ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Pola Zilei Pe Bune: Cui îi mai ridicăm statuie în Arad?

29 October 2022 at 07:45
By: E. Nola
image

Întrebarea ne-a venit de la ultima propunere, scoasă din puțul gândirii, al celui care este omul nostru din Bruxelles. Nu, nu la Vlad Botoș ne gândim, el mai are până ajunge la nivelul de obtuzitate suficientă pe care o exhibează de fiecare dată când se manifestă Gheorghe Falcă.

Vedeți în ultimul Enola , pe scurt este vorba de rebotezarea Pieții Catedralei în Piața Regele Mihai. Inclusiv o statuie acolo, dedicată regelui alungat de ruși. Desigur, nu avem nimic împotrivă să omagiem amintirea regelui, problema este unde și cum. Doar așa pentru cei care au mai citit nițică istorie – nu e cazul eurodeputatului – știu că Mihai le avea cu mașinile, nu cu caii. Deci, o statuie cu Mihai stând într-un Jeep american recondiționat în fața Catedralei Vechi, ar fi cam deplasat. Fără să ne mai gândim la faptul că în afara de austriecii care au tras în 1848, doar americanii au mai bombardat Aradul.

Așa încât, ne-am gândit noi, și vă rugăm și pe Dumneavoastră, stimații noștri, mult mai gânditori decât ai lor, oare la cine ar mai trebui să ridicăm statui aici la Arad. Dar pe bune, nu așa demagogic, să dea bine știți voi la cine. Adică unor oameni sau simboluri care țin de Arad, au însemnat ceva pentru această comunitate, nu doar așa pentru că dă bine la un partid sau altul să implanteze acolo o statuie care nu are nicio treabă cu orașul.

Noi propunem, ca de obicei, șapte variante, în ton cu vremurile și cu artele figurative din zilele noastre, așteptând ca voi, ai noștri mult mai în măsură decât ai lor, să veniți și cu alte propuneri.

articolul original.

Arheologii au dezgropat o statuie a lui Hercule, veche de 2.000 de ani

7 October 2022 at 16:00
image

Arheologii de la Universitatea Aristotel din Salonic au descoperit o statuie veche de 2.000 de ani care îl înfățișează pe legendarul erou Hercule, în timpul săpăturilor din orașul antic Filippi.

Philippi a fost un important oraș grecesc situat la nord de actualul oraș Kavala, în nordul Greciei.

Orașul s-a numit inițial Crenides, după ce a fost înființat de coloniștii thasieni în 360/359 î.Hr. în apropierea capului Mării Egee, la poalele Muntelui Orbelos, scrie HeritageDaily.

În anul 356 î.Hr. orașul a fost cucerit de regele Filip al II-lea al Macedoniei (tatăl lui Alexandru cel Mare), care l-a redenumit Philippi, apărând ca un important centru de exploatare a aurului pentru Regatul Macedoniei și în perioada romană.

Hercule, faimos pentru forța sa supraomenească

Philippi a fost probabil abandonat în secolul al XIV-lea, după cucerirea otomană, lucru remarcat în textele călătorului francez Pierre Belon, care descrie o stare de degradare în anii 1540, orașul fiind exploatat pentru piatră de către turci.

În timpul săpăturilor efectuate de Universitatea Aristotel din Salonic, cercetătorii au descoperit o statuie din secolul al II-lea d.Hr. care îl înfățișează pe

Hercule este echivalentul roman al eroului divin grec Heracles, fiul lui Jupiter și al muritoarei Alcmene. În mitologia clasică, Hercule este faimos pentru forța sa supraomenească și era văzut ca un campion al celor slabi și un mare protector.

pe partea estică a uneia dintre străzile principale ale orașului, care în acest punct se întâlnește cu o altă axă principală care trece mai la nord.

Unde a fost găsită statuia?

Punctul de convergență al celor două străzi este format de o lărgire (o piață) dominată de o clădire bogat decorată și o fântână.

Deși fragmentată, cercetătorii cred că statuia a împodobit cândva o clădire datată în perioada bizantină târzie, în secolul al VIII-lea sau al IX-lea d.Hr.

Ministerul Culturii din Grecia comentează că, în Constantinopol, statuile din perioada clasică și romană ar fi împodobit adesea clădiri și spații publice până la sfârșitul perioadei bizantine.

Intactă, diverse obiecte: o coroană, o piele de leu și o măciucă, toate acestea fiind semnificanți tradiționali asociați cu eroul greco-roman.

Vă recomandăm să mai citiți și:

articolul original.

Statuie a lui Hercule veche de 2.000 de ani, descoperită în Grecia

5 October 2022 at 13:57
image

O echipă de arheologi a dezgropat o statuie veche de 2.000 de ani a zeului roman Hercule pe locul vechiului oraș grecesc Filipi, actualul Kavala, în nordul Greciei. Situată într-o piață a orașului, statuia reprezintă una dintre cele mai semnificative descoperiri din ceea ce a fost mult timp considerat unul dintre cele mai promițătoare situri arheologice din toată Grecia, infomrează We-wealth.com

Statuia a fost descoperită de o echipă a Universității Aristotel din Salonic. Grupul a efectuat săpături în punctul în care două străzi converg și se deschid într-o piață principală, unde au descoperit o clădire ornamentată și ceea ce se crede a fi o fântână. 

Statuia datează din anul 2 d.Hr. și a fost atașată clădirii, care datează din anii 7-8 d.Hr. Ea îl înfățișează pe Hercule purtând o bâtă și ținând o piele de leu cu o coroană de frunze de viță de vie, într-o poziție triumfală. 

În perioada bizantină, se obișnuia decorarea clădirilor și spațiilor publice cu statui romane ca aceasta, dar, conform experților, dimensiunea și calitatea statuii sunt remarcabile.

Mitul lui Hercule și orașul Filipi

Heracles, fiul lui Zeus, este cunoscut cel mai adesea sub numele lui roman, Hercule, fiul lui Jupiter. În mitologie, el era cunoscut pentru puterea lui fizică incredibilă. reprezintă depășirea propriilor demoni și este recunoscut ca un campion al celor slabi.

Orașul Filipi a primit acest nume când regele Filip al II-lea al Macedoniei, tatăl lui Alexandru cel Mare, a cucerit regiunea în 356 î.Hr. Orașul făcea parte din Imperiul Bizantin, dar probabil a fost abandonat după cucerirea otomană.

Cercetătorii sunt de părere că statuia a fost element de decor al unei clădiri, care datează din perioada bizantină târzie, din secolul al VIII-lea sau al IX-lea d.Hr., deoarece statuile romane au fost adesea folosite pentru a împodobi clădirile până în perioada bizantină târzie.

Statuia ar proveni din secolul al II-lea d.Hr., ceea ce înseamnă că ar avea 2.000 de ani.

articolul original.
  • There are no more articles
❌