ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Tânăr din Platonești depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive, în Țăndărei

14 September 2022 at 13:12
image

La data de 14 septembrie, în jurul orei 01:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au depistat în trafic, pe DN 2A, în orașul Țăndărei, un autoturism al cărui conducător auto se afla sub influența substanțelor psihoactive.

Bărbatul de 30 de ani, din comuna Platonești, a fost testat cu aparatul DrugTest pozitiv pentru substanța THC-5, fiind condus la o Spitalul Județean de Urgență Slobozia unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive și tipul acestora.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, iar polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unității de parchet competente.

articolul original.

Șoferi depistați conducând sub influența substanțelor psihoactive, în Roman și Piatra Neamț

24 August 2022 at 07:47
image

Miercuri, 23 august, în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au depistat în trafic un bărbat, de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sucedava, din Roman, informează IPJ Neamț. Întrucât manifesta un comportament nefiresc, conducătorul auto, din Roman, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru opiacee. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.

Tot miercuri, în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au depistat în trafic un tânăr, de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii, din Piatra Neamț. Întrucât manifesta un comportament nefiresc, conducătorul auto, din Piatra Neamț, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru canabis. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.

În cele două cauze, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

articolul original.

Polițiști la datorie

24 August 2022 at 11:44
By: Regie
image

Intro: Weekend-ul trecut, 19-21 august, polițiștii rutieri sălăjeni au continuat acțiunile de prevenire și combatere a consumului de substanțe psihoactive și a conducerii de autovehicule sub influența acestora.

O nouă faptă de conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive a fost constatată de polițiști, sâmbătă spre duminică noaptea, în municipiul Zalău. Șoferul, un tânăr de 25 de ani, din comuna Crișeni, a fost oprit în trafic, la ora 01:05, pe Aleea Tineretului, din municipiul Zalău. Acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, fiind depistat pozitiv la o substanță interzisă.

De asemenea, în urma verificărilor în bazele de date polițiștii au constatat faptul că, tânărul avea dreptul de a conduce reținut tocmai pentru că, în luna februarie a.c., a fost depistat în trafic conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru a se determina existența de substanțe interzise în organism și tipul acestora. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și conducere fără permis, fapte prevăzute de art. 336 alin.1 și art 335 alin.2 din Codul penal.

Pentru a putea interveni și a-i ajuta pe cei apropiați, vă prezentăm câteva indicii care pot sugera consumul de droguri:

-schimbarea bruscă a comportamentului;

– treceri fără motiv de la veselie la tristeţe, uneori chiar agresivitate neobişnuită, şi de la agresiune la linişte şi chiar delăsare;

– pierderea apetitului alimentar;

– ochi injectaţi;

– pierderea gradată a interesului pentru şcoală, muncă, hobby-uri, sporturi, prieteni;

– stări de somnolenţă şi apatie necaracteristice, oboseală excesivă fără o cauză aparentă;

– cheltuieli excesive, dispariţia banilor sau a unor obiecte de valoare din casă;

– pete neobişnuite, mirosuri ciudate pe piele sau îmbrăcăminte;

– schimbarea grupului de prieteni, precum şi tendinţa de tăinuire a acestor „prieteni”.

Iată și câteva soluții  pentru a te feri de droguri:

– Să te informezi despre droguri: ce sunt, cum acţionează, care sunt consecinţele;

– Să te cunoşti mai bine şi să ai mai multă încredere în tine, – Să înveţi cum să comunici mai bine cu cei din jur;

– Să ştii cui să te adresezi pentru ajutor;

– Să spui şi prietenilor ceea ce ştii despre cauzele, urmările şi prevenirea consumului de droguri; – Să îi îndrumi şi să îi sprijini în caz de nevoie;

– Să-ţi anunţi părinţii imediat ce ţi s-a propus să consumi droguri sau ai fost martor la un asemenea act.

Inspectoratul Județean de Poliție Sălaj vă face cunoscute câteva  adevăruri despre droguri, și anume:

– Drogul nu te face mai liber!

– Drogul este înşelător şi produce foarte repede obişnuinţă!

– Drogul nu uşurează comunicarea!

– Drogul nu rezolvă problemele!

– Drogul nu exclude individul din activitatea familială şi profesională!

Totodată, Inspectoratul Județean de Poliție Sălaj vă avertizează asupra Repercusiunilor  consumului de droguri

– Sub influenţa drogurilor nu îţi poţi aminti cu exactitate ce ai făcut, poţi produce accidente, poţi răni alte persoane sau pe tine!

– Drogurile provoacă o stare de bine superficială şi de scurtă durată, care nu-ţi rezolvă problemele!

– Toate drogurile modifică starea şi funcţionalitatea creierului, alterând funcţiile normale ale structurii cerebrale!

articolul original.

Tânăr de 17 ani, depistat cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive

17 August 2022 at 06:37
By: Regie
image

Joi seara, 11 august, polițiștii Biroului Ordine Publică Zalău au depistat, pe Bulevadrul Mihai Viteazu, un tânăr care avea asupra sa substanțe vegetale susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Polițiștii, aflați în activitatea de patrulare, au observat, pe Bulevardul Mihai Viteazu, din Zalău, pe trotuar, doi tineri având un comportament suspect.

În urma legitimării, polițiștii au stabili că, tinerii au 17 ani și locuiesc în Șimleu Silvaniei, iar în urma controlului corporal, asupra unuia dintre ei  a fost descoperită o folie din nylon ce conținea substanță vegetală uscată, de culoare verde-olive, cu miros înțepător, susceptibilă de a avea efecte psihoactive și de a fi interzisă la deținere.

De asemenea, asupra acelui tânăr a mai fost descoperită o țigaretă, parțial consumată, cu privire la al cărei conținut exista suspiciunea că ar proveni dintr-o substanță interzisă, susceptibilă de a avea efecte psihoactive.

Bunurile și substanțele descoperite au fost ridicate și înaintate Serviciului de Combatere a  Criminalității Organizate Sălaj, în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj împreună cu specialiștii Centrului Antidrog Sălaj desfășoară a campanie intensă de prevenire și combatere a consumului de droguri.

Nu cădeți pradă drogurilor din cauza curiozității sau dorinței de integrare în anumite grupuri. Drogurile nu vă ajută la nimic, ba mai mult vă afectează pe plan psihic, emoțional, social și financiar!

Rămâneți cu picioarele pe pământ-conștienți și bucurați-vă de toate momentele frumoase alături de cei dragi!

Sâmbătă noaptea, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ileanda au intervenit la un scandal în familie, în comuna Poiana Blenchii și au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat, ordin pe care bărbatul l-a încălcat în aceeași noapte.

Sâmbătă noaptea, la ora 23:15, o femeie, de 58 de ani, din comuna Poiana Blenchii a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, soțul său, de 54 de ani, a amenințat-o cu acte de violență și i-a creat o stare de temere.

Polițiștii au intervenit imediat la fața locului, au aplanat conflictul și au emis împotriva bărbatului ordin de protecție provizoriu, întrucât, în urma completării formularului de evaluare a riscului, a reieșit că există risc iminent asupra vieții și intergrității victimei.

Printre obligațiile impuse prin ordinul de protecție provizoriu, polițiștii au stabilit ca bărbatul să nu se apropie la o distanță mai mică de 50 de metri față de soția sa.

În aceeași noapte, puțin înainte de ora 02.00, bărbatul a încălcat obligațiile impuse și a încercat să pătrundă în locuința în care se afla soția sa, motiv pentru care polițiștii au întocmit dosar penal pentru nerespectarea măsurilor dispuse în ordinul de protecție provizoriu.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru amenințare și nerespectarea măsurilor dispuse în ordinul de protecție provizoriu.

Duminică, 14 august, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au întocmit dosar penal unui bărbat, de 30 de ani, din Zalău, care a încălcat ordinul de protecție emis de instanță.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău a fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, din Zalău, să intervină, deoarece fostul concubin a mers la domiciliul său,  unde se manifestă violent și a amenințat-o cu acte de violență.

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că, bărbatul, de 30 de ani, din Zalău ar fi lovit cu un scaun gratiile geamului locuinței femeii, ar fi lovit cu picioarele în ușa de acces și ar fi amenințat-o pe fosta sa concubină cu acte de violență, cu toate că împotriva acestuia instanța de judecată a emis un ordin de protecție față de femeie, pentru o perioadă de 4 luni, respectiv din 23 iunie a.c., până în 23 septembrie a.c.

Printre obligațiile impuse bărbatului s-a numărat și aceea de a păstra o distanță minimă de 20 de metri față de victimă și de reședința acesteia.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente.

Duminică noaptea, 14 august,  polițiștii Biroului Rutier Zalău au întocmit dosar penal pentru alcoolemie unui tânăr, de 19 ani, din comuna Hereclean.

În fapt, la data de 14 august a.c., ora 23:45, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, un autoturism circulă haotic, pe strada Lazuri, din municipiul Zalău, conducătorul auto aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii s-au deplasat imediat în zonă și au depistat autoturismul reclamat. La volanul acestuia a fost identificat un tânăr, de 19 ani, din comuna Hereclean, care avea o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările, în vederea administrării întregului probatoriu.

articolul original.

Consumul de droguri și alcool, în atenția polițiștilor

9 August 2022 at 09:57
By: Regie

Weekendul trecut, din 5 până în 7 august, polițiștii au fost la datorie pentru prevenirea și combaterea abuzului de droguri și alcool, derulând totodată campanii de prevenire și conștientizare la diferite evenimente publice.

Pentru că siguranța traficului rutier este prioritatea polițiștilor sălăjeni, aceștia au fost prezenți pe drumurile publice din județ pentru a preveni și combate cauzele generatoare de accidente, în special conducerea sub influența substanțelor psihoactive și a băuturilor alcoolice.

Totodată, pe tot parcursul desfășurarii festivalului, colegii noștri au fost prezenți la UNTOLD pentru a acorda sprijin polițiștilor clujeni la cel mai mare festival din România.

De asemenea, duminică, 7 august, polițiștii au participat la evenimentul „Guruslău 2022”, unde au fluidizat traficul, au stat de vorbă cu oamenii și le-au prezentat aparatele de măsurare a vitezei, cele de depistare a drogurilor și alcoolului, dar și mijloacele din dotarea luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale. Totodată, participanții la eveniment, copii sau adulți, au putut observa armamentul din dotare, un câine polițist de la Serviciul Criminalistic și trusa de amprentare.

Polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară au purtat discuții cu tinerii și adulții cu privire la riscurile și consecințele devastatoare pe care drogurile le au asupra organismului, dar și modul în care consumul de droguri le poate afecta sănătatea și relațiile interumane.

Pe lângă activitățile preventive, polițiștii rutieri au aplicat aproape 350 de sancțiuni contravențioale celor care nu au înțeles să respecte regulile de circulație, fie ei conducători auto, pietoni, bicicliști sau căruțași. Din  totalul sancțiunilor, 106 au fost aplicate pentru încălcarea limitei de viteză.

Tot weekend-ul trecut, polițiștii rutieri au reținut 21 de permise de conducere și au constatat 11 infracțiuni. Polițiștii sălăjeni continuă activitățile de prevenire și combatere a faptelor antisociale și vă reamintesc:

Sub influența drogurilor sau alcoolului nu vă puteți aminti cu exactitate ce ați făcut și puteți produce accidente;

Alcoolul și toate drogurile modifică starea și funcționalitatea creierului, alterând funcțiile normale ale structurii cerebrale;

Drogurile afectează vionța și autocontrolul, te îndepărtează de familie, de școală și te plasează într-un anturaj periculos;

Toate normele, fie ele de conviețuire socială, rutiere sau de altă natură au fost concepute pentru ca noi toți să fim în siguranță, respectându-le contribui și tu la normalitate și la un climat optim de siguranță publică.

articolul original.

4 accidente rutiere, soldate cu victime

3 August 2022 at 10:28
By: Regie
image

Marți, 2 august, pe drumurile din județ, s-au produs 4 evenimente rutiere, soldate cu victime, la care cauza generatoare ar fi fost neadaptarea vitezei la condițiile de drum sau neatenția în conducere.

Primul accident s-a produs marți dimineață, la ora 08:39, pe un durm nedenumit, deschis circulației publice, situat între localitățile Cristur-Crișeni și Doba. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 63 de ani, din orașul Cehu Silvaniei, în timp ce conducea un autoturism pe drumul sus-menționat, la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers, prin viraj la stânga, ar fi pierdut controlul asupra autoturismului și a părăsit partea carosabilă, intrând în șanț. În urma evenimentului, pasagera dreapta față, o femeie de 60 de ani, a suferit leziuni, fiind rănită ușor. Conducătorul auto nu consumase băuturi alcoolice. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de vărămare corporală din culpă, pentru a stabili, cu exactitate, cauza și împrejurările producerii accidentului.

Cel de-al doilea eveniment rutier a avut loc la ora 11:30, pe Drumul Județean 108F, în localitatea Măeriște. Din  primele verificări a reieșit că, un bărbat, de 43 de ani, din comuna Carastelec, în timp ce conducea un autoturism, ar fi avut preocupări de natură a-i distrage distrage atenția și a intrat în coliziune laterală cu un autoturism, care staționa pe acostamentul sensului său de mers.

În urma evenimentului, un bărbat de 76 de ani, din comuna Carastelec și o femeie, de 39 de ani, din aceeași comună au fost răniți ușor, fiind transportați la o unitate medicală pentru a li se acorda îngrijiri de specialitate. Ambii erau pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 43 de ani. Șoferul a fost testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii Formațiunii Rutiere Șimleu Silvaniei continuă cercetările pentru a stabili, cu exactitate, cauza și împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.

La ora 14:20, pe Drumul Județean 108C, în localitatea Huseni, comuna Crasna, a avut loc un nou accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat, de 58 de ani, din județul Bihor, în timp ce conducea o autoutilitară, pe Drumul Județean 108C, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate și gardul unui imobil, după care s-a răsturnat pe partea laterală. În urma evenimentului, șoferul a suferit leziuni ușoare șia fost transportat la o unitate medicală pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate. Acesta nu consumase băuturi alcoolice. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier.

Ultimul eveniment rutier cu victime de marți 2 august, s-a produs la ora 17:35, pe Drumul Județean 109, în localitatea Dragu. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, un tânăr, de 20 de ani, din comuna Dragu, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul sus-menționat, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, care circula în aceeași direcție, fiind condus de un bărbat, de 40 de ani, din județul Cluj. După impact, autoturismul condus de tânăr s-a izbit de șanțul din partea dreaptă, ricoșând, ulterior, pe partea carosabilă. În urma evenimentului două persoane au fost rănite ușor și au fost transportate la o unitate medicală pentru investigații.  Este vorba de șoferul de 20 de ani și pasagerul dreapta față, aflat în autoturismul acestuia, un tânăr de 22 de ani, din comuna Dragu. Niciunul dintre șoferi nu consumaseră alcool. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili, cu exactitate, cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier.

Vă reamintim faptul că una dintre principalele cauze generatoare de accidente este neadaptarea vitezei la condițiile de drum.Pentru siguranța dumneavoastă și acelor din jur, vă recomandăm: Reduceți viteza de deplasare în curbe, la efectuarea virajelor, pe timp de ploaie, carosabil umed sau acoperit cu nisip ori pietriș, precum și în orice altă situație impusă de trafic. Nu conduceți autovehicule sub influența substanțelor psihoactive sau a alcoolului.

Nu vă angajați în depășiri riscante. Acordați prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept, inclusiv celor cu regim de circulație prioritar, dar și pietonilor.

Respectați regimul legal de viteză și toate regulile de circulație, deoarece au fost stabilite de specialiști tocmai pentru siguranța dumneavoastră!

articolul original.

Prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor din centrele sociale

28 July 2022 at 10:11
By: Regie
image

În perioada 19-26 iulie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Serviciului Rutier Sălaj, împreună cu specialiștii antidrog Sălaj au desfășurat activități preventive în centrele sociale din județ.

Consumul de droguri și alcool rămân în continuare în atenția structurilor de prevenire, scopul fiind acela de a preveni și combate faptele comise sub influența unor astfel de substanțe.

Știm cu toți efectele nocive ale consumului de droguri și alcool în exces, dar și modul în care este efectată capacitatea de concentrare și reacție a celor aflați sub influența acestora.

De asemenea, am auzit de multe ori, despre comiterea unor fapte grave de către persoane aflate sub infuența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De aceea, sfatul nostru este să rămâneți lucizi și conștienți de pericolele la care vă expuneți.

Prin activitățile preventive desfășurate, tinerii au fost informați și li s-au explicat vulnerabilitățile și riscurile la care se expun atunci când intră în anturajul nepotrivit și se lasă pradă curiozităților specifice vârstei.

Vom continua activitățile preventive și în perioada următoare și vă recomandăm tuturor să nu consumați astfel de substanțe, care creează dependență și nu aduc nimic bun în viața dumneavoastră.

articolul original.

O persoană și-a pierdut viața intr-un accident de circulație

22 July 2022 at 09:35
By: Regie
image

Poliţiştii din Jibou au fost solicitaţi să intervină în această dimineaţă, în jurul orei 5.30, la un accident de circulaţie produs pe Drumul Naţional 1H.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din Jibou, conducea autoturismul pe drumul menţionat, iar între localităţile Var şi Jibou a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un stâlp de susţinere a unui indicator rutier.

În urma impactului, şoferul a decedat.

Poliţiştii desfăşoară în continuare cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările care au dus la producerea acestui accident.

Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să nu conducă dacă sunt obosiţi sau au consumat băuturi alcoolice ori substanţe psihoactive, să respecte regimul legal de viteză, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren.

articolul original.

Fiţi preventivi! Evitaţi zonele neiluminate!

18 July 2022 at 06:29
By: Regie
image

Comportamentul neadecvat, caracterizat prin neglijenţă sau ignoranţă este un factor care favorizează comiterea faptelor ilegale ale căror consecinţe se răsfrâng atât asupra autorului infracţiunii cât şi asupra victimei.

Pentu a vă feri de posibili infractori nu trebuie să neglijaţi niciun amănunt şi să acordaţi atenţie sporită unor reguli care vor contribui la sporirea vigilenţei şi la construirea “barierei” împotriva infractorilor:

  • Nu vă lăsaţi niciodată geanta, bagajele sau alte bunuri nesupravegheate în locuri publice.
  • Evitaţi zonele neiluminate sau izolate, mai ales după lăsarea întunericului.
  • Nu ţineţi la vedere bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dvs. Bijuteriile scumpe, telefoanele mobile, tabletele sau camerele video/foto pot atrage o atenţie nedorită.
  • Manifestaţi atenţie la cine se află în preajma dumneavoastră şi ţineţi pe cât posibil bagajul aşezat în partea din faţă.
  • Când sunteţi la cumpărături şi folosiţi un cărucior, nu aşezaţi niciodată portofelul sau geanta deasupra cumpărăturilor.
  • Ţineţi cheile de la casă sau maşină la îndemână – mai ales noaptea – pentru a putea intra rapid în locuinţă/autoturism.
  • Când vă aflaţi la ghişeul unei unităţi bancare pentru a ridica o sumă de bani este bine să observaţi comportamentul persoanelor din jurul dumneavoastră, unii infractori speculează orice situaţie şi urmăresc victimele până ajung în locuri ferite de privirile cetăţenilor.
  • Acordaţi atenţie sporită locului unde păstraţi telefonul mobil, mai ales în zonele aglomerate sau în mijloacele de transport în comun. Nu împrumutaţi telefoanele mobile pe stradă sau în localuri publice unor persoane necunoscute care sub pretextul apelării unor prieteni dispar cu telefoane cu tot.
  • Dacă sunteţi victima sau martorul unei infracţiuni, sesizaţi poliţia prin apelul de urgenţă  112.

Peste 20 de permise de conducere reţinute de poliţiştii din Zalău

Timp de o săptămână, poliţiştii Biroului de Ordine Publică, împreună cu colegii lor de la Biroul Rutier, din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău, au fost prezenţi în teren pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, dar şi pentru siguranţa traficului rutier. Peste 460 de sancţiuni au fost aplicate şi 21 de permise de conducere au fost reţinute.

În perioada 7-14 iulie a.c., poliţiştii din Zalău au continuat acţiunile pentru menţinerea unei atitudini prudente în trafic, dar şi pentru siguranţa cetăţenilor.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 465 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 354 au fost la regimul circulaţiei rutiere, alte 99 au fost aplicate la Legea 61/1991, opt la Ordonanţa de Urgenţă 97/2005 privind domiciliul şi reşedinţa, iar patru au făcut obiectul altor abateri.

Valoarea totală a sancţiunilor este de 87166 lei.

De asemenea, poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării, 21 de permise de conducere, dintre care şapte pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului, trei pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, trei pentru depăşire neregulamentară, două pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar diferenţa au fost reţinute pentru alte abateri de la normele rutiere.

Totodată, au fost reţinute, până la remedierea deficienţelor şi şase certificate de înmatriculare.

Dosare penale pentru conducere sub influenţa alcoolului şi a substanţelor psihoactive

La data de 16 iulie a.c., ora 00.05, poliţiştii Biroului Rutier au depistat un tânăr de 27 de ani, din judeţul Sălaj, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Judeţean 108 A, prin localitatea Românaşi.

La testarea cu aparatul Drugtest s-a evidenţiat prezenţa unor substanţe psihoactive.

Conducătorul auto a fost condus la spital, pentru recoltare de probe biologice, în vederea determinării cantităţii de substanţe psihoactive din organism.

O zi mai târziu (17 iulie a.c., ora 21.45), poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Ileanda au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Comunal 28, prin localitatea Lemniu.

La volanul autoturismului se afla o femeie de 43 de ani, din judeţul Sălaj.

Întrucât conducătoarea auto emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat testatea cu alcooltestul, însă a refuzat, motiv pentru care a fost condusă la spital, pentru recoltare de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În ambele cazuri, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt.

articolul original.

Cinci poliţişti din Sălaj detaşaţi pe litoral la măsuri de ordine

15 July 2022 at 08:27
By: Regie
image

Începând cu data de 29 iunie a.c., cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj vor acționa în zona stațiunilor de la Marea Neagră, pentru ca turiștii să-și petreacă vacanța în siguranță.

Astfel, în perioada 29 iunie–6 septembrie a.c., cei cinci poliţişti vor desfășura activități pentru combaterea infracționalității stradale, traficului și consumului de droguri, prostituţiei și proxenetismului.

În plus, polițiștii vor monitoriza permanent stările conflictuale și persoanele cunoscute cu un comportament social agresiv, pentru a preveni actele de violență.

În activități sunt angrenați patru polițiști de la structura de ordine publică şi unul de la criminalistică, care acționează în sistem integrat, împreună cu colegi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Aproape 2600 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru neutilizarea centurii de siguranţă

Centura de siguranţă are rolul de a proteja pasagerii autoturismului, inclusiv şoferul. O funcţie esenţială a acesteia este aceea că reduce riscul accidentării la coloana vertebrală, întrucât, la momentul impactului, te va ţine nemişcat, în scaunul maşinii, cu spatele drept.

De multe ori, conducătorului auto sau pasagerilor le este mai uşor să oprească avertismentul sonor care semnalizează neutilizarea centurii, cuplând centura „peste scaun”, prin faţa sau spatele acestuia sau folosind un dispozitiv similar cu centura (denumit şi “adaptor de centură de siguranţă falsă”).

Poliţiştii sălăjeni acordă o atenţie deosebită protejării vieţii şi integrităţii corporale şi îi sancţionează pe cei care nu respectă regulamentul în vigoare.

Astfel, în urma activităţilor preventive, poliţiştii au aplicat, în perioada 1 ianuarie-30 iunie a.c., conducătorilor auto 2588 de sancţiuni contravenţionale, pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

Centura de siguranţă este aliatul tău!

Cuplează corect centura de siguranţă pentru a te asigura că toate şansele de supravieţuire în cazul unui accident sunt ale tale, nu ale scaunului.

Alege viaţa! Poartă centura de siguranţă!

Tânăr din Zalău, depistat sub influenţa substanţelor psihoactive

În noaptea de joi spre vineri (14 spre 15 iulie), în jurul orei 3.30, poliţiştii Serviciului Rutier au depistat în trafic un tânăr de 22 de ani, din municipiul Zalău, care conducea autoturismul pe strada Simion Bărnuţiu.

Testarea cu aparatul Drugtest  a evidenţiat prezenţa unor substanţe psihoactive.

Conducătorul auto a fost condus la spital, pentru recoltare de probe biologice, în vederea determinării cantităţii de substanţe psihoactive din organism.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Rutier pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

articolul original.

SPUNE „NU” DROGURILOR!

27 June 2022 at 06:23
By: Regie
image

Prevenirea și combaterea consumului de substanțe psihoactive și a conducerii autovehiculelor sub influența acestora este o prioriate a polițiștilor sălăjeni. Astfel, în primele 5 luni ale anului curent, în județ, au fost testați cu aparatele Drugtest 120 de șoferi, iar 21 dintre aceștia au ieșit pozitivi la diferite substanțe psihoactive.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj împreună cu partenerii instituționali desfășoară activități de prevenire și conștientizare în rândul comunități, dar mai ales în rândul tinerilor, care sunt tot mai predispuși consumului de droguri.

Trebuie să știți că atunci când vă urcați la volan sub influența substanțelor psihoactive vă puneți în pericol, atât pe voi înșivă, cât și pe ceilalți participanți la trafic, dar riscați și să fiți cercetați penal și să vă pierdeți dreptul de a conduce.

Cel mai recent caz din această categorie a fost descoperit de polițiștii Biroului Rutier Zalău ]n noaptea de 25 spre 26 iunie, pe Bulevadrul Mihai Viteazu, în centrul municipiului Zalău. Conducătorul auto, un tânăr, de 19 ani, din comuna Ip, a fost depistat în trafic la ora 00:30, polițiștii l-au testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la o substanță interzisă. Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în organism de substanțe psihoactive și tipul acestora. Tânărul a rămas fără permisul de conducere, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal, întocmit pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Alcoolul și drogurile la volan îți pot pune în pericol viața și libertatea. Alege corect, nu te lăsa influențat!

articolul original.
  • There are no more articles
❌