ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Unirea Dej a remizat în ultima deplasare din 2022, pe un teren dificil, la Slobozia, și se menține pe locurile de play-off. Dragoș Militaru: ”Un punct foarte important”

27 November 2022 at 13:39

Unirea Dej a ieșit cu un punct din deplasarea din județul Ialomița, contra echipei clasate pe locul 2, după 1-1 cu Unirea Slobozia, a ajuns la patru partide fără victorie, dar, în ciuda acestui lucru, se menține pe locurile de play-off.

Echipa lui Dragoș Militaru a condus pe stadionul 1 Mai și a fost egalată în partea secundă a jocului.

După meci, Militaru s-a declarat mulțumit cu egalul, chiar dacă echipa sa a avut două situații în care putea să se desprindă pe tabelă și, teoretic, să se apropie de o victorie.

Dragoș Militaru, după remiza de la Slobozia: ”Mă pot declara mulțumit”

Unirea Dej a înscris prima la Slobozia, prin Alexandru Pop, în minutul 34, dintr-un penalty obținut de Florin Blaj în fața portarului Mario Contra.

O bună situație de gol a avut și Cocian, în minutul 59, însă golgheterul dejenilor a trimis din stânga spre colțul lung, pe lângă Contra, dar și pe lângă poartă.

La scurt timp, după o centrare din dreapta careului, Christo Bolohan, nemarcat la 7 metri, a șutat printre picioarele lui Railean, revenit în poartă după șase jocuri în care a fost preferat Claudiu Chindriș, și a egalat în minutul 61.

Finalul de joc a aparținut gazdelor, care au avut mai multe acțiuni prin care ar fi putut marca, dar n-au reușit să bage mingea în plasă. Și Dejul a mai avut o situație bună prin Cocian, tot pe contraatac, în minutul 88, însă Dinu a respins din 4 metri.

”Cum ne așteptam, a fost un meci contra unei echipe foarte bune, care își dorea dorea să termine anul cu victorie pe teren propriu, victorie care le asigura într-un procent foarte mare accederea în play-off. Ne-am luptat pentru fiecare minge și am reușit să dăm gol primii, apoi am mai avut o ocazie unul contra unul cu portarul, în minutul 59, la care puteam închide jocul. Cred că după primirea golului ne-am apărat foarte bine, echipa gazdă neavând ocazii clare sau mari de gol. Dimpotrivă, noi am mai avut două contraatacuri din care au ieșit două situații mari de gol, nefructificate însă.

Una peste alta, mă pot declara mulțumit pentru că este un punct foarte important împotriva unei echipe aflată într-o formă foarte bună, clasată pe loc de play-off. Este totodată un punct de moral după ultimele două meciuri în care, deși jocul nostru a fost bun, nu am reușit să acumulăm puncte, a declarat Dragoș Militaru, citat de site-ul oficial al echipei din Dej.

Unirea Dej în remiza cu Unirea Slobozia: Railean – Roș (Gîț 46′), D. Pop, Kereki, Dav. Maftei (Chira 85′) – Al. Militaru (Buta 46′), Cătinean (cpt.)(Burdeț 64′), Ad. Pop – Blaj (Greu 64′), Al. Pop, Cocian. Rezerve neutilizate: Cl. Chindriș – Vomir, Fulga, Andr. Pop.

Ultimul meci din 2022, acasă cu Minaur Baia Mare

Unirea Dej și-a încheiat, astfel, deplasările din acest sezon cu trei victorii (2-1 la Dumbrăvița, 3-2 la Clinceni cu Dinamo și 2-1 la Târgu Jiu cu Viitorul Pandurii), trei egaluri (1-1 la Râmnicu Vâlcea cu Șelimbăr, 2-2 la Buftea cu Progresul Spartac și 1-1 la Slobozia) și un singur eșec (0-2 la București cu Steaua).

Cu 26 de puncte, echipa clujeană se menține și după această etapă pe locurile de play-off, în ultima rundă din acest an urmând să evolueze pe teren propriu cu Minaur Baia Mare (sâmbătă, ora 11:00), contra unui adversar din partea inferioară a clasamentului.

”Privim cu încredere săptămâna care urmează și așteptăm multă lume la stadion sâmbătă viitoare, la meciul cu Baia Mare, să încheiem împreună un an 2022 foarte bun al echipei”, a mai spus Militaru.

Momentan, Unirea Dej este pe locul 4, cu 26 de puncte, însă poate încheia runda pe locul 6, dacă SC Oțelul câștigă la Ripensia, iar FK Miercurea Ciuc obține cel puțin un egal pe teren propriu cu Șelimbăr.

Foto: Petronel Tudor / Info Ialomița

articolul original.

Unirea Slobozia rămâne pe locul 2 în Liga 2 și după meciul cu Unirea Dej. Costel Enache, laude pentru jucători și critici pentru arbitraj: ”Se vedea că sunt confuzi, au fost unul contra celuilalt”

26 November 2022 at 15:08
image

Unirea Slobozia a făcut remiză cu Unirea Dej, în etapa a 15-a a Ligii 2, pe teren propriu, sâmbătă. A fost condusă la pauză, a revenit în partea a doua, iar antrenorul Constantin Enache a remarcat doar detaliile pozitive în urma disputei de la Slobozia.

Unirea Slobozia, 1-1 cu Unirea Dej, în etapa a 15-a din Liga 2

De altfel, Enache nu a avut ce să le reproșeze jucătorilor săi, care, după marcarea golului de 1-1, au dominat clar partida, iar adversarii abia au ieșit din propria jumătate. Însă, chiar dacă a avut posesia, Unirea Slobozia nu a știut cum să gestioneze momentele în care ajungea în ultimii metri, jucătorii pasând greșit sau având execuții nu tocmai inspirate de la distanță.

Unirea Dej a marcat golul de 1-0 în minutul 34, prin Alexandru Pop, care a transformat o lovitură de la 11 metri. Reușita care a restabilit egalitatea a venit în minutul 61, când a punctat Christo Bolohan, însă toate eforturile gazdelor de a marca și golul al doilea nu au dat roade.

Constantin Enache, mulțumit de jucători după Unirea Slobozia – Unirea Dej

Constantin Enache se aștepta la un meci complicat, mai ales că ambele echipe au avut un parcurs solid de sezon până acum și se vor lupta, poate, până în ultimul moment la un loc în play-off. Oricum, antrenorul a remarcat dorință din partea jucătorilor săi, ceea ce vrea să vadă și în rundele rămase de jucat în sezonul regular, dintre care una rămasă de disputat în 2022.

Știam că suntem două echipe care avem șanse mari la primele șase locuri, dar lupta e atât de strânsă încât aproape fiecare meci e decisiv. Era absolut normal să fie presiune, dar sunt mulțumit de jucătorii mei, au muncit, au luptat, au controlat jocul în totalitate. Am avut multe ocazii, am ratat, dar nu am nici cel mai mic reproș.

Suntem într-un moment bun, încercăm la fiecare meci să câștigăm. Dacă mă deranjează ceva la un meci, e că abandonăm lupta, nu neapărat rezultatul. Azi nu e un rezultat extraordinar de bun, dar nici rău.

Jucătorii sunt setați, concentrați și își dau viața pe teren! Acesta e atuul cu care vom merge în continuare și cu care sperăm să ne câștigăm locul în play-off”, a spus Constantin Enache pentru Liga2.ro!

  • Unirea Slobozia: Contra – Ibrian, I. Dinu, Gab. Lazăr, C-tin. Toma (cpt.) – Coadă, Prejmerean (Cruceru 64′)  – Boțogan (Dorobanțu 85′), Silaghi (Bolohan 10′), Afalna – Cip. Rus (Golda 64′)
    Rezerve neutilizate: Păduraru – Perju, Mih. Lemnaru, Ben Levy, Ekollo

Constantin Enache a fost, însă, nemulțumit de brigada care a condus Unirea Slobozia – Unirea Dej

Enache a avut ceva nemulțumiri cu privire la modul în care a fost condusă partida de către brigada ”centralului” Bogdan Dumitrache (Bucureşti), care i-a avut la margini pe Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa – Prahova) și George Bogdan Duță (Bacău).

Antrenorul a remarcat mai multe decizii luate diferit de brigadă la anumite faze, dar și că Unirea Dej a fost avantajată.

Din punctul meu de vedere, au fost foarte confuzi, iar asistenții, din realitatea mea… cred că la golul lor a fost offside, pentru că jucătorul lor, la pasa în adâncime, era în spatele liniei noastre defensive. Am fost chiar pe linie și mi s-a părut offside. Pe lângă el, a mai fost o fază cu trei-patru minute când, la fel, nu s-a ridicat fanionul.

Foarte confuzi, apoi, când am avut un corner, după decizia arbitrului central, arbitrul asistent a dictat out. Se vedea că sunt confuzi, nu știu care e realitatea, dar tot timpul au fost unul contra celuilalt.

Out-urile  pentru noi nu s-au dat, iar pentru ei mereu s-au dat. Nu știu, oricum, rămân la convingerea că au fost confuzi”, a mai spus Constantin Enache în dialogul cu reporterul Liga2.ro.

Unirea Slobozia și Unirea Dej, despărțite de trei puncte în ierarhia din Liga 2

Unirea Slobozia ocupă locul 2 în Liga 2, cu 29 de puncte, la trei puncte în spatele liderului Steaua, care are un meci în minus, pentru că momentan nu a jucat în etapa a 15-a. De partea cealaltă, Unirea Dej e pe locul 4, cu 26 de puncte.

În runda următoare, Unirea Slobozia va juca pe terenul formației Concordia Chiajna, iar Unirea Dej va întâlni Minaur Baia Mare pe teren propriu.

articolul original.

Unirea Slobozia – Unirea Dej se joacă ACUM. Alex Pop deschide scorul din penalty

26 November 2022 at 12:35
image

Două dintre cele trei echipe cu numele Unirea participante și în această ediție a Ligii 2 au meci important în această etapă a 15-a a sezonului regular. Un joc important atât pentru ele, cât și pentru alte formații implicate în lupta pentru accederea în play-off.

De la ora 13:45, stadionul 1 Mai din Slobozia găzduiește partida dintre Unirea Slobozia, clasata pe locul 2, și Unirea Dej, formație situată pe locul 5, cu trei puncte mai puțin.

Formațiile antrenate de Costel Enache, respectiv Dragoș Militaru se situează înaintea jocului direct pe poziții de play-off, însă cea din Dej poate părăsi Top 6 dacă va pierde.

COMENTARIUL LIVE

UNIREA SLOBOZIA – UNIREA DEJ 0-1

Alexandru Pop 34′ – penalty

Unirea Slobozia: Contra – Ibrian, I. Dinu, Gab. Lazăr, C-tin. Toma (cpt.) – Coadă, Prejemerean – Boțogan, Silaghi (Bolohan 10′), Afalna – Cip. Rus
Rezerve: Păduraru – Perju, Mih. Lemnaru, Cruceru, Dorobanțu, Ben Levy, Ekollo, Golda
Antrenor: Constantin Enache

Unirea Dej: Railean – Roș (Gîț 46′), D. Pop, Kereki, Dav. Maftei, Cătinean (cpt.), Ad. Pop, Al. Militaru (Buta 46′), Cocian, Al. Pop, Blaj
Rezerve: Cl. Chindriș – Vomir, Burdeț, Greu, Chira, Fulga, Andr. Pop
Antrenor: Dragoș Militaru

Stadion: 1 Mai (Slobozia – Ialomiţa). Arbitru central: Bogdan Dumitrache (Bucureşti). Arbitri asistenți: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa – Prahova) și George Bogdan Duță (Bacău). Arbitru de rezervă: Mădălin Marinescu (Bucureşti). Observator de arbitri: Stan Prodan (Alexandria). Delegat de joc: Petre Badea (Tulcea).


Min 46 S-a reluat jocul
Min 46 Dublă schimbare la Unirea Dej la pauză. Ies Alex Militaru și Denis Roș și intră Gabriel Buta și Alexandru Gîț
Min 45+3 Pauză la Slobozia. Unirea Dej conduce cu 1-0 și la acest rezultat egalează la puncte echipa gazdă
Alexandru Mihai Constantin Pop e la al 15-lea meci jucat în acest sezon de Liga 2 pentru Unirea Dej, în toate ca titular, și la al 5-lea gol marcat. Golgheterul echipei este Angelo Cocian, cu 8 reușite.
Min 34 0-1 Alexandru Pop bate penalty-ul pe jos, în stânga, și deschide scorul. Contra a plonjat în partea opusă
Min 33 ||| Blaj scapă singur în careu, dă mingea pe lângă portar, Mario Contra îl faultează și arbitrul acordă penalty și cartonaș galben
Min 31 Centrarea din cornerul din dreapta este ratată de Railean, însă Lazăr nu ajunge să reia cu capul din careul mic și mingea iese în aut de poartă în partea opusă
Min 30 Afalna trage la poartă dintr-un unghi închis, Railean respinge în corner
Min 24 Cătinean șutează pe poartă, Contra reține fără probleme
Min 21 ||| Florin Blaj îl faultează pe Toma și primește primul cartonaș galben al Unirii Dej în acest meci
Min 19 Cocian avansează în flancul stâng, pătrunde în careu și șutează cu dreptul pe lângă poartă, la colțul lung. Jocul e echilibrat, cu puține faze ofensive până în acest moment, nimic notabil
♦Min 13 ||| Vlad Prejmerean primește primul cartonaș galben al meciului
♦Min 10
Robert Silaghi, accidentat și scos de pe teren cu targa, în urmă cu două minute, este înlocuit de Christo Bolohan. Silaghi are probleme la umăr, posibil și la claviculă
Min 1 A început partida de la Slobozia și Ciprian Rus scapă singur în atac încă din primele secunde. Își face pașii greșiți după ce intră în careu și nici nu apucă să tragă. Mingea trimisă mult prea în față este reținută de Railean, revenit în poartă după șase jocuri în care a fost preferat Claudiu Chindriș


Unirea Slobozia are șanse mari să rămână pe locul 2 și în cazul unui eșec

Unirea Slobozia are al doilea loc în clasament asigurat și în cazul unui eșec. Are un golaveraj mult superior față de următoarele cinci clasate și cu greu poate fi depășită în cazul în care va fi egalată la puncte. Trupa ialomițeană are 28 de puncte și +16 la golaveraj.

Echipa antrenată de Costel Enache nu a pierdut în ultimele șase jocuri, ba chiar în ultimele trei are doar victorii. În acest sezon, pe teren propriu a câștigat patru partide, pe două le-a terminat la egalitate și într-un joc a pierdut, cu FK Miercurea Ciuc.

În pauza de o săptămână pe care a avut-o campionatul, pe perioada meciurilor echipelor naționale, Unirea Slobozia a disputat un amical cu Speranis Nisporeni, formație din Republica Moldova pe care a sdrobit-o cu 10-4.

Unirea Dej întâlnește un adversar cel mai cel, în opinia lui Dragoș Militaru

De partea cealaltă, Unirea Dej nu traversează cea mai bună perioadă a sa în acest sezon. Vine după două eșecuri (0-2 la Steaua și 2-3 acasă cu Gloria Buzău), serie pe care nu a mai avut-o în jocuri oficiale de mai bine de un an, din luna septembrie 2021, în ediția trecută a Ligii 2.

Echipa clujeană se află în acest moment pe locul 5, cu 25 de puncte, deci e la trei puncte sub Unirea Slobozia, însă nu o va depăși în clasament chiar dacă va câștiga astăzi. Trupa lui Dragoș Militaru are un golaveraj doar cu +4, astfel că îi e imposibil să treacă mai sus de ialomițeni pentru moment.

Militaru a analizat atent și adversarul din această etapă și speră ca jucătorii săi să profite de minusurile remarcate la Unirea Slobozia.

Am urmărit ultimele patru meciuri ale lor, cu excepția celui cu Viitorul Pandurii, pentru că nu a fost filmat, nu l-am văzut. Am văzut meciurile Unirii Slobozia și mi se pare și cred că este una dintre cele mai bune echipe din Liga 2. Cea mai bine organizată, cea mai bună pentru Liga 2 sau printre cele mai bune din Liga 2 la acest capitol.

Îmi place, acolo sunt jucători cu calitate, mai ales în față, majoritatea. Pare și o echipă sudată, sunt jucători care au rămas de anul trecut, mi se pare că e o echipă care merită locul și cred că sută la sută va fi în play-off.

Nu va fi deloc ușor pentru noi, e și o deplasare lungă, dar nu mai e ceva nou pentru noi. O să ne pregătim bine, probabil o să plecăm cu două zile înainte.

Nu avem nimic de pierdut. Respectăm fiecare adversar, dar ne vom lupta până la final pentru ceea ce ne dorim, a spus Dragoș Militaru despre acest joc.

În partidele disputate în deplasare în acest sezon, Dejul a înregistrat trei victorii, două remize și un eșec. Doar în Ghencea a pierdut.

Bogdan Dumitrache arbitrează Unirea Slobozia – Unirea Dej

Partida programată la Slobozia va fi arbitrată de la centru de Bogdan Dumitrache (Bucureşti), iar de la cele două tușe de arbitri asistenți Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa – Prahova) și George Bogdan Duță (Bacău). Arbitru de rezervă este Mădălin Marinescu (Bucureşti), iar observator de arbitri a fost delegat Stan Prodan (Alexandria). Delegat de joc este Petre Badea (Tulcea).

articolul original.

Unirea Dej are șansa revenirii! Clujenii trebuie să învingă Unirea Slobozia pentru a rămâne în top șase. Dragoș Militaru i-a lăudat pe adversari, pe care îi vede calificați în play-off

23 November 2022 at 16:41

Unul dintre cele mai interesante meciuri din etapa a 15-a a Ligii 2 este cel dintre Unirea Slobozia și Unirea Dej, două formații care se luptă pentru accederea în play-off-ul campionatului. Echipele sunt în situații diametral opuse, plusul fiind de partea trupei lui Constantin Enache.

Unirea Dej, șansa revenirii cu Unirea Slobozia. Analiza lui Dragoș Militaru

Unirea Slobozia are șase meciuri la rând fără înfrângere în Liga 2, cu patru victorii și două egaluri, pe când Unirea Dej a luat un punct în ultimele trei partide. Dragoș Militaru a prefațat confruntarea de la Slobozia și așteaptă o victorie și de moral pentru jucătorii săi, care și-ar păstra locul din top șase în cazul unui succes.

Militaru a avut cuvinte de laudă pentru adversarii de sâmbătă, despre care a spus că sunt bine organizați, fiind, poate, cea mai bună echipă din Liga 2 la acest capitol. Se așteaptă la un joc dificil, mai ales că, mai mult ca sigur, ceea ce s-a întâmplat în ultimele partide a afectat moral jucătorii săi.

Dragoș Militaru, înainte de Unirea Slobozia – Unirea Dej: ”Nu va fi deloc ușor”

Antrenorul clujenilor a făcut analiza ultimelor meciuri jucate de Unirea Slobozia și va încerca să profite de minusurile remarcate. Oricum, o altă laudă față de adversarii din runda a 15-a se leagă de șansele pe care aceștia le au cu privire la prezența în play-off. Dragoș Militaru e convins că formația lui Constantin Enache va fi acolo la finalul întrecerii regulare.

Am urmărit ultimele patru meciuri ale lor, cu excepția celui cu Viitorul Pandurii, pentru că nu a fost filmat, nu l-am văzut. Am văzut meciurile Unirii Slobozia și mi se pare și cred că este una dintre cele mai bune echipe din Liga 2. Cea mai bine organizată, cea mai bună pentru Liga 2 sau printre cele mai bune din Liga 2 la acest capitol.

Îmi place, acolo sunt jucători cu calitate, mai ales în față, majoritatea. Pare și o echipă sudată, sunt jucători care au rămas de anul trecut, mi se pare că e o echipă care merită locul și cred că sută la sută va fi în play-off.

Nu va fi deloc ușor pentru noi, e și o deplasare lungă, dar nu mai e ceva nou pentru noi. O să ne pregătim bine, probabil o să plecăm cu două zile înainte.

Nu avem nimic de pierdut. Respectăm fiecare adversar, dar ne vom lupta până la final pentru ceea ce ne dorim”, a spus Dragoș Militaru la Metropola TV.

Unirea Slobozia și Unirea Dej, despărțite de trei puncte

În ultimele trei etape din Liga 2, Unirea Dej nu a mai reușit să câștige. A luat doar un punct și riscă să cadă sub locurile de play-off după etapa a 15-a, acum fiind pe locul 6, cu 25 de puncte, la egalitate cu trei echipe de deasupra ei, Gloria Buzău, Poli Iași și FK Miercurea Ciuc, și cea de sub ea, SC Oțelul.

Unirea Slobozia ocupă locul 2 în Liga 2, cu 28 de puncte, la patru puncte în spatele liderului Steaua. Runda trecută, Unirea Slobozia a câștigat cu 4-0 pe terenul Viitorului Pandurii, iar Unirea Dej a pierdut cu 2-3 jocul cu Gloria Buzău, de pe teren propriu.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

articolul original.

Unirea Slobozia a zdrobit o formație din Republica Moldova, într-un meci amical. Numai în prima repriză a marcat șase goluri

19 November 2022 at 14:38
image

Unirea Slobozia a disputat și ea un meci amical în această pauză competițională, cu Speranis Nisporeni, formație din Republica Moldova. Echipa din Liga 2 a trecut fără probleme de adversari, pe care i-a învins la diferență mare, 10-4. Încă de la pauză s-a consemnat ecartul important, când Unirea Slobozia conducea cu 6-1.

Unirea Slobozia, victorie la scor cu Speranis Nisporeni, scor 10-4

A fost ca un antrenament jocul pentru formația lui Constantin Enache, care nu a avut deloc probleme, fiind vorba doar de diferența de la final. Ciprian Rus a fost omul primelor 45 de minute, reușind trei goluri, iar celelalte goluri au fost semnate de Vlad Prejmerean și Ben Levy.

Constantin Enache a rulat tot lotul valid în testul cu formația moldoveană, iar la pauză a făcut multe modificări. Cu toate acestea, Unirea Slobozia a continuat să conteze pe faza de atac și a mai marcat de patru ori, dar a și primit trei goluri.

Christ Afalna, omul părții a doua pentru Unirea Slobozia, cu o dublă

Pentru clubul din Liga 2 au marcat, după reluare, Denis Golda, Antonio Cruceru și Christ Afalna, acesta din urmă cu o dublă.

Constantin Enache nu a avut toți jucătorii la dispoziție, Andrei Dorobanțu și Alin Boțogan sunt la lotul naționalei sub 19 ani, în timp ce Ionuț Dinu și Serges Ekollo sunt accidentați.

  • Unirea Slobozia în prima repriză: Păduraru – Ibrian, Lemnaru, Perju, Toma –Cruceru, Coadă – Bolohan, Prejmerean, Levy – Rus
  • Unirea Slobozia în repriza a doua: Contra – Ciobanu, Lazăr, Perju, Levy – Cruceru Prejmeran (Lemnaru 60’) – Silaghi, Afalna, Radu – Golda

Unirea Slobozia întâlnește Unirea Dej în etapa a 15-a din Liga 2

Unirea Slobozia ocupă locul 2 în Liga 2, cu 25 de puncte, la patru puncte în spatele liderului Steaua, iar în etapa a 15-a va juca împotriva Unirii Dej, pe teren propriu. Clujenii sunt pe locul 6, cu 25 de puncte.

Runda trecută, Unirea Slobozia a câștigat cu 4-0 pe terenul Viitorului Pandurii, iar Unirea Dej a pierdut cu 2-3 jocul cu Gloria Buzău, de pe teren propriu.

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

articolul original.

Florin Stîngă a răbufnit după umilința suferită de Viitorul Pandurii cu Unirea Slobozia: ”Așa nu mai merge! Ori plec eu, ori pleacă ei”

12 November 2022 at 23:54

Viitorul Pandurii Târgu Jiu a suferit, în etapa a 14-a din Liga 2, cel mai drastic eșec al sezonului.

Deși antrenorul Florin Stîngă spera la victorie, echipa sa a fost surclasată, pe propriul teren, de ocupanta locului secund Unirea Slobozia și a bifat a noua înfrângere din campionat.

Gruparea pregătită de Costel Enache s-a impus cu scorul de 4-0, iar trei dintre goluri au fost marcate de foștii jucători de la Viitorul Pandurii, Ciprian Rus și Vlad Prejmerean. Ultimul și-a trecut în cont ”dubla”, în minutele 39 și 83, cu un șut la firul ierbii, din 8 metri, respectiv cu o lovitură de cap, după un corner executat de Antonio Cruceru, de pe partea stângă de atac.

Viitorul Pandurii a pierdut din nou, Florin Stîngă se gândește din nou la plecare

Scorul fusese deschis de Ciprian Rus, în minutul 31, cu o scăriță peste Andrei Krupenschi. Portarul Viitorului Pandurii a gafat flagrant la golul de 3-0, din minutul 67, când a scăpat în plasă centrarea nou-intratului Alin Boțogan.

Rezultatul, dar mai ales atitudinea unor jucători, l-au determinat pe antrenorul Florin Stîngă să se gândească din nou la despărțirea de echipa gorjeană, pe care o mai părăsise și după eșecul de cu FC Brașov, scor 2-3, din etapa 9-a. A revenit la Târgu Jiu după doar o săptămână, convins că jucătorii au potențial și că împreună pot redresa echipa.

Florin Stîngă: ”Trebuie să acceptăm că aceasta ne este valoarea”

Și-a dat seama după jocul cu Unirea Slobozia că unii dintre componenții lotului nu mai sunt cu gândul la echipă și vrea să se despartă de mai mulți dintre aceștia. În caz contrar, el va fi cel care pleacă de la Viitorul Pandurii.

”E o mare umilință. Astăzi, am primit o lecție, din toate punctele de vedere. Din păcate, atitudinea noastră nu a fost cea corespunzătoare. Am întâlnit un adversar bun, care ne-a dominat la toate capitolele. Cred că, și sper din sufletul, că am învățat ceva din chestia asta. Nu mă așteptam la scorul acesta, eu mă așteptam să câștigăm! Le-am spus jucătorilor că vom avea probleme pe benzi, de unde adversarii vin cu centrări, dar, din păcate, nu au respectat lucrurile pe care le-am pregătit și am avut de suferit.
Normal că diferența e mare, dacă în repriza a doua, când ajungi prima oară la poartă, îți scapă portarul centrarea. Nici să nu ajungi la poartă și să dai gol… normal că e mare diferența. Sunt foarte supărat, dezamăgit, e clar că suferim undeva, e clar că va trebui să fie o schimbare. Undeva trebuie să schimbăm lucrurile, pentru că așa nu se poate continua! Până la urmă, trebuie să acceptăm că aceasta ne este valoarea, atât putem în momentul de față. 

Ori plec eu, ori pleacă jucătorii! Nu pot să stau să mă chinui la nesfârșit. Sunt câțiva jucători care sunt de mult timp aici, sunt câțiva jucători nemulțumiți, care își doresc să plece. E clar, ori plec eu, ori mai bine bag copiii care vor să joace fotbal.

Așa nu mai merge! Cum am pierdut acum cu 4-0, așa pot să pierd și cu Gentă, Geană, Vespe, Vulpe, Buțurcă, nu-i nicio problemă, putem pierde și așa.
I-am transmis patronului că sunt multe lucruri care nu sunt la locul lor. Ca să faci performanță în fotbal, trebuie disciplină și cu disciplina noi avem de suferit din punct de vedere al unor lucruri”, a răbufnit Stîngă.

Amical de lux pentru Viitorul Pandurii, sâmbăta viitoare

Campionatul se va relua peste două săptămâni, iar Viitorul Pandurii va juca, în date de 26 noiembrie, la Minaur Baia Mare, în etapa a 15-a.

Până atunci, echipa gorjeană va disputa sâmbătă viitoare, de la ora 13:00, la Târgu Jiu, un amical cu ”FC U” Craiova.

”E bine că vine pauza. Putem așeza niște lucruri”, a conchis Stîngă.

Viitorul Pandurii este pe locul 14 în Liga 2, cu 15 puncte, însă ar putea încheia etapa o poziție sau două mai jos, putând fi depășită de Minaur Baia Mare și CSC Dumbrăvița.

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

articolul original.

Unirea Slobozia și-a consolidat locul secund după victoria la scor de la Târgu Jiu, dar antrenorul Costel Enache îndeamnă la prundență: ”Lupta pentru play-off se va da până în ultima etapă”

12 November 2022 at 21:15

Etapa a 14-a din Liga 2 a adus a treia victorie consecutivă din campionat pentru Unirea Slobozia, serie pe care a mai avut-o o dată în primele trei runde ale sezonului, dar și cel mai categoric succes pentru ialomițeni.

Echipa antrenată de Costel Enache s-a impus cu 4-0 în deplasare de la Târgu Jiu, cu Viitorul Pandurii, și a rămas pe locul secund în clasament, dar s-a distanțat la trei puncte de plutonul echipelor care completează podiumul (patru echipe cu câte 25 de puncte), după rezultatele din această rundă.

Contracandidata Unirea Dej a pierdut cu Gloria Buzău, scor 2-3 pe teren propriu, iar Poli Iași a remizat la FC Brașov, 2-2, rezultate care au ajutat Unirea să facă un pas important în lupta pentru play-off.

Unirea Slobozia a marcat împotriva Viitorului Pandurii prin doi foști jucători ai echipei gorjene

La Târgu Jiu, ialomițenii s-au impus cu scorul de 4-0, după o lecție predată gorjenilor, după cum a admis și antrenorul de la Viitorul Pandurii, Florin Stîngă.

Tabela a fost modificată pentru prima dată de Ciprian Rus, în minutul 31. Fostul atacant al gorjenilor din sezonul trecut a înscris cu o scăriță peste portarul Andrei Krupenschi, neinspirat în acest meci. Vlad Prejmerean, și el fost jucător la Viitorul Pandurii, a majorat avantajul, peste 8 minute, cu un șut la firul ierbii, iar, după pauză, oaspeții au mai înscris în alte două rânduri. La golul de 3-0, din minutul 67, Krupenschi a scăpat în plasă balonul centrat de nou-intratul Alin Boțogan, iar Prejmerean a închis tabela în minutul 83, cu o lovitură de cap, la colțul scurt, din careul mic, după cornerul executat de Antonio Cruceru.

S-a încheiat 4-0 pentru Unirea Slobozia, care etapa trecută învinsese SC Oțelul Galați cu 1-0. Marți, echipa lui Enache reușise să nu primească gol nici în Cupa României, unde a remizat, scor 0-0, cu Petrolul, chiar pe ”Ilie Oană”.

Costel Enache: ”A fost un joc dinamic și energic”

La finalul partidei de la Târgu Jiu, antrenorul Costel Enache a precizat ca diferența de scor a fost prea mare după cum au decurs ostilitățile în teren și a precizat că lupta pentru play-off se va da până în ultima etapă a sezonului regular.

”Cred ca scorul e un pic mai mare decât ce am văzut eu pe teren. Cel puțin în prima repriză am văzut două echipe cu tonus, care au luptat și cred că a fost un joc dinamic și energic. În schimb, diferența s-a făcut în partea a doua, când jucătorii mei au fost mai pragmatici și au reușit un pic să gestioneze momentul ofensiv mult mai clar. Poate și pe fondul unui risc al adversarilor, care au încercat să revină în joc și au lăsat spații mai mari.

Eu sunt foarte mulțumit de jucători, pentru că, după meciul de marți din Cupa României, au venit cu tonus și au consumat multă energie azi. I-am avertizat că o să avem un joc greu și chiar așa a și fost.

Am câștigat, dar lupta pentru play-off se va da până în ultima etapă. Dacă sezonul trecut au fost trei echipe foarte puternice și patru foarte slabe, anul acesta echipele sunt foarte echilibrate și se poate întâmpla orice la fiecare meci. Am anticipat asta încă de la începutul campionatului”, a afirmat Enache.

Unirea Slobozia se menține pe locul 2 și are cea mai bună defensivă din Liga 2

După 14 etape, Unirea Slobozia a acumulat 28 de puncte și se poate lăuda cu cea mai bună defensivă din Liga 2. Doar 8 goluri au primit ialomițenii, care etapa viitoare, programată peste două săptămâni, vor întâlni Unirea Dej, pe teren propriu.

Echipa lui Enache ocupă locul 2, cu 28 de puncte, și e la patru puncte în spatele liderului Steaua. Imediat sub ele sunt FK Miercurea Ciuc, Poli Iași, Gloria Buzău și Unirea Dej, toate cu câte 25 de puncte. Tot cu atâtea poate încheia etapa și SC Oțelul Galați, care joacă abia marți.

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

articolul original.

Viitorul Pandurii se teme de defensiva adversarei Unirea Slobozia. Florin Stîngă: “Întâlnim o echipă bine organizată, care primește foarte greu gol”

11 November 2022 at 10:05
image

Învinsă etapa trecută la Buzău, scor 1-3 cu Gloria, Viitorul Pandurii întâlnește sâmbătă, de la ora 11:00, la Târgu Jiu, în runda a 14-a din Liga 2, ocupanta locului secund Unirea Slobozia.

Echipa lui Costel Enache vine în Oltenia după succesul cu 1-0 din campionat cu SC Oțelul Galați și urmat, marți, de remiza albă cu Petrolul, în Cupa României, iar antrenorul gorjenilor Florin Stîngă se teme de defensiva bine organizată a ialomițenilor.

Unirea Slobozia a primit doar 8 goluri în Liga 2 în primele 13 meciuri, în timp ce Viitorul Pandurii a încasat 20.

Florin Stîngă: ”Trebuie să ne ridicăm la cel mai bun nivel”

Cele două combatante sunt despățite de 10 puncte, oltenii fiind pe 14 în clasament.

”Anul trecut au prins play-off-ul, au o echipă bună. Nu au schimbat foarte multe lucruri și sunt conduși de un antrenor cu o vastă experiență. Ne așteaptă un meci dificil, cu o echipă bine organizată, o echipă care primește foarte greu gol și are în componență jucători buni, tehnici. Trebuie să ne ridicăm la cel mai bun nivel ca să putem obține un rezultat pozitiv. Nu contează că au evoluat la mijlocul săptămânii în Cupă, pentru că au folosit jucătorii care au prins mai puține minute în campionat (n.r. – Deloc adevărat. Jucătorii utilizați pot fi oricând folosiți în primul 11 și în campionat). Am urmărit meciul, cunosc foarte bine echipa. Important e ceea ce facem noi. Nu ar fi o surpriză să câștigăm, pentru că în fotbal cel care are atitudinea mai bună și mai multă determinare reușește să se impună”, a declarat Florin Stîngă, conform gorjeanul.ro.

Încă sunt discuții pentru remediere greșelilor individuale

Stîngă tot mai speră ca elevii săi să remedieze greșelile individuale, care au dus la primirea multor goluri în actuala stagiune. Viitorul Pandurii mai are și probleme de efectiv, Claudiu Dragu alăturându-se mai vechilor indisponibili, Core, Micle și Godja.

”Din păcate, facem foarte multe greșeli personale care duc la primirea acestor goluri. Lucrăm foarte mult la antrenamente să remediem aceste aspecte, dar, din păcate, încă suferim. Am avut discuții individuale, de grup, am încercat să înțeleg de ce primim atâtea goluri. Până la urmă, lipsa noastră de concentrare e de vină”, a completat Stîngă.

Viitorul Pandurii se află pe locul 14 în Liga 2, cu 15 puncte, și golaveraj 15-20. La precedetul meci de pe teren propriu, gorjenii au furnizat supriza, după ce au învins Steaua cu 4-3, revenind de la 0-2.

Unirea Slobozia se află pe poziția a 2-a, cu 25 de puncte și golaveraj 20-8.

Meciul dintre aceste două echipe, din cadrul etapei a 14-a a Ligii 2, are loc sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul Municipal din Târgu Jiu.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

articolul original.

Costel Enache a invocat divinitatea după Unirea Slobozia – Petrolul: ”Dumnezeu ne-a văzut că suntem muncitori, cu sufletul pe teren și ne-a ajutat”. Antrenorul crede că jucătorii săi au făcut ”reclamă bună echipelor de Liga 2”

8 November 2022 at 19:44

Unirea Slobozia și Petrolul au acumulat primele puncte în Grupa A a Cupei României, după meciul direct de marți seară, terminat la egalitate, scor 0-0. Însă, cele două sunt ca și eliminate din competiție, deși mai au de jucat câte o partidă.

Unirea Slobozia, remiză de moral cu Petrolul. Reacția lui Constantin Enache

Unirea Slobozia a fost gazdă în confruntarea cu formația din SuperLiga României, dar partida s-a disputat pe stadionul Petrolului, ”Ilie Oană”. Și pe fondul faptului că ploieștenii au jucat cu mai mulți fotbaliști care nu au evoluat prea mult în campionat, Unirea Slobozia a scos un punct de moral, lucru remarcat și de Constantin Enache la interviuri.

Antrenorul formației din Liga 2 a plecat mulțumit de la Ploiești, chiar dacă a recunoscut că au fost momente, în special în repriza a doua, când Petrolul a pus ceva mai multă presiune și putea marca golul victoriei.

Însă, și în prima repriză a contat Petrolul în atac, iar Constantin Budescu putea marca de două ori în primul sfert de oră, cu două șuturi din afara careului care au ratat de puțin ținta. În minutul 16, a ieșit în evidență și Ivanovski, al cărui șut din careul mare a trecut alături.

Constantin Enache, de părere că Unirea Slobozia a avut și noroc în remiza cu Petrolul din Cupa României

În partea a doua, cele mai mari ocazii ale Petrolului au fost semnate de Manzala, în minutul 69, și Mazarache, în minutul 80. În puține rânduri a fost periculoasă Unirea Slobozia, dar Constantin Enache a preferat să remarce doar aspectele pozitive ale jucătorilor săi, care au arătat în anumite momente, poate în majoritatea cazurilor chiar, o organizare defensivă bună.

E un rezultat bun, am avut în față un adversar superior, cu o categorie în plus. E o echipă cu potențial, cu rezultate bune în Liga 1. Știam că o să ne aștepte un joc greu, dar cred că ne-am descurcat destul de bine cu potențialul pe care îl avem la îndemână în acest moment. Cred că a fost un joc dinamic, agresiv, cred că a plăcut. E cel mai mare beneficiu și pentru noi și pentru spectatori.

Am suferit cel puțin în repriza a doua. Cred că am reușit prin spiritul jucătorilor să rezistăm. Au încercat să se autodepășească și să facă tot ce au putut. A fost și puțin noroc, dar uite că Dumnezeu ne-a văzut că suntem muncitori și cu sufletul devotat pe teren, iar atunci probabil că ne-a ajutat.

Am suferit un pic pe final. Consider că este un rezultat bun, puțin norocos, dar cred că în momentul în care pe final am avut în teren jucători de 2004, 2003, 2002, chiar mulți, jumătate de echipă era cu juniori, ne-am asumat și presiunea Petrolului.

(N.r. – Despre faptul că s-a întors la Ploiești, după ce a pregătit-o pe Petrolul în perioada decembrie 2019 – iulie 2020) O să vin întotdeauna cu bucurie. Fanii nu mi-au zis nici de bine, nici de rău. Spre deosebire de ultima dată când am venit ca adversar (n.r. – în 2021, când o pregătea pe Poli Iași), atunci letopisețul a fost întreg (n.r. – a fost înjurat), pentru toată familia, de la bunici până la nepoțele. Acum nu au avut nimic de împărțit cu mine. Vin cu bucurie aici, am amintiri, au rămas prieteniile și nu am cum să le uit. M-am simțit bine, am fost bine primit și o să rămână o etapă frumoasă din viața mea profesională”, a spus Constantin Enache la microfonul PrimaSport.

  • Unirea Slobozia: G. Păduraru – Ibrian (cpt.), I. Dinu (Gab. Lazăr 58′), Perju, Ben Levy – Prejmerean (Mih. Lemnaru 62′), Cruceru (Dorobanțu 66′) – M. Ciobanu, Afalna (Golda 46′), Bolohan – Cip. Rus (Rob. Silaghi 58′)
    Rezerve neutilizate: M. Contra – D. Radu, Gîrbăcea, Milotin

Unirea Slobozia termină etapele de Cupa României cu un meci contra lui Dinamo

Unirea Slobozia e pe penultimul loc, 5, în Grupa A a Cupei României înaintea partidelor Dinamo – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și U Craiova 1948 SA – FC Voluntari, cu numai 1 punct. Sub ea se află Petrolul, tot cu un punct, dar cu un golaveraj mai slab.

În ultima etapă a grupelor Cupei României, Unirea Slobozia va întâlni Dinamo pe teren propriu. Petrolul va întâlni U Craiova 1948 SA, tot pe teren propriu.

”Ne-am redus total șansele de calificare mai departe în Cupa României, dar cred că facem o reclamă bună echipelor de Liga 2 și eu sunt mulțumit de ceea ce au arătat băieții. Ne-am asumat ce s-a întâmplat azi, știam că vom suferi, am jucat sâmbătă și avem un lot de doar 20 de jucători. E destul de greu să ducem lupta pe ambele planuri. Dar avem un grup omogen, unit, puternic și cred că putem face fațăîn ambele competiții”, a mai spus Enache.

În campionatul Ligii 2, Unirea Slobozia ocupă locul 2, cu 25 de puncte, la patru puncte în spatele liderului Steaua, iar în etapa a 14-a joacă sâmbătă, de la ora 11:00, la Târgu Jiu, cu Viitorul Pandurii (locul 14, 15 puncte).

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

articolul original.

Cupa României, faza grupelor | Dinamo n-a rezistat cu Sepsi OSK, într-un joc cu două autogoluri. Unirea Slobozia a terminat fără gol pe ”Ilie Oană”, cu Petrolul. CS Mioveni a câștigat cu FC Botoșani

8 November 2022 at 21:00
image

Etapa a doua a fazei grupelor Cupei României, dintre cele trei, se dispută în această săptămână, marți, miercuri și joi.

Marți, 8 noiembrie 2022, au fost programate primele trei meciuri din totalul celor 12. În duelul dintre prim-divizionarele CS Mioveni și FC Botoșani, argeșenii s-au impus cu 1-0. Ulterior, Unirea Slobozia și Petrolul Ploiești, cu echipa din Liga 2 gazdă chiar pe stadionul ”Ilie Oană”, al adversarei din SuperLigă, au terminat la egalitate, scor 0-0.

În fine, ultimul joc al zilei a avut loc la București, în premieră pe Arcul de Triumf pentru două echipe de club. Dinamo a pierdut cu scorul de 2-3 partida cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Miercuri sunt programate cinci partide, iar ultimele patru au loc joi.

Printre cele 24 de echipe care participă în grupe șase sunt din Liga 2 (CSC Dumbrăvița, Gloria Buzău, Minaur Baia Mare, SC Oțelul Galați, Unirea Slobozia și Dinamo), iar două sunt din Liga 3 ( CS Ocna Mureș și CSM Alexandria).

  • A treia etapă din faza grupelor Cupei României, și ultima, se joacă între 6 și 8 decembrie 2022.
  • Gazde vor fi echipele mai slab clasate în sezonul trecut.
  • Primele două echipe clasate în fiecare grupă se califică în sferturile de finală. Câștigătoarele grupelor vor disputa meciurile din sferturile de finală pe teren propriu.

Meciurile programate marți în etapa a doua din faza grupelor Cupei României:

marți, 8 noiembrie 2022, ora 21:00

DINAMO BUCUREȘTI – SEPSI OSK SFÂNTU GHEORGHE 2-3

Stadion: Arcul de Triumf (Bucureşti).
Arbitru central: Andrei Moroiță (Ploieşti). Arbitri asistenți: Daniel Vlase (Galaţi) și Doru Zamfir (Slatina). Arbitru de rezervă: Valentin Naidin (Turnu Măgurele). Observator de arbitri: Marian Salomir (Cluj-Napoca). Delegat de joc: Dragoş Ionescu (Bucureşti).

Dinamo: Dujmovic – Giafer, Bena, Patriche (cpt.) – Gorka Larrucea, Ghezali (Andr. Florescu 46′), Iglesias, N. Roșu (Borcea 59′), Amzăr – Bani (Iul. Roșu 67′), Al. D. Pop (Buhăescu 67′)
Rezerve neutilizate: Fara – Dudea, Demici, A. Șerban, Delciu
Antrenor: Ovidiu Burcă

Sepsi OSK: Began – Aganovic, D. Ciobotariu, M. Tamas, R. Ispas – Nic. Păun, Francisco Junior (Rodriguez 83′) – Bărbuț (Ștefănescu 85′), Achahbar (C. Matei 77′), Varga (Golofca 77′) – Tudorie (Safranko 77′)
Rezerve neutilizate: Niczuly – G. Dragomir, A. Dumitrescu, Ninaj
Antrenor: Cristiano Bergodi

Min 90+4 Final de partidă. Sepsi OSK câștigă cu 3-2 meciul cu Dinamo, într-o partidă cu două autogoluri
Min 90+2 2-3 Iulian Roșu fentează în dreapta mai mulți adversari, trage cu stângul din 18 metri, din fața colțului careului, și înscrie frumos la colțul lung. Began a plonjat, dar nu a ajuns la minge
Min 88 1-3 Ștefănescu primește mingea în stânga și centrează în fața porții, iar căpitanul echipei Dinamo, Răzvan Patriche, are o intervenție dezastruoasă și își trimite mingea în propria poartă. În spatele său se afla singur Golofca, care ar fi avut o șansă mare să înscrie
Min 82 1-2 Iulian Roșu execută pe poartă o lovitură liberă din stânga careului, Began respinge în față, direct în piciorul lui Denis Ciobotariu și din acesta intră în plasă
Min 76 Buhăescu prinde un șut bun la poartă, Began respinge greu în corner
Min 64 Apărare dinamovistă e din nou depășită ușor în flancul stâng, Bărbuț primește mingea în centru careului și mijlocașul are o execuție slabă dintr-o poziție bună de gol, direct în Patriche
Min 57 0-2 Achahbar centrează din stânga, dintr-o lovitură liberă poziționată aproape pe linia de aut, Nicolae Păun reia cu capul de pe picioare, de pe linia de 6 metri, și înscrie în stânga
Min 43 Centrare din dreapta, mingea e deviată cu capul în față, în 6 metri, de unde Ciobotariu reia cu capul peste poartă, deși era într-o poziție bună. Fundașul primește un picior în abdomen de la Patriche, care încerca să ajungă și el la minge
Min 41 Combinație de pase frumoasă în stânga careului, se centrează în fața porții, unde Varga și Tudorie plonjează să devieze în gol, însă nu ajung la minge și balonul se scurge în partea opusă a terenului
Min 34 Began primește mingea înapoi, Pop intervine și calcă pe minge și apoi pică în careul mic și vrea penalty, însă arbitrul lasă jocul să continue. Began a luftat în momentul în care Pop a atins mingea și există întrebarea dacă portarul l-a lovit pe atacant. Reluările arată că Began a dat cu piciorul inclusiv pe lângă atacant, iar Pop a călcat pe minge și a simulat că a fost lovit
Min 32 Varga prinde un șut bun din 25 de metri, cu boltă, Dujmovic se retrage și scoate în corner mingea care se ducea sub transversală
Min 16 0-1 Varga preia larg în careul dinamovist, Giafer intră prin alunecare și respinge în față, direct la Francisco Junior, care reia din prima din 20 de metri central, cu șiretul, trimite ușor cu efect înspre stânga și mingea intră în plasă lângă bară. Dujmovic a plonjat, însă nu a ajuns să evite golul
Min 15 Achahbar are un șut bun din interiorul careului, din lateral stânga, la colțul lung, puțin pe lângă bară. Meciul a avut un ritm bun în primul sfert de oră, diferența de o ligă nefiind foarte concludentă
În prima etapă, Dinamo a remizat la Giurgiu cu ”FC U” Craiova, scor 0-0, în timp ce Sepsi OSK a câștigat la Ploiești cu 3-1 în fața Petrolului.

marți, 8 noiembrie 2022, ora 18:15

UNIREA SLOBOZIA – PETROLUL PLOIEȘTI 0-0

Stadion: ”Ilie Oană” (Ploieşti – Prahova).
Arbitru central: Claudiu Marcu (Constanţa). Arbitri asistenți: Gheorghiță Bălan (Piteşti) și Nicușor Marin (Suseni – Argeş). Arbitru de rezervă: Bogdan Neculcea (Bucureşti). Observator de arbitri: Nicolae Marodin (Bucureşti). Delegat de joc: Costel Petre (Periş – Ilfov).

Unirea Slobozia: G. Păduraru – Ibrian (cpt.), I. Dinu (Gab. Lazăr 58′), Perju, Ben Levy – Prejmerean (Mih. Lemnaru 62′), Cruceru (Dorobanțu 66′) – M. Ciobanu, Afalna (Golda 46′), Bolohan – Cip. Rus (Rob. Silaghi 58′)
Rezerve neutilizate: M. Contra – D. Radu, Gîrbăcea, Milotin
Antrenor: Constantin Enache

Petrolul: Leitner – Pachov, Alb. Olaru (cpt.), Mathaus (Meijers 46′), Velisar (Țicu 87′) – M. Bratu (Tolea 77′), Cebotaru, L. Dumitriu, Tucaliuc (Manzala 46′) – Budescu – Ivanovski (Măzărache 46′)
Rezerve neutilizate: Moroz – I. Zaharia, Mih. Rădulescu, Seto
Antrenor: Nicolae Constantin

Prietenele Unirea Slobozia și Petrolul termină la egalitate meciul de pe ”Ilie Oană”, cu ialomițenii în postura de gazde. 0-0 s-a încheiat jocul de la Ploiești
Min 84 Cebotaru, la poarta Unirii, și Golda, la poarta Petrolului, au șuturi de la distanță, însă Păduraru și Leitner rețin fără probleme. Meciul se îndreaptă spre o remiză
Min 80 Manzala avansează în careu în stânga, pătrunde aproape pe linia de fund și din 6 metri centrează ușor înapoi, Păduraru atinge balonul și îl respinge în față, la Măzărache, care reia din prima din 6 metri, incredibil de prost, peste poartă, deși Păduraru era jos, iar în dreapta sa îl avea liber pe Tolea
Min 76 Ben Levy, fost jucător la Petrolul în Liga 2 pentru o scurtă perioadă de timp, ajunge într-o ipostază bună de gol, după o fază de contraatac, însă întârzie șutul din fața careului și mingea e blocată în 15 metri
Min 69 Acțiune de atac a Petrolului ajunsă în dreapta careului, se centrează, mingea e deviată, Dumitriu luftează, însă balonul ajunge la Manzala, care trage din 8 metri, iar Păduraru se întinde și scoate în lateral, în dreapta sa, de lângă bară. Manzala urmărește și trage aproape de pe linia de fund în portar și arbitrul consideră că mingea a ieșit afară din Păduraru și oferă corner
Min 66 Unirea Slobozia e forțată să efectueze ultima schimbare, după accidentarea lui Antonio Cruceru. Adrian Dorobanțu intră în locul mijlocașului la închidere, la un minut după ce acesta a ieșit de pe teren
Min 50 Centrare din dreapta prin spatele apărării Unirii, Ibrian lovește prost mingea în fața propriului careu, însă o face suficient pentru a-l incomoda pe Mazala să lovează bine din 6 metri și să aibă o mare ocazie de gol. Din Mazala, unul dintre cei patru jucători introduși la pauză, mingea trece pe lângă poartă, în stânga
Min 45 Unirea Slobozia și Petrolul sunt la egalitate la finalul primei reprize, scor 0-0, după ce trupa ploieșteană a ratat mai multe ocazii mari de gol
Min 42 Încă o ocazie bună irosită de Ivanovski. A trimis cu capul din fața careului mic peste poartă
Min 28 Centrare dintr-un corner din stânga, Mathaus se demarcă și reia cu capul din 6 metri, peste poartă
Min 25 Centrare din dreapta, Bratu reia cu capul din 8 metri central, dar direct pe Păduraru, care reține pe linie
Min 20 Cruceru bate pe poartă o lovitură liberă din stânga careului, puternic, Leitner boxează în față, iar Ciobanu reia din prima din circa 20 de metri, însă o face mult peste poartă
Min 16 Ivanovski are și el o ocazie bună pentru Petrolul. Pătrunde și trage din stânga careului, dar mingea trece de puțin pe lângă bara colțului lung. Unirea s-a retras să închidă jocul după ce în primele minute a fost mai curajoasă și avut două șuturi prin Rus și Prejemerean
Min 14 Fază de atac continuă a Petrolului, Budescu șutează din nou puternic, din întoarcere, din 21-22 de metri, puțin pe lângă vinclul din dreapta
Min 11 Prima mare ocazie îi aparține lui Budescu. Ivanovski întoarce din careu la circa 18 metri, Budescu e nemarcat și trage puternic cu dreptul, iar mingea trece razant pe lângă bara din dreapta. Păduraru a fost spectator, dar are noroc
În prima etapă, Unirea Slobozia a pierdut acasă cu FC Voluntari (scor 0-1), iar Petrolul a pierdut pe teren propriu cu Sepsi OSK (scor 1-3).

marți, 8 noiembrie 2022, ora 16:00

CS MIOVENI – FC BOTOȘANI 1-0

Stadion: Orăşenesc (Mioveni – Argeş).
Arbitru central: Iulian Dima (Bucureşti). Arbitri asistenți: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava) și Vlad Bârleanu (Bucureşti). Arbitru VAR: Radu Petrescu (Bucureşti), Arbitru AVAR: Cristina Mariana Trandafir (Bucureşti). Arbitru de rezervă: Viorel Nicușor Flueran (Craiova). Observator de arbitri: Irina Mîrț (Bucureşti). Delegat de joc: Felix Grigore (Bucureşti).

CS Mioveni: Ius. Popescu – Rădescu, Al. Iacob, Garutti, Burnea (C. Ene 66′), Rz. Trif – Vl. Pop (Cr. Dumitru 77′), Andr. Panait – Coșereanu (D. Oancea 52′), Krasniqi (Kabananga 79′), Cârnaț
Rezerve: Val. Sima – Șerbănică, Balaur, Andr. Burlacu, Dat
Antrenor neutilizate: Marius Stoica

FC Botoșani: Ureche – Patache (Sno 75′), Dican, Sadiku, Andr. Dragu – Ivanov, Mussis, Sharaf (Zabou 64′) – Petkovski (Mateus Santos 64′), S. Camara, Pinson
Rezerve neutilizate: Ed. Pap – Gab. David, Șeroni, Obedeanu, Perianu, Țigănașu
Antrenor: Mihai Teja

CS Mioveni s-a impus cu 1-0 în meciul de pe teren propriu cu FC Botoșani, cu un gol marcat pe final de joc
Min 82 1-0 Fază de contraatac a Mioveniului, se centrează din dreapta, Junior Kabananga e în fața careului și așează cu capul în dreapta pentru pătrunderea lui Cîrnaț, acesta aveansează și recentrează în centru, în fața porții, iar Junior Kabananga pune latul din 6 metri și trimite în poarta goală
♦În prima etapă, CS Mioveni s-a impus cu 1-0 la Galați, cu SC Oțelul, iar FC Botoșani a trecut cu 1-0 tot de o divizionară secundă, de Gloria Buzău, în deplasare.


Programul etapei a doua din faza grupelor Cupei României:

marți, 8 noiembrie 2022
ora 16:00 / Grupa B: CS Mioveni – FC Botoșani 1-0
Junior Kabananga 82′
ora 18:15 / Grupa A: Unirea Slobozia – Petrolul Ploiești 0-0
ora 21:00 / Grupa A: Dinamo – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2-3
Denis Ciobotariu 82′ – autogol, Iulian Roșu 90+2′ / Francisco Junior 16′, Nicolae Păun 57′, Răzvan Patriche 88′ – autogol

miercuri, 9 noiembrie 2022
ora 14:00 / Grupa B: Gloria Buzău – UTA Arad
ora 14:00 / Grupa D: Minaur Baia Mare – FC Hermannstadt
ora 14:45 / Grupa D: Chindia Târgoviște – Campionii FC Argeș
ora 17:00 / Grupa D: CS Ocna Mureș – Universitatea Craiova
ora 21:00 / Grupa C: Rapid – Farul Constanța

joi, 10 noiembrie 2022
ora 14:00 / Grupa C: CSM Alexandria – Universitatea Cluj
ora 16:00 / Grupa A: ”FC U” Craiova – FC Voluntari
ora 18:15 / Grupa C: CSC Dumbrăvița – CFR Cluj
ora 21:00 / Grupa B: SC Oțelul Galați – FCSB

Clasament Grupa A

1. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 2 0 0 6-3 6 puncte
2. FC Voluntari 1 1 0 0 1-0 3

3. ”FC U” Craiova 1 0 1 0 0-0 1
4. Dinamo 2 0 1 1 2-3 1
5. Unirea Slobozia 2 0 1 1 0-1 1
6. Petrolul Ploiești 2 0 1 1 1-3 1

Clasament Grupa B

1. CS Mioveni 2 2 0 0 2-0 6 puncte
2. FC Botoşani 2 1 0 1 1-1 3

3. FCSB 1 0 1 0 2-2 1
4. UTA Arad 1 0 1 0 2-2 1
5. SC Oţelul Galaţi 1 0 0 1 0-1 0
6. Gloria Buzău 1 0 0 1 0-1 0

Clasament Grupa C

1. Rapid 1 1 0 0 4-1 3 puncte
2. CSM Alexandria 1 0 1 0 2-2 1
3. Farul Constanţa 1 0 1 0 2-2 1
4. CFR Cluj 1 0 1 0 1-1 1
5. Universitatea Cluj 1 0 1 0 1-1 1
6. CSC Dumbrăviţa 1 0 0 1 1-4 0

Clasament Grupa D

1. Universitatea Craiova 1 1 0 0 2-0 3 puncte
2.
CS Ocna Mureş 1 1 0 0 1-0 3
3. Campionii FC Argeş 1 0 1 0 0-0 1
4. Minaur Baia Mare 1 0 1 0 0-0 1
5. Chindia Târgovişte 1 0 0 1 0-1 0
6. FC Hermannstadt 1 0 0 1 0-2 0

articolul original.

Primăria Slobozia are în plan construirea unui nou stadion. Primele detalii despre proiect și cât ar urma să coste arena

6 November 2022 at 15:04

Municipalitatea din Slobozia face demersuri pentru construirea unui nou stadion de fotbal, zilele trecute fiind aprobată nota conceptuală în privința construirii noii arene, care va costa, la nivel estimativ, în jurul a 12 milioane de euro.

Zona construcției a fost aleasă de municipalitate exact pe locul unde, înaintea Revoluției din 1989, era în plan demararea unui proiect sportiv de infrastructură (foto principal), cunoscut localnicilor drept ”Privighetoarea”.

Primăria Slobozia are în plan construirea unui nou stadion de fotbal. Proiectul, în jur de 12 milioane de euro

Consiliul local a decis că e nevoie de construirea unui nou stadion de fotbal în situația în care, se pare, interesul pentru sport a crescut în Slobozia, dar se caută fonduri. Primăria nu dispune de banii necesari unei astfel de investiții, motiv pentru care intenționează să se adreseze Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, pentru a primi fonduri din bugetul statului.

În sine, proiectul e unul complex întrucât, pe lângă stadionul de fotbal, se dorește și construirea unei săli polivalente.

Amplasamentul care face obiectul investiției a fost abandonat și prezintă o imagine dezolantă și degradantă. În prezent terenul este împrejmuit cu diguri realizate din pământ, nu este amenajat și nu poate fi folosit pentru fotbal”, se arată în explicațiile Primăriei Slobozia, conform Info Ialomița.

Deocamdată nu se știe care vor fi caracteristicile proiectului pentru viitorul posibil stadion, care va fi numărul de locuri sau design-ul pe care îl va avea arena. În mod clar, dacă proiectul va fi demarat și construcția va avea loc, Unirea Slobozia se poate muta de pe Stadionul 1 Mai, acolo unde își desfășoară meciurile de pe teren propriu în Liga 2.

Arena pe care formația pregătită de Constantin Enache dispută duelurile de acasă în acest moment dispune de 6.000 de locuri (foto articol).

Primăria Slobozia a aprobat finanțarea reparării tribunei Stadionului 1 Mai

Până să primească fonduri din altă parte decât bugetul propriu pentru construirea noului stadion, Primăria Slobozia a găsit banii necesari pentru reparațiile tribunei Stadionului 1 Mai, care a ars în luna septembrie după ce a fost lovită de fulger.

Pentru renovare, Unirea Slobozia a primit din partea autorităților locale 400.000 de lei. În primă fază au început lucrările pentru consolidarea structurii metalice, dar au fost comandate și fotoliile tribunei oficiale, astfel că oamenii din conducere au speranța că totul va fi gata la finele acestei luni.

Dacă lucrările vor merge conform planului, atunci Unirea Slobozia va disputa partidele cu Unirea Dej, din campionat, de la finalul lunii noiembrie, și cu Dinamo, din Cupa României, de la începutul lunii decembrie, cu tribuna oficială gata.

Vremea ține cu noi și echipele de muncitori au lucrat intens în ultimele zile. De săptămâna viitoare va începe și repararea pardoselii și montarea pereților exteriori din termopan aluminiu”, a spus Ilie Lemnaru, președintele clubului Unirea Slobozia, la începutul lunii noiembrie, în ceea ce privește stadiul lucrărilor tribunei arse.

Foto principal: Info Ialomița

articolul original.

Arbitrajul lui Antonie, favorabil Unirii Slobozia în opinia lui Dorinel Munteanu: ”Nu era normal să fie rupt jocul.” Ce a spus de șansele ca SC Oțelul să ajungă în play-off, după ce a căzut sub locul 6

6 November 2022 at 11:54

Dorinel Munteanu a fost extrem de supărat pe arbitraj după jocul cu Unirea Slobozia, din deplasare, pierdut de SC Oțelul la limită, scor 0-1.

Antrenorul nou-promovatei din Galați a dat vina pe modul în care a fost condusă partida de la Slobozia, pentru modul în care SC Oțelul a cedat, considerând că arbitrajul lui Andrei Antonie a fost de partea gazdelor.

Dorinel Munteanu contestă eliminarea lui Gorovei și penalty-ul dictat pentru Unirea Slobozia

Au fost două momente care au decis jocul de la Slobozia, o eliminare și un penalty care a și stabilit scorul final. Ambele au fost în defavoarea formației lui Dorinel Munteanu. În prima repriză, în minutul 27, a venit eliminarea lui Răzvan Gorovei, care a văzut roșu direct pentru o intrare cu talpa pe piciorul lui Florinel Ibrian. Arbitrul central Andrei Antonie s-a consultat prin cască cu ceilalți albitri și a scos direct cartonașul roșu, Gorovei nici măcar neprotestând, cum, în timpul jocului, nu a făcut-o nici Dorinel Munteanu.

”Dorinel nu este deloc nervos, probabil se aștepta ceea ce urmează. Este un atac cu talpa peste gheată, pe glezna adversarului și este un atac de cartonaș roșu. Este piciorul întins. Din punctul meu de vedere, e decizie corectă. Arbitrul a stat, s-a informat, nu s-a grăbit să se arunce cu cartonașul. Probabil nu era 100 la sută sigur și atunci și-a luat toate informațiile de la colegi, de la consecințele acțiunii și în final a decis acordarea cartonașului roșu”, a comentat, la DigiSport, Marius Avram, fost arbitru internațional, acum specialist ProSport și DigiSport pe probleme de arbitraj.

Faza care a dus la eliminarea lui Răzvan Gorovei în urma faultului făcut asupra lui Florinel Ibrian. Foto: Petronel Tudor

În minutul 57, Unirea Slobozia a primit penalty-ul din care a câștigat. Christ Afalna a fost faultat în careu de Vasile Jardan, cu o piedică, iar Constantin Toma a transformat lovitura de la 11 metri.

Faza în care Vasile Jardan îl faultează pe Christ Afalna și arbitrul dictează penalty pentru Unirea Slobozia. Foto: Petronel Tudor

În ciuda eșecului cu Unirea Slobozia, Dorinel Munteanu are încredere că poate duce SC Oțelul în play-off

Dorinel Munteanu a afirmat la finalul partidei că jocul a fost rupt destul de ușor prin modul în care brigada de arbitraj a condus, chiar dacă fazele decisive, eliminarea și penalty-ul, au părut evidente și dictate corect.

Referitor la modul în care a evoluat SC Oțelul, Munteanu a fost mulțumit de prestația jucătorilor, chiar dacă startul de meci, primele 10 minute care au și fost remarcate de antrenor, nu au fost pe placul său neapărat, pentru că Unirea Slobozia a controlat.

”Concluziile sunt aceleași ca după meciul cu Steaua, în care echipa noastră a făcut un joc bun. Nu am ce să reproșez. Sigur, trebuie să marcăm. Chiar dacă avem jumătate de ocazie, trebuie să marcăm. Diferența a fost făcută azi de arbitraj, pentru că nu era normal să fie rupt jocul între două echipe puternice, cu aceleași puncte.

E frustrant pentru noi. Eu sunt responsabil, dar vom merge în continuare și o să am speranțe în echipa mea. Sunt convins că play-off-ul, chiar dacă acum nu pare că mai suntem în grafic… vom reveni.

Am avut un start mai puțin bun, dar o să discut cu jucătorii. Adversarii au avut două-trei cornere și două ocazii în primele 10 minute, dar problema e că s-a rupt jocul, s-a fragmentat așa cum și-au dorit gazdele și s-a tras de timp. Am încercat să revenim, dar a lipsit luciditatea în fața porții”, a spus Dorinel Munteanu la finalul partidei, care încă are speranțe, așadar, că SC Oțelul poate ajunge în play-off-ul Ligii 2.

  • SC Oțelul în eșecul cu Unirea Slobozia: Dur-Bozoancă – Andr. Rus (A. Nica 66’), Azinovic, Yabre, D. Panait, Markovic (Cîrjan 66’), Gorovei, Jardan (Mih. Adăscăliței 76’), Mitoi (Laur. Maxim 50’), Cisotti (cpt.), Bokhashvili (Farcaș 50’)
    Rezerve neutilizate: R. Pop – Sîrghi, Berisha, Cireș

Munteanu putea contesta mai degrabă neacordarea unui penalty la Cîrjan

Mai degrabă, Dorinel Munteanu putea contesta decizia arbitrului din minutul 83, când Antonie a lăsat jocul să continue după un duel aerian între fundașul Unirii Ionuț Dinu și atacantul Oțelului George Cîrjan, produs în interiorul careului, la scorul de 1-0 pentru ialomițeni.

În acel moment al jocului, SC Oțelul ataca și forța egalarea, iar la o centrare în marginea careului, Cîrjan a sărit mai sus și a ajuns primul la minge, lovind-o însă defectuos, cu fața, și trimițând-o mult în stânga. Însă, în același moment, Dinu a sărit și el la cap, ajuns puțin mai târziu față de adversar. Fundașul gazdelor a sărit doar până la nivelul pieptului atacantului și l-a lovit cu capul, trândindu-l la pământ.

Cîrjan a cerut penalty, arbitrul a oprit jocul pentru că atacantul acuza dureri la gură, acolo unde fusese însă lovit de minge, nu de adversar. Lovitura primită în piept a fost însă evidentă, iar centralul putea indica penalty pentru SC Oțelul, deoarece adversarul nu a jucat mingea, ba chiar și-a trântit adversarul în suprafața de pedeapsă. Meciul a fost reluat cu o minge oferită cu mâna de arbitru gazdelor.

Această fază nu a fost luată în calcul pentru a fi analizată în cadrul emisiunea de la DigiSport în care invitat a fost Marius Avram.

În schimb, George Cîrjan a comentat pe pagina de Facebook a Liga2.ro la postarea referitoare la acest meci. ”Eu zic că a fost penalty. Eu am jucat mingea, adversarul nu a avut treabă cu mingea… Dar, din păcate, ăsta e fotbalul. Ne vom reveni și vom fi mai puternici. Aveți încredere”, a scris Cîrjan ca răspuns la un comentariu al unei persoane care l-a întrebat pe atacant ce s-a întâmplat la acea fază.

SC Oțelul a ieșit din rândul locurilor de play-off. Unirea Slobozia, momentan pe 2 în Liga 2

SC Oțelul este pe locul 7 în Liga 2, cu 22 de puncte, deși a început runda a 13-a pe locul 4, în rândul formațiilor de play-off. Unirea Slobozia este pe 2, cu 25 de puncte. Pe primul loc e Steaua, cu 26 de puncte, care încă nu a evoluat în etapa aceasta, iar pe 3 se situează Unirea Dej, cu 25 de puncte, și ea cu un meci mai puțin.

Steaua și Unirea Dej vor închide runda a 13-a a Ligii 2, luni, de la ora 18:00, în format live-text pe Liga2.ro.

Foto: Petronel Tudor / Info Ialomița

articolul original.

Costel Enache, mulțumit pe deplin după succesul cu SC Oțelul: ”Am dominat total jocul ăsta. În ultimele zece minute cred că ne-am retras un pic de teamă.” Unirea Slobozia se menține pe podium în Liga 2

6 November 2022 at 10:35

Unirea Slobozia a trecut cu bine peste derby-ul de clasament pe care l-a avut în etapa a 13-a a Ligii 2. Trupa ialomițeană s-a impus la limită, cu scorul de 1-0, în fața formației SC Oțelul Galați, cu care era la egalitate de puncte înaintea jocului, ambele fiind pe poziții de play-off.

Cu acest nou succes, echipa ialomițeană și-a asigurat menținerea pe podiumul Ligii 2 cel puțin încă o etapă, a doua la rând și pentru a opta oară în cele 13 etape scurse până acum.

Chiar dacă pe final Unirea a suferit, alegând să se retragă și să apere avantajul minim luat pe tabelă, cu toate că evolua în superioritate numerică, antrenorul Costel Enache a considerat că victoria a fost meritată și frumoasă.

Unirea Slobozia a controlat aproape toată partida, a beneficiat de o eliminare și a înscris din penalty

Unirea a început jocul cu SC Oțelul cu două ocazii mari încă din primul minut. Dur-Bozoancă s-a opus însă la șuturile lui Golda și Ibrian. Din minutul 8, Costel Enache a fost nevoit să schimbe prima dată, după accidentarea lui Serges Ekollo.

Jocul mai bun al ialomițenilor a continua și după aceea, însă Golda a mai irosit o situație în fața portarului, în timp ce SC Oțelul s-a remarcat printr-o eliminare. Răzvan Gorovei a văzut roșu direct pentru o intrare cu talpa pe piciorul lui Ibrian. Se întâmpla în minutul 27.

Totuși, deschiderea scorului a avut loc la câteva minute bune după pauză. Afalna a fost faultat în careu de Jardan, iar căpitanul Constantin Toma (58) a egalat cu o execuție bine plasată.

Trupa din Slobozia putea să-și majoreze diferența în minutul 62, însă Boțogan a trimis cu capul din 2 metri direct în transversală, în timp ce Dur-Bozoancă a avut o intervenție salvatoare în fața lui Afalna, în urma balonului ricoșat din bară, dar a și avut noroc, fiindcă mingea revenită la african s-a dus din acesta pe lângă poartă.

Faza eliminării lui Răzvan Gorovei în urma faultului făcut asupra lui Florinel Ibrian. Foto: Petronel Tudor

SC Oțelul s-a ”trezit” în ultimul sfert de oră al jocului și a cerut un penalty

Nemaiavând ce să piardă, SC Oțelul a riscat pe final și fotbaliștii introduși de Dorinel Munteanu au mutat jocul mai aproape de poarta lui Mario Contra. Cîrjan (75) i-a luat fața portarului la o centrare a lui Cisotti, însă a trimis cu capul din 6 metri peste transversală. După o altă centrare din stânga, Cîrjan (86) a fost lovit de minge în față în încercarea de a relua cu capul, dar a și căzut din duelul cu Dinu, a solicitat penalty, însă arbitrul nu a avut aceeași părere. Cîrjan s-a luat cu mâinile de față atunci când a cerut lovitura de pedeapsă, în timp ce Dinu l-a lovit cu capul în piept.

Nica (86) a avut și el un șut din interiorul careului pe lângă poartă, iar la ultima fază Yabre (90+5) a reluat cu capul din 8 metri, balonul a trecut peste Cîrjan și a fost reținut de Contra.

S-a terminat 1-0, iar Unirea Slobozia are trei puncte în fața gălățenilor.

Faza în care Vasile Jardan îl faultează pe Christ Afalna și arbitrul dictează penalty pentru Unirea Slobozia. Foto: Petronel Tudor

Costel Enache: ”Cred că nu poate fi pusă la îndoială victoria aceasta”

Costel Enache a considerat la finalul jocului că succesul cu SC Oțelul a fost unul frumos, în urma unei partide dominate de elevii săi.

”Chiar vorbeam înainte de meci că nu am reușit până acum să facem un meci chinuit și o victorie frumoasă. Eu cred că am dominat total jocul ăsta, ne-am creat multe ocazii, prima repriză a fost una spectaculoasă din punctul meu de vedere, cu atitudine, cu viteză de joc, cu multe ocazii pe care ni le-am creat. În repriza a doua am fost mai pragmatici un pic după marcarea golului, am suferit puțin pe final, dar parcă asta face și mai frumoasă victoria. Cred că nu poate fi pusă la îndoială, am avut ocazii multe, am avut și bară, doar pe final, ultimele zece minute, cred că ne-am retras un pic de teama că scăpăm victoria printre degete, dar am gestionat bine, până la urmă, momentele de joc”, a spus Enache la finalul partidei.

”Au jucat exact ceea ce ne așteptam”

Antrenorul Unirii Slobozia a citit jocul gândit de Dorinel Munteanu și spune că nu a fost surprins cu nimic.

”Nu. Știam echipa, știam modelul de joc. Cam la asta ne-am așteptat din partea lor. O echipă organizată, o echipă de luptă, de tonus, o echipă foarte agresivă. Ați văzut că și azi am pierdut doi jucători în timpul jocului și cu probleme medicale, dar le gestionăm noi și pe astea. Au jucat exact ceea ce ne așteptam. Într-adevăr, au făcut câteva schimbări în formula de start, dar modelul de joc s-a păstrat.

Mă bucur că jucătorii au înțeles că e nevoie de atitudine azi, că o să fie un joc de luptă, au acceptat duelul, au acceptat lupta și cred că merită felicitați. Eu, cel puțin, o fac din tot sufletul”, a mai declarat Costel Enache.

Unirea Slobozia, pentru a opta oară în 13 etape pe podiumul Ligii 2: ”Prefer să rămân într-o stare de alertă”

Unirea Slobozia a fost de două ori pe locul 1 în acest sezon, la finalul etapelor 1 și 6. În cele 13 runde s-a situat pe podium de opt ori. Cel puțin până luni, trupa ialomițeană stă pe locul 2, devansând la golaveraj Unirea Dej, care încă nu a jucat cu Steaua, în derby-ul acestei runde.

”Noi am tot vorbit pe parcursul campionatului și am spus că un meci-două te pot ridica. La fel, cu două înfrângeri, imediat schimbi obiectivul. E un clasament foarte echilibrat și prefer să rămânem așa, într-o stare de alertă, pentru că dacă ne-am relaxa am greși total și am arăta naivitate. Suntem bine în momentul ăsta, dar drumul încă este foarte lung”, a spus Enache primul interviu acordat la finalul jocului, cel pentru deținătorii de drepturi tv.

”Echipa asta a reușit cu modestie, cu multă muncă și cu o atmosferă bună de grup”

Referitor la faptul că Unirea Slobozia ar fi privită de adversari ca una dintre favoritele la play-off, având în vedere că echipa a jucat și în ediția trecută în acest turneu care desemnează promovatele în prima ligă, Costel Enache nu-și dorește ca jucătorii săi să privească astfel lucrurile.

Enache a explicat condiția echipa sale și a fotbalului din Slobozia și e de părere că la succesul actual al Unirii a contribuit și fostul antrenor.

”Aș vrea să tăiați partea asta la montaj. Nu aș vrea să vadă jucătorii mei lucrul ăsta. Echipa asta a reușit cu modestie, cu multă muncă și cu o atmosferă bună de grup. Continuitatea grupului de anul trecut este avantajul nostru foarte mare. Am mai adus trei-patru jucători pe lângă, foarte ușor s-au integrat și ei și e meritul tot al celor vechi, că i-au primit foarte bine. Cred că părțile astea, socio-umane și mentale sunt atuurile noastre. Restul, cu jocul de fotbal, e un proces lung, nu cred că am schimbat eu mare lucru aici sub nicio formă, dar am continuat ceea ce a fost foarte bun făcut sezonul trecut, de la Adi (n.r. – Adrian Mihalcea, fostul antrenor) și de la oamenii care au fost în staff.

Toți putem să vorbim despre fotbal, dar e destul de greu să-l deslușești, să-l înțelegi. E nevoie de un spirit, de o tradiție, de o genă, de ceva care să îți dea un statut. Echipa noastră, trebuie să recunoaștem cu toții, dar o spunem cu mândrie, sub nicio formă altcumva, a crescut ușor. Suntem un club mic, nu suntem un oraș care are un istoric fotbalistic extraordinar. E normal că mentalitățile noastre sunt să dezvoltăm procesul. Știm și suntem conștienți de nivelul nostru, poate nu gestionăm foarte bine atunci când e nevoie de victorie și mentalități ofensive, dar gestionăm foarte bine lupta și ne apărăm foarte bine ceea ce câștigăm într-un meci”, a spus Costel Enache în interviul acordat la finalul partidei și redat în format video pe site-ul DigiSport.

În etapa a 14-a, Unirea Slobozia joacă în deplasare la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, sâmbătă, de la ora 11:00, însă, până atunci, are meciul din etapa a 2-a a fazei grupelor Cupei României, în care evoluează marți, de la ora 18:15, la Ploiești, pe ”Ilie Oană”, cu Petrolul. Unirea este gazdă în acest joc, chiar pe terenul adversarei, ajungând la această situație fiindcă nu putea organiza meciul la Slobozia, unde nu are nocturnă.

Foto: Petronel Tudor / Info Ialomița

articolul original.

Unirea Slobozia a început renovarea tribunei care a ars în luna septembrie. Suma alocată de primărie și când va fi gata

1 November 2022 at 17:35
image

Unirea Slobozia a început reparațiile la tribuna stadionului care a ars în luna septembrie, după ce a fost lovită de fulger. Incidentul a avut loc la 3 septembrie, în noaptea premergătoare partidei cu FK Miercurea Ciuc, din etapa a 5-a a Ligii 2, iar lucrările începute în această perioadă au ca termen finalul lunii noiembrie.

Pentru renovare, Unirea Slobozia a primit fonduri din partea autorităților publice, de la Primăria Slobozia, în valoare de 400.000 de lei. În primă fază au început lucrările pentru consolidarea structurii metalice, dar au fost comandate și fotoliile tribunei oficiale, astfel că oamenii din conducere au speranța că totul va fi gata la finele acestei luni.

Unirea Slobozia investește 400.000 de lei pentru renovarea tribunei oficiale

Dacă lucrările vor merge conform planului, atunci Unirea Slobozia va disputa partidele cu Unirea Dej, din campionat, de la finalul lunii noiembrie, și cu Dinamo, din Cupa României, de la începutul lunii decembrie, cu tribuna oficială gata.

”Vremea ține cu noi și echipele de muncitori au lucrat intens în ultimele zile. De săptămâna viitoare va începe și repararea pardoselii și montarea pereților exteriori din termopan aluminiu”, a spus Ilie Lemnaru, președintele clubului Unirea Slobozia, conform Info Ialomița.

Unirea Slobozia mai are două meciuri pe teren propriu până la inaugurarea tribunei oficiale

Unirea Slobozia este, după victoria cu Progresul Spartac, scor 4-1, din runda a 12-a a Ligii 2, pe locul 3 în clasament, cu 22 puncte, deși înainte de startul etapei era pe poziția a 6-a. Formația lui Constantin Enache e depășită doar de Unirea Dej, locul 2, 25 de puncte, și Steaua, locul 1, 26 de puncte.

Unirea Slobozia va juca pe teren propriu cu SC Oțelul în runda care vine. Apoi, va avea partida din etapa a 2-a a grupelor Cupei României, cu Petrolul, tot acasă, pentru ca ulterior să se deplaseze la Viitorul Pandurii, într-o partidă din campionat.

Ulterior, Unirea Slobozia ar trebui să dispute primul meci cu tribuna oficială renovată, în runda a 15-a din Liga 2, cu Unirea Dej.

Foto: Info Ialomița

articolul original.

Unirea Slobozia, pregătiri speciale pentru partida cu Progresul Spartac, câștigată la scor. Antrenamente diferite pentru formația lui Costel Enache. Ilie Lemnaru: ”Am luat meciul în serios”

30 October 2022 at 12:21

Unirea Slobozia a bifat victoria în etapa a 12-a din Liga 2, în partida cu Progresul Spartac, din deplasare, de la Buftea. A fost 4-1 pentru formația lui Constantin Enache, dar toate golurile meciului au venit în partea secundă, pentru că la pauză a fost un rezultat de egalitate, scor 0-0.

Unirea Slobozia, succes la scor cu Progresul Spartac, dar diferența s-a făcut după pauză

Constantin Enache a schimbat ceva la pauză, pentru că Unirea Slobozia a ieșit motivată de la cabine și a marcat de trei ori la rând, prin Serges Ekollo (min. 54), Ionuț Coadă (min. 65) și Denis Golda (min. 72).

S-a făcut apoi 3-1, în urma reușitei lui Luca Florică (min. 74) pentru Progresul Spartac, dar echipa lui Enache a refăcut diferența de trei goluri în minutul 88, când a închis tabela Ben Levy.

  • Unirea Slobozia: Contra – Ibrian, I. Dinu, Gab. Lazăr, C-tin. Toma (cpt.) (Ben Levy 79′), Coadă (Prejmerean 79′), Ekollo (Cruceru 86′), Boțogan, Rob. Silaghi (Bolohan 72′), Afalna, Golda (Cip. Rus 72;)
    Rezerve neutilizate: Păduraru –  Perju, Mih. Lemnaru, Dorobanțu

Ilie Lemanru, după victoria obținută de Unirea Slobozia cu Progresul Spartac: ”Am pregătit foarte bine meciul”

Unirea Slobozia are șansa să termine runda pe podium, pe locul 3, iar Ilie Lemnaru, președintele clubului, a remarcat evoluțiile anumitor jucători, dar și modul special în care a pregătit Constantin Enache partida, una cu o nou-promovată până la urmă.

Pentru că formația din Slobozia avea neapărată nevoie de victorie pentru a fi în rândul locurilor de play-off, a făcut pregătirea premergătoare partidei cu Progresul Spartac pe două terenuri sintetice, unul fiind chiar cel de la Buftea, unde a și avut loc duelul de sâmbătă.

Mă așteptam să ne revenim la meciul acesta, pentru că am avut o perioadă în care am suferit, am suferit la atitudine, încredere, dar azi le-am recăpătat. Mă bucur că Afalna și Ekollo și-au revenit și sunt pe drumul cel bun, au tras echipa după ei, iar asta e bine. Felicit toată echipa și stafful tehnic.

Am întâlnit o echipă care joacă fotbal, la meciurile de acasă a pierdut doar cu CSA Steaua, cu Dinamo București… . Am pregătit foarte bine meciul, am fost la Modelu și am făcut antrenament pe teren sintetic, după care am făcut antrenament la Buftea. Am luat în serios tot ce a însemnat jocul cu Progresul.

Am alergat, am atacat, toată săptămâna despre asta am vorbit, că dacă punem presiune pe adversari vom reuși. Mă bucur că am reușit să câștigăm”, a spus Ilie Lemnaru la Metropola TV.

Unirea Slobozia, meci foarte important în runda următoare, cu SC Oțelul

Ilie Lemnaru își dorește ca victoria cu Progresul Spartac să fie dublată de un succes în runda următoare, cu SC Oțelul, una dintre adversarele la play-off și apoi, eventual, la promovarea în SuperLiga României.

Președintele Unirii Slobozia a făcut apel la fani, să vină și să susțină echipa lui Enache în duelul din runda a 13-a.

Mă bucur că am revenit pe locul 3, dar suntem obligați și avem o datorie față de suporteri, să câștigăm cu Oțelul. Trebuie să câștigăm și cu o echipă care se luptă pentru play-off. Publicul sper să fie alături de noi, lumea să nu mai vină doar ca la teatru. Trebuie să împingă echipa spre victorie.

Chiar și la meciurile cu Timișoara, cu Iași, dacă ne încurajau fanii poate, poate marcam un gol. Vin fanii în număr mare, dar mi-ar plăcea să și susțină”, a mai punctat Ilie Lemnaru.

Unirea Slobozia, momentan pe locul 3 în Liga 2

Unirea Slobozia este, după victoria cu Progresul Spartac, pe locul 3 în clasament, cu 22 puncte, deși înainte de startul rundei a 12-a era pe poziția a 6-a. Poate termina etapa pe locul 4, dacă SC Oțelul va învinge Gloria Buzău în partida de marți, de la Galați.

Referitor la runda a 13-a din Liga 2, Unirea Slobozia va juca pe teren propriu, cu SC Oțelul. Progresul Spartac, pe locul 17 cu 12 puncte, va întâlni Minaur Baia Mare, locul 14 cu 13 puncte, pe teren advers.

Foto: George Filip (Mediafax Foto) și Petronel Tudor (Sport Pictures)

articolul original.

Unirea Slobozia, gazdă pe ”Ilie Oană” împotriva Petrolului. Ialomițenii au fost programați să joace în nocturnă contra ploieștenilor, în Cupa României

25 October 2022 at 15:24

Nu doar CS Ocna Mureș și CSC Dumbrăvița sunt nevoite să joace în deplasare în etapa a 2-a a fazei grupelor Cupei României. O altă echipă din ligile inferioare fără stadion cu nocturnă și care trebuie să fie gazdă a fost programată de FRF și deținătorii de drepturi TV să evolueze la o oră la care nu poate juca acasă.

Este vorba despre Unirea Slobozia, a cărei arenă, 1 Mai din Slobozia, nu are instalație de iluminat și, astfel, nu poate găzdui partida cu Petrolul.

Jocul a fost programat să aibă loc marți, 8 noiembrie, de la ora 18:15, iar cele două cluburi au ajuns la un acord să se întâlnească pe stadionul ”Ilie Oană”, casa Petrolului.

Unirea Slobozia organizează meciul cu Petrolul pe stadionul ”Ilie Oană”

Astfel, după CS Ocna Mureș (Liga 3), care a refuzat să joace în Bănie și își organizează jocul cu U Craiova la Zlatna, deci tot în județul Alba, și CSC Dumbrăvița (Liga 2), care va fi gazdă din nou în deplasare, acum la Cluj Napoca, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, chiar casa adversarei CFR Cluj, deși avea alte variante mult mai aproape de casă pentru suporterii săi, Unirea Slobozia își organizează meciul cu Petrolul în deplasare, chiar pe terenul ploieștenilor.

”Meciul cu Unirea Slobozia, din etapa a doua a Cupei României, se va juca pe „Ilie Oană”!
Federația Română de Fotbal a comunicat programul rundei secunde din grupele Cupei României. Astfel, partida Unirea Slobozia vs. FC Petrolul se va disputa marți, 8 noiembrie, de la ora  18:15, la Ploiești.
Gruparea ialomițeană este gazda întâlnirii, însă, neputând organiza întâlnirea pe teren propriu în nocturnă, duelul a fost mutat pe „Ilie Oană””, a anunțat Petrolul pe pagina sa de Facebook.

În prima etapă, Unirea Slobozia a pierdut pe teren propriu, 0-1 cu FC Voluntari, meci programat de la ora 15:00, deci nu a fost nevoie de stadion cu noscturnă. Petrolul a pierdut acasă cu Sepsi OSK, scor 1-3, deși a condus.

  • Trei jucători are Unirea Slobozia împumutați de la Petrolul, pe Serges Ekollo, Vlad Prejmerean și Alin Boțogan.

CSM Alexandria, Dinamo și Chindia joacă și ele acasă tot pe alte stadioane

Nici echipa din Liga 3 CSM Alexandria nu are stadion cu nocturnă, astfel că apelează la arena din Turnu Măgurele, tot în județul Teleorman, pentru a disputa jocul de acasă cu ”U” Cluj. Tot aici a jucat și în prima etapă, cu Farul Constanța, cu care a terminat la egalitate, scor 0-0.

Momentan, stadionul unde se dispută Dinamo – Sepsi OSK nu este anunțat de FRF, însă cel mai probabil se va juca tot la Giurgiu, acolo unde ”câinii” și-au jucat ultimele meciuri de acasă.

Nici Chindia nu are un stadion la Târgoviște unde să joace, astfel că apelează tot la ”Ilie Oană” din Ploiești pentru a evolua împotriva prim-divizionarei Campionii FC Argeș. Interesant, de la ora 14:45, deci nu va avea nevoie de nocturnă, așa cum au fost puse să joace Unirea Slobozia, Dinamo, SC Oțelul Galați, CSC Dumbrăvița sau CS Ocna Mureș, echipe din Liga 2 sau Liga 3.

Programul etapei a 2-a a fazei grupelor Cupei României:

articolul original.

Octavian Benga, după egalul Politehnicii la Slobozia: ”Am arătat, în sfârșit, ca o echipă.” Noi referiri la ”greaua moștenire”

23 October 2022 at 17:12

Poli Timișoara a remizat cu Unirea Slobozia, scor 0-0, iar antrenorul Octavian Benga este mulțumit cu rezultatul obținut pe terenul unei formații mult mai bine clasate.

Din nou, de la instalarea sa, Benga s-a plâns de ceea ce a găsit și a punctat cum îndreaptă el lucrurile.

La Poli ar fi existat grupulețe

În toate aparițiile sale publice de când a preluat echipa, Benga s-a plâns că la Poli e lotul slab și că pregătirea fizică e deficitară. Acum a venit cu noi precizări, cum că la echipă era o atmosferă lipsită de unitate.

Altfel, în contextul în care Poli e pe penultimul loc, el a apreciat că e bun egalul de la Slobozia, fără gol primit.

”Un lucru pozitiv că nu am primit gol. Au fost mai bine organizați, au fost mai concentrați, mai conectați. Am arătat în sfârșit ca o echipă, așa, ca și atitudine. Am luptat până la capăt, până la finalul jocului. E un lucru important, pentru că, încet-încet, formăm un grup, pentru că, din punctul meu de vedere, vorbesc de ce am găsit aici, nu exista un grup. Erau grupulețe și de aici pleacă totul. Toți trebuie să tragă la aceeași căruță”, a declarat Octavian Benga.

Felicitări pentru atitudine

La Timișoara este venit de câteva săptămâni alt preparator fizic, Miodrag Todorov, care e și la echipa națională. Benga spune că se vede că jucătorii au altă condiție fizică și pare destul de mulțumit și de cele două ocazii ale alb-violeților, în contextul în care în 11 runde, echipa a dat doar șase goluri. În total are 17.

”Cred că și fizic am arătat mai bine. N-am cedat, în urma antramentelor pozitive pe care le-am făcut în ultimul timp. Per total, cred că am avut cele mai mari ocazii clare. Am avut două ocazii mari. Puteam să și câștigăm, dar felicit jucătorii pentru atitudine și pentru că nu au cedat, pentru că nu au mai făcut atâtea greșeli personale care ne-au costat puncte, când am dat cadouri adversarului”, a mai spus Benga.

Poli Timișoara este tot pe locul 19, penultimul, cu 7 puncte, și sâmbăta viitoare primește vizita echipei Minaur Baia Mare, sâmbătă, de la ora 11:00.

Foto: Petronel Tudor / Info Ialomița

articolul original.

Unirea Slobozia, ținută în șah pe teren propriu de Poli Timișoara, după un meci de ”moartea pasiunii”

23 October 2022 at 10:58

Unirea Slobozia și Poli Timișoara au remizat la scorul de 0-0, în meciul jucat duminică dimineață, unul destul de sărac în ocazii, mai ales în prima repriză.

Un punct relativ bun pentru timișoreni, care sunt în reconstrucție, dar prea puțin pentru pretențiile Sloboziei, după o săptămână în care antrenorul Costel Enache a resimțit probleme cu inima, pe fondul stresului.

Primă repriză slabă. Unirea putea primi penalty

Poli a stat bine în defensivă în prima repriză și, astfel, a putut bloca atacurile oricum lente ale echipei ialomițene. Cu o defensivă supra-aglomerată, elevii lui Costel Enache au găsit arareori drumul spre poartă. Totuși, lucrurile puteau fi altfel după prima ocazie, din minutul 13. Toma a centrat, un coechipier a reluat cu capul, iar Germinio a oprit mingea cu brațul în propriu careu. Arbitrul Mavriche nu a acordat însă nimic.

Peste cinci minute, Poli a avut o ocazie bună. Popescu a scăpat singur spre poartă, dar a tras pe corpul timișoreanului Contra, portar ajuns acum în județul Ialomița.

Deși Unirea a avut posesia covârșitoare, Timișoara a avut o a doua ocazie periculoasă, chiar înainte de pauză. Oanea a reluat prima dată în portar, iar apoi, reprimind mingea, a tras bine, dar Perju și-a salvat echipa de la încasarea golului.

Echipa din Slobozia a dominat steril în repriza a doua. Enache, tot mai nervos

Poli nu a avut altă partitură tactică în repriza a doua, astfel că tot dominarea Sloboziei s-a perpetuat, și tot steril. Timișoara nu a mai reușit să scape pe contraatacuri periculoase și s-a mulțumit să se apere pentru un punct care îi este, totuși, util, în perspectiva în care se află în partea inferioară a clasamentului.

În minutul 74, Golda a căzut în careu și a cerut penalty, fază la care Toma a tras peste. Pe măsură ce meciul se apropia de final, arbitrul a fost nevoit să dea tot mai multe cartonașe galbene, inclusiv pentru antrenorul Costel Enache.

Cu timișoreanul Golda vârf, Unirea nu a reușit să aibă vreo execuție cu care să-l învingă pe Murariu. Ultima ocazie mare a fost chiar în minutul 90, cu o ”foarfecă” slabă a lui Dinu în contul gazdelor, care se mulțumesc doar un egal în această etapă a 11-a. Echipa bănățeană este la a doua remiză consecutivă.

UNIREA SLOBOZIA – POLITEHNICA TIMIȘOARA 0-0

Unirea Slobozia: M. Contra – Dorobanțu (Boțogan 46′), I. Dinu, Perju, C-tin. Toma (cpt.) – Cruceru (Prejmerean 64′), Ekollo (Ibrian 46′) – Rob. Silaghi (Bolohan 71′), Coadă, Afalna – Cip. Rus (Golda 64′)
Rezerve neutilizate: Păduraru – Mih. Lemnaru, Ben Levy, Gab. Lazăr
Antrenor: Constantin Enache

Poli Timișoara: R. Murariu – D. Radu (cpt.), Bocșan, Germinio, Taub – Bîrnoi (Tudoran 82′), Pureca (D. Olariu 82′), Sil. Pană, Oanea (D. Benzar 60′) – P. Popescu (Mudrazija 75′), Rz. Milea (Ignea 60′)
Rezerve neutilizate: Isvoranu – Mada, Bakoș
Antrenor: Octavian Benga

Stadion: 1 Mai (Slobozia – Ialomiţa). Arbitru central: Sergiu Mavriche (Bacău). Arbitri asistenți: Mihăiță Necula (Bucureşti) și Florian Alexandru Vişan (Galaţi). Arbitru de rezervă: Florin Adrian Sava (Vânători – Galaţi). Observator de arbitri: Silviu Crângaşu (Ploieşti). Delegat de joc: Lucian Cîrjă (Constanţa).

Cu 16 puncte, Unirea Slobozia rămâne pe locul 6 momentan. Runda viitoare va avea o deplasare la Progresul Spartac, sâmbătă, la ora 11:00.

Poli Timișoara este tot pe locul 19, cu 7 puncte, și sâmbăta viitoare primește vizita echipei Minaur Baia Mare, tot sâmbătă, de la ora 11:00.

Foto: Petronel Tudor / Info Ialomița

articolul original.

Unirea Slobozia și Poli Timișoara, egale după un meci slab. Minaur Baia Mare a executat acasă CS Comunal Șelimbăr

23 October 2022 at 10:01
image

Două meciuri s-au desfășurat astăzi, duminică, în etapa a 11-a a Ligii 2, rundă care a început vineri, cu meciul CSM Slatina – Poli Iași, și sâmbătă a avut în desfășurare alte cinci partide. Ambele au loc de la ora 11:00.

La Slobozia, Unirea Slobozia și Politehnica Timișoara au terminat la egalitate, scor 0-0, după un meci modest, și ca joc, și ca ocazii de gol. În schimb, la Baia Mare, Minaur a învins-o la scor de neprezentare, cu 3-0, pe CS Comunal Şelimbăr. Au marcat Ciprian Stanciu (17), Ricky Gneba (84) și Vasile Chitaș (88), ca o descătușase după ce echipa lor a schimbat antrenorul.

La Minaur a debutat pe banca tehnică, în campionat, noul antrenor al echipei, Mihai Iosif. A fost, însă, la al doilea joc al său în această postură, după ce joi și-a condus jucătorii în partida de Cupa României cu prim-divizionara Campionii FC Argeș (scor 0-0).

Înainte de debutul acestor partide, Unirea Slobozia se afla pe locul 6, de calificare în play-off, cu 18 puncte, Politehnica Timișoara era penultima, pe 19, cu 6 puncte, Minaur Baia Mare ocupa poziția a 17-a, cu 9 puncte, iar CS Comunal Șelimbăr se afla pe locul 9, cu 16 puncte.

În urma rezultatelor înregistrate astăzi, Unirea Slobozia rămâne momentan pe locul 6, cu 19 puncte, Poli Timișoara e pe 19, cu 7 puncte, Șelimbăr se află pe poziția a 10-a, cu 16 puncte, iar Minaur a urcat pe locul 15, cu 12 puncte.

COMENTARIUL LIVE

UNIREA SLOBOZIA – POLITEHNICA TIMIȘOARA 0-0

Stadion: 1 Mai (Slobozia – Ialomiţa).
Arbitru central: Sergiu Mavriche (Bacău). Arbitri asistenți: Mihăiță Necula (Bucureşti) și Florian Alexandru Vişan (Galaţi). Arbitru de rezervă: Florin Adrian Sava (Vânători – Galaţi). Observator de arbitri: Silviu Crângaşu (Ploieşti). Delegat de joc: Lucian Cîrjă (Constanţa).

Unirea Slobozia: M. Contra – Dorobanțu (Boțogan 46′), I. Dinu, Perju, C-tin. Toma (cpt.) – Cruceru (Prejmerean 64′), Ekollo (Ibrian 46′) – Rob. Silaghi (Bolohan 71′), Coadă, Afalna – Cip. Rus (Golda 64′)
Rezerve neutilizate: Păduraru – Mih. Lemnaru, Ben Levy, Gab. Lazăr
Antrenor: Constantin Enache

Poli Timișoara: R. Murariu – D. Radu (cpt.), Bocșan, Germinio, Taub – Bîrnoi (Tudoran 82′), Pureca (D. Olariu 82′), Sil. Pană, Oanea (D. Benzar 60′) – P. Popescu (Mudrazija 75′), Rz. Milea (Ignea 60′)
Rezerve neutilizate: Isvoranu – Mada, Bakoș
Antrenor: Octavian Benga

Min 90+4 Final de partidă la Slobozia, unde Unirea și Poli Timișoara termină la egalitate, scor 0-0, după o evoluție modestă a ambelor echipe
♦Min 90+1 ||| Silviu Pană primește și el cartonașul galben
Min 90 Centrare în careu, mingea e respinsă cu capul în față, iar Ionuț Dinu reia din foarfecă de la 16 metri, dar prea slab pentru a-l învinge pe Murariu
Min 84 Ibrian centrează din dreapta în centrul careului, Golda și Bocșan sar la cap, iar mingea e trimisă razant pe lângă bara a doua, în stânga. Mai degrabă Bocșan a lovit-o și a fost aproape de autogol
Min 82 Ultimele schimbări la Poli. Ies Dan Pureca și Cosmin Bîrnoi și intră Daniel Olariu și George Tudoran. Acesta din urmă debutează la echipa timișoreană
Min 81 ||| Antrenorul Constantin Enache primește și el cartonașul galben, pentru proteste. Acesta nu înțelege decizia și îi cere explicații arbitrului de rezervă
Min 80 ||| Rareș Murariu primește cartonașul galben pentru că întârzie repunerea mingiei în joc
Min 80 Golda avansează în fața careului și șutează cu stângul dintr-o poziție bună peste poartă
Min 75 Iese Patrick Popescu și intră Marin Mudrazija
Min 74 Bocșan respinge cu capul și pică peste Golda, faza continuă și Toma șutează din afara careului peste poartă. Golda voia penalty, însă arbitrul a fost aproape și a lăsat jocul să ”curgă”
Min 71 Ultima schimbare la Unirea. Iese Robert Silaghi și intră Christo Bolohan
Min 64 Două schimbări și la Unirea. Ies Antonio Cruceru și Ciprian Rus și intră Vlad Prejmerean și Denis Golda
Min 60 Dublă schimbare la Poli. Ies Cătălin Oanea și Răzvan Milea și intră Daniel Benzar și Alin Ignea
Min 58 ||| Constantin Toma intră urât, cu talpa, la intimidare, asupra lui Pană, la mijlocul terenului, nu-l atinge, dar arbitrul îi acordă cartonașul galben
Min 51 ||| Patrick Popescu vede primul cartonaș galben al meciului, pentru un fault
La meciul de la Slobozia asistă 500-600 de spectatori. 10 lei a costat biletul de intrare. Poli e încurajată de un grup de suporteri
Min 46 A început partea secundă
Min 46 Dublă schimbare la Unirea Slobozia. Ies Andrei Dorobanțu și Serges Ekollo și intră Alin Boțogan și Florinel Ibrian
♦Min 45+1 Pauză la Slobozia. 0-0 între Unirea și Poli, după o primă repriză slabă, în care ialomițenii ar fi trebuit să primească un penalty, iar timișorenii au avut două șuturi periculoase în același minut
Min 44 Coadă șutează din fața careului, mingea lovește un adversar și se duce în corner, peste poartă
Min 42 Dublă mare ocazie pentru Poli. Bîrnoi preia în colțul dreapta al careului, în exterior, ridică mingea în partea opusă, la Oanea, care oprește bine mingea în 8 metri lateral, are doar portarul în față și trage din voleu. Contra respinge tot la Oanea, care încearcă și a doua oară să înscrie, acum trimite cu lot, însă Perju e pe direcție, repliat, și respinge cu capul
Min 33 Acțiune în flancul stâng a echipei timișorene, se centrează în careu, Toma intervine și respinge cu umărul, dintr-o poziție incomodă
Min 18 Combinație frumoasă a jucătorilor Politehnicii, Patrick Popescu primește pe culoar și scapă singur, pătrunde în careu în momentul în care e ajuns din spate, trage la poartă, pe direcția lui Contra, care respinge în față. Mario Contra e fost portar al Politehnicii, cum și Ionuț Coadă a jucat la timișoreni, dar și rezerva de portar, George Păduraru
Min 13 Toma centrează dintr-o lovitură liberă din stânga, pe bara a doua, mingea e reluată cu capul spre poartă, din 8 metri, îl lovește în braț pe Germinio, aflat cu față spre propria poartă, însă arbitrul lasă jocul să continue
Min 1 A început meciul de la Slobozia
Ultima achiziție a Politehnicii Timișoara, George Tudoran, prezentat luni, este rezervă la acest meci. Echipa bănățeană are opt rezerve, deși putea avea nouă

MINAUR BAIA MARE – CS COMUNAL ȘELIMBĂR 3-0

Stadion: ”Viorel Mateianu” (Baia Mare).
Arbitru central: Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca). Arbitri asistenți: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) și Marius Bălan (Cluj-Napoca). Arbitru de rezervă: Narcis Bodocan (Cluj-Napoca). Observator de arbitri: Iulian Spătaru (Timişoara). Delegat de joc: Daniel Sabou (Zalău).

Minaur Baia Mare: Al. Costache – Ct. Alexe, Rz. Lazăr, Mondragon (cpt.), Ius. Neacșu – Gneba, Donca (Bakare Ouato 90′), Raph. Stănescu (Muacir 61′), Ciocan (Chitaș 61′) – Chinde (Rotar 90′), Cip. Stanciu (Oiță 85′)
Rezerve neutilizate: Băilă – Dav. Simion, Potcoavă, Gherman
Antrenor: Mihai Iosif

CS Comunal Șelimbăr: Mitrovic – Monea, R. Crișan, Dandea (cpt.), Tătar – Tud. Man (Al. Luca 46′), Cărăruș (Ad. Cîrstean 71′) – Oct. Ursu (Rob. Boboc 71′), Curtean (Ciocâlteu 60′), Mir. Manole (Raicea 60′) – Gele
Rezerve neutilizate: Silveanu – Arhirii, Riza, Natea
Antrenor: Eugen Beza

Min 90+4 Final de joc. Minaur o învinge la scor pe CS Comunal Șelimbăr, la debutul în campionat cu Mihai Iosif antrenor. Sibienii pierd din nou, pentru a treia oară, în fața unui adversar care venea după un eșec suferit în fața Unirii Constanța
Min 90+2 Gele trimite pe 6 metri, la firul ierbii, de unde Raicea dă incredibil peste transversală
Min 90 Dublă schimbare la Minaur. Ies Viorel Chinde și Mircea Donca și intră Bogdan Rotar și Bakare Ouato
Min 88 3-0 Vasile Chitaș primește pe culoar, în spatele fundașilor, de la Chinde, impresia e că era în offside, îl driblează pe Mitrovic în dreapta și trimite din unghi în poarta goală
Min 85 Tătar, accidentat, iese afară. Beza a făcut deja toate schimbările, astfel că echipa sibiană termină meciul în inferioritate numerică
Min 85 Gabriel Oiță intră în locul lui Ciprian Stanciu
Min 84 2-0 Pe contraatac, Stanciu pasează în față pentru cursa lui Ricky Gneba, acesta trimite cu lob din 22 de metri, din alergare, peste Mitrovic, ieșit la 13 metri, iar mingea se duce sub transversală
Min 82 Costache reține mingea șutată de Ciocâlteu
Min 71 Schimbări la Șelimbăr. Intră Adrian Cîrstean și Robert Boboc și ies Ion Cărăruș și Octavian Ursu
Min 70 Muacir încearcă să devieze cu călcâiul șutul unui coechipier, dar mingea trece pe lângă bara din stânga lui Mitrovic
Min 69 Cătălin Alexe trimite în fața porții pentru Muacir, care nu ajunge la întâlnirea cu mingea
Min 67 Mingea reluată cu capul de Stanciu, de la prima bară, în urma unei lovituri de la colțul terenului, e respinsă din nou în corner de Raicea din apropierea liniei porții
Min 61 ⇒ Vasile Chitaș și Muacir Abdul Pacheco Cassama intră pe teren în locul lui Sergiu Ciocan, respectiv Raphael Stănescu
Min 60 Schimbări la Șelimbăr. Ies Alexandru Curtean și Mircea Manole și intră Alexandru Ciocâlteu și Alexandru Raicea
Min 59 Octavian Ursu trimite în brațele lui Costache de la 18 metri
Min 56 Stănescu trimite plasat, cu latul, în brațele lui Mitrovic
Min 55 ||| Sergiu Ciocan avertizat cu ”galben” pentru o simulare în marginea careului Șelimbărului
Min 52 Stanciu primește în dreapta de la Ciocan, dar șutul acestuia este parat de Mitrovic
Min 47 Cărăruș trimite cu capul în brațele lui Costache în urma loviturii de la colțul terenului
Min 47 Luca verticalizează pentru Manole, care trage în blocaj din interiorul careului mare, apoi șutul lui Luca din marginea careului mare e deviat în corner
Aproximativ 2.500 de spectatori asistă la jocul de la Baia Mare. 10 lei a costat biletul la tribuna oficială și 5 lei în restul stadionului
Min 46 S-a reluat meciul
Min 46 Prima schimbare la Șelimbăr: intră Alexandru Luca în locul lui Tudor Man
Min 45+3 Pauză la Baia Mare, unde Minaur conduce cu 1-0 în meciul cu Șelimbăr
Min 41 Chinde trimite peste transversală de la 26-27 de metri
Min 39 Mitrovic reține fără probleme un șut de la distanță al lui Stanciu, al doilea pe poartă, al băimărenilor
Min 39 Miță Iosif sprintează mult în afara spațiului tehnic al băimărenilor pentru a-i șopti ceva la ureche lui Neacșu, jucătorul său, chiar în fața băncii de rezerve a Șelimbărului
Min 32 Costache boxează defectuos o minge trimisă în cros, în careul băimărenilor, apoi revine și se ciocnește cu Gele, având nevoie de îngrijiri medicale, la fel ca și un jucător de la Șelimbăr, Ion Cărăruș
Min 29 Manole trage peste transversală de la circa 25 de metri, ușor lateral stânga
Min 24 Manole șutează imprecis, la colțul lung, de la 14 metri, lateral stânga
Min 23 Gele primește în centrul careului de pe dreapta, de la Ursu, dar ratează șutul și se prăbușește pe gazon
Min 17 1-0 Ciprian Stanciu primește pe dreapta în interiorul suprafeței de pedeapsă, pe culoar, de la Ciocan, scapă singur cu portarul și îl învinge pe Mitrovic cu un șut din colțul careului de 6 metri la colțul lung
Min 9 Șutul lui Ursu, de la 25 de metri, e deviat de un băimărean și reține portarul
Min 7 Un câine își face apariția pe teren și atacul sibienilor e oprit. Jocul se reia cu minge de arbitru
Min 6 Ciprian Stanciu șutează imprecis din afara careului mare
Min 4 Mircea Manole rămâne căzut în careul advers după lovitura de la colțul terenului și primește îngrijiri. S-a lovit cap în cap cu coechipierul Radu Crișan, acuză o lovitură cel mai probabil la nas
Min 3 Mingea șutată de Ursu de la 12-13 metri lateral dreapta e deviată în corner
Min 1 A început jocul de la Baia Mare

articolul original.
❌