ACTUALITATE
🔒
Au fost publicate stiri noi. Click aici pentru a le afisa.
Before yesterdayUltimele Stiri

Polițiștii și specialiștii antidrog continuă campania de prevenire a consumului de droguri

1 August 2022 at 08:35
By: Regie

Săptămâna 25-31 iulie, polițiștii rutieri sălăjeni și cei de siguranță școlară, împreună cu specialiștii antidrog Sălaj au fost prezenți în mijlocul tinerilor pentru a-i face să conștientizeze riscurile consumului de droguri, dar și cele rutiere, cauzate de nerespectarea regulilor.

O astfel de activitate a avut loc și în localitatea Ciglean, comuna Creaca, într-un cadru de poveste, amenajat special pentru tinerii din comună. Colegii noștri au desfășurat activități interactive împreună cu tinerii, pentru a-i face să înțeleagă, într-un mod plăcut și adecvat vârstei lor, efectele consumului de droguri, alcool și tutun.

De asemenea, polițiștii rutieri le-au prezentat tinerilor laboratorul de siguranță rutieră, regulile de circulație în imagini, dar și pistolul de măsurare a vitezei de deplasare a vehiculelor.

Colegii de la antidrog au pus la dispoziția tinerilor ochelarii speciali ce simulează starea de ebrietate și consumul de droguri, cu scopul de a informa și conștientiza riscurile pe care le presupun consumul de alcool și substanțe psihoactive, precum lipsa atenției și concentrării în cazuri în care se impune a avea mintea limpede, cum ar fi conducerea unui vehicul.

Riscul de a comite infracțiuni, dar și de a fi victima unor fapte ilegale crește proporțional cu cantitatea de alcool și/sau droguri consumată.

Astfel, tinerii de toate vârstele au fost îndemnați să stea deoparte de astfel de riscuri și să își petreacă timpul liber în alte moduri care nu le pun în pericol viața, sănătatea, dezvoltarea, dar și libertatea.

Acțiunile polițiștilor sălăjeni împreună cu specialiștii antidrog, în zone de agrement, școli de vară, tabere, dar și la evenimentele publice din județ, vor continua pe tot parcursul vacanței de vară, pentru a reduce, pe cât posibil, consumul de substanțe interzise, dar și faptele asociate consumului de alcool.

articolul original.

Zeci de acțiuni organizate pentru combaterea excesului de viteză

21 July 2022 at 10:12
By: Regie
image

Poliţiştii rutieri au desfăşurat în primul semestru al acestui an, la nivel judeţean, peste 50 de acţiuni pentru combaterea excesului de viteză, în scopul creşterii gradului de siguranţă rutieră.

În cadrul acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat pe această linie 8074 de sancţiuni contravenţionale.

De asemenea, ca măsură complementară, au fost reţinute, în vederea suspendării, 883 de permise de conducere.

În judeţul Sălaj, ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză s-au produs patru accidente grave de circulaţie în urma cărora o persoană şi-a pierdut viaţa, trei au fost rănite grav, iar una uşor.

Conform O.U.G. 195/2002, depășirea cu mai mult de 50  km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus , constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă. Permisul de conducere se suspendă pentru o perioadă de 90 de zile.

Totodată, conform aceluiaşi act normativ, depășirea cu mai mult de 70  km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă. Permisul de conducere se suspendă pentru o perioadă de 120 de zile.

Nu uitaţi! Cu cât viteza este mai mare, șocul produs de accident este mai mare, iar consecințele mai grave.

Respectați limita legală de viteză pentru fiecare sector de drum!

articolul original.
  • There are no more articles
❌