in totalitate Ucraina, sau vor reusi s-o subjuge macar politic, atunci Romania va ramane o insula a NATO si UE intr-o mare ruseasca. Si inca o insula cam subreda…

Am avea Rusia pe vechea granita cu URSSul, de la granita cu Ungaria pana la Chilia, Bulgaria in sud – aici unde premierul ceva mai pro-occidental, Kiril Petkov, a fost demis prin motiune de cenzura de fortele pro-ruse (conform proprilor sale declaratii) – Serbia, o tara cu adevarat pro-rusa, iar despre mizerabilul regim din Ungaria lui Victor Orban nu cred ca mai trebuie discutat, ministrul de externe de la Budapesta tocmai ce a vizitat pe 21 iulie Moscova, intr-un gest de sfidare major la adresa NATO/UE si caciulire in fata rusilor.

Nu mai discutam despre o eventuala nerecunoastere a Rusiei (sau a noi puteri-marioneta de la Kiev) a zonei economice exclusive a Romaniei conform cu hotararea Curtii de Justitie de la Haga.

Astfel incat situatia pentru Bucuresti este crunta in cazul in care Rusia va ingenunchea, intr-un fel sau altul, Ucraina. Si toate acestea pe fondul situatiei extrem de grele interne, cu o clasa politica cu totul impotenta si corupta, macinati de o incompetenta cronica, cu un buget care traieste pe perfuzii (imprumuturi masive, deficite exceptional de mari) si ramane de vazut cum va reactiona binomul NATO-UE in fata acestei situatii.

Daca Rusia ajunge pe granita noastra, restaurand vechea granita a URSS, lucrurile devin extrem de periculoase, atunci Dumnezeu cu mila si NATO cu puterea, pentru ca singura sansa pentru Bucuresti ar fi ca Alianta Nord-Atlantica sa aduca pe teritoriul nostru un numar mare de militari, tehnica de lupta din belsug si sa tina cu dintii de noi, iar UE sa faca ce-o face si sa sustina economic singura tara din flancul sud-estic care nu este in buzunarul Moscovei.

Cu rusii pe granita si inconjurati de state pro-ruse, cu o Ungarie posibil mai agresiva fata de Bucuresti, nadejdea va fi doar in NATO+UE pentru ca in clasa noastra politica… ca si cum te-ai ruga la zeii din antichitate, in mod clar n-o sa primesti nici un raspuns macar si pentru ca ei nu exista.

Ucraina nu lupta pentru Romania sau pentru Uniunea Europeana, dar prin succesul ei, sau prin esec, multe lucruri se vor schimba, iar pentru Romania victoria Kievului – chiar si partiala – este cu totul si cu totul cruciala.

Nicio alta tara membra NATO si UE nu are atat de mult de pierdut din victoria rusilor in razboiul din Ucraina, nicio alta tara NATO nu se va trezi inconjurata fizic de slugile Moscovei asa cum am putea noi sa fim.

Iar aceste lucruri ar trebui discutate, intelese clar si luate masurile care se impun.

Dar, in primul rand, trebuie sa intelegem situatia si n-am vazut o astfel de abordare prin presa noastra, nimeni nu discuta despre acest pericol extrem de grav la adresa statalitatii Romaniei. Daca Rusia vine din nou pe granitele noastre, un nou 1940 ar trebui sa fie luat in calcul.

Iar rusii isi fac treaba, demisia guvernului Draghi – la Roma – a fost pusa de ministrul de externe al Italiei, Luigi Di Maio, pe seama masinatiunilor propriului sau partid (Miscarea 5 Stele) si in legatura directa cu sprijinul pe care guvernul Draghi l-a acordat Ucrainei. Ministrul de externe italian a declarat  ca “capul lui Draghi a fost facut cadou lui Putin”, de doua partide: Miscarea 5 Stele (anti-europeana) si de Forza Italia a lui Silvio Berlusconi (acest hodorog libidinos care, la fel ca ion iliescu, nu se mai duce odata la cele sfinte).

Asta in timp ce Italia se adanceste intr-o criza a datoriei suverane mult mai grava decat situatia din 2009 si toate acestea se datoreaza, la fel ca in cazul Romaniei, coruptiei clasei politice, in conditiile in care Italia este a treia economie a Uniunii Europene.

Si pe langa toate aceste efecte directe ne mai asteapta cosmarul din Republica Moldova, un punct foarte sensibil pentru Romania. Ce va deveni Basarabia daca Rusia ajunge din nou pe granita ei? Ce se va intampla cu fragila statalitate a Chisinaului? Ce se va intampla cu Transnistria?

Nici macar nu am curajul sa incerc sa gasesc raspunsuri la aceste intrebari…

Astfel incat ce se intampla acum in Ucraina ne intereseaza atat de direct inca ar trebui sa doara, victoria Ucrainei, chiar si partiala, pastrarea suveranitatii macar asupra teritorilor sale vestice este cu totul esentiala pentru viitorul nostru, pentru viitorul Basarabiei. Si repet, nici o alta tara din Uniunea Europeana nu risca atat de mult precum Romania. Se discuta despre gazul natural si efectele lipsei lui la iarna, despre inflatie, criza economica etc, dar in coltul sud-estic al Uniunii Europene este o tara (Romania) pentru care aceste lucruri nu conteaza atat de mult atat timp cat spectrul unui Mini-Tratat de la Varsovia ce se poate contura in doar cateva luni si poate deveni din scenariu stiintifico-fantastic realitate crunta.

GeorgeGMT

articolul original.

MApN introduce militarul voluntar în termen

6 July 2022 at 02:07

Modificări ale unor acte normative în domeniul apărării naționale

Ministerul apărării naționale a postat marți, 5 iulie, pe pagina proprie de internet, în procedură de transparență legislativă, forma inițială a unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Soluţiile legislative propuse asigură coerenţa şi corelarea conţinutului legii cu prevederile actelor normative în domeniul apărării și securității naționale nou intrate în vigoare.

Una dintre cele mai importante prevederi este adăugarea unei noi categorii de personal, militar voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naționale, precum şi crearea cadrului legal privind participarea la programul de pregătire militară de bază a acestora. Astfel, pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen. Prin introducerea acestui concept se are în vedere creşterea cantităţii şi calităţii rezervei de mobilizare, care s-a diminuat progresiv ca urmare a suspendării, începând cu 1 ianuarie 2007, a serviciului militar obligatoriu pe timp de pace. Ca urmare, cetățenii români care vor executa, după adoptarea actului normativ, serviciul militar în calitate de militar voluntar în termen pot reprezenta o sursă importantă pentru completarea rezervei de mobilizare a Armatei României. Conform propunerii legislative, pe timpul derulării programului de pregătire militară de bază, militarii voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistență medicală și medicamente, precum și de indemnizație lunară, similare militarilor în termen cu gradul de soldat, şi se vor supune prevederilor legilor şi regulamentelor militare. La finalizarea programului de pregătire, aceștia vor primi o indemnizație reprezentând trei câștiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata, urmând ca centrele militare să îi ia evidență și să îi introducă în rezerva operațională.

O altă prevedere a proiectului se referă la crearea cadrului legal privind instruirea rezervei operaţionale pe timp de pace, similar rezerviștilor voluntari, avându-se în vedere necesitatea menţinerii aceluiaşi nivel de pregătire militară a acestor categorii de rezervişti care pot completa, în situaţiile prevăzute de lege, structurile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale. Totodată rezerviștii pot fi concentrați, pe timp de pace, pentru îndeplinirea unor misiuni pe o perioadă determinată, potrivit nevoilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.

Proiectul își propune, totodată, stabilirea cadrului legal privind efectuarea recrutării-încorporării, în situaţia reinstituirii serviciului militar obligatoriu în calitate de militar în termen, potrivit legii, respectiv pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu. Elaborarea pe timp de pace a unui plan anual de recrutare-încorporare este necesară pentru fundamentarea documentelor de planificare operaţională, administrativă şi bugetară la nivelul structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, precum și al celorlalte instituții cu atribuţii în domeniul apărării și securităţii naţionale.

De asemenea, se abrogă prevederea privind obligativitatea prezentării cetăţenilor încorporabili şi rezerviştilor la centrul militar cu prilejul schimbării domiciliului, având în vedere că prin Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor se vor pune la dispoziţia structurilor Ministerului Apărării Naţionale cu atribuţii privind evidenţa recruţilor şi a rezerviştilor, informaţiile necesare pentru actualizarea bazelor de date proprii, inclusiv cele referitoare la schimbarea domiciliului.

Prin noua lege, se va reglementa recunoaşterea executării serviciului militar de către cetăţenii care au îndeplinit această formă de pregătire în armatele altor state și, totodată, se va clarifica modalitatea prin care cetăţenii români, respectiv, cetăţenii încorporabili, rezerviştii voluntari şi rezerviştii îşi exercită dreptul şi obligaţia constituţională de a apăra ţara. Astfel, în funcție de starea excepțională instituită sau declarată, de locul în care își au domiciliul, în România sau în străinătate, precum și de prezența/absența temporară în/din țară, aceștia se vor prezenta pe baza înștiințării în scris la domiciliul din România, în locul, la data şi ora prevăzute în ordinul de chemare sau în locul și la termenul prevăzute de lege.

Alte prevederi din proiectul de lege includ reglementarea modului de păstrare a locului de muncă pe toată durata cât salariaţii participă la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare, sunt concentraţi/mobilizaţi, conform legii, sau îndeplinesc serviciul militar în declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, precum și crearea cadrului legal prin care centrul militar poate chema de cel mult trei ori pe an cetățenii încorporabili, recruţii şi rezerviştii pentru clarificarea situaţiei militare.

Textul inițial al propunerii legislative poate fi consultat pe pagina de internet a MApN, la următoarea adresă: https://tinyurl.com/2edchzrp.

După valorificarea propunerilor, sugestiilor și opiniilor transmise de persoanele interesate pe timpul rezervat pentru perioada de transparență legislativă, și primirea observațiilor și propunerilor, de la instituțiile avizatoare, proiectul va fi transmis de Guvernul României Parlamentului, pentru dezbateri și adoptare.

MApN – Biroul presă

articolul original.

Ucraina si perspectiva unui Holodomor…international

2 July 2022 at 18:38
image

Politica de Confidențialitate și de Cookies

Obligatoriu

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăti experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și intelege conținutul Politicii de Confidențialitate si de Cookies. Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie; nu uita totuși că poti modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Confidențialitate și de Cookies.

articolul original.

NATO Summit 28-30 iunie 2022 – Spania

28 June 2022 at 20:59
image

Politica de Confidențialitate și de Cookies

Obligatoriu

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăti experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și intelege conținutul Politicii de Confidențialitate si de Cookies. Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie; nu uita totuși că poti modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Confidențialitate și de Cookies.

articolul original.
  • There are no more articles
❌