ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Ieri — 5 December 2022Ultimele Stiri

Primul tramvai nou, dintre cele 17 care vor circula în Craiova, a ajuns si se afla in probe

5 December 2022 at 12:13

Primul tramvai dintre cele 17 achiziționate de primărie a ajuns zilele trecute la Craiova.

”Primul tramvai dintre cele 17 achiziționate de Primăria Craiova a intrat deja în țară, urmând ca mâine dimineață să ajungă în depoul RAT. Circulația va fi restricționată în zona Bulevardului Dacia, timp de două ore, pentru a putea fi pus pe șine în depou, mașinile urmând să fie direcționate pe alte rute. Acest tramvai și celelalte care vor veni, în perioada următoare, vor fi testate cu o încărcătură de 15 tone de saci cu nisip, până la parcurgerea unei distanțe de 500 km fiecare, pe timpul nopților. În afara faptului că vatmanii vor trebui să se familiarizeze cu ele înainte să iasă în trafic, vom verifica și dacă pe traseu mai sunt de făcut remedieri la peroane sau calea de rulare.
Tramvaiele construite pentru Craiova au o lungime de 27 m, cu 58 de locuri pe scaune și capacitate de 218 locuri, spațiu pentru persoane cu dizabilități, sunt echipate cu sisteme de diagnosticare, aer condiționat, Wi Fi și prize USB, fiind modelul Twist, cel mai modern proiect de tramvai al producătorului polonez PESA ”, a explicat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.
articolul original.

Tramvaiul lui Moș Crăciun intră de marți în circulație

5 December 2022 at 11:09
image

Tramvaiul lui Moș Crăciun va circula în data de 5 decembrie 2022 numai cu ocazia festivității de aprindere a luminițelor bradului de Crăciun, iar începând de marți, 6 decembrie 2022 acesta va intra în circulație zilnic, până pe 31 decembrie 2022.

Tramvaiul va circula astfel:

De luni până vineri:

– în intervalul orar 11:00 – 15:00, tramvaiul este destinat curselor speciale ( programări pentru grupuri). Programările pentru grupuri se pot face în intervalul orar 8:00 – 14:00, la numărul de telefon 0722 272958.

– în intervalul orar 15:53 – 19:40, tramvaiul circulă la liber

Sâmbătă și duminică:

– in intervalul orar 11:00 – 18:53, tramvaiul circulă la liber

Facem mentiunea că programul de circulație al tramvaiului lui Moș Crăciun va fi afișat și în toate stațiile de pe traseu.

Amintim că picturile de pe tramvaiul lui Moș Crăciun au fost realizate în anul 2017 de către artiștii arădeni Sabin și Cătălina Chintoan, cunoscuți și pentru refacerea reclamei Coca Cola de pe strada Mețianu din municipiu.

articolul original.
Before yesterdayUltimele Stiri

VIDEO Primul tramvai nou, prezentat la Craiova

1 December 2022 at 13:18
image

Primul tramvai nou care a sosit la Craiova a fost prezentat de sutoritățile locale, în această după-amiază.

Deocamdată, acesta va fi testat și va putea circula pe şine în minim două luni. Este nevoie ca vatmanii să învățe să îl folosească. De asemenea, este necesar să se pună la punct anumite inadvertențe de pe şine, astfel încât călătorii să fie transportați în siguranță și tramvaiul să circule fără probleme.

Vedeți în video ce au declarat autoritățile.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, vizită de lucru în Grecia

articolul original.

Miercuri și joi se circulă în program de duminică, iar vineri se suspendă curse școlare

30 November 2022 at 16:38
image

Compania de Transport Public Arad anunţă publicul călător că, în data de 02.12.2022, suspendă următoarele curse școlare:

Traseul Arad – Bodrogul Nou se suspendă.
Traseul Satu Mare – Arad se suspenda.
Traseul Arad –Frumușeni se suspendă
Traseul Turnu – Arad: se suspenda cursa cu plecare 6:24, 14:20 din Arad si retur 7:00, 15:00 din Turnu.
Traseul Fiscut – Arad: se suspenda cursa cu plecare din Arad la 6:50 si 13:05 si retur din Fiscut la 6:40, 07:38 si 13:55.
Traseul Zarand – Arad: se suspenda cursa cu plecare 6:33 din Zarand si retur 14:20 din Arad.
Traseul Santana – Arad se suspenda.
Traseul Pecica – Sederhat – Arad se suspenda.
Traseul Mailat -Arad se suspendă.
Linia 41 Piata Romana – Bujac: se modifica ora de plecare 7:30 in loc de 7:20 din Bujac si 8:00 in loc de 7:45 din Piata Romana.
Linia 48 Billa – ANL – Real se suspenda cursa cu plecare 18:15 din Billa si retur 18:36 din Real.
Linia 49 Caraimanul – Constitutiei – Caraimanul – Ogorului – Caraimanul se suspenda.
Linia 60 Piata Romana – Concordiei se suspenda.
Linia 10 (Piata Romana – Vladimirescu si retur) se suspenda.
Toate cursele scolare din zona Beliu, Gurahont, Chisineu Cris, Santana, Pecica, Arad, Vladimirescu se suspendă.

De asemenea, în perioada 30.11.2022 – 01.12.2022, transportul în comun va circula în program de duminică.

articolul original.

Radu Dinulescu, avocat, despre noile tramvaie de la Astra: „Acolo este o mare încurcătură. S-ar putea să existe o diferență, altfel nu le așteptam atât” | VIDEO EXCLUSIV, „Cu Gândul la București”

28 November 2022 at 18:00
image

Avocatul Radu Dinulescu, fost șef al Departamentului Juridic din Primăria Capitalei (PMB), a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că în cazul tramvaielor de la Astra, cumpărate de PMB, s-ar putea să existe o diferență între ce s-a livrat și caietul de sarcini din licitație. 

„Nu e vorba aici doar de recepția tehnică de tip omologare tramvai, orice tramvai. Nu! Aici este vorba și de simetria care trebuie să existe între tramavaiul livrat și caietul de sarcini. Acolo este o mare încurcătură, pentru că indiferent dacă dai un tramvai care merge pe șine, el poate fi omologat, este un tramvai în care te urci, merge, deschide ușile.

Dar Municipalitatea a cerut un anumit tip de tramvai, cu un anumit tip de motor, cu un anumit tip de scară de coborâre, cu un anumit număr de locuri pentru călători, și s-ar putea, cred eu, să existe o diferență, altfel nu așteptam din iunie până acum să vedem aceste tramvaie pe străzi, în mod cert”, a declarat avocatul Radu Dinulescu în emisiunea „Cu Gândul la București”.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Totodată, și Marius Pavel, consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București a declarat că există diferență între caietul de sarcini al noilor tramvaie și vehiculele livrate.

„Eu cred că există și altfel de tipuri de diferențe. De exemplu, din ce am auzit,  boghiurile sunt ușor diferite, cabina vatmanului este diferită față de caietul de sarcini. Noi vorbim de un caiet de sarcini strict, de la culoare, până la numărul de scaune…”, a declarat Marius Pavel în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

După ce a schimbat motoarele „din mers”, patronul Astra Arad forțează nota și transmite un ultimatum aiuritor Primăriei Capitalei

Practic, continuă scandalul dintre Astra Arad și Primăria Capitalei, după ce comisia specială din primărie a refuzat să semneze recepția tramvaielor care stau, din vară, în depourile Societății de Transport București (STB). Punctul de plecare al neînțelegerilor a fost faptul că Astra Arad a livrat tramvaie cu un motor cu capacitate mai mică decât cea care prevăzută în caietul de sarcini. Acum, Valer Blidar – patronul Astra Arad –  amenință cu procese și transmite un ultimatum Primăriei Capitalei, fixând și o dată-limită, 1 Decembrie.

articolul original.

”Criza tramvaielor din București” | După ce a schimbat motoarele ”din mers”, patronul Astra Arad forțează nota și transmite un ultimatum aiuritor Primăriei Capitalei: ”Domnule, dacă nu circulă la 1 Decembrie, noi nu mai livrăm și ne ju

27 November 2022 at 14:35
image

Continuă scandalul dintre Astra Arad și Primăria Capitalei, după ce comisia specială din primărie a refuzat să semneze recepția tramvaielor care stau, din vară, în depourile Societății de Transport București (STB). Punctul de plecare al neînțelegerilor a fost faptul că Astra Arad a livrat tramvaie cu un motor cu capacitate mai mică decât cea care prevăzută în caietul de sarcini. Acum, Valer Blidar – patronul Astra Arad –  amenință cu procese și transmite un ultimatum Primăriei Capitalei, fixând și o dată-limită, 1 Decembrie.

În loc de motoare cu capacitate de 120 kW, așa cum fusese stabilit inițial, tramvaiele livrate de Astra Arad către București au o capacitate de 100 kW. (mai multe detalii AICI)

Primăria Capitalei a cumpărat primele tramvaie – din fonduri europene – de la Astra Arad, în total urmând a fi achiziționate 100 de tramvaie. Numai că – Gândul a prezentat informații detaliate AICI – producătorul a înlocuit motorul cu care a câștigat licitația și acum trebuie să demonstreze de ce l-a schimbat.

Paradoxal, chiar dacă au schimbat ”motorul câștigător”, reprezentanții Astra Arad nu își recunosc vina, ba chiar insistă în a spune că Primăria Capitalei ar trebui să accepte situația, iar Comisia de Recepție să nu mai întârzie și să dea avizele necesare.

Patronul Astra Arad a schimbat din mers regulile jocului, dar vrea să aibă câștig de cauză

Vasile Blidar, patronul Astra Arad, forțează nota și vrea să aibă câștig de cauză chiar dacă a schimbat ”regulile jocului” din mers, oferind motoare cu o capacitate mai mică decât fusese prevăzut în caietul de sarcini.

Omul de afaceri a anunțat, nici mai mult și nici mai puțin, că va întrerupe livrarea tramvaielor noi și va acționa în judecată Primăria Capitalei dacă tramvaiele noi nu vor circula de 1 decembrie, Ziua Națională a României: ”Domnule, dacă nu circulă la 1 Decembrie, noi nu mai livrăm și ne judecăm!”

Până acum, Astra Arad a livrat 13 tramvaie din cele 100, iar Vasile Blidar a precizat, la B1 TV, că tramvaiele ”din gama Imperio Metropolitan de 36 de metri lungime respectă caietul de sarcini, au omologare de la instituții europene recunoscute, iar cele mai importante componente sunt originale Germania, marca Siemens, mai ales cele 4 motoare”.

De la asociatul nostru din China, CRRC luăm doar aerul condiționat, atât, pe care îl luam oricum din Germania, de la aceeași firmă doar că în loc de 120.000, acum îl luăm direct cu 60.000, de la același producător. Aerul condiționat nu este un element critic, nu ține de siguranța circulației.

Toate elementele (n.red. – boghiuri, frâne, roți) sunt din Germania. Dacă Primăria nu acceptă tramvaiele vom întrerupe fabricația, ne vom judeca, vom aduce experți din Elveția, Germania, din afară să nu poată fi suspectați de corupție și cred că vom câștiga. Eu știu ce produs facem. Tramvaiul pentru București a fost prezentat de Siemens acum două luni la Expoziție la Berlin doar că e vopsit altfel”, a afirmat patronul Astra Arad.

Astra încearcă acum să spună că motoarele schimbate, cu capacitate de 100 kW, ar putea dezvolta o putere de până la 150 kW

Astra Arad încearcă, acum, să convingă Primăria Capitalei că motoarele schimbate – cu capacitate de 100 kW – ar putea dezvolta o putere de până la 150 kW, însă acest lucru trebuie demonstrat, nefiind de ajuns doar declarațiile.

Potrivit surselor Gândul, celor din Comisia de Recepție le este teamă să-și pună semnătura pe avize, din moment ce marfa livrată nu corespunde cu ce s-a promis. Contractul a fost câștigat în urma unei licitații.

Contractul dintre Primăria Municipiului București și Astra Arad prevede ca producătorul să livreze 100 de garnituri, care vor costa 850 de milioane lei, fonduri europene nerambursabile. Detaliile tehnice ale tramvaielor sunt specificate în oferta înaintată de Astra Arad, unde scrie clar că motorizarea va fi făcută cu 4 motoare de 120 kW.

Atribuirea de către Municipiul București a Contractului de furnizare a 100 de tramvaie s-a realizat după parcurgerea conform Legii nr. 98/2016 a unei proceduri publice de licitație deschisă lansată prin publicarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice la data de 03.12.2018 a unui anunț de participare, procedură la care a putut participa liber orice producător de tramvaie din România sau din străinătate.

La data de 08.09.2022, Astra Vagoane Călători S.A. a fost desemnată câștigător al procedurii de atribuire de către comisia de evaluare a Municipiului București mandatată să deruleze procedura de atribuire, iar semnarea Contractului de furnizare a 100 de tramvaie a avut loc la data de 11.05.2021, au transmis reprezentanții Astra Arad.

Citește și: 

articolul original.

Marinel Florescu (PNL Craiova): Incetarea acestui contract este un mare insucces al Primariei Craiova! S-a pierdut ocazia modernizarii depoului de tramvaie

25 November 2022 at 09:33

Incetarea contractului de finanţare aferent proiectului „Modernizare depou şi Modernizarea staţiilor de redresare pentru alimentarea electrică a tramvaielor – Faza 2 – Modernizare depou tramvaie”este un mare insucces al Primariei Craiova, a declarat, joi, in sedinta de CLM, consilierul liberal Marinel Florescu.

”Incetarea acestui contract intre Ministerul Dezvoltarii si Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia si primaria Craiova, dupa parerea mea, este un mare insucces al Primariei Craiova. S-a pierdut ocazia modernizarii depoului de tramvaie si a statiilor de alimentare si au mai trecut inca trei ani, s-au pierdut, practic, inca trei ani. Consecintele le vom vedea in transportil public in Craiova cu tramvaiul. Asta e siuatia, eu ma voi abtine, pentru a nu fi parte la acest insucces. Doamna primar, timpul trecut nu ni-l mai da nimeni inapoi, iar faptul ca acest proiect a inceput tarziu, pe programul financiar pe bugetul 2014-2020, noi am depus proiectul in 2019, aproape ca stiam de la inceput ca nu pre mai este timpul necesar, dar asta e alta discutie si ne apartine noua, primariei Craiova, faptul ca l-am depus tarziu, nu schimbarilor de pret”, a declarat Marinel Florescu, consilier local PNL.

articolul original.

Chinul celor care fac naveta cu tramvaiul la Arad: „Frigul devine tot mai crunt”. Directorul CTP: „Am încercat să facem economii”

21 November 2022 at 07:51
image

Nu sunt puțini oamenii care fac în fiecare zi naveta cu tramvaiul pentru a ajunge la serviciu. La fel, nu sunt puțini nici copiii care merg în fiecare zi la școală cu tramvaiul. Temperaturile au scăzut, vremea este urâtă, iar pentru cine nu are norocul să dea de un vagon nou de tip Imperio, ori Civitas, experiența este una mai mult decât neplăcută. Frigul îți intră în oase…

Prin același lucru trece și un cititor care ne-a scris următoarele:
„În timp ce grupul prietenii primarului se postează texte de genul înnoirea continuă a flotei de tramvaie, pentru un transport în comun modern, noi tremurăm. Călătoria de la Arad la Ghioroc, de pildă, e o provocare. După jumătate de ora în care nu îl remarci, frigul își face simțită prezența și apoi devine tot mai crunt. Circulând prin oraș în ultima săptămână, situația pare la fel. Dacă la 10-11 grade C încă mai era suportabil fără încălzirea pornită, în momentul de față e deranjant și jignitor. Unii vatmani întrebați au răspuns că solicitarea e făcută de conducere «să facă economie»”, ne-a spus un cititor, gândindu-se cu îngrijorare mai ales la persoanele vârstice și la copiii care merg zilnic la școală cu aceste tramvaie reci.

Ne cerem scuze față de cetățeni, dar trăim vremurile pe care le trăim / Vom porni căldura în cursul acestei săptămâni” 

Contactat de Special Arad, directorul Companiei de Transport Public (CTP) Claudiu Godja a recunoscut că a dispus oprirea căldurii în tramvaiele în care acest lucru este posibil, din dorința de a face economie la facturile de curent pe care le așteaptă „cu nodul în stomac”. Totuși, a spus că având în vedere că temperaturile sunt în scădere în această perioadă, va dispune pornirea căldurii la sfârșitul acestei săptămâni:

„Într-adevăr, am mai amânat pornirea sistemului de caldură la tramvaiele vechi, la fel cum am amânat și încălzirea depoului și a birourilor, pentru economie. La tramvaiele cele noi nu am oprit încălzirea întrucât nu au această opțiune din dotare să se oprească clima, dar la cele vechi s-a putut. Dar cunosc și multi care nu și-au dat drumul la căldură nici acasă, știu asociații de proprietari care deși CET a pornit încălzirea, au oprit-o pe toată scara blocului. Săptămâna trecută au fost temperaturi acceptabile, dar într-adevăr săptămâna asta deja ele au scăzut… Curentul e la prețul la care e, față de anul trecut am plătit de la 4 pâna la 8 ori mai mult, de la lună la lună. Comparativ cu anul trecut, când plăteam 250 mii – 300 mii pe lunile de vară curentul, iar pe lunile de iarna maxim 500 mii, în primele 3 luni ale acestui an am avut facturi de până la 2 milioane lei pe lună. Apoi, din aprilie, am intrat și noi la plafonarea de 1 leu ca și casnicii, dar asta doar până la 1 septembrie. De la 1 septembrie, din nou Guvernul ne-a scos de la plafonare, iar încă nu am primit de atunci factura de la Enel. Așteptăm cu nodul in stomac să vedem cât va veni, dar nu mai suntem plafonați. Sunt niște costuri considerabile și acesta este și motivul. Nu am economisit doar câteva mii de lei, ci vorbim de sute de mi de lei la o săptămână. Plus că am monitorizaat temperatura din tramvaie și nu a scăzut sub 14 grade în vehicul… Acum, sigur, dacă afară sunt 6 grade, vom porni căldura în cursul acestei săptămâni. Am văzut că marți și miercuri sunt încă temperaturi mai ridicate pentru această lună, dar probabil că de joi vom porni căldura, că de atunci vor mai scădea.
Ne cerem scuze față de cetățeni, dar trăim vremurile pe care le trăim și îi rugăm să se gândească că și pentru noi e greu, iar noi decontăm cheltuielile la Primărie, iar Primaria de unde să tot plătească? Mai ales că acum plătește și la CET unde sunt și acolo milioane pe lună”, ne-a spus directorul CTP.

articolul original.

EXCLUSIV | Uluitor! Cum vrea Astra Arad să se spele pe mâini în criza tramvaielor din București. După ce a decis să schimbe motorul prevăzut în contract, compania lui Valer Blidar dă vina doar pe Comisia de Recepție pentru acest blocaj

20 November 2022 at 06:00
image

Comisia specială din Primăria Capitalei refuză să semneze recepția tramvaielor care stau din vară în depourile STB, pentru că Astra Arad a livrat tramvaie cu un motor cu capacitate mai mică decât cea prevăzută în caietul de sarcini. Practic, în loc de motoare cu capacitate de 120 kW, tramvaiele livrate către București au o capacitate de 100 kW. Acum, cei din Comisia specială refuză să semneze recepția acestor tramvaie, până nu se dovedește că vehiculele cu capacitatea de 100 kW pot transporta peste 300 de persoane și că nu se strică în timp, fiind forțate să „tragă” mai mult decât ar putea.

Uluitor este faptul că, după ce au livrat alte motoare și s-a creat această criză birocratică, în care reprezentanții Primăriei Capitalei refuză deocamdată să semneze o recepție pe un contract atât de controversat, cei de la Astra spun că ei nu au nicio vină pentru faptul că tramvaiele întârzie să circule în București.

Cu alte cuvinte, în opinia reprezentanților Astra, chiar dacă au livrat altceva decât este prevăzut în caietul de sarcini al licitației, Comisia de Recepție ar trebui să dea acum toate avizele.

„Am pus la dispoziția Comisiei de Recepție în timp util toate documentele și informațiile solicitate”

Iată opinia incredibilă a reprezentanților Astra, companie controlată de Valer Blidar, trimisă pe adresa redacției Gândul, în urma publicării unui articol în care se explică ce presiuni se fac la PMB pentru rezolvarea acestei crize:

„Referitor la insinuarea că întârzierea recepției lucrărilor ar fi imputabilă Astra Vagoane Călători S.A., aceasta este de asemenea nefondată și tendențioasă, deoarece am pus la dispoziția Comisiei de Recepție în timp util toate documentele și informațiile solicitate, iar amânarea luării unei decizii de către această comisie, în condițiile în care Autoritatea Feroviară Română a precizat că nu există vreun motiv de reomologare a tramvaielor ca urmare a dotării tramvaielor cu motoare cu caracteristici superioare, nu poate fi considerată că a fost determinată de subscrisa.

Așadar, facem precizarea că întârzierea recepției tramvaielor nu poate fi imputată subscrisei, iar această întârziere produce prejudicii inclusiv pentru Astra Vagoane Călători S.A. în condițiile în care nu poate încasa prețul pentru tramvaiele livrate”, este opinia uluitoare a celor de la Astra.

Astra încearcă acum să spună că motoarele schimbate, cu capacitate de 100 kW, ar putea dezvolta o putere de până la 150 kW

Ba mai mult, producătorul încearcă acum să spună că motoarele schimbate, cu capacitate de 100 kW ar putea dezvolta o putere de până la 150 kW, ori acest lucru trebuie demonstrat.

Potrivit surselor Gândul, celor din Comisia de Recepție le este teamă să-și pună semnătura pe avize, din moment ce marfa livrată nu corespunde cu ce s-a promis.

Contractul a fost câștigat în urma unei licitații.

„Atribuirea de către Municipiul București a Contractului de furnizare a 100 de tramvaie s-a realizat după parcurgerea conform Legii nr. 98/2016 a unei proceduri publice de licitație deschisă lansată prin publicarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice la data de 03.12.2018 a unui anunț de participare, procedură la care a putut participa liber orice producător de tramvaie din România sau din străinătate.

La data de 08.09.2022, Astra Vagoane Călători S.A. a fost desemnată câștigător al procedurii de atribuire de către comisia de evaluare a Municipiului București mandatată să deruleze procedura de atribuire, iar semnarea Contractului de furnizare a 100 de tramvaie a avut loc la data de 11.05.2021”, mai spun cei de la Astra.

Contractul dintre Primăria Municipiului București și Astra Arad prevede ca producătorul să livreze 100 de garnituri, care vor costa 850 de milioane lei, fonduri europene nerambursabile. Detaliile tehnice ale tramvaielor sunt specificate în oferta înaintată de Astra Arad, unde scrie clar că motorizarea va fi făcută cu 4 motoare de 120 kW.

articolul original.

Un tramvai a luat foc în București (Video)

16 November 2022 at 13:51
image

Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un tramvai, în zona Eroii Revoluţiei din Capitală.

Tramvaiul a luat foc, pe Șoseaua Olteniței, în stația Opriș Ilie, din Sectorul 4. Linia 1 este blocată pe sensul spre Piața Sudului, anunță STB, pe Twitter.

Din informațiile preliminare, la momentul izbucnirii incendiului, în interior erau 5 călători, dar nimeni nu a fost rănit.

Au fost degajări mari de fum, dar incendiul a fost rapid stins, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov.

București, stația Opriș Ilie, Tramvai 1

Publicată de
Filea Daniel
pe Miercuri, 16 noiembrie 2022

Traficul rutier în zonă este oprit.

„În momentul de față, circulația tramvaielor din liniile 1 și 10 este blocată pe ambele sensuri, precum și circulația autobuzelor din liniile 116, 141, 232 și 610. Precizăm că manipulantul a intervenit în timp util cu extinctorul din dotare. Toți călătorii s-au autoevacuat”, transmite STB.

În cadrul STB, imediat ce tramvaiul va ajunge la depou, se va constitui o comisie care va analiza evenimentul. Cauza pare a fi o defecțiune a tramvaiului.

Pe baza rezultatelor, se vor lua măsurile care se impun pentru evitarea altor evenimente de acest gen, potrivit STB.

Parcul de tramvaie al Capitalei este peste măsură de îmbătrânit. Majoritatea tramvaielor sunt de tip V3A, construite începând cu anii 1970. Acum STB aşteaptă să scoată pe traseu noile tramvaie Astra Imperio

articolul original.

Primul accident cu tramvaiul Bozankaya, la Timisoara. Un autobuz a izbit in plin garnitura. Foto

15 November 2022 at 12:53

TIMISOARA. Impact puternic, marti dupa amiaza, intre un autobuz si un tramvai Bozankaya, la Timisoara. Este primul accident in care e implicata una dintre garniturile noi turcesti.

In intersectia din zona Sinaia din Timisoara, acolo unde autovehiculele trebuie sa cedeze trecerea tramvaielor, soferul autobuzului a ignorat semnul de circulatie, astfel ca a intrat in plin in garnitura.

In urma impactului, partea din fata a tramvaiului a fost serios avariata, s-au spart geamurile laterale si parbrizul garniturii, insa, din fericire, nici vatmanul si nici calatorii nu au fost raniti.

Traficul in zona a fost complet blocat pana cand garnitura a fost repornita si trasa in statia de tramvai de la Sinaia. Acum, tramvaiul urmeaza sa fie garat in depoul din zona Dambovitei, se vor viziona imaginile surprinse de camerele de supraveghere si se vor evalua pagubele.

Asigurarile vor acoperi reparatiile, iar piesele ce vor trebui inlocuite in cazul tramvaiului vor veni din Turcia de la firma Bozankaya, spun surse din cadrul STPT.

Imaginile ne-au fost trimise la redactie de catre un cititor opiniatimisoarei.ro, caruia ii multumim.

In acest moment, din comanda de 21 de tramvaie noi Bozankaya pentru Timisoara sunt ajunse 13 bucati.

Un alt accident de tramvai a avut loc marti dimineata, la intersectia strazilor Mures cu Drubeta. Atunci, un tramvai dintre cele mai vechi aflate in circulatie a lovit in plin un autoturism care iesea dintr-o curte. Din fericire, nici in acest caz nu au fost inregistrate victime.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

articolul original.

Povestea care „bate” orice film romantic! S-au cunoscut în tramvaiul 32 din Capitală și la scurt timp s-au căsătorit: „Am parte de toată dragostea din lume”

14 November 2022 at 15:55
image

Dragostea poate fi găsită și în cele mai neașteptate colțuri. De pildă, o tânără a povestit că și-a întâlnit „alesul” chiar în tramvaiul 32 din Capitală, în timp ce mergea spre casă. De la o simplă interacțiune, un an mai târziu, aceasta era cerută de soție. Iată mai jos, în articol, povestea care poate concura cu succes cu filmele romantice!

O tânără și-a deschis sufletul și a mărturisit modul inedit prin care și-a întâlnit partenerul de viață. Deși ar putea fi un scenariu al unui film romantic, tânăra a trăit această poveste pe propria piele. O poveste care, potrivit spuselor sale, i-a adus foarte multă bucurie în suflet.

„Îți vine să crezi sau nu, eu chiar m-am măritat cu un băiat întâlnit în tramvai. Nu îți imagina că ne-am căsătorit a doua zi, dar nici foarte mult timp nu a trecut până la acest pas”, își începe tânăra povestea. La momentul când s-a cunoscut cu partenerul ei, care i-a devenit soț, ulterior, tânăra trecuse printr-o decepție în dragoste.

Citește și  POVESTEA INCREDIBILĂ A FERMIERULUI DE 61 DE ANI CARE URMEAZĂ SĂ SE CĂSĂTOREASCĂ A 88-A OARĂ. CUM LE CONVINGE PE FEMEI SĂ SE ÎNDRĂGOSTEASCĂ DE EL

S-au cunoscut în tramvaiul 32 din București

În acest context, tramvaiul 32 devenise, atunci, precum un „tramvai al destinului”, căci s-a întâmplat, sub o formă sau alta, ca Oana și partenerul ei, Liviu, să se întâlnească în el, în drum spre casă. Era în jurul orei 19:00, ambii se întorceau de la muncă, iar liniștea a fost „spartă” chiar de cel care urma să îi devină soț.

„Amândoi ne întorceam de la serviciu, la ora 19:00, cu tramvaiul 32 din București. Avusesem o zi lungă în redacție și tot ce îmi doream era să ascult puțină muzică la MP3-ul meu și să mai citesc câteva pagini din cartea pe care o purtam cu mine de vreo săptămână. După vreo 2 stații, ridic ochii din carte și îl văd cum se uită țintă către mine. Primul impuls a fost să-mi feresc privirea. Mă gândeam că iar dau peste vreun tip enervant „de cartier”, cum găsești prin Rahova”, povestea tânăra.

I-a zâmbit, și-au schimbat priviri între ei și a fost abordată imediat: „Bună! Ți-a spus cineva că ai cel mai frumos zâmbet?”. Replica i-a stârnit amuzamentul, apoi au avut un dialog scurt și au coborât din tramvai la aceeași stație.

Tânăra care și-a găsit alesul în drum spre casă, în tramvai: ”Acum simt că am parte de toată dragostea din lume”

S-au conectat pe Facebook, ulterior, și au început să aibă conversații scurte. Însă, la două săptămâni distanță, i-a făcut o vizită la locul de muncă și au ieșit la cofetărie. Pare-se că fiorii dragostei își făceau apariția încă de pe-atunci, căci la o lună după ce s-au cunoscut, au petrecut trecerea dintre ani împreună. Relația a continuat să fie frumoasă și stabilă între cei doi și, la scurt timp după ce s-au cunoscut, Oana era cerută în căsătorie. Ulterior, cei doi au devenit și părinți de fetiță.

„La o lună după ce ne-am cunoscut, am petrecut Revelionul împreună la Sighișoara. De atunci fiecare concediu sau zi liberă o petrecem împreună. Evident că nu a fost totul roz între noi întotdeauna, dar am trecut peste toate greutățile. Ele ne-au întărit. Eu, o săgetătoare adevărată, iar el capricorn, ne dăm destul de des cap în cap. Când ne enervăm, sar scântei pe bune.

Am trecut peste multe certuri și supărări, iar acum suntem o familie. M-a cerut de soție fix cu o zi înainte să împlinim un an de relație, asta chiar m-a surprins. După numai un an, a apărut Sofia, centrul universului nostru. Acum avem deja aproape trei ani de când suntem căsătoriți și încă ne suportăm. Glumesc, glumesc! Da, mai avem păreri diferite pentru multe lucruri, dar nu mi-aș putea imagina viața fără el și fără fetița noastră. Acum simt că am parte de toată dragostea din lume”, mărturisea Oana în 2018, arată Unica.

articolul original.

VIDEO | Un tramvai a rămas fără o ușă chiar în timpul mersului, la Iași. Vatmanul a coborât și a recuperat-o: „Exact ca Păcală cu ușa în spate. Filmați-i, să-i vadă lumea!”

11 November 2022 at 09:34
image

Scene hilare în trafic, la Iași. Ușa unui tramvai a căzut chiar în timpul mersului, aproape de centrul orașului. Unul dintre călători a filmat momentul în care vatmanul împreună cu o altă persoană recuperează ușa de pe drum și a postat imaginile pe Facebook.

Ușa din spate a unui tramvai din Iași s-a desprins în timpul mersului și a căzut pe drum, spre stupoarea călătorilor aflați la acea oră în mijlocul de transport în comun.

„Exact ca Păcală cu ușa în spate. Așa ceva…Filmați-i, să-i vadă lumea!, se aude pe filmare o pasageră.

Vatmanul a oprit mijlocul de transport, a coborât și a recuperat ceea ce pierduse cu puțin timp înainte.

„Și unde ne-o aduci aici, o sui pe noi? Și noi unde mai stăm, dacă dumneavoastră puneți ușa asta aici? Coborâm? Hai să coborâm”, se aude din nou femeia, în timp ce vatmanul și o altă persoană cară ușa cu pricina, și ei nedumeriți dacă să o urce în tramvai sau nu.

Ce spun reprezentanții Companiei de Transport Iași

Potrivit purtătorului de cuvânt al Companiei de Transport Iași, de vină ar fi fost un pilon de delimitare a sensurilor de mers, care ar fi smuls ușa tramvaiului, după ce probabil cineva ar fi dislocat ușa.

„În timpul deplasării unui tramvai în zona Pădurii (stația n.r.), marți, 8 noiembrie, ușa din spate a acestuia a fost agățată de un pilon de delimitare a sensurilor de mers care, cel mai probabil, a fost dislocat anterior de un alt participant la trafic, care nu ar fi anunțat autoritățile despre modificarea poziției acestuia. Am mai avut situații în care unele vagoane au atins astfel de elemente de pe carosabil, în urma unor evenimente rutiere neanunțate, iar vatmanii noștri au informat dispeceratul central pentru a fi luate măsuri de către autoritățile locale în sensul de a fi îndreptați acei piloni”, a declarat Andreea Luca, purtător de cuvânt al Companiei de Transport Iași, potrivit observatornews.ro.

Niciuna dintre persoanele care s-au aflat în acel tramvai nu a fost rănită, iar călătorii au fost evacuați și preluați de un alt mijloc de transport.

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției Mediafax. A lucrat apoi în redacțiile B1Tv citeste mai mult
articolul original.

Ușa unui tramvai din Iași s-a desprins chiar în timpul mersului. Vatmanul a coborât să o recupereze: „Filmați-i așa, să-i vadă lumea”

10 November 2022 at 11:06

Scene tragice la Iași! Ușa unui tramvai s-a desprins chiar în timpul mersului.

În imaginile surprinse de un călător se poate observa momentul în care vatmanul împreună cu o altă persoană recuperează de pe drum ușa desprinsă din tramvai.

Un tramvai a rămas fără o ușă în timpul mersului

Cu toate că nu este normal să se întâmple așa ceva, calatorii mai au curaj să și glumească. „Exact ca Păcală cu ușa în spate. Așa ceva … Filmați-i, să-i vadă lumea!”, se aude pe filmare o pasageră.

Se pare că ușa tramvaiului fusese ruptă și căzuse pe șosea cu puțin timp înainte. Vatmanul a oprit mijlocul de transport, a coborât și a recuperat ce pierduse, notează observatornews.ro.

„Și unde ne-o aduci aici, o sui pe noi? Și noi unde mai stăm, dacă dumneavoastră puneți ușa asta aici? Coborâm? Hai să coborâm”, se aude din nou pasagera, în momentul în care vatmanul și o altă persoană cară ușa, nedumeriți dacă să o suie sau nu în tramvai.

Sursa Foto: Captură Video/ Facebook/ Iasi TV Life
Sursa Foto: Captură Video/ Facebook/ Iasi TV Life
Sursa Foto: Captură Video/ Facebook/ Iasi TV Life

Explicațiile Companiei de Transport

„În timpul deplasării unui tramvai în zona Pădurii (stația n.r.), marți, 8 noiembrie, ușa din spate a acestuia a fost agățată de un pilon de delimitare a sensurilor de mers care, cel mai probabil, a fost dislocat anterior de un alt participant la trafic, care nu ar fi anunțat autoritățile despre modificarea poziției acestuia.

Am mai avut situații în care unele vagoane au atins astfel de elemente de pe carosabil, în urma unor evenimente rutiere neanunțate, iar vatmanii noștri au informat dispeceratul central pentru a fi luate măsuri de către autoritățile locale în sensul de a fi îndreptați acei piloni”, a declarat Andreea Luca, purtător de cuvânt al Companiei de Transport Iași.

articolul original.

Tramvaiul de noapte sau despre manipulare

10 November 2022 at 13:00

De multă vreme n-am mai umblat noaptea ca huhurezu prin București. De data asta l-am văzut mai pustiu ca niciodată, fără rătăciți și fără poliție, fără îndrăgostiți și fără terase fremătînd sub asaltul fluturilor de noapte.

Scandalul tramvaielor pentru Capitală, produse de Astra Vagoane Călători, a dus la această inițiativă neobișnuită. Pictate de presă ca periculoase, zgomotoase și nedotate, tramvaiele de la Arad sunt ținute într-un depou din București, deși au trecut toate probele tehnice pe traseu. Ele așteaptă semnăturile susținătorilor Gabrielei Firea pentru a închide doar procesul de recepție.

Pentru a curma zvonurile și alegațiile (afirmații lipsite de dovezi), ASTRA Vagoane Călători a invitat jurnaliștii la o călătorie de noapte cu tramvaiul Imperio, aflat de săptămîni bune în probe de noapte și certificări. În fapt, este vorba despre prelungirea unui scandal între o facțiune din Primăria Capitalei, aflată în continuare sub aripa Gabrielei Firea, fostul primar, cea care a ținut morțiș ca Bucureștiul să fie dotat cu 100 de tramvaie produse în Turcia de societatea Durmazlar.

Echipa desemnată atunci să întocmească un caiet de sarcini a fost aproape similară cu cea care a decis victoria producătorului turc (fără experiențe și performanțe în domeniu), înlăturat de instanța românească. Și care echipă este aproximativ aceeași cu cea care tergiversează recepția. De atunci, Gabriela Firea și oamenii ei din primărie au derulat o campanie de contestare a contractului, a producătorului arădean, a tramvaielor, a ansamblelor folosite în construcția acestora (s-au legat inclusiv de unul dintre cele mai performante motoare fabricate de producătorul german Siemens AG).

La această contestare orchestrată s-au adăugat și jurnaliștii, mai ales cei din grulpul Antenelor 1 și 3, mari experți în tramvaie și în contracte cu municipalitatea pe vremea primăriței, plus susținători vizibili ai acesteia pentru un viitor mandat la primărie. În campania de contestare au fost mobilizați și alții, foști colegi sau  colaboratori ai fostei primărițe în perioada ei jurnalistică și pe care o așteaptă din nou la Primăria Capitalei. Ușor de înțeles, de ce!

Iată o mostră jurnalistică de la Observatorul Antenei 1 (unde a prestat și Gabriela Firea): „Un tramvai numit dorință: Modelele Astra troncăne mai rău ca cele vechi, au mai puține scaune, iar vatmanii din București nu le vor”.

Nu mi-am putut reprima tentația de a asista la această nouă „bombă” de presă, stil vizita fantomatică a lui Elon Musk. Așa că, după miezul nopții, joi dimineața devreme, am descins în stația Crângași, așa cum era precizat în invitație. Nu vreau să descriu reacțiile nocturne ale jurnaliștilor. Nu merită. Esențial este că au lipsit revoltații apărători ai dreptății (Adrian Ursu și Oana Zamfir, fostă Stancu, mult prea departe de ce au fost odată în materie de investigație și obiectivitate), au lipsit și cîrtitorii de serviciu de la B1 TV, au lipsit și alte amplificatoare ale fostei primărițe.

Și a urmat o cursă de noapte prin orașul aproape pustiu, cu directorul de la STB, cu inginerii din fabrica de la Arad și cu o ceată de cameramani dornici să filmeze căteva defecte. Călătoria a fost plictisitoare. Mai mult un fel spectacol vesel al cameramanilor. Două tramvaie Imperio au străbătut noaptea, semnalînd Primăriei Capitalei și bucureștenilor locurile prin care liniile vechi de tramvai sunt uzate, prost fixate și periculoase. Pe tronsoanele cu linii noi, tramvaiele Imperio le-au parcurs ca toate tramvaiele. Lin și silențios sau cu forță și viteză, înscriindu-se lin chiar și în curbele foarte strînse. De altfel, eu unul nu înțeleg de ce Primăria Bucureștilor a ținut morțiș să comande tramvaie atît de lungi, mai ales după experiența nefericită cu autobuzele Otokar (turcești și ele), mult prea lungi și plimbate goale și de pomană pînă la aeroportul Otopeni.

Neașteptat a fost faptul că tramvaiele de Arad sunt dotate și cu cîteva prize de încărcare a telefoanelor, cu POS pentru validarea cardurilor și cu facilități de coborîre și cu semnalizări ale călătorilor pentru vatman. În rest, o tehnologie modernă adusă la cedere pentru a contracara o insistentă manipulare mediatică.

La sfîrșit, spre ora 2 din noapte, la Piața Presei (unde ajung din ce în ce mai puțini jurnaliști!) un vatman de tramvai le spunea cameramanilor sătui de drum:
Fac meseria asta de 20 de ani, dar niciodată nu am avut parte de un tramvai atît de modern!
Călătorii așteaptă, presa scrie, războiul în favoarea turcilor continuă!

articolul original.

Masini in tramvai, trafic blocat intr-o intersectie aglomerata la Timisoara. Foto

10 November 2022 at 07:09

TIMISOARA. Accident, joi dimineata, in intersectia de la Spitalul de Copii. Doua masini au lovit un tramvai Armonia.

Totul s-a petrecut in intersectia de la Piata Regina Maria.

Autoturismele, fiecare pe cate una dintre cele doua benzi, traversau sensul cand tramvaiul de pe linia 6 si-a continuat drumul spre Piata 700. Masinile au fost lovite pe rand, iar una s-a infipt chiar in prima usa de acces a garniturii.

La locul accidentului au intervenit echipaje ale Ambulantei si SMURD, precum si politistii.

Din fericire, nu s-au inregistrat victime, insa o femeie aflata intr-unul dintre autoturismele care s-au lovit de tramvai acuza dureri si a fost transportata la spital pentru investigatii.

Circulatia in zona a fost data peste cap, atat cea rutiera, cat si a tramvaielor. Garniturile s-au insirat pe linie inspre Catedrala Mitropolitana.

Politistii au inceput cercetarile pentru a stabili cu precizie cine se face vinovat de producerea accidentului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

articolul original.

Tramvaiele de la Astra Arad aşteaptă în depouri

8 November 2022 at 20:06
By: (R.C.)

Tramvaiele de la Arad, boicotate pe faţă de Gabriela Firea și susținătorii din Antene, așteaptă în depourile din Capitală semnăturile pentru liber la călători.

Astra Vagoane își apără tramvaiul: are unul dintre cele mai eficiente motoar

Actualul primar, Nicușor Dan, a promis că în septembrie 4-5 tramvaie vor intra în circulație. Primaria are acum 9 tramvaie de la Astra, dar pentru care nu a făcut recepția.

În luna octombrie, proprietarul Astra Vagoane Arad Vasile Blidar declara că dacă până la finele acestei luni nu se va face respectiva recepție, va opri livarea tramvaielor, deși în fabrică sunt 30 de unități care sunt în stadii avansate de producție. „Tramvaiele care au venit au motoare Siemens, comisia de recepție se va pronunța asupra conformității motoarelor cu oferta făcută și care ofertă a respectat caietul de sarcini, o să avem răspunsul final de la comisia de recepție. E o chestiune tehnică, dacă puterea motorului permite o viață lungă. Cerința din caietul de sarcini și oferta Astra pe care noi o verificăm este ca motoarele să dezvolte o putere de 120 kW în condiții care să-i permită o durată de viață lungă. Asta trebuie să verifice comisia”, a precizat Nicușor Dan.

articolul original.

În Colentina sunt restricții majore de trafic, iar tramvaiul 21 nu mai circulă până în martie

8 November 2022 at 09:52
Foto: gândul.ro

În Bucureşri, ​traficul rutier pe Șoseaua Colentina, în intersecția cu strada Doamna Ghica, pe sensul de mers spre Obor, va fi blocat total pe partea carosabilă, începând cu 11 noiembrie și până pe 10 ianuarie 2023 pentru lucrările la Pasajul Doamna Ghica.

În acest sens, circulația tramvaiului 21 va fi întreruptă până pe 23 martie 2023, pe ambele sensuri, mașinile care circulau pe carosabilul blocat urmând să circule pe linia de tramvai. Zona este una dintre cele mai aglomerate din București, iar instituirea acestor măsuri înseamnă practic blocarea zonei.

În contextul transportului în comun, în lipsa tramvaiului, vor fi introduse autobuze pentru preluarea călătorilor, dar acestea vor sta blocate în trafic.

Din datele transmise de Primăria Capitalei, restricțiile sunt următoarele: pentru perioada 11.11.2022 -10.01.2023:

  • Blocare totală a părții carosabile a Sos. Colentina sens spre Obor în intersecția cu Str. Doamna Ghica începând cu 11.11.2022, ora 04:00.
  • Blocare bandă 2 bretea Doamna Ghica între Sos Colentina și intrarea pe rampă Petricani
  • Blocare bandă 2 bretea Doamna Ghica Între intrarea pe rampă Petricani și Sos Colentina
  • Întrerupere circulație tramvai pe Sos Colentina pe ambele sensuri (valabil până pe 21.03.2023)
  • Asigurare trafic auto pe Sos Colentina sens spre Obor pe trei benzi: una de dreapta spre Bvd Lacul Tei și două înainte, spre Obor, pe ampriza liniilor de tramvai
  • Utilizarea stației de tramvai ca stație comună a STB pentru autobuzelor ce vor prelua traficul de călători
articolul original.

Astra Arad: Ce mai urmăreşte doamna Firea?

7 November 2022 at 16:26
By: (R.C.)

Altă săptămână, alte ştiri legate de conflictul pe faţă dintre producătorul de vagoane Astra Arad şi fostul primar la capitalei, Gabiela Firea. Anunțul dnei. Firea de a candida la alegerile din 2024 a dat apă la moară tuturor celor cu ceva putere care fac tot ce pot pentru a bloca punerea în funcțiune a tramvaielor livrate, se arată într-un comunicat de presă semnat de reprezentanţii Astra Vagoane Arad. În documentul menţionat, reprezentanţii Astra se întreabă: „Ce mai urmărește dna. Firea după patru ani de la licitație? Se știe că în viață omul mai câștigă dar mai și pierde. Faptul că dna. Firea după patru ani se mai luptă cu noi, mă întreb cât o fi pierdut dna. Firea de nu-și mai revine în fire?”.

Imperio trece test după test

Iată documentul la care facem referire:

La jumătatea anului 2018, PMB a anunțat o licitație pentru achiziția a 100 de tramvaie cu podea complet coborâtă din gama 36m (35-36-37).
Tot atunci, Primăria a cerut de la principalii fabricanți de tramvaie aprecieri privind prețul.
În paralel, a fost organizată o excursie în Turcia, suportată de firma Durmazlar, din care au făcut parte reprezentanți din PMB, STB. Durmazlar este un ”pui” al grupului de firme Durma, specializată în fabricarea de mașini-unelte fără nicio tangență cu materialul rulant. Astra a avut colaborări cu firma Durma. O delegație de la firma Durmazlar, alcătuită din Directorul General și Adjunct al acesteia au făcut o vizită la Arad, solicitându-ne să-i luăm ca furnizori în licitația ce urma să se deruleze la București. Am stabilit o întâlnire cu aceștia în care să identificăm ce componente ar putea livra, dar nu s-au mai prezentat la întâlnire.
Am fost surprinși când am aflat că aceștia s-au înscris la licitație deși știam că produsul fabricat de aceștia, inspirat după un tramvai francez, nu se încadrează în prevederile Caietului de Sarcini nici ca lungime nici ca lățime, iar modulele 2 și 4 erau suspendate (fără boghiuri).
Mai târziu, am aflat că la sfârșitul anului 2018 dna. Firea, primarul de atunci al capitalei, a făcut o vizită la Larnaca -Cipru.

Astra Arad către Firea: Vă ştiam specialistă în motoare turceşti

Un ziarist credibil a fost în același avion și chiar i-a pus trei întrebări dnei. Firea dacă a fost la Larnaca în perioada respectivă, de cine era însoțită și cine o aștepta la aeroport cu cele două autoturisme.
Cineva din echipa sa a dat un răspuns evaziv că Primarul nu a avut nicio întâlnire cu reprezentanții Durmazlar, dar nu a răspuns nici dacă a fost la Larnaca și nici ale cui erau mașinile care o așteptau.
Nu avem alte detalii dar la câteva zile după întoarcerea din Cipru a demarat licitația.
Putem crede că a bătut palma cu turcii.
Un caiet de sarcini care să stopeze orice concurență. Echipa stabilită de dna. Firea pentru redactarea caietului de sarcini a fost compusă din salariați PMB și din Sindicatul STB.

De ce a comandat Firea tramvaie prea lungi pentru București

Știind că Astra Vagoane Călători dorește să participe la licitație, aceștia au introdus o serie de prevederi care să ne excludă încă de la început din licitație, ori să fie demobilizatoare pentru orice potențial interesat.
Era cunoscut faptul că Astra achiziționase o licență de fabricație tramvaie în anul 2010, iar în anul 2011 Astra a fabricat prototipul, obținând Omologare provizorie de fabricație, iar la sfârșitul anului 2012 Omologarea finală de fabricație, așa că echipa dnei. Firea a prevăzut în Caietul de Sarcini că ofertantul trebuie să prezinte în oferta sa un Certificat de Omologare valabil începând cu 01.01.2013. În această situație, Certificatul Astra obținut cu câteva zile înainte de 01.01.2013 nu corespundea cerinței și Astra trebuia exclusă.

Pentru includerea în Caietul de Sarcini a acestei prevederi care limita concurența PMB este sancționată cu 10% din valoarea contractului, adică cu 84 milioane lei. Această sumă ar trebui recuperată de la vinovați și nu din banii bucureștenilor. De asemenea, au prevăzut o omologare în 3 luni, ceea ce este imposibil știind că o omologare durează 2 ani. Caietul de Sarcini prevedea o serie de bazaconii, introduse cu același scop, condiții pe care să nu le poată îndeplini nimeni, decât dacă beneficiază de bunăvoința lor. Am făcut sute de observații la conținutul Caietului de Sarcini, dar niciuna nu a fost admisă. Nu același lucru s-a întâmplat la solicitările firmei concurente.
Dacă inițial tramvaiul era din gama 36 de metri, la solicitarea firmei concurente a fost adăugată o paranteză 32-37m, lăsând totuși gama de 36m deși a devenit acum gama 30m. În plus, două tramvaie cu lungimi diferite (5m
și aproximativ 45 pers) nu pot avea același preț.

Tramvaiul de la Astra a ajuns la București

Documente măsluite, contrafăcute, copiate sau compuse cu scopul de a frauda o licitație de 1 miliard lei.
Noi, fabricanții din domeniu, ne cunoaștem bine concurența și știam că firma Durmazlar a început de curând să fabrice tramvaie, dar sunt la început, iar tramvaiul fabricat de ei este inspirat după un tramvai francez cu o altă filosofie, care era total diferit de solicitările din Caietul de Sarcini. În documentația de licitație, era prevăzut că nu se admit prototipuri, iar turcii nu au produs niciodată un tramvai conform. Adaptarea documentelor astfel încât să se poată declara firma turcească câștigătoare a constat într-o serie de ilegalități și acceptarea unuor hârtii fără nicio valoare ca fiind documente
justificative. Din cauza faptului că firma concurentă nu fabricase niciodată un produs conform, este clar că nu avea cum să prezinte documente originale, așa că fie au fost contrafăcute, fie că a fost luată în considerare o declarație, pe proprie răspundere, ceea ce pentru Astra era imposibil. Solicităm PMB să pună la dispoziția opiniei publice documentele de licitație depuse de Durmazlar și acceptate de Comisia de Evaluare.

Cei care au întocmit Caietul de Sarcini au făcut parte din Comisia de Evaluare și tot ei fac acum recepția, deși sunt într-un flagrant conflict de interese
Din toate cele trei comisii amintite mai sus, fac parte salariați din PMB, persoane care nu au cunoștințe de specialitate și salariați STB, așa-ziși specialiști care sunt autori unor ilegalități dar și autori morali care au influențat negativ pe unii membrii ai comisiilor deși aceștia erau bine intenționați.

Dacă analizăm Comisia de evaluare, cea care este responsabilă pentru fraudarea licitației pentru scoaterea din țară a unui miliard (200 mil euro), constatăm că această comisie a fost alcătuită din 13 membri. Cu toată presiunea făcută asupra acestora, doar şase semnează procesul verbal de evaluare, iar alți șase, conștienți de amploarea escrocheriei, refuză să semneze; o persoană a fost în concediu de odihnă. Vă imaginați că atribuirea contractului cu o asemenea valoare s-a făcut în condiții de ilegalitate extremă și dacă nu interveneau autoritățile competente ale statului, mă refer la CNSC
și Curtea de Apel, tunul dnei. Firea de un miliard de lei reușea. O parte din membrii comisiei de recepție sunt timorați și amenințați de cei care provin din primele două comisii amintite mai sus, iar anunțul dnei. Firea de a candida la
alegerile din 2024 le-a dat apă la moară făcând tot ce pot pentru a bloca punerea în funcțiune a tramvaielor livrate.
Bucureștenii și întreaga țară sunt induși în eroare prin intermediul Grupului Intact unde într-o zi suntem atacați la A3, iar în ziua următoare la A1.
Tramvaiele acestea pe care le critică personal că sunt prea lungi, sunt comandate de dna. Firea.
Dacă știa că are peroane de 27m lungime de ce a comandat tramvaie de 36m? Și dacă le-a comandat așa de ce n-a început adaptarea lor atunci când mai avea 2 ani de mandat?
Știm ce sume au fost destinate presei în mandatul dnei. Firea direct sau prin intermediul celor 20 de societăți comerciale înființate ilegal de primarul de atunci și pentru care s-au cheltuit sume enorme, care ar trebui recuperate de la vinovați și nu din banii contribuabililor, dar am crezut că există și puțină deontologie profesională la Grupul Intact, iar minciuna și manipularea au picioare scurte. Știm că o așteptați pe dna. Firea înapoi și știm și de ce, dar cred că bucureștenii s-au fript odată și cred că le ajunge.

Lupta dnei. Firea pentru ca 200 milioane euro să ajungă în Turcia

După afișarea rezultatului, văzând că firma declarată câștigătoare este Durmazlar, surprinși de nedreptatea făcută de cei din PMB am făcut contestație. În cei 23 ani de când gestionez această firmă, am mai făcut două contestații pe care le-am și câștigat. Astra nu face contestații de dragul contestațiilor. După prima etapă, CNSC a dat câștig societății Astra,
matrapazlâcurile din dosar erau stridente, revoltătoare chiar.
Dna. Firea personal a demarat o serie de atacuri mincinoase la adresa Astra, insultând grobian colectivul de specialiști, muncitori și elevi școlarizați aici, afirmând că Astra este o tinichigerie care nu fabrică tramvaie și că ar face
doar lego.
A declarat recurs la Curtea de Apel și s-a judecat cu noi aproape 2 ani aducând argumente de-a dreptul hilare care au stârnit uimire din partea instanțelor încercând să contrazică ceea ce era extrem de vizibil și de clar.
Firma din Turcia, cunoscându-și lungul nasului, nici nu s-a prezentat la proces.
În loc de arbitru așa cum era normal, dna. Firea a trecut în barca turcilor.
Ce mai urmărește dna. Firea după patru ani de la licitație? Se știe că în viață omul mai câștigă dar mai și pierde. Faptul că dna. Firea după patru ani se mai luptă cu noi, mă întreb cât o fi pierdut dna. Firea de nu-și mai revine în fire?
Mai speră că prin minciuni și manipulare își mai poate plăti eventualele obligații către turci?
Am vorbit cu mai multe persoane despre atacurile dnei. Firea care nu se mai termină și toți au o singură explicație, anume că și-ar fi creat anumite obligații de natură financiară și speră că va reuși să blocheze acest contract sau că va ajunge la primărie și va căuta să ne compromită cu orice preț, astfel încât să ne scoată din joc. Continui să cred că afacerile murdare nu au viață lungă. Faptul că prin săvârșirea unor abuzuri și ilegalități a reușit să declare o firmă câștigătoare care urma să scoată din țară un miliard lei ar trebui să constituie un caz pentru autorități, chiar dacă se bucură de un sprijin consistent. Pentru ilegalitate nu ar trebui să existe sprijin.

Nu vreau să închei înainte de a pune o întrebare care mă chinuie.

Mă refer la stăpânul Grupului Intact, care în urmă cu câțiva ani a fost victima unei înscenări odioase, nedrepte și abuzive. Am fost revoltat atunci de nedreptatea care i s-a făcut. Mă întreb însă dacă domnia sa nu vede că cei din imperiul său practică minciuna, dezinformarea și manipularea mutilând destine?
Vă urmăresc activitatea și faptul că declarați că susțineți valorile umane și profesionale în domeniul tehnic, economic și educațional, dar ce se întâmplă în jurul dvs. nu vă preocupă?

articolul original.
❌