ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Trotinetist beat, a dat cu nasul de asfalt ! Acum are dosar penal !

10 September 2022 at 10:58
By: M.Ex.

FOTO : arhiva
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “vătămare corporală din culpă”.
Ieri noaptea în jurul orei 00.35, un bărbat, în vârstă de 39 ani, care conducea o trotinetă electrică pe strada Lungă din municipiul Brașov, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă. În urma accidentului, bărbatul a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital pentru acordare de îngrijiri medicale de specialitate.
La testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,93 mg/l alcool pur. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

articolul original.

EXCLUSIV | Cum a explicat trotinetistul cu bisturiu de ce le-a rănit pe Margherita de la Clejani și pe adolescenta de 17 ani. Procurorii cer arestarea bărbatului

19 August 2022 at 16:02
image

Bărbatul reținut după ce a rănit-o pe cântăreața Margherita de la Clejani, dar și pe o minoră în vârstă de 17 ani, cu un bisturiu, în timp ce a trecut pe lângă victime cu o trotinetă electrică, a fost prins de anchetatori după ce, fără să realizeze, ar fi făcut o greșeală uriașă. Adus la Poliție, bărbatul și-a recunoscut fapta, însă motivul, cu toate că individul a oferit o scurtă explicație, ridică, încă, multe semne de întrebare.  

Polițiștii bucureșteni au intrat, miercuri, în alertă maximă, după ce un bărbat care se deplasa pe o trotinetă a înțepat cu obiect ascuțit două femei, la un interval de zece minute, prima pe Calea Victoriei, iar a doua pe bulevardul IC Brătianu.

Victimele au fost o adolescentă în vârstă de 17 ani, iar a doua Margareta Myriam Manole, cunoscută ca Margherita de la Clejani. Dosarul a fost preluat imediat de judiciariștii Serviciului de Investigații Criminale care au început să chestioneze martorii  și au vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere în așa fel încât să poată reconstitui cât mai mult din traseul parcurs de suspect.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că la un moment dat a fost anchetatorii ar fi descoperit trotineta folosită de agresor, pe care acesta o închiriase prin intermediul unui card bancar.

Adrian Rădulescu: „Așa mi-a venit!”

Așa s-ar fi aflat că bărbatul este un anume Adrian Rădulescu, născut în 1983, din localitatea ilfoveană Vidra, fără antecedente penale.

Ulterior, nu a trecut mult și acesta a fost prins la Vidra, în timp ce conducea un scuter. Ar fi fost găsit la el și bisturiul pe care l-ar fi folosit ca să-și înțepe victimele.

Sursele citate au mai afirmat că Adrian Rădulescu și-ar fi recunoscut faptele cu seninătate, însă atunci când a fost întrebat din ce motiv le-a atacat pe fete cu bisturiul, bărbatul ar fi dat o explicație superficială, în sensul că ar fi răspuns că „așa i-a venit”.

Reținut pentru 24 de ore, acesta a fost audiat din nou, vineri, la sediul Serviciului de Investigații Criminale, urmând să fie prezentat în fața magistraților Judecătoriei Sectorului 1 cu propunere de arestare preventivă.

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția Capitalei și Inspectoratul General al Poliției citeste mai mult
articolul original.

Trotinetist accidentat în zona Făget !

14 August 2022 at 11:19
By: M.Ex.

La data de 14 august 2022, în jurul orei 13.30, un tânăr, în vârstă de 22 ani, angajat în traversarea străzii, deplasându-se pe o trotinetă electrică, a lovit partea laterală stângă a unui autovehicul, ce se deplasa pe bulevardul Gării, din municipiul Brașov.
Tânărul a fost preluat și transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat atât a conducătorului auto, cât și a tânărului, în vârstă de 22 ani, rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitatea cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.

articolul original.
  • There are no more articles
❌