ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Virgil PÎRVULESCU: „Să mărești salariile la 400.000 de bugetari din administrația publică locală este ca și cum ai lua pastile pentru sinucidere”

4 October 2022 at 07:44
image

Am vorbit cu viceprimarul liberal al orașului Râmnicu Vâlcea despre problema cea mai importantă din ultimul timp, anume lipsa de apă caldă. De asemenea, am discutat despre limbajul total indecent pe care l-a afișat în mediul online consilierul PER Eduard Ionuț Nuică la adresa unui profesor. Nu am putut omite nici subiectul național legat de demisia ministrului educației, care face parte din același partid cu viceprimarul Virgil Pîrvulescu. 

Impact REAL: De ce nu au râmnicenii apă caldă și când vor avea? 

Virgil PÎRVULESCU: În momentul acesta la nivelul conductelor principale de transport a aburului tehnologic de la CET Govora și care se află în proprietatea Consiliului Județean Vâlcea se efectuează niște investiții prin fonduri europene care trebuiau realizate din primăvară. În această primăvară era termenul de punere în funcțiune și de schimbare a tot ceea ce înseamnă conductele care nu mai corespundeau din punct de vedere tehnic. Dar cum se face de obicei în administrația publică locală și județeană, totul se face în detrimentul cetățenilor. S-au apucat să schimbe conductele atunci când trebuiau deja să fie executate investițiile respective. CET Govora, din păcate, este un subiect pe care l-am discutat de atât de multe ori și se știe foarte clar că societatea va avea un final mai apropiat sau mai îndepărtat ca termen, în sensul că va intra cu siguranță în faliment. Deja furia populației este una crescândă. Se observă faptul că toate deciziile din trecut se întorc împotriva decidenților și vorbesc atât despre Primăria Râmnicu Vâlcea, cât și de Consiliul Județean. Va fi o iarnă grea, va fi o iarnă cu foarte multe probleme la adresa celor care au adus orașul în situația aceasta. Din punctul meu de vedere cetățenii nu mai au răbdare și nu mai acceptă aceste mizerii din administrația publică. 

Impact REAL: În aceste momentele grele credeți că râmnicenii ar trebui să apeleze la economisirea energiei? 

Virgil PÎRVULESCU: Din punctul meu de vedere, toți cetățenii orașului fac deja economie prin prisma faptului că aceste costuri privind plata serviciilor de apă caldă și căldură sunt unele extrem de ridicate. Ar fi fost bine dacă și noi am fi avut o zonă economică dezvoltată, pe care eu tot încerc să o implementez în orașul Râmnicu Vâlcea, dar tot ceea ce înseamnă PSD/PER/USR blochează orașul. Atunci, cetățenii orașului Râmnicu Vâlcea ar fi avut niște salarii mult mai mari, care le-ar fi permis să treacă mai ușor peste iarna aceasta. Uitați-vă la Oltchim, care trimite acasă 400 de salariați. Gândiți-vă la 400 de familii, gândiți-vă ce înseamnă acești oameni care nu vor mai avea surse de venit. Ce am făcut noi ca administrație publică locală, cine este principalul vinovat, cine s-a opus? PSD, PER, USR, ei sunt principalii vinovați. Oamenii aceștia nu au nici un interes să dezvolte orașul, pe ei îi interesează să țină oamenii în beznă și cu salarii mici, într-o zonă de prostie, să îi determine pe cei care gândesc să nu se prezinte la vot. Sancțiunea nu intervine prin lipsa la vot, sancțiunea intervine atunci când te duci la vot. Imobiliarele blocate, salariile mici, creșteri de prețuri la energie, creșteri de prețuri la căldură, aceste sunt probleme grave. Cum vom trece peste iarnă, când nu facem nimic?

Impact REAL: De ce vor merge trei consilieri subordonați lui Mircia Gutău în delegație la o sărbătoare națională din Creta, Grecia? 

Virgil PÎRVULESCU: În momentul în care primăria se zbate în a-și achita plățile, consilierii au ales să meargă să se plimbe. Sunt ceva bănuți ca să se plimbe, au primit un concediu pe banii râmnicenilor și atunci cum îi plătește Mircia Gutău, cum le plătește votul? Prin trimiterea lor într-o vacanță bine meritată pe banii vâlcenilor. Îi trimite în Creta pentru că vâlcenii sunt atât de naivi încât ei plătesc impozite și taxe la niște consilieri care votează cum dictează primarul să se simt bine pe banii râmnicenilor.  Consilierii ar trebui să își facă fiecare treaba, să se implice în realizarea de hotărâri, să participe în activitatea societății, nu plimbări și să adopte un stil de obediență și supunere totală, zici că sunt niște căței la abator. Eu, Virgil Pîrvulescu, membru al PNL nu mă regăsesc în genul acesta de politică, deși aceasta se regăsește de foarte multe ori se regăsește și în interiorul acestui partid liberal.  

Impact REAL: Ar trebui să fie consilierul local Eduard Ionuț Nuică sancționat pentru limbajul indecent? 

Virgil PÎRVULESCU: Din punct de vedere administrativ consilierii locali nu au ce face în acest caz. Dacă eu aș fi în interiorul partidului nostru, iar un consilier avea asemenea comportament în secunda doi ar trebui demis și să plece acasă. Să meargă unde stă și să vorbească așa cu familia lui, este inacceptabil ca la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea să ai un consilier care să aibă un asemenea limbaj.  De altfel, am citit zilele trecute că un limbaj de genul acesta se mai regăsește și în zona de consilieri personali ai primarului Mircia Gutău, la o angajată de la Piețe Prest. Este o anchetă în desfășurare. Oamenii aceștia trebuie să înțeleagă un singur lucru, că ei nu au ce căuta aici, pentru că Râmnicu Vâlcea nu înseamnă numai cetățeni care jignesc, înseamnă și oameni educați, acest oraș înseamnă și un anumit nivel de pregătire. Acești oameni au adus jignire la adresa orașului nostru prin comportamentul lor, iar ei nu vor avea decența să-și dea demisia și să plece. Cetățenii vor lua decizia în 2024, și atunci vom vedea ce ne dorim cu adevărat. Eu am mare încredere că în 2024 lucrurile se vor schimba în totalitate în oraș. 

Impact REAL: De ce s-a prelungit linia de credit pentru Piețe Prest, în valoare de un milion de lei? 

Virgil PÎRVULESCU: Primăria este cea care reprezintă beneficiarul Piețe Prest, fiind clientul societății, iar aceasta nu mai poate să asigure resursele necesare și să plătească facturile pe care Piețe Prest le face. Atunci, cumva societatea respectivă va trebui să apeleze la credite care să-i susțină activitatea, plăți de combustibil pentru mașinile utilizate, salariile angajaților și așa mai departe. Acesta este motivul pentru care se recurge la a face un credit. Aceste credite ascund cumva incapacitatea primăriei de a mai face față plăților. Societatea va ajunge într-o incapacitate financiară și atunci ce faci tu ca primărie? O să propui Consiliului Local o hotărâre prin care trebuie să mai facem un credit de încă 10 milioane de lei, că uite, avem datorii la Piețe Prest? O schemă bine gândită de ei, prin care îndatorează încă o dată primăria. De fapt, îndatorează locuitorii acestui oraș.

Impact REAL: Este creșterea salariilor executivilor din instituțiile statului o decizie bună, având în vedere actuala criză economică? 

Virgil PÎRVULESCU: Aceasta este cea mai mare prostie pe care am putut să o văd vreodată. Cea mai mare inepție din partea unei clase politice care în momentul acesta se vede clar că este ruptă de realitate. Să mărești salariile la 400.000 de bugetari din administrația publică locală este ca și cum ai lua pastile pentru sinucidere. Am avut atât de multă speranță și încredere că va începe o nouă reformă care este prevăzută în PNRR. M-aș fi așteptat la o reformă, m-aș fi așteptat la o reducere a numărul celor care lucrează în administrația publică locală, pentru că se vede cu ochiul liber că nu au nici o treabă cu cetățenii. Nu toți, dar marea majoritate a politicienilor au un comportament execrabil în relația cu cetățenii. De ce? Pentru că ei n-au treabă cu cetățenii, pentru că cei care i-au angajat le-au oferit un post călduț ca să-i voteze. Și acum mai crești salariul cu 1.000 de lei, în condițiile în care sectorul privat este la pământ? 

Impact REAL: Ce părere aveți despre demisia lui Sorin Cîmpeanu, fost ministru al educației și actual membru al PNL? 

Virgil PÎRVULESCU: Este nefericită din punctul de vedere al faptului că este reprezentant al Partidului Național Liberal. Și pentru faptul că în momentul în care a ocupat acest portofoliu, nu a reușit să ducă la capăt ce avea de făcut. Asta înseamnă că nu a fost o alegere bună. Dacă a creat atâtea probleme, înseamnă că nu a fost un ministru bun. Dacă și-a dat demisia înseamnă că a realizat că nu este bun. Totuși, înseamnă că noi avem o vină. Asta înseamnă că cei care au votat pentru numirea lui în funcția de ministru au o problemă și, o dată cu el ar trebui să-și dea și ei demisia.  

articolul original.

Stroe Buzescu între legenda lui Bolintineanu și istoria eroică a Olteniei

2 October 2022 at 09:16
image

Cu toții am citit balada poetului pașoptist Dimitrie Bolintineanu despre lupta dintre Preda Buzescu și un tătar de frunte pe care românul îl înfrânge. În fapt, poetul l-a confundat (din motive lesne de înțeles, cercetarea istorică atunci fiind la început) pe Preda Buzescu cu fratele său, Stroe Buzescu.

Realitatea istorică spune că unul din frații Buzești, Stroe a participat la o confruntare directă cu nepotul hanului tătar în timpul bătăliei dintre Radu Șerban, domnul Munteniei și tătari, care a avut loc la Teișani la 23-24 septembrie 1602. Stroe Buzescu era destul de înaintat în vârstă la acea vreme dar a învins. Totuși, tătarul l-ar fi rănit la obraz cu o sabie cu lama otrăvită, fapt ce a dus la moartea lui Stroe, la 2 octombrie 1602.

Stroe a fost înhumat de soția sa, Sima, la Stănești, un schit din Vâlcea (localitatea Lungești, satul Stănești-Lunca), sub o lespede funerară care menționează lupta individuală care i-a a dus moartea.

La 27 iulie 1604, hrisovul domnesc semnat de domnitorul Radu Șerban (1601; 1602-1610) confirma faptele de arme ale viteazului Stroe Buzescu.

articolul original.

Ședințe la Instituția Prefectului Vâlcea, despre inundații și comisia de dialog social

1 October 2022 at 16:14

Hărțile de Hazard și Risc la Inundații (HHRI) reactualizate, care au fost elaborate în cadrul proiectului RO-FLOODS, se află în proces de avizare, săptămâna aceasta, la nivelul tuturor Administrațiilor Bazinale de Apă. În acest context, prefectul Mihai Oprea a prezidat miercuri, 28 septembrie 2022, ședința Comitetului de Bazin Olt, în cadrul căreia au fost analizate și avizate Hărțile de Hazard și Risc la Inundații. Reuniunea a avut loc, în format online, la sediul Instituței Prefectului-Județul Vâlcea.

În cadrul ședinței, prefectul Mihai Oprea, a vorbit despre importanța realizării acestor hărți:

Hărțile de Hazard și de Risc la Inundații vor avea utilități multiple și vor ajuta la eliminarea pericolelor la care suntem expuși, în cazul unor posibile inundații, dar și pentru diminuarea eventualelor pagube generate de astfel de calamități, urmând să fie integrate în Planurile de Apărare Locale și Județene. Ele sunt utile atât pentru realizarea planurilor urbanistice locale și zonale, cât și pentru implementarea unor măsuri de prevenire a problemelor care pot să apară în zona cursurilor de apă. În cadrul întâlnirii au fost avizate Hărțile de Hazard și de Risc la Inundații corespunzătoare Implementării Ciclului II al Directivei Inundații pentru Bazinul Hidrografic Olt, echivalente ciclului al II-lea de implementare al Directivei Inundații 2007/60/CE.

Prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea.

Proiectul „Întărirea capacității autorității publice centrale în domeniul apelor în scopul implementării etapelor a 2-a și a 3-a ale Ciclului II al Directivei Inundații – RO-FLOODS” este derulat de Ministerul Mediului împreună cu Administrația Națională Apele Române și cu sprijinul Băncii Mondiale. RO-FLOODS are ca scop reactualizarea Planurilor de Management al Riscului la Inundații pentru perioada 2022-2027 de la nivelul tuturor celor 11 Administrații Bazinale de Apă.

Ședință Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice și Comisia de Dialog Social

Pe ordinea de zi a întâlnirii de lucru cu membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice au fost analizate posibilitățile de extindere a rețelei de farmacii și a punctelor farmaceutice, în vederea facilitării procurării medicamentelor compensate și gratuite, de către populația care locuiește în mediul rural.

Au mai fost discutate și alte probleme semnalate de persoanele vârstnice și am mediat un dialog constructiv între pensionari și reprezentanții instituțiilor publice membre ale Comitetului Consultativ. Una dintre problemele ridicate a fost și cea a asigurării dozelor de vaccin antigripal. În acest sens, prefectul aduce la cunoștință că DSP Vâlcea a recepționat 36 270 din totalul celor 42 078 de doze solicitate, acestea fiind deja distribuite către unitățile sanitare și medicii de familie.

În cadrul reuniunii membrilor Comisiei de Dialog Social Vâlcea, am avut pe ordinea de zi propuneri antreprenorial-inovative formulate de Filiala Vâlcea a Confederației Patronale a Industriei Serviciilor şi Comerţului din România – C.P.I.S.C. în contextul economic actual, caracterizat prin creșterea prețurilor la energie, combustibil și materii prime. În ședință, membrii comisiei, au avut propuneri și pentru dezvoltarea turismului, sector important pentru economia județului Vâlcea.

Prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea.
articolul original.

Trei consilieri locali râmniceni merg în Creta, Grecia, pentru un o sărbătoare națională pe banii primăriei

1 October 2022 at 14:07
image

Există un obicei al administrațiilor locale prin care se împrietenesc cu alte instituții ale statului din alte țări, și pentru a ține legătura se trimit reprezentați cu o ocazie specială. Același lucru se întâmplă și în cazul primăriei din Râmnicu Vâlcea, care va trimite la sfârșitul lunii trei consilieri locali pentru a fi prezenți la Sărbătoarea Națională Ohi.

Cei trei consilieri locali care vor merge pe banii primăriei într-un fel de vacanță în Creta au tot transportul asigurat de primărie, fie că vorbim de bilete de avion sau transportul până la aeroport. Aceștia sunt Lețu Fănel, Popescu Iuliana Maria și Remus Grigorescu. Votul pentru plimbarea acestora a fost secret, însă trei consilieri locali au votat împotrivă., iar nouăsprezece favorabil.

Prin prisma acestei ocazii, consilierii trebuie să se întoarcă cu un raport despre călătorie și să îl prezinte în fața Consiliului Local. În caz de neconformare, aceștia vor achita întreaga sumă asigurată din bugetul local pentru călătorie.

Consilierii locali ce urmează a se deplasa la evenimentul menţionat mai sus, sunt obligaţi să prezinte la prima ședință ordinară a Consiliului Local o informare cu privire la deplasarea efectuată, în maxim 45 zile de la data închieierii deplasării, în caz de neconformare, în termenul menţionat, consilierii locali în cauză, urmează a suporta cheltuielile aferente acestei deplasări.

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Trebuie să menționăm faptul că la ședința de Consiliu Local unde s-a luat această decizie de a trimite trei consilieri locali în Creta, PNL nu a propus niciun membru pentru a se deplasa deoarece nu ar dori să cheltuiască din banii publici pentru astfel de motive. De asemenea, cei care merg în Grecia fac parte din partidele subordonate lui Mircia Gutău la nivel local, PSD și PER.

În momentul în care primăria se zbate în a-și achita plățile, consilierii au ales să meargă să se plimbe. Sunt ceva bănuți ca să se plimbe, au primit un concediu pe banii râmnicenilor și atunci cum îi plătește Mircia Gutău, cum le plătește votul? Prin trimiterea lor într-o vacanță bine meritată pe banii vâlcenilor. Îi trimite în Creta pentru că vâlcenii sunt atât de naivi încât ei plătesc impozite și taxe la niște consilieri care votează cum dictează primarul să se simtă bine pe banii râmnicenilor.

Consilierii să stea pe treaba lor, să se implice în realizarea de hotărâri, să participe în activitatea societății, nu plimbări și un stil de ăsta de obediență și supunere totală, zici că sunt niște căței la abator.

Ne-a declarat viceprimarul liberal din Râmnicu Vâlcea, Virgil Pîrvulescu.
articolul original.

De la trei la peste o sută de cercetași în șapte ani | Deschiderea Anului Cercetășesc organizat de Grupul ”Sfântul Francisc” Râmnicu Vâlcea a avut loc la Muzeului Satului Vâlcean

1 October 2022 at 12:13

Cercetășia a făcut înconjurul lumii încă de acum 100 de ani, de la înființare. Principiile vechi încă se aplică și în ziua de astăzi, chiar dacă lumea a evoluat. Acest mod de educație a ajuns până și în Râmnicu Vâlcea. Într-adevăr, originile cercetășiei vâlcene sunt vechi încă din anii ’90, însă în momentul acesta este, probabil, la cel mai înalt nivel.

Acest stil cercetășesc prezent în Râmnicu Vâlcea funcționează după principiile Federației Scoutismului European, fondată după Al Doilea Război Mondial. Activitatea Grupului ”Sfântul Francisc” Râmnicu Vâlcea a început încă din anul 2015, cu doar 3 cercetași. În prezent, numărul acestora a crescut anual, având peste 100 de cercetași de toate vârstele.

Precum are școala sau Biserica un început anual, așa are și fiecare grup cercetășesc din țară. Anul acesta, Deschiderea Anului Cercetășesc a Grupului ”Sfântul Francisc” Râmnicu Vâlcea a avut loc la Muzeului Satului Vâlcean în data de 25 septembrie.

Careul final de la Deschiderea Anului Cercetășesc de la Muzeului Satului Vâlcean, organizat de Grupul ”Sfântul Francisc” Râmnicu Vâlcea.

DAC este în principiu una dintre activitățile principale ale grupului nostru, fiind un moment de reuniune, de restart, de reflexie asupra anului care a trecut, dar și de încărcate cu energie și dorința pentru cel ce urmează.
La eveniment au participant copii si tineri, cercetași, cercetașe, lupișori, dar și familiile acestora. Considerăm foarte importantă implicarea și suportul părinților, bunicilor în evoluția unui copil de la o ramură pedagogică la alta, întrucât ne bazăm pe susținerea pentru a îi motiva pe cei mici.
Evenimentul a fost compus din momente artistice cu amintiri din tabere care ne-au înveselit, un circuit plin de provocări și jocuri pentru cei ce au participat, dar și nelipsitele momente solemne ca promisiunile și trecerile la ramura roșie care au reușit sa ne umple cu motivație și nerăbdare pentru anul ce începe.

Akela, unul dintre liderii Ramurii Galbene a Grupului ”Sfântul Francisc” Râmnicu Vâlcea, Ana Barangă.

Deschiderea din acest an a avut parte și de un ceremonial solemn al unor tinere călăuze care au depus jurământul pentru a fi investite drept coordonatoare – șefă și asistentă – ale Focului Sfânta Clara, din acest grupul de cercetași. Acesta a reprezentat un eveniment cheie pentru grupul râmnicean, asumat de cele două lidere, moment care va oferi continuitate ramurii roșii în anii ce urmează.

Cele două cercetașe, acceptând cravata roșie care reprezintă trecerea la călăuze.

Grupul de cercetași râmnicean se poate mândri cu numeroase tabere pe parcursul anilor, atât de vară cât și de iarnă. Activitățile din timpul anului sunt organizate lunar, nelipsind momente pe care tinerii cercetași nu le vor uita prea curând. Acest grup este fondat din anul 2015 și de atunci numărul membrilor a tot crescut. Cei 7 ani de activitate reprezintă, nu numai pentru orașul Râmnicu Vâlcea, dar și pentru întreaga țară, o mișcare cercetășească importantă și vizibilă la nivel internațional.

În ultimii 7 ani putem spune că am ajuns de la 3 cercetași la un grup ce constituie peste 100 de membri ce activează in toate cele 3 ramuri, categorii de vârsta, ale pedagogiei cercetășești. Pot să zic ca încă de la prima mea tabăra in 2015 și până acum, am avut șansa de a fi martor a evoluției grupului, trupelor, patrulelor, evoluția prietenilor mei, oameni de nădejde care au ajuns sa îmi fie alături zi de zi.
Pot doar să fiu recunoscător pentru ce am trăit până acum și sunt convins că tot ceea ce urmează va fi la superlativ.
Ne dorim să creștem și să evoluăm pe toate cele 3 ramuri, astfel că așteptăm tot mai mulți copii și tineri care să descopere distracția, voioșia, fraternitatea și responsabilitate alături de noi.

Am fost aici de la început. Am văzut grupul crescând, evoluând, transformându-se. Iar după 7 ani simt ca am trăit o minunată binecuvântare. Mare mi-a fost bucuria să văd că atâția tineri, prieteni, sunt alături grupului cu energie, entuziasm și dorință de învățare. Am certitudinea că acești lideri de ramuri, formați în Belgia, Polonia și România vor ajuta cercetășia creștină din Vâlcea sa înflorească și mai mult în anii care ne așteaptă!

Șef al Grupului ”Sfântul Francisc” Râmnicu Vâlcea.
articolul original.

Vâlcea: Casă incendiată în comuna Valea Mare

1 October 2022 at 12:01
image

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați, în această dimineață, la ora 7.10, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă, în comuna Valea Mare.

La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri, cu autospeciale de stingere, în sprijinul acestora acționând și membrii SVSU Măciuca.
La sosirea echipajelor la locul intervenţtiei, incendiul se manifesta generalizat, la nivelul acoperişului, pe o suprafaţă de aproximativ 40 mp. Incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage la alte bunuri din gospodărie.

Au ars structura din lemn a acoperişului și s-a degradat tocăria și zidurile locuinţei. Cercetările preliminare, efectuate la locul intervenţiei arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la instalația de alimentare cu energie electrică a locuinței.

articolul original.

Daniela Oteșanu, femeia-lider din PSD | Salariul de parlamentar și mașina de 60.000 de euro, obținute cu discursuri scurte

26 September 2022 at 13:33

A fi reprezentant al unui grup de oameni este cu siguranță dificil și ar trebui să necesite o doză de asumare a funcției destul de ridicată. Trebuie să ai cunoștințele necesare ale oamenilor care fac parte din grup pentru a avea succes în a-i reprezenta pe oamenii care te-au împuternicit în orice colț de lume, fie că vorbim despre România, Europa sau alte țări de pe alte continente.

Așa cum există în orice sistem democratic, reprezentanții politici sunt aleși de populație pentru a vota în Parlament diverse legi care ajută sau nu bunul mers al țării. Românii aleg deputați și senatori pentru a face cele mai bune alegeri în locul lor. Din păcate, alegerile la îndemână sunt puține, și locuitorii județului Vâlcea au ales ce au preferat, în funcție de partid. Fie că omul de rând alegea PSD sau PNL, cam tot același lucru reprezenta pentru că, de obicei, politicienii se aseamănă unii cu alții, și merg toți pe linia partidului care i-a pus pe listă.

Alegerile parlamentare din 2020 au reprezentat pentru vâlceni o nouă ocazie pentru a alege oamenii reprezentanți de drept ai județului în Parlament. Am decis să îi analizăm pe fiecare dintre aceștia pentru a împrospăta memoria despre reprezentanții aleși acum 2 ani, având în vedere faptul că ies la suprafață doar în timpul alegerilor.

Actualii reprezentați vâlceni în Parlament sunt: Daniela Oteșanu (PSD), Eugen Neață (PSD), Ștefan Ovidiu Popa (PSD), Cristian Buican (PNL), Laurențiu Nicolae Cazan (PNL), Ion-Marian Lazăr (USR).

Daniela Oteșanu, reprezentanta femeilor din politică

Chiar dacă în introducerea articolului spuneam că locuitorii își aleg reprezentanții județului în Parlament prin vot, Daniela Oteșanu a ajuns chiar reprezentanta femeilor în politică. Este printre cei mai cunoscuți politicieni social-democrați din județ și, probabil, cea mai cunoscută femeie din politica PSD vâlceană.

Din păcate, a fi cunoscut nu este direct proporțional cu a realiza ceva. Popularitatea poate fi de mai multe feluri și din varii motive. De exemplu, o femeie din politica românească pe nume Viorica Dăncilă era foarte populară în timpul în care a avut funcția de premier. Totuși, popularitatea sa venea mai mult din gafele nenumărate și folosirea incorectă a limbii române. O să mai amintim de aceasta în acest articol, fiind afiliată cu doamna Oteșanu. Cu siguranță este destul de dificil de elucidat ce fel de muncă a prestat doamna Oteșanu în cursul vieții sale, însă putem doar citi din CV-ul afișat, ca la orice alt parlamentar, de pe site-ul cdep.ro. După ce a terminat prestigiosul liceu Nicolae Bălcescu din Râmnicu Vâlcea în anul 1982, a început facultatea de Finanțe-Contabilitate la ASE. Imediat după ce termină facultatea, se angajează la FederalCoop Vâlcea, o repartiție guvernamentală cu funcția de economist. A lucrat la acest job timp de 7 ani.

A decis în vara anului 1993 să se angajeze la Creditbank, sucursala din Vâlcea ca economist și, mai apoi, director economic. A lucrat și aici pentru 4 ani, ca mai apoi să se angajeze la BRD, tot în Vâlcea. În timp ce lucra la BRD a realizat un curs de perfecționare în metode de creditare la Institutul Bancar Român. În 2001 se angaja la Balneo Turism, sucursala Govora, job la care a stat până a câștigat un loc de deputat în 2016. Între timp a terminat un master în management la Facultatea Constantin Brâncoveanu din Râmnicu Vâlcea.

Având în vedere că iese în evidență acest fapt, este nevoie să menționăm dibăcia doamnei Oteșanu de a-și redacta propriul CV. Și aici nu vorbim doar despre dibăcie, ci și de implicarea afectivă a doamnei deputat în această redactare.

Aceasta menționează că a făcut parte din multe colective, fiind nevoie să se integreze în acestea. De asemenea, spune că a pus OMUL în prim plan întotdeauna și că deschiderea de a asculta cât mai multe păreri este importantă. Aceasta își descrie aptitudinile și competențele tehnice astfel: „Utilizator de calculator, în principal accesul la Internet, de unde pot fi preluate și prelucrate o serie de informații de importanță maximă.”

O descriere a CV-ului doamnei deputat Daniela Oteșanu a fost realizată pe adevarul.ro de către George Butunoiu, consultant HR:

Doamna Daniela Oteșanu a pus în permanență OMUL în primul plan și consideră că cel mai important argument în orice domeniu este colaborarea și deschiderea de a asculta cât mai multe păreri. Ignorând cele câteva greșeli din CV, descoperi un suflet de deputat sensibil citind secțiunile de aptitudini și competențe personale, sociale și organizatorice.

Doamna Daniela Oteșanu are competente tehnice „ca utilizator de calculator, în principal accesul la Internet, de unde pot fi preluate și prelucrate o serie de informații de importanță maximă.”. Poate citi informațiile de importanță maximă și dacă sunt scrise în engleză, pentru că vorbește această limbă.

Goerge Butunoiu, consultant HR la adevarul.ro

Doamna Oteșanu este una dintre cele mai importante femei din politica social-democrată din Vâlcea, poate chiar cea mai importantă. Aceasta este liderul femeilor social-democrate la nivel local și este vicepreședinte în Organizația Județeană Vâlcea.

Daniela Oteșanu și președintele PSD Vâlcea, dar și președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Aceasta a deținut funcția de consilier județean în mandatul 2012-2016, până la preluarea funcției de deputat, în anul 2016. În momentul actual este încă deputat din partea Partidului Social Democrat, până în anul 2024.

Ce muncă prestează un deputat precum Daniela Oteșanu?

Așa cum se obișnuiește, munca unui deputat este măsurată în numărul declarațiilor sau susținerea de discursuri la pupitrul Parlamentului. Acolo s-ar vedea cât de mult s-a implicat un deputat. În esență, deputații vin și votează diverse proiecte depuse de formațiunile politice. De asemenea, aceștia pot adăuga amendamente la legi, prin care le modifică pentru a obține cea mai bună variantă. Pot veni cu discursuri politice și se pot implica în discutarea celor mai bune variante pentru proiectele depuse.

Totuși, ce am descris mai sus nu este întocmai activitatea unui deputat. Când vorbim despre luări de cuvânt este mai mult o acțiune tehnică decât un discurs pregătit. În general sunt doar discursuri de câteva secunde, precum depunerea jurământului sau mențiunea unui număr de proiect de lege. Și dacă există discursuri, acestea reprezintă mai mult opinii politice din partea fiecărei organizații politice. Dacă analizăm activitatea doamnei deputat Daniela Oteșanu putem observa că aceasta a vorbit în ultimii doi ani pentru 1 minut și 39 de secunde. Evident, acest timp reprezintă un discurs tehnic, fără inițiative.

Ce este interesant la activitatea doamnei Oteșanu se referă la întrebările adresate miniștrilor la fel de schimbători din Guvern. Orice deputat poate trimite în scris o întrebare de tip „Cum explicați Anexa 7.03 la bugetul statului, care împarte bani fără niciun criteriu, doar după bunul plac, o premieră absolută în politizarea fondurilor bugetare?” După ce a fost adresată întrebarea în scris, ministrul va reveni cu un răspuns în câteva zile.

Doamna Oteșanu este un fel de campioană la aceste întrebări, având 46 în total. Evident, acest joc de tip șoarecele și pisica este doar pentru a mai adăuga ceva conținut la palmaresul activității sale de deputat. Mai jos vom oferi un exemplu de întrebare-răspuns pentru a observa ce probleme importante își transmit deputații și miniștrii.

Discursul de mai jos, redactat de doamna Daniela Oteșanu parcă este extras dintr-o campanie electorală cu un buget mic și plină de întrebări populiste. Evident, pe lângă procentele aruncate printre rânduri, discursul este mai mult politic decât administrativ:

Obiectul întrebării: de ce vă bateți joc de români prin introducerea unor declarații aberante pentru obținerea ajutorului de plată a facturilor la energie?

Stimată doamnă ministru,

Stimate domnule ministru,

Am primit nenumărate plângeri din partea cetățenilor cu privire la aberația cererii de 14 pagini pentru obținerea sprijinului de către consumatorul vulnerabil pe care ați prezentat-o public.

Mi-am dat seama că Guvernul pe care îl reprezentați și ministerul pe care îl conduceți nu vrea în realitate să dea niciun ajutor, nimănui! Copleșitoarea majoritate a oamenilor se va resemna în fața demersurilor birocratice sufocante și practic va renunța să mai solicite sprijinul asigurat, pe hârtie, de lege. Singura soluție reală este plafonarea prețurilor, așa cum propune PSD.

Din păcate, ați reușit să îngropați o lege bună, prin normele pe care le-ați publicat. Nici nu mai contează motivul, că-i prostie sau ticăloșie, rezultatul va fi același. Foarte puțini din cei peste 500.000 consumatori vulnerabili vor pierde timp, bani și vor face efortul de a completa cele 14 pagini ale cererii și vor adăuga multele documente, solicitate în copie, pentru a primi sprijinul cuvenit să facă față scumpirilor uriașe la energie.

De ce ați aprobat o asemenea metodologie, care îi va face să renunțe pe majoritatea oamenilor, care se încadrează pentru obținerea sprijinului acordat consumatorului vulnerabil?

Efectiv prin ceea ce ați făcut i-ați aruncat pe acești oameni în evul mediu, în frig și întuneric. Mai rămâne o sigură soluție. Plafonarea prețurilor! Dacă intră în vigoare legea PSD, prețurile de pe facturile românilor vor scădea imediat cu până la 43% pentru energie electrică și cu până la 23% la gaze naturale. În plus, românii vor mai primi o compensație de 50% din scumpirile plătite în ultimele 6 luni.

Se plafonează creșterea prețurilor pentru următoarele 6 luni de la intrarea în vigoare a actului normativ. Deci este un beneficiu pentru viitor. Plafonul este stabilit la media prețurilor din perioada martie-septembrie 2021. Acest lucru implică o scădere a prețurilor o valoare care se menține pe întreaga durată a celor 6 luni de plafonare.

Susțineți legea PSD prin care: la energie electrică, prețul maxim va fi de 380 lei/MWh, la gaze naturale prețul maxim de 192 lei/MWh, precum și oferirea unei compensații consumatorilor cărora le-a crescut prețul la gaze și energie electrică în ultimele 6 luni dinainte de intrarea în vigoare a legii? Această compensație este egală cu 50% din scumpirile plătite în plus de consumator, se acordă o singură dată și se va scădea din facturile emise după intrarea în vigoare a legii. Solicit răspuns în scris.

După un astfel de discurs nici nu mai contează răspunsul. Faptul că a pus punctul pe „i” este mai important și că a arătat votanților că nu își irosește timpul degeaba prin Parlament. 

Venituri mari și foarte mari

Dacă am înțeles împreună ce înseamnă munca unui deputat și ce muncă face doamna Daniela Oteșanu, trebuie să existe și un salariu pe măsură. Mai bine zis, pe măsura importanței postului, decât pentru importanța muncii propriu-zise.

Doamna Oteșanu a apărut și în raportul proiectului „Integritate pe bune”, unde sunt analizați 50 de deputați. În acest proiect sunt dezvăluite averile într-un mod detaliat, demonstrând întocmai ce bani au rulat prin conturile politicienilor. Acolo sunt analizate sumele de bani, terenurile obținute, casele și multe alte averi justificate sau nu.

Ideea subliniată de cei care au redactat raportul se referă la averea doamnei Oteșanu, care a trecut într-un singur an de la 0 euro, la peste 400.000 de euro:

Mențiune specială, desigur, pentru cei care și-au declarat totuși averile, căci normalitatea trebuie sărbătorită în țara noastră. Dar premiul cel mare merge la cei care au reușit să le mărească într-un mod impresionant: de exemplu, doamna Oteșanu Daniela, care a ajuns de la 0 lei declarați la peste 2.2 mil lei (+€444,000) într-un an.

De asemenea, este de menționat faptul că redactorii proiectului au scos la iveală faptul că doamna deputat Daniela Oteșanu are mai mulți bani în avere decât ar trebui: „OTEȘANU Daniela (jud. Vâlcea, PSD): are cu 2,25 milioane de lei în plus în conturi.

În fiecare zi, prețurile mușcă sălbatic din puterea de cumpărare a cetățenilor. Românii sărăcesc din ce în ce mai tare, cu efecte nefaste pentru întreaga economie. Este proba supremă a eșecului grav înregistrat de guvernele PNL instalate de președintele Iohannis la cârma țării. Ce soluții ați adoptat, astfel încât până la finalul acestui an să se pună capăt creșterilor necontrolate de prețuri și să se revină la normalitate, fără majorări aberante, care macină zilnic la nivelul de trai al fiecărui român?

Declara Daniela Oteșanu într-o întrebare adresată ministrului finanțelor pe la sfârșitul anului 2021.

Într-adevăr, așa cum spune și doamna deputat mai sus, prețurile chiar îi macină pe români în prezent și au tot fost măcinați în ultimii doi ani de zile. Totuși, cât de afectați sunt deputații când vine vorba despre mărirea prețurilor? Doamna Oteșanu nu prea pare să fie foarte afectată, având în vedere că în ultimul an a câștigat 146.016 de lei doar din salariul de deputat. Asta înseamnă 12.168 de lei pe lună sau aproximativ 2.433 de euro pe lună. Cum poate fi cineva supărat pe creșterea prețurilor cu salariul acesta? I-a mers atât de bine doamnei deputat, încât în anul 2021 a cumpărat o mașină nouă, model Lexus NX 300h AWD Executive. Această mașină valorează în jur de 60.000 de euro.

Relația cu alți politicieni | Implicarea fiului în campania electorală PSD

Dacă tot vorbim despre o femeie foarte importantă din politica vâlceană, nu putem omite prieteniile pe care și le-a creat pe parcursul anilor. Fie că există sau nu o prietenie, imaginile vorbesc de la sine. Putem observa în imaginea de mai jos cum este alături de Viorica Dăncilă, unul dintre oamenii cu funcția de premier pe care nu-i putem uita:

Daniela Oteșanu, alături de fostul premier, Viorica Dăncilă.

Știm că relația cu Viorica Dăncilă era apropiată deoarece a susținut campania sa la alegerile prezidențiale, unde a venit în ajutor cu promovarea semnăturilor necesare.

De asemenea, aceasta a fost apropiată de oamenii cei mai „grei” din PSD. Nu putem omite și fotografia alături de Liviu Dragnea, pușcăriașul condamnat definitiv la 3 ani și jumătate de închisoare:

Nu putem încheia seria de fotografii fără să amintim de faptul că Daniela Oteșanu și-a adus propriul fiu la campania electorală a PSD, care se află în extrema stângă a fotografiei. În spate se află celălalt deputat PSD, Eugen Neață:

Daniela Oteșanu, fiul dânsei și Eugen Neață.
articolul original.

VIDEO Groaznic accident la Vâlcea. Un bărbat a murit, iar un copil este în stare gravă

25 September 2022 at 05:48
image

Groaznic accident de circulație în localitatea Galicea, sat Bratia Vale, județul Vâlcea. Un bărbat de 49 de ani a murit, un copil de doar 3 ani este grav rănit, iar o femeie a ajuns și ea la spital, dar este stabilă.  

Mașina în care se aflau cei trei s-a făcut praf, iar pompierii au intervenit pentru a-i scoate dintre fiearele contorsionate. „Membrii echipei de descarcerare și SMURD, din cadrul ISU Vâlcea, au fost solicitați în această dimineață, în jurul orei 6.00, pentru salvarea a trei persoane, victime ale unui accident rutier. Acesta s-a produs în localitatea Galicea, sat Bratia Vale, pe DJ 678 A. În zona amintită, un autoturism a părăsit partea carosabila și s-a izbit de un cap de pod. În urma impactului, au rezultat trei victime (doi adulți și un minor de trei ani), din care una încarcerata. Pentru salvarea acestora, au intervenit două echipaje ale ISU (o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD)“, a transmis ISU Vâlcea.

Bărbatul a murit

Pompierii și medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața bărbatului. „În urma efectuării manevrelor de descarcerare, un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost extras dintre fiarele contorsionate. Din păcate, a fost declarat decedat de echipajul SAJ cu medic. Leziunile suferite de acesta au fost incompatibile cu viața. De asemenea,  minorul în vârstă de aproximativ 3 ani și femeia au fost preluați de echipajele SAJ și transportați la UPU Vâlcea. Starea minorului este gravă, acesta suferind multiple leziuni. Femeia este stabilă, conștientă și cooperantă“, au mai transmis pompierii vâlceni.

articolul original.

Consilier local PER din Râmnicu Vâlcea: „să sugi o m*ică”, „p…..ă frânaru”

24 September 2022 at 16:33

Un consilier local din Râmnicu Vâlcea pe nume Eduard Ionuț Nuică a comentat pe Facebook la o postare distribuită de un utilizator în care se afla un videoclip cu un membru din opoziție: viceprimarul Virgil Pîrvulescu. Acest consilier local face parte din PER, formațiune politică a cărui lider local este chiar primarul orașului, Mircia Gutău.

Comentariul jignitor este țintit asupra celui care a distribuit postarea, pe nume Boureci Adrian:

Ca răspuns la comportamentul nepoliticos al consilierului local, viceprimarul Virgil Pîrvulescu ne-a declarat că nu se aștepta la un asemenea limbaj din partea unei persoane publice care face parte chiar din formațiunea politică din subordinea primarului Mircia Gutău:

Ieșirile grobiene din spațiul public ale unor consilieri locali ai primarului, prea bine obișnuiti cu traseismul politic și cu poziția ghiocel, nu merită un răspuns din partea mea. Eu las cetățenii să le răspundă, prin vot, peste 2 ani la alegerile locale. Dacă vâlcenilor le place un astfel de comportament și sunt mulțumiți de modul în care primarul Gutău cheltuie banii din bugetul local, vom vedea în 2024. Decența și bunul simț sunt aparent lucruri străine în grupul apropiaților lui Mircia Gutău!

Viceprimarul liberal, Virgil Pîrvulescu.

Comentariul a fost șters în cele din urmă de către consilierul local PER, Eduard Ionuț Nuică.

articolul original.

Prefectul și subprefectul județului Vâlcea au adunat deșeuri de pe lângă străzile orașului Râmnicu Vâlcea

24 September 2022 at 12:04

Instituția Prefectului Vâlcea s-a implicat în proiectul Asociației “Let’s Do It, România!” prin participarea și promovarea unei acțiuni de ecologizare, denumită “Ziua Curățeniei Naționale”.

La campania de curățenie din municipiul Râmnicu Vâlcea s-a alăturat chiar și prefectul județului Vâlcea, domnul Mihai Oprea. De asemenea, subprefecții Florentina Călin și Victor Stănculescu au participat la acțiune, alături de voluntari din cadrul Instituției Prefectului. În trei locații s-a desfășurat această acțiune de ecologizare, anume: Bulevardul Tineretului, Strada Ostroveni și Strada Lacului.

Practic, oamenii cu cele mai înalte funcții din Instituția Prefectului au dat o mână de ajutor administrației din Râmnicu Vâlcea pentru a scăpa de câteva gunoaie. Cele trei locații fac parte, din păcate, din oraș și acest lucru arată că în spatele panseluțelor și bordurilor caracteristice, poluarea încă este prezentă.

Prefectul Mihai Oprea, alături de alți voluntari la strângerea de deșeuri.
Subprefectul Călin Florentina, ridicând deșeuri.

Am participat la campania de ecologizare alături de colegi din cadrul Instituției Prefectului-Județul Vâlcea, voluntari și reprezentanți ai celorlalte instituții implicate. Le mulțumesc tuturor participanților la acțiunea de astăzi pentru efortul și exemplul lor. Schimbarea începe cu noi și continuă cu impactul pe care îl avem în contactul cât mai FIRESC, și cât mai CURAT, cu natura: suntem ceea ce iubim!

Prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea.

Colectarea deșeurilor și ecologizarea spațiilor verzi a avut loc în mai multe localități din județul Vâlcea, dar și în multe alte județe din țară, la inițiativa Asociației “Let’s Do It, Romania!” cu sprijinul partenerilor instituționali implicați: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Apele Române și Romsilva.“ a mai adăugat Instituția Prefectului Vâlcea într-un comunicat.

articolul original.

Primarul trage concluzia | Spune că evenimentul Romanian Music Awards este de acum cunoscut în întreaga lume

23 September 2022 at 09:08

Evenimentul Romanian Music Awards, care a provocat o serie de nemulțumiri la adresa locuitorilor orașului din pricina organizării care a necesitat blocarea traficului, s-a încheiat. La această ediție a Romanian Music Awards, pe scena din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea au urcat pentru a oferi un concert publicului: DJ Project, Nicole Cherry, Elena Gheorghe, Loredana, Andia, Lora, Speak, Connect-R, Ștefania, Lora, Emilian, Johny Romano, Juno, YNY Sebi și alții. 

Numărul anticipat de participanți la eveniment ar fi fost de ordinul zecilor de mii, conform primăriei din Râmnicu Vâlcea, care a finanțat evenimentul. Administrația locală anunțase în urmă cu câteva săptămâni că se așteaptă să fie prezenți în jur de 35.000 participanți. Numărul este nerealist, chiar reprezentând peste 38% din toată populația orașului Râmnicu Vâlcea. Chiar și așa, primăria a declarat că zeci de mii de persoane au participat la eveniment:

Atmosferă incendiară la Romanian Music Awards 2022. A fost o seară în care muzica a răsunat în Râmnicu Vâlcea. Zeci de mii de oameni au dansat și au fredonat muzica artiștilor preferați. Vă mulțumim, Râmnicu Vâlcea!

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea

Primarul Mircia Gutău trece la concluzii după eveniment

După eveniment, în cursul zilei de astăzi, primarul a recunoscut că au existat și situații mai puțin plăcute care au rezultat din pricina organizării evenimentului. Acesta vorbește despre traficul din ultimele zile, din pricina blocării unor străzi importante de legătură din oraș. Totuși, acesta nu se abține să compare evenimentul sau riscul organizării unui eveniment cu alte festivaluri mult mai mari decât Romanian Music Awards, precum Untold.

Ca la orice manifestare de o asemenea anvergură, au existat şi aspecte mai puţin plăcute. Blocarea pentru mai multe zile a segmentului central din Calea lui Traian a cauzat, fără îndoială, o serie de ambuteiaje în traficul auto şi o creştere semnificativă a timpilor de parcurgere a oraşului de la un capăt la celălalt. Este, însă, un aspect specific oricărui eveniment public de mari dimensiuni: vedeţi Programul ”Străzi deschise” din Bucureşti, care opreşte circulaţia auto pe Calea Victoriei şi Şoseaua Kiseleff în toate week-end-urile până la jumătatea lunii octombrie, sau (pentru cei care nu obosesc să invoce oraşele transilvănene în raport cu Râmnicul nostru) restricţiile de trafic (întinse pe mai multe zile) ocazionate în această vară de Festivalul Untold şi de multe alte manifestări cultural-sportive derulate în Cluj-Napoca; iar exemplele pot continua la nesfârşit.

Primarul orașului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.

Primarul susține că a fost un eveniment atât de important pentru locuitori și istoria orașului, încât animația din centrul orașului a ajuns să fie faimoasă în toată lumea. De asemenea, le amintește criticilor să rămână în banca lor, spunând că aceștia sunt necalificați în domeniul organizării evenimentelor artistice, în ciuda cunoștințelor primarului orașului.

Dar un eveniment cu specific de Gală precum Romanian Music Awards trebuia să beneficieze de o expunere maximă şi de o amplasare centrală şi nu se putea desfăşura în alte locaţii, gen Stadionul municipal, Malul Alb sau platoul Feţeni, aşa cum au invocat unii critici ”de serviciu” ai Primăriei, calificaţi brusc (şi) în domeniul organizării evenimentelor artistice. Critici care, nu demult, deplângeau că centrul civic al oraşului nu este animat – iar acum, când animaţia de la Kilometrul ”0” al Râmnicului a devenit cunoscută în întreaga lume printr-un eveniment artistic de amploare, s-au sucit la 180 de grade!

Primarul orașului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.
articolul original.

SCM Râmnicu Vâlcea pierde pe teren propriu

23 September 2022 at 07:07
image

Vicecampioana României la handbal feminin, CSM Bucureşti, acâștigat derby-ul etapei a V-a a Ligii Florilor. Partida s-a desfășurat în deplasare, pe terenul celor de la SCM Râmnicu Vâlcea, iar scorul final a fost de 34-30 , după ce la pauză vicecampioanele au intrat în avantaj la vestiar, la scorul de 20-14.

Atmosfera în Sala Traian din Râmnicu Vâlcea a fost una extraordinară, în tribune fiind aproape 3.000 de spectatori.Chiar și în aceste condiții, Siraba Dembele, de la CSM Bucureşti, a marcat nu mai puțin de 10 goluri, devenind astfel marcatoarea meciului.

„Am pregătit foarte bine meciul dar în primele 15 minute am fost stresați și naivi. Pentru restul meciului sunt foarte mulțumit de cum am jucat și ne-am luptat.Am ratat foarte mult în prima repriză de la semicerc, ca să câștigi cu CSM trebuie să fii isteț și să marchezi mai mult. Avem jucătoare și sisteme multiple de joc care ne-au oferit șansă să marcăm 30 de goluri și puteam mai mult.Nu sunt dezamăgit de atac, iar în defensivă nu am avut șansă, când noi am aruncat în bară ele au avut contratacuri ușoare și au marcat, când portarii noștri au aparat, mingile tot la ei au ajuns, acesta este ghinion. Sunt 6-7 astfel de șanse și asta este o mare diferența în joc. Dar CSM a meritat victoria”, a declarat Bent Dahl, încercând să explice de ce SCM Râmnicu Vâlcea a pierdut acest derby.

Elevele lui Adrian Vasile au dominat tot meciul și se pregătesc de meciul de Liga Campionilor, duminică, ora 17.00, cu SG BBM Bietigheim, formație care este neînvinsă de 60 de meciuri consecutive.

Cu acelaşi număr de puncte în clasament ca şi adversara de astăzi, CSM Bucureşti a tranşat disputa de la Râmnicu Vâlcea şi a urcat pe prima poziţie, cu 13 puncte, în timp ce SCM a rămas cu 10, pe locul 3. Alte patru meciuri mai sunt de disputat în această rundă, astfel că ocupanta locului secund în prezent, Gloria Buzău , are şansa să revină în fruntea ierarhiei.

În primele meciuri ale etapei s-au înregistrat rezultatele: Minaur Baia Mare – Dunărea Brăila 27-25 şi Măgura Cisnădie – Rapid Bucureşti 25-34.

Ultimele dispute ale etapei a V-a în Liga Florilor sunt programate duminică, între CSM Galaţi – Gloria Bistriţa, HC Zalău – Gloria Buzău, SCM Craiova – Dacia Mioveni şi CSM Târgu Jiu – CSM Slatina.

După această etapă, Liga Naţională se întrerupe până în 9 octombrie, fiind programat Trofeul Carpaţi, la Bistriţa, în perioada 26-28 septembrie, când România va juca în compania echipelor Spania, Austria şi Serbia.

Vă invităm la meci duminică, 25 septembrie începând cu ora 11, în sala sporturilor ”Gheorghe Tadici” din Zalău, pentru a ne susține echipa în partida ce va fi disputată împotriva Gloriei Buzău.

articolul original.

(VIDEO) Vâlcea: Camion încărcat cu sute de oi, răsturnat în afara carosabilului

22 September 2022 at 16:12
image

Un camion care transporta sute de oi s-a răsturnat, joi după-amiază, pe Drumul Naţional 76, în judeţul Vâlcea. Şoferul camionului, cetăţean egiptean, a fost rănit. Peste 400 de ovine vor fi evacuate de către echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Mai multe animale au murit, fiind solicitată intervenţia DSVSA.

Potrivit ISU Vâlcea, accidentul rutier s-a produs pe DN67 , pe raza localității Pietrari. Un camion încărcat cu oi s-a răsturnat în afara drumului. La fața locului au fost trimise două echipaje de pompieri și încă unul SMURD.

Două persoane, rănite în urma accidentului

”În urma accidentului au rezultat două victime conştiente, neîncarcerate. Un bărbat de naţionalitate egipteană acuza dureri toracice. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD Buneşti şi este transportat la UPU Vâlcea. Cea de-a doua persoană refuză transportul la spital”, potrivit ISU Vâlcea. 

Pompierii intervin pentru evacuarea oilor din camionul răsturnat, dar şi pentru prevenirea incendiilor în condiţiile în care din rezervorul autocamionului sunt scurgeri de carburant.Mai multe animale au murit, fiind solicitată intervenţia DSVSA. 

articolul original.

Yny Sebi a creat isterie în jurul său când a ajuns la Hotel Ramada în Râmnicu Vâlcea. Cântărețul este nominalizat la Romanian Music Awards

22 September 2022 at 17:29
image

Zeci de copii extaziați s-au adunat în jurul lui Yny Sebi, atunci când cântărețul a ajuns la Hotelul Ramada din Râmnicu Vâlcea. Joi, 22 septembrie are loc evenimentul Romanian Music Awards, aici, tânărul de 18 ani are 3 nominalizări. CANCAN.RO are imagini în exclusivitate.

Peste 30 de artiști români sunt prezenți joi seară în Râmnicu Vâlcea, acolo unde are loc evenimentul Romanian Music Awards. În total s-au alocat peste 200.000 de euro, bani care acoperă și cazarea cântăreților la Hotelul Ramada din oraș. Majoritatea cântăreților vor înnopta la Ramada By Wyndham.

Artiștii sunt duși către covorul albastru cu o caleașcă, iar aparițiile vedetelor vor fi cu siguranță atent monitorizate nu doar de criticii muzicali, ci și de fashioniști.

Potrivit organizatorilor, pregătirile pentru gală au început din 17 septembrie, scena fiind una impresionantă. Printre cei care vor cânta se numără DJ Project, Yny Sebi, Killa Fonic, Andra, Smiley și Andia. Romanian Music Awards este echivalentul, la scară mai mică, ce-i drept, Premiilor Grammy din Statele Unite ale Americii.

Yny Sebi a provocat isterie în rândul copiilor

În momentul în care Yny Sebi a sosit în fața Hotelului Ramada din Râmnicu Vâlcea, acolo unde vor sta cazați majoritatea cântăreților ce vor lua parte la eveniment, zeci de copii au doborât pe artistul care cântă muzică trap, în vârstă de doar 18 ani. CANCAN.RO a surprins întreaga scenă care a avut loc joi, în jurul orei 17:00.

Trapperul Yny Sebi este nominalizat de 3 ori pentru premiile următoare: Best Trap/Hip-Hop, Best New Act, Best Album/EP/LP, Most Wanted. Pe lângă puștiul de 18 ani, la categoria cele mai multe nominalizări se încadrează și cântăreața Andia, dar și Juno.

Întregul eveniment, care a început la ora 19:00, va putea fi urmărit Live, pe platforma TikTok, care este, de asemenea, și partenerul oficial. Gala se va încheia aproape de miezul nopții, iar accesul la concert se face în mod gratuit.

articolul original.

Se reia campionatul în Liga Florilor

21 September 2022 at 09:37
image

Etapa a 5-a din Liga Florilor se reia, astfel că miercuri, 21 septembrie 2022, vor fi disputate mai multe partide.

Campionatul de handbal feminin a fost întrerupt pentru a putea fi reunit lotul național, în scopul desfășurării trofeului Carpați, care se va disputa la sfârșitul acestei luni, la Bistrița.

Miercuri după-amiază, sala sportutilor Lascăr Pană din Baia Mare va fi gazda partidei disputate înte CS Minaur Baia Mare și HC Dunărea Brăila, în cadrul etapei a 5-a din Liga Florilor. Este primul meci al lui Costică Buceschi pe banca tehnică a formației brăilene. Revenit la HC Dunărea după cinci ani de zile, Buceschi a spus că echipa sa are un joc dificil în această etapă însă merge la Baia Mare pentru a obține un rezultat pozitiv.Înaintea acestei runde, HC Dunărea are 7 puncte și se află pe locul al 5-lea, în timp ce adversara sa, cu 6 puncte, ocupă poziția a 8-a.

“Primul obiectiv este acela de a scoate un rezultat pozitiv la Baia Mare. Pentru mine e de două ori mai dificilă etapa aceasta având în vedere că eu am antrenat echipa băimăreană. Avem un lot de jucătoare foarte bun la Brăila iar când o să revină și celelalte fete accidentate totul va intra în normal”, a declarat  antrenorul Buceschi.

Costică Bucerschi a antrenat câteva luni echipa masculină de handbal HC Minaur Baia Mare, dar a fost o lungă perioadă antrenor al echipei feminine de handbal din localitate, HCM Baia Mare și, ulterior, CS Minaur Baia Mare.

Tot miercuri , la Cisnadie , echipa din localitate intalneste campioana Romaniei , Rapid Bucuresti . Un meci important pentru ambele echipe , in care niciuna dintre ele nu isi permit pasi gresiti . Rapid are 7 puncte si se afla pe locul al 6 – lea , in timp ce Magura ocupa pozitia a 9 –a. Etapa a 5-a se va desfășura miercuri, joi și duminică, după următorul program:
CS Minaur Baia Mare – HC Dunărea Brăila (miercuri, 21 septembrie, 17.00)
Măgura Cisnădie – Rapid București (miercuri, 17.30, Pro Arena)
SCM Râmnicu Vâlcea – CSM București (joi, 22 septembrie, 17.30, Pro Arena)
CSM Galați – Gloria Bistrița (duminică, 25 septembrie, 11.00)
HC Zalău – SCM Gloria Buzău (duminică, 11.00)
SCM Craiova – Dacia Mioveni (duminică, 18.00)
CSM Târgu Jiu – CSM Slatina (duminică, 18.00)

articolul original.

200.000 de euro din bugetul local pentru nervi în trafic | Organizarea evenimentului Romanian Music Awards a cauzat ocuparea absolută a carosabilului din Râmnicu Vâlcea

20 September 2022 at 09:24

Organizarea evenimentului Romanian Music Awards la Râmnicu Vâlcea a presupus ca traficul să fie blocat zilele acestea pentru a face pregătirile tehnice necesare. Primăria Râmnicului a blocat circulația pe mai multe străzi importante de legătură, inclusiv un segment din Calea Lui Traian, care este stradă principală.

Chiar dacă șoferii au fost redirecționați pe alte rute ocolitoare, administrația locală nu a găsit nicio soluție pentru a evita traficul care a rezultat din pricina organizării evenimentului. În aceste zile, carosabilul din Râmnicu Vâlcea s-a transformat într-un chin pentru locuitori care stau bară la bară și, din pricina traficului intens, așteaptă și la semaforul verde.

Fotografiile de mai jos au fost realizate în cursul zilei de ieri, 19 septembrie, în jurul orei 17:00.

19.09.2022 – 17:17
19.09.2022 – 17:10
19.09.2022 – 17:10

Locuitorii orașului și-au arătat nemulțumirea pe pagina oficială a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea de Facebook, spunând că traficul a fost paralizat. Aceștia mai spun că primăria ar fi putut găsi mai multe soluții pentru a redirecționa traficul pe mai multe străzi, pentru a evita o astfel de situație:

Viceprimarul liberal din opoziția actualei administrații locale, în frunte cu Mircia Gutău, a menționat că evenimentul este doar o încercare eșuată de a imita fenomenul Brezoi:

Știți proverbul acela vechi?…Capra râioasa ține coada sus! Cam așa suntem noi în orașul nostru de la o vreme.

Într-o încercare patetică de a imita fenomenul Brezoi, administrația locală s-a dezlănțuit în a organiza o serie de spectacole de o calitate cel puțin îndoielnică, cheltuind inutil sume foarte mari din banul public. Săptămâna asta se pare ca au vrut să pună cireașa pe tort, pentru un festival fără nici o relevanță, au paralizat efectiv circulația în tot orașul, pe nervii și pe banii noștri. Domnule Gutău vă rugăm ceva: în 2024 duceți-vă domnule să vă mâncați liniștit pensia și nu ne mai enervați și încurcați! Nu cred că greșesc când spun că e dorința majorității cetățenilor din oraș !

Virgil Pîrvulescu, viceprimarul liberal al orașului Râmnicu Vâlcea.

Primăria a oferit din bugetul local 200.000 de euro pentru eveniment

Această sumă a fost oferită de actuala administrație pentru a susține organizarea și desfășurarea evenimentului. Pe lângă acest lucru, primăria a oferit numeroase zile de închiriere gratuită a spațiului din jurul centrului orașului pentru a pregăti Romanian Music Awards. Toate aceste lucruri au provocat pentru locuitori mulți nervi în trafic și, pe lângă acest lucru, i-a mai costat și bani din propriul buzunar.

Luând în discuţie Referatul de aprobare din 22.02.2022, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea organizării evenimentului de decernare a premiilor ”Romanian Music Awards”, în data de 22 septembrie 2022, în Scuarul Mircea cel Bătrân, pus la dispoziție cu titlu gratuit de Municipiul Râmnicu Vâlcea, suportarea din bugetul local a sumei de 200.000 Euro (TVA inclus), sumă ce va fi plătită în lei, la cursul BNR din data efectuării plății, precum și împuternicirea primarului municipiului pentru negocierea condițiilor și încheierea protocolului de colaborare, în vederea organizării evenimentului mai sus menționat.

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea
articolul original.

PNL parcurge momente dificile la Vâlcea, dar și la nivel național | Virgil Pîrvulescu pregătește terenul pentru cursa electorală din 2024

17 September 2022 at 06:46

Partidul Național Liberal parcurge o perioadă foarte dificilă în acest moment, vorbind de situația de ansamblu la nivel național a partidului. Motivele sunt numeroase, fiind din interiorul sau exteriorul intereselor partidului. Liderii s-au tot schimbat, dar ideologiile au rămas întipărite în partid. Fie că vorbim de Cîțu sau Ciucă, ambii sunt doar imagini reprezentative de moment pentru liberali. Cât „hate” a primit Cîțu cât a fost în fruntea partidului și a Guvernului, pe atât a primit și Nicolae Ciucă.

Ura oamenilor asupra PNL nu este din pricina urii asupra ideologiei liberale. Mulți dintre votanți au o preferință pentru liberalism bine împământenită, însă asta nu înseamnă că trebuie să suporte deciziile toxice care se petrec într-un partidul liberal din România.

Vâlcea, tărâmul liberalismului cu lideri diferiți

Liberalismul din județul Vâlcea nu diferă cu mult față de cel din alte județe. Totuși, este o diferență observabilă când vine vorba de municipiul Râmnicu Vâlcea și județul Vâlcea. Adică ideile de la Organizația Municipală PNL Râmnicu Vâlcea nu se aseamănă cu cele din Biroul Județean PNL Vâlcea. În acest caz, vorbim despre o diferență de strategie, dar și o diferență de gândire a liderilor. Cristian Buican și Virgil Pîrvulescu, cei doi lideri majori din Vâlcea, nu se aseamănă deloc, ba chiar mai mult, reprezintă antiteza celuilalt. Fie că se înțeleg sau nu, sunt „achiziții” importante pentru PNL și aceștia, în ciuda speranței fiecăruia, nu vor pleca prea curând din partid din pricina unei decizii realizată la nivel național.

Cum spuneam, există o diferență de strategie între cele două structuri și acestea sunt foarte observabile. De exemplu, putem vorbi de strategia de opoziție și investirea timpului în campanii de convingere a electoratului.

PNL Vâlcea are ca strategie ocuparea funcțiilor importante la nivel național, precum a fi deputat sau senator. De asemenea, această structură nu investește timp în realizarea de opoziție împotriva USR, AUR sau PSD. Aici poate exista un comportament normal pe care îl au aproape toți deputații și senatorii, de a fi mulțumiți cu funcția și să încaseze salarii importante pentru 4 ani de zile, indiferent dacă muncesc sau nu. Cristian Buican, liderul liberalilor nu se încumetă prea mult în a face opoziție. Maximul de efort ar fi o postare pe Facebook.

PNL Râmnicu Vâlcea are ca strategie implementarea a cât mai multe proiecte din partea lor în Consiliul Local, deși nu a reușit aproape deloc să facă progres în acest sens. De asemenea, aceștia își canalizează intențiile de opoziție către partidele PSD/PER/USR, care formează o majoritate în Consiliul Local. Liberalii de la municipiu țintesc preluarea primăriei din Râmnicu Vâlcea la alegerile din 2024. Virgil Pîrvulescu este liderul liberalilor care se înfruntă cu Mircia Gutău, primarul orașului.

Conferință de presă, organizată de PNL Râmnicu Vâlcea

În data de 16 septembrie, Organizația Municipală PNL Râmnicu Vâlcea a organizat o conferință de presă pentru a clarifica ideile pe care le au în legătură cu ultimele decizii și evenimente locale. De asemenea, aceștia au expus faptul că duc o luptă grea împotriva actualei administrații, cu Mircia Gutău în frunte.

Atât de simplu este să ajuți oamenii din oraș printr-o simplă hotărâre de Consiliu Local. Ne interesează ca orașul nostru să fie gestionat în mod corect. […] Sunt 30.000 de locuitori care au părăsit orașul Râmnicu Vâlcea. Aceștia reprezintă tineretul orașului. Aceștia sunt cei care nu-și pot găsi un loc de muncă în oraș și nu pot fi alături de familiile dumnealor astfel încât să putem vorbi de acel climat social favorabil unui oraș modern.

Virgil Pîrvulescu, liderul Organizației Municipale PNL Râmnicu Vâlcea.

De ceva timp, liberalii de la municipiu încearcă să aducă în ordinea de zi a Consiliului Local câteva proiecte pentru aprobare. Totuși, aceștia spun că Mircia Gutău nu le-a permis să introducă aceste proiecte, deși, din punct de vedere legal, ar avea tot dreptul. După această întâmplare repetitivă, aceștia au decis să facă o plângere scrisă la Instituția Prefectului, însă nu au primit încă răspuns.

Eu îmi asum că în actuala majoritate din Consiliul Local nu vom putea să implementăm aceste proiecte destul de benefice pentru Râmnicu Vâlcea. Însă, în anul 2024, acestea vor fi pe lista de priorități și vor fi puse în practică. Este clar că în momentul acesta, pentru politicienii din Consiliul Local, primează interesul personal. Nu au nicio treabă cu cetățenii orașului, pe ei îi interesează dacă le este bine.

Virgil Pîrvulescu, întrebat cum va implementa proiectele propuse de PNL chiar dacă până acum au fost refuzate toate.

Cezar Bulacu, susținut pentru candidatura la funcția de deputat

Cezar Bulacu este prim-vicepreședinte al Organizației Municipale PNL Râmnicu Vâlcea și face parte din actualul mandat al Consiliului Local din același oraș. La conferința de presă organizată de liberali, aceștia au anunțat că îl susțin pe Cezar Bulacu pentru funcția de deputat la alegerile din 2024.

Într-o hotărâre de comitet de coordonare locală, care înseamnă toți membrii PNL, au votat în unanimitate ca reprezentantul organizației noastre locale pentru Camera Deputaților să fie colegul nostru, Cezar Bulacu, pentru funcția de deputat. Prin ajutorul colegului, credem că vom reuși să obținem un scor electoral favorabil și care să-l propulseze în poziția de lider.

Virgil Pîrvulescu, liderul Organizației Municipale PNL Râmnicu Vâlcea.

Mai jos se află lista propunerilor pentru alegerile din 2024, pentru funcția de deputat.

articolul original.

FOTO – VIDEO | Incendiu la Hidrocentrala Turnu din Călimănești, Vâlcea / Nu se poate acționa cu apă, ci doar cu stingătoare cu pulbere / Avaria nu afectează alimentarea cu energie

15 September 2022 at 09:47

Un incendiu a pornit la panoul electric al Hidrocentralei Turnu din Călimănești, județul Vâlcea. Focul nu se poate stinge cu apă, ci doar cu stingătoare cu pulbere. Avaria nu afectează alimentarea cu energie și, până acum, nu sunt victime.

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați, joi, pentru stingerea unui incendiu produs la un tablou electric din interiorul stației de 10,5 kv din interiorul Hidrocentralei Turnu din localitatea Călimănești, a transmis, joi, ISU Vâlcea.

„La fața locului acționează pentru stingere: tri echipaje de stingere ale ISU și un echipaj al SVSU și personal de pe locul de muncă. La fața locului se deplasează la intervenție un ventilator de mare capacitate, 10 aparate de respirat, 15 butelii de rezervă, două stingătoare cu pulbere de 50 kg. cu 1 AMOP”, arată sursa citată.

FOTO - VIDEO | Incendiu la Hidrocentrala Turnu din Călimănești, Vâlcea / Nu se poate acționa cu apă, ci doar cu stingătoare cu pulbere / Avaria nu afectează alimentarea cu energie / Sursa foto: ISU Vâlcea
FOTO – VIDEO | Incendiu la Hidrocentrala Turnu din Călimănești, Vâlcea / Nu se poate acționa cu apă, ci doar cu stingătoare cu pulbere / Avaria nu afectează alimentarea cu energie / Sursa foto: ISU Vâlcea

Nu există victime

Din fericire, până în acest moment nu au fost identificate victime.

„Nu se poate acționa cu apă, ci doar cu stingătoarele cu pulbere, din dotarea autospecialelor și ale hidrocentralei”, adaugă sursa menționată anterior.

Avaria provocată de incendiu nu afectează capacitatea de alimentare cu energie electrică.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și la săptămânalul 7Est, în anul 2010. Ulterior, citeste mai mult
articolul original.

Din pricina evenimentului Romanian Music Awards 2022, străzi importante din Râmnicu Vâlcea vor fi blocate

14 September 2022 at 16:10

Evenimentul Romanian Music Awards 2022, revine în acest an cu cea de-a 14-a ediție după 5 ani de pauză. Romanian Music Awards 2022 va avea loc pe data de 22 septembrie, la Râmnicu Vâlcea. Gala de premiere va avea loc în centrul orașului, iar publicul va avea parte de un spectacol care îmbină aparițiile artiștilor pe covorul roșu cu premierea câștigătorilor.

Cu ocazia evenimentului, câteva segmente de străzi importante ale orașului vor avea restricții sau devieri de trafic în perioada 17 septembrie 2022, ora 08.00 și 25 septembrie, ora 23.50, anunță Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea:

  • conducătorii auto ce se deplasează dinspre Calea lui Traian Sud spre Sibiu, vor folosi rutele alternative, astfel: viraj dreapta pe Str. General Magheru sau viraj stânga pe Str. Splaiul Independenței – dreapta pe str. Carol I;
  • conducătorii auto ce se deplasează dinspre Calea lui Traian Nord spre Drăgășani, vor folosi rutele alternative, astfel: viraj dreapta pe Str. Arhiepiscopiei – Str. Carol I sau viraj dreapta pe Str. Constantin Brâncoveanu – Str. Carol I;
  • locatarii din zona fostei Agenţii CFR vor face obligatoriu viraj dreapta pe Calea lui Traian;
  • în zilele de 21 și 22 septembrie 2022, accesul din Bulevardul Tudor Vladimirescu către Hotel Ramada, este interzis (cu excepția riveranilor din zona fostei Agenţii CFR );
  • în data de 22 septembrie 2022, în intervalul orar 17.00 – 23.50, în zona fostei Agenţii CFR – restricţie totală de circulație;
  • În perioada 17 – 21 septembrie 2022, locatarii Blocului N2, vor avea acces parțial dinspre Str. Calea Lui Traian către parcarea blocului și dinspre parcarea blocului, prin viraj stânga către Calea lui Traian (Nord) sau Bulevardul Tudor Vladimirescu; În data de 22 septembrie 2022, interval orar 08.00 – 23.50 – restricţie totală de trafic;
  • accesul locatarilor din Blocul T1 nu va fi restricționat;
  • autovehiculele din parcarea Hotelului Ramada vor putea ieşi în Bulevardul Tudor Vladimirescu cu viraj la dreapta obligatoriu, cu excepția zilelor de 21 și 22 septembrie 2022;
  • circulația pe Str. Calea lui Traian, segmentul cuprins între River Plaza Mall și intersecţia cu Bulevardul Tudor Vladimirescu – restricţie totală;
articolul original.
❌